(Preluare Inpolitics):

Ziua de ieri nu a fost fierbinte la Chișinău doar pentru că președinta Maia Sandu a anunțat un misterios mesaj către națiune. Ci și pentru că în parlamentul moldovenesc a început dezbatarea oficială a unui pachet de legi ale siguranței care va introduce, practic, dictatura agenților secreți, liberi să cam facă ce vor și în absența oricărui control democratic. Și nu o spunem noi, o spune Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate – DCAF, care a examinat proiectele partidului Maiei Sandu și a concluzionat că e unic în peisajul euro-atlantic, în cel mai rău sens: va duce, textual, la ”omnipotență”, ”abuz de putere”, ”regim autoritar” etc.

Proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate, unul dintre cele trei din pachetul legilor siguranței elaborat de partidul Maiei Sandu, a fost votat azi, în prima lectură, în plenul Parlamentului. Documentul are, declarativ, scopul de a asigura independența activității SIS, revizuirea mandatului conducerii instituției, concretizarea atribuțiilor etc.

Doar că legea în cauză ar fi provocat fiori de-a dreptul erotici grupării Băsescu-Laura Kovesi-Coldea de la noi privind puterile scandaloase alocate SRI-ului moldovenesc, care primește atribuții de cercetare penală, nu doar în cazul corupției, prin lege și nu prin protocoale cum a fost la noi.

Iată ce atribuții primește, pe lîngă enorm de multe altele, SIS-ul moldovenesc:

”Atribuţiile Serviciului
În scopul asigurării securităţii naţionale, depistării, reducerii sau evitării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii Republicii Moldova, Serviciul:

1) elaborează şi realizează, în limitele competenţei, un sistem de măsuri orientate spre identificarea, prevenirea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor ce prezintă un pericol deosebit pentru securitatea naţională, după cum urmează:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale, acţiunile subversive sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului, subminarea sau lichidarea prin orice formă a suveranităţii, independenţei sau integrităţii teritoriale a statului;
b) tentativele şi acţiunile de dezinformare şi/sau de informare manipulatorii ce afectează securitatea informaţională a statului, inclusiv prin alterarea conţinutului informaţiilor vehiculate în spaţiul public, cu scopul de a crea panică, produce tensiuni ori conflicte sociale;
c) corupţia care afectează securitatea naţională;
d) influenţarea, susţinerea şi/sau adoptarea deciziilor în scopuri contrare interesului naţional;
e) penetrarea Serviciului cu exponenţi ai serviciilor speciale străine, entităților neconstituționale, grupărilor criminale organizate, a partidelor şi mişcărilor de orientare extremistă, a structurilor economice şi financiare, precum şi a unor persoane aparte în scopuri ilicite;
f) intenţia angajaţilor Serviciului de a stabili sau stabilirea, în scopuri ilicite, a contactelor cu reprezentanţii serviciilor speciale străine, entităților neconstituționale, grupărilor criminale organizate, a partidelor şi mişcărilor de orientare extremistă, a structurilor economice şi financiare, precum şi a unor persoane aparte, ce desfăşoară activităţi ilegale;

2) realizează activităţi de prevenire, identificare şi constatare a următoarelor categorii de infracţiuni:
a) infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război;
b) infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat/naţionale;
c) infracţiuni cu caracter terorist,
d) organizarea formaţiunilor paramilitare ilegale şi participarea la acestea, dacă aceste fapte subminează securitatea naţională;
e) dezordini în masă, care afectează securitatea naţională, suveranitatea, integritatea şi inviolabilitatea Republicii Moldova”

Și multe altele pe care nu le vom mai înșira aici.

Am selectat doar cîteva dintre prevederile care ridică serioase semne de întrebare pe de-o parte pentru că ele lasă loc unor interpretări extrem de largi și oferă, în consecință, o prea mare libertate de acțiune agenților serviciului.
Pe de alta, SIS este băgat legal în procesul de anchetă penală, odată ce capătă dreptul de a constata existența unor infracțiuni dintr-o paletă foarte extinsă, în condițiile în care un serviciu de informații trebuie să se ocupe, în principiu, cu adunarea de informații și transmiterea lor către organele de anchetă.

De altfel, art.5 întărește acest rol, stipulînd că ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul asigurării securităţii naţionale, Serviciul desfăşoară:
c) activitate specială de investigaţii, în cazul în care participă la investigarea infracţiunilor”.

În fine, atribuțiile SIS se confundă, adesea, cu cele guvernamentale, altă încălcare nepermisă a regulilor democrației, după cum veți citi mai jos.

Să vedem acum ce părere despre lege sus pomenită și despre un al doilea proiect, tot din domeniul siguranței naționale, au avut experții Centrului de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate – DCAF, care le-au examinat la cererea Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova. Patru experți diferiți au analizat proiectele independent unul de altul, iar concluziile au fost asemănătoare: așa ceva nu există nici pe departe în statele democratice, fiind specifice strict regimurilor autoritare. Menționăm că critici la fel de aspre au venit din partea tuturor organismelor care au elaborat avize, de la Comisia de la Veneția la Asociația Businessului European, Uniunea Avocaților din Republica Moldova ori Avocatul Poporului.

”Cele două proiecte de lege sunt complexe și prea ambițioase în ceea ce privește definirea competențelor SIS și a responsabilităților operaționale, dar oferă puține detalii și dispoziții clare privind controlul și supravegherea.

Ambele proiecte de legi sunt atât supra-detaliate, cât și complicate și totuși vagi cu privire la unele dintre cele mai importante aspecte. Niciuna dintre legi nu reflectă legi similare în democrațiile europene în care legile sunt simple (rareori peste 6 pagini), mai puțin detaliate cu privire la activitatea operațională, dar definesc mai detaliat problema importantă a supravegherii în toate formele sale (executivă, parlamentară și judiciară).

Selectarea cuvintelor din capitolul II din legea SIS este discutabilă, deoarece se vorbește despre „Drepturile” serviciului. Un serviciu de informații are „obligații”, „responsabilități”, „puteri” și „autorități”. „Drepturile” se referă în general la persoane fizice, mai degrabă decât la autoritățile statului , fiind un set de drepturi legale sau protecții care sunt acordate persoanelor fizice pentru a asigura siguranța, securitatea și bunăstarea acestora. Utilizarea conceptului de „drepturi” în asociere cu serviciul de informații ar putea fi împotriva spiritului unei legislații democratice, orientate spre securitatea umană.

Cu privire la funcționalitatea și eficiența SIS
7. Competențe și sarcini. Competențele și responsabilitățile SIS sunt foarte largi (articolul 5,6,8,13 din legea SIS); un mandat atât de amplu depășește cu mult modelele serviciilor de informații din țările UE/NATO. În plus, lista este inconsecventă, deoarece sarcinile tipice de informații sunt amestecate cu puteri și cu mijloace executive. Principalul risc de a atribui o gamă atât de extinsă și diversă de competențe unui serviciu este ineficiența – prin disiparea eforturilor sale și prin sarcini incoerente și confuze.

Executarea unei game largi de sarcini ar necesita o capacitate instituțională dificil de asigurat: resurse umane extinse, cu înaltă calificare și un buget mare. Cu toate acestea, Legea bugetului alocă SIS aproximativ 20 de milioane de euro. Prin urmare, se pare că mandatul extins prevăzut de proiect este disproporționat față de capacitățile existente ale SIS.

Prin definirea într-un mod explicit și cuprinzător a tuturor activităților posibile ale SIS, legislația nu permite flexibilitate în operațiuni (în special într-o perioadă de urgență națională); lista foarte lungă și atotcuprinzătoare de sarcini și competențe prevăzute de legislația SIS poate avea ca rezultat faptul că serviciul mai degrabă se ascunde în spatele legii, decât să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale și să explice dacă munca pe care o depune este pentru binele societății în general.

Acest mandat extins creează, de asemenea, interferențe sau suprapuneri între SIS și o serie de alte instituții ale statului, inclusiv forțele armate, forțele de ordine și diplomația. Este vorba despre riscuri de a împovăra SIS cu sarcini și responsabilități pentru chestiuni pe care nu le vor putea pune în aplicare, deoarece acestea sunt responsabilitatea statutară a altor autorități ale statului. Deși este important ca SIS să aibă un rol consultativ, responsabilitatea executivă pentru unele dintre sarcinile enumerate de legea SIS ar fi, în mod ideal, delegată altor autorități.

Dotarea unui singur serviciu cu astfel de puteri extinse, fără mecanisme puternice și eficiente de supraveghere și control, duce în mod inevitabil la ineficiență și abuz de putere. Tipul de serviciu de informații prevăzut de proiectul de lege sugerează un serviciu omnipotent într-un regim autoritar, nu un serviciu funcțional bine integrat într-un sistem democratic. Practica serviciilor de informații UE/NATO demonstrează că eficacitatea se bazează pe o repartizare bine gândită a sarcinilor între mai multe servicii, fiecare dintre acestea concentrându-se pe un obiectiv (misiune) separat, precis, realizat datorită unor sarcini coerente și precis indicate, puține.

În majoritatea societăților democratice, serviciilor de informații nu li se acordă competențe polițienești. Acest lucru se datorează faptului că activitățile de informații – atât externe, cât și interne (inclusiv contraspionajul) – se concentrează pe colectarea, analizarea și distribuirea către autoritatea executivă a informațiilor relevante pentru deciziile de securitate națională.

Urmărirea penală a infracțiunilor, adică o activitate care servește altor scopuri, și anume obținerea de probe pentru a fi utilizate în instanță, de obicei nu este sarcina serviciilor de informații. Ofițerii de informații nu sunt, de obicei, instruiți sau echipați pentru a se angaja în activități de aplicare a legii. În plus, esența activităților serviciilor de informații este secretul, iar acest lucru necesită restricții foarte puternice privind accesul la informațiile pe care le colectează și informațiile pe care le produc. Acest lucru, la rândul său, necesită limitarea cercului de destinatari ai materialelor de informații și entități autorizate să le comande sarcini. Lista propusă a acestor entități este mult prea largă și diferă de practicile și standardele UE/NATO”.

Sunt doar cîteva dintre concluziile devastatoare ale experților de la Geneva, care ar putea fi utile și autorilor de legi similare de la noi.

Concluzii care nu lasă loc de interpretare: regimul democratei, fragilei, euroatlantistei Maia Sandu a pritocit niște legi care vor transforma serviciul de securitate al Moldovei într-un instrument care ar da de rușine NKVD-ul stalinist ori Securitatea ceaușistă.

Un instrument elaborat de vicepreședintele partidului prezidențial PAS, Lilian Carp, și pus pe tavă Maiei Sandu, conform noii legi, care prevede că
”Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova şi este supusă controlului parlamentar. Coordonarea de către Preşedintele Republicii Moldova se realizează prin: determinarea anuală a direcţiilor prioritare în domeniul securităţii naţionale, repartizarea sarcinilor, în limita atribuţiilor Serviciului, stabilirea tipurilor de informaţii ce necesită a fi prezentate şi modului de prezentare a acestora, precum şi evaluarea realizării sarcinilor trasate”.

Altfel spus, președintele va stabili ce trebuie să facă serviciul, distribuind sarcini, direcții de acțiune șamd.
Dacă legile vor trece netulburate prin Parlamentul de la Chișinău, unde PAS domină autoritar, se cheamă că România lui Iohannis va avea un exemplu viu și însuflețitor de ”iată că se poate” numai bun de urmat, am spune.