Connect with us

Administratie

Și-au început cariera militară la 22 de ani. Una a ales specializarea Apărare CBRN, iar cealaltă, vânători de munte, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri Basarab I Pitești (SMMMSFT)

Publicat

pe

Georgiana Bianca Drugu are 22 de ani și este elevă la cursul de formare subofițeri, din SMMMSFT, arma Apărare CBRN. Sunt din Rucăr, Brașov, iar tata mă ducea tot timpul la paradele militare. Așa a apărut ideea unei cariere militare, povestește Georgiana.

 

A vrut să facă ceva care să nu includă monotonie și e bucuroasă că are ocazia să învețe de la oameni care chiar fac ceea ce predau, nu povestesc din cărți. La facultatea la care am fost, Inginerie și Management în Alimentație Publică, dacă întrebi profesorii ceva mai detaliat, există șansa să nu știe să-ți răspundă. În schimb, aici, dacă îl întreb pe un colonel o informație despre un război/conflict, poate să spună concret și în detaliu, pentru că are trei sau patru misiuni în teatrul de operații.

De când a terminat liceul, în 2019, s-a interesat de salariu, de program și a decis să înceapă o carieră militară. Am încercat în fiecare an, doar că au fost diferite motive pentru care n-am intrat. Înainte, am lucrat ca ospătar.

Nu pentru salariu am venit în sistem, voiam ceva diferit, ceva mai multă acțiune.

Sunt 48 de elevi la specializarea aceasta. Au fost 50 inițial, doi au renunțat. O fată a plecat din prima zi. Un coleg a stat trei săptămâni, a apucat și ședințele de tragere, mare parte din pregătirea militară generală și când să se termine greul a plecat.

 

A absolvit modulul de Pregătire Militară Generală, cu supraviețuire, trageri, comunicare, adaptabilitate și manevră, și pe cel de Pregătire pentru Formarea Deprinderilor de Comandă, unde au trecut ei în locul instructorilor. A fost mai lipsit de acțiune decât primul, aveam colegi care aveau deja experiență și mi-era mai greu să mă impun. De aceea mi-a plăcut mai puțin. Au urmat apoi orele de curs: mașini unelte, acționări pneumatice și hidraulice, tehnici de măsurare, managementul calității și managementul proiectelor, educație fizică militară. De la 5 februarie au mers la unitățile de specialitate. Noi am fost selectați să mergem la o unitate de tancuri, de unde ne vom întoarce la 31 mai, să continuăm trimestrul al II-lea.

 

La finalul cursului, vor fi repartizați, în funcție de medii, la unitățile care au scos locuri disponibile la arma lor. Apoi, vreau să încerc la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, din Sibiu. Dar păstrez arma, îmi place.

Georgiana consideră cariera militară o experiență ce trebuie bifată. Le-aș recomanda să încerce, cel puțin.

Dacă nu ești pasionat și tata a fost căpitan și alegi cariera militară de gura lui, eu zic să n-o faci. Trebuie să simți că vrei să faci asta, să fii dispus să renunți la multe. Dar are foarte multe avantaje. Poți să pleci în misiuni și să cunoști militari din alte țări, cu altă specializare, cu alt mediu de pregătire.

De la arma vânători de munte a cursului de formare subofițeri din Pitești, am stat de vorbă cu eleva Alexandra Loredana Morait.

 

Este o meserie onorabilă și respectabilă, oferă siguranță, un loc de muncă stabil, oameni cu care poți interacționa, de la care poți învăța multe lucruri folositoare și, totodată, un schimb de experiență.

Alexandra are tot 22 de ani și este din Mioveni. După liceu, am luat o pauză de un an și m-am pregătit pentru Academia de Poliție. Am absolvit un liceu cu profil uman și majoritatea din clasă se pregătea pentru Academia de Poliție. Exista o concurență între noi și o ambiție pe care ne-am format-o în colectiv. Iată că am ajuns să mă instruiesc în MApN. În 2020 s-a înscris și la Facultatea de Drept, din Universitatea din Pitești, frecvență redusă, unde actualmente este studentă în anul al III-lea.

De mică îmi doream să lucrez ori în MApN, ori în MAI. Sunt tânără, îi am și pe ai mei alături, prefer să fac ce-mi place și unde mă simt bine, decât să fac ceva ce poate nu mi-ar plăcea, doar pentru faptul că aș câștiga mai mult.

A ales specializarea vânători de munte pentru că iubește muntele. În timpul liber, îi place să facă drumeții, să urce pe vârfuri. Sunt 17 cursanți care au optat pentru această armă – două fete și 15 băieții. Cel mai mic, care este și șeful de clasă, are 18 ani, iar cel mai mare are 27.

 

Venind din mediul civil, având o viață liniștită ca elevă la liceu, a fost destul de solicitant mediul militar pentru ea. Au fost grele și ruperea de familie, și programul încărcat, foarte strict, pe care l-am avut. A fost o schimbare bruscă în viața mea, dar am trecut cu brio peste perioada de instrucție, deși am avut destule momente în care simțeam că nu mai pot.

Am avut-o pe colega mea de cameră, ne-am susținut una pe cealaltă și am fost mândre că am reușit să rezistăm, pentru că au renunțat vreo cinci colege.

Alexandra îi privește cu recunoștință pe specialiștii de la primele două module ale cursului, pregătirea militară generală și cel de formare a deprinderilor de lideri. Instructorii au fost extraordinari cu noi, chiar ne-au ajutat să trecem peste perioada grea, de acomodare. La început, au abordat un stil autoritar pentru învăța cu ce se mănâncă armata, ulterior, ne-au fost ca niște adevărați părinți și chiar le-a fost foarte greu să se despartă de noi, să se ducă înapoi la unitățile lor. A fost un moment trist când au plecat. Aproape trei luni să vezi în fiecare zi aceleași persoane, te obișnuiești. Acum interacționăm cu diferite tipologii de cadre didactice, fiecare abordând un stil diferit de predare.

 

La vânători de munte au învățat legislație rutieră, construcția funcțională și întreținerea automobilelor. Dar printre materiile ei preferate se numără managementul calității. Am abordat subiecte care mi-au plăcut foarte mult. Eu am ales Femeile combatant în armatele lumii.

Mi s-a părut interesant că în Israel femeile sunt obligate să facă stagiul militar și că doar în anumite țări din Europa sunt acceptate femeile în armată.  (A. Crisan).

 

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.

Percheziții de la primele ore ale dimineții

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.

23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori

În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.

La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.

Ancheta continuă

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie

Publicat

pe

De

Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.

Ce se schimbă în evaluarea medicală

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.

Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.

Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.

Cerințe importante pentru șoferii profesioniști

O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.

Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.

Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.

Aplicare de la începutul lunii noiembrie

Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv4 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv4 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv4 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv