Connect with us

Featured

Alternativa la „eșuare””

Publicat

pe

Istorici reprezentativi au arătat că niciodată în istorie nu s-a produs un declin al țării, în timp scurt, precum în ultimele decenii. Economiștii au documentat devalizarea fără egal a industriei. Români de peste ocean au acuzat „jaful” ultimilor ani, ce întrece fanarioții și orice ocupație ulterioară. Numeroși cunoscători au arătat că deciziile ce se iau sunt în paguba țării.

Indicatorii declinului sunt neobișnuiți. Numai cine nu vrea nu observă că România trăiește azi cotidian pe împrumuturi, înregistrând deja cea mai mare îndatorare din istoria ei. Ea contează ca țară cu productivitate redusă, cu cea mai mare emigrație din lume în timp de pace, cu scăderea profesionalismului, iar în Europa cu cel mai mare abandon școlar, cea mai puțină lectură pe cap de locuitor, cea mai extinsă corupție din instituțiile publice și cu largă dorință de plecare a tinerilor.

Alături de asemenea indicatori a urcat neputința. De pildă, nu s-au putut cheltui banii din PNRR. Autoritățile n-au fost capabile să aplice reglementări europene de taxare a marilor firme, cu toate că săracii au pondere mai mare în România de azi decât oriunde în Europa. Delta Dunării, situația cerealelor, a valorificării resurselor sunt doar câteva dintre chestiunile rămase fără rezolvare. S-a trecut pe față la politica externă de excursii. Ceea ce ironizau Vlahuță, Caragiale, dar și Urmuz, este acum normalitate. „Statul este eșuat” – afirma un contributor la eșuare.

Cetățeanul lucid și responsabil nu poate fi indiferent. El nu este nicidecum un „nostalgic”, cum portretizează voci vulgare ce-și închipuie că ignorarea faptelor este virtute. Necunoscând libertatea, aceleași voci anacronice își imaginează că a gândi cu mintea proprie este aservire și-i atacă rizibil pe cei care se opun intrării în război! În pofida inepțiilor propagandistice, pentru cetățeanul matur, dincolo de opțiunea sa politică, este tot mai evident că datele de azi – „democrație desfigurată”, „stat avariat”, „regim prostocratic”, „președinție africană” – nu duc la ceva bun. Mai ales că realitatea a depășit aceste diagnoze.

Faptele sunt de privit sub aspectul posibilităților, pentru a configura ce este de făcut. În concepția mea, urgența României este democratizarea societății – o democratizare dusă până acolo încât și sărmanul care azi trăiește din câțiva lei într-o cameră neîncălzită și-și crește copiii la lumânare, să iasă din damnare. Încât și cel ale cărui drepturi au fost călcate în picioare de „autorități” abuzive să poată obține dreptatea. Este nevoie de restabilirea Constituției și de revenirea la exigența „democrației curate” din Proclamația de la Alba Iulia (1918).

În zilele noastre se modifică legi ale justiției, ale informatizării, ale educației, legi demult compromise prin consecințe. Dar ele se modifică pentru grupuri care abuzează din nou de poziția lor în stat. Se pregătesc în fiecare caz, literalmente, legi ale împilării cetățeanului. Din ele nu vor ieși cetățeni mai liberi, mai motivați, mai creativi, ci cetățeni săraci, nemulțumiți și în căutare de alte zări.

România are nevoie de cu totul alte legi – de legi ale unui stat cu cetățeni liberi și responsabili, elaborate cu concursul juriștilor care știu nu doar tehnicalități, ci și cum se face democratizarea. Se vrea din nou un „stat puternic”, în înțelesul că acesta poate lovi. Aberație! Statul puternic este statul democratic, cu legi bune, legitimate prin voința cetățenilor, care se aplică fiecăruia. Juridic vorbind, abia legitimarea va emancipa societatea de fraudă, minciună, corupție. Abia ea va putea pune capăt propagandelor ce au ocupat scena în ultimele decenii și au convertit proiectul democrației, al salutarei cotituri din decembrie 1989, în extinderea de abuzuri, cleptorelații și degradare.

Trăim perceptibil în societăți intrate în crize – economică, de motivație, de creativitate – la care se adaugă criza energetică, criza mediului și criza internațională. Fiecare dintre acestea presupune aspecte de drept, crizele din societatea modernă fiind și ale dreptului. Opinia mea este că nu se va ieși din crize fără a chestiona legitimarea normelor și deciziilor.

În Romania sunt însă, azi, mai mult ca altădată, presiuni din partea unor ideologii precum decizionismul, ce interpretează legislația ca „decizie” a cuiva, și instrumentalismul, ce consideră legea ca instrument al „luptei”. La acestea se adaugă presiunea neoliberalismului, care reduce legile la voința unor grupuri. Ca urmare, legătura dreptului cu interesul public s-a rupt. Dreptul a fost transformat din nou în mijloc de disciplinare a cetățenilor.

Se știe, din experiențe, că abia legitimarea scoate normele de sub arbitrarul justificărilor și că abia prin legitimare legile devin expresia conștiinței și voinței cetățenilor. Cum scria un președinte american, nu birocrația politică și juridică trebuie să facă legile, ci parlamentul. În România, fapt unic în epocă, s-au și încheiat protocoale de „colaborare” între serviciile secrete, procuratură, judecători, iar un șef DNA a căutat să imprime direcția țării, inclusiv prin asaltul asupra legilor. Legitimarea a fost sacrificată sub deviza luată în deșert a independenței justiției.

Legalitatea rămâne însă fără aderență la realitate în absența legitimării, după cum legitimarea fără legi și respectarea lor rămâne un deziderat pios. Nu poate fi stat de drept democratic acolo unde drepturile și libertățile sunt asimetrice, încât unii pretind celorlalți altceva decât își pretind lor. Independența justiției nu se asigură prin persoane, oricare ar fi ele, ci prin instituții sub control public, care o apără clipă de clipă. Altfel, cum se poate vedea ușor, însăși „independența” justiției se corupe.

Să mai observăm faptul că globalizarea în care se trăiește nu a pus în discuție statul de drept, dar l-a modificat. S-a părăsit ancorarea libertăților în principii, în favoarea stabilirii lor doar prin decizii. Ca exemplu, observăm și în Constituția României că „respectarea demnității umane” nu este socotită principiu care stă la baza libertăților și drepturilor omului, precum în constituțiile moderne, ci doar valoare juridică. Globalizarea a lărgit libertăți, dar a șubrezit statul de drept. În această șubrezire trăim, iar din ea nu se iese fără a chestiona legitimarea.

Azi se recurge frecvent la „legitimare prin încredințare”, „legitimare prin pericol național”, „legitimare prin comanda instituțiilor de forță” și alte expediente fără legătură cu democrația. În România se mai practică și „legitimarea prin ceea ce ne cer partenerii”. Însă toate acestea duc legitimarea la eșec. Fiecare aservește dreptul unei forțe, internă sau externă, în loc să-l facă expresia voinței generale.

Alternativa este „legitimarea democratică”, într-o democrație care eliberează cetățenii din dependența de decizii care se iau peste conștiința și voința lor, de către o „autoritate” ce abuzează. Uneori „aleasă” de sub jumătate dintre ei! De cam o treime din alegători, cum este cazul „autorității” din România de azi! Urmările nefaste se văd – țară inundată de crize, ca rezultat al deciziilor eronate, fără control public.

Legitimarea presupune distincția interesului public de interesul de grup ce se dă drept public. Democrația nu se reduce la alegeri, ci cultivă dreptul oricărui cetățean de a pune întrebări și obligația oricărui decident de a da seama. Elevarea democraţiei de la o tehnică de alegere, la o „formă de viaţă” și trecerea de la proceduri, la realități, rămâne orizontul care deschide perspective.

Iar dacă democratizarea și legitimarea legilor și deciziilor se ating, atunci restul obiectivelor dintr-o societate – economice, sociale, politice, culturale, de securitate – se pot îndeplini mult mai ușor. Acest pariu este momentul să fie făcut și de către țara noastră.

Crizele României actuale sunt diverse, încât agenda reconstruirii, de care am vorbit în repetate rânduri, este încărcată și, inevitabil, dificilă. În orice caz, este decisiv pentru soarta țării ca cetățenii să conștientizeze faptul că așa cum se abordează situația astăzi, nu se merge decât în jos, că ceea ce este propus acum în viața publică nu scoate la liman și că este ora schimbării și a unui efort larg împărtășit de reconstruire.

Situația în care România a ajuns are explicații. Se pot invoca diferite cauze, dar nu se poate trece cu vederea, fiind izbitor, nivelul slab de înțelegere și de calificare al decidenților. Ca efect direct, privatizarea a fost practicată ca devalizare, liberalitatea a fost ruptă de răspundere, democrația penetrată de măsluiri, iar globalizarea este confundată cu intrarea cu pieptul gol în competiții.

Un fapt se impune. Candidații vehiculați până acum la președinția țării, de forțe politice consacrate, nu au cum să scoată România din crize. În plus, avem de a face, a câta oară ?, nu cu vârfuri ale generațiilor, ci cu activiști de conjunctură, mimetici și fără capacitate de analiză și de decizie în interes public. Ei nu au exprimat vreodată un alt orizont în afara celui care a dus România în crizele de astăzi.

Or, dacă vrem soluții, este urgent ca România să revină de la statul de drept, la statul de drept democratic. Pe locul democrației mute de acum, ea are de instituit o democrație deliberativă ce-l poate convinge pe fiecare cetățean că este cazul să uzeze de drepturile și obligațiile sale ca o condiție a funcționării instituțiilor.

Întrucât privatizarea, liberalitatea, democrația și înfruntarea globalizării au fost desfigurate, ieșirea din „eșuarea” de azi presupune intervenția unor legi specifice. Amintesc aici doar primele patru legi specifice de la care, în opinia mea, ar fi cazul să plece reconstruirea.

Este de început cu „legea abordării bunurilor naționale”, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor proprii. Aceasta nu este nici „etatizare”, nici „socializare a proprietății”, nici izolare de piața internațională, ci o acțiune firească, cu prevederi ce se practică în democrațiile avansate de azi

Este de continuat cu „legea interesului public”. Prea multe legi dintre cele existente favorizează încălcarea interesului public de către interesele private ale unora sau ale unor grupuri care se dau drept public. Or, nici România nu se poate pune în mișcare fără a lămuri interesul public, într-o lege ce poate fi cadrul normativ pentru alte legi și fără a curăța apoi legislația de confuzii, falsificări și amatorisme.

Este de înaintat cu „legea meritocrației și a concursurilor curate”, în care să conteze pregătirea și meritul. Să recunoaștem că cetățenia democratică, interesul public și meritocrația merg mână în mână. Nu se poate una fără celelalte. România s-a umplut de corupția ce o face proverbială în lume, iar această stare păguboasă nu se poate curma fără a impune cu forța legii recunoașterea valorilor reale.

Închei cu „legea valorificării în interesul țării și al cetățenilor ei a calităților României de parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, precum și a parteneriatelor”. În acest moment, cum spunea cineva, datorită nepriceperii autorităților ei, România este mereu pe bancheta din spate – ea nu-și valorifică alianțele și, mai ales, lucrează în pagubă. În contextul în care se conturează o nouă lume, pierd țările care nu o iau în seamă.

Plecând de la aceste legi de început, vor putea fi reactualizate altele și adoptate noi legi care să lărgească libertățile și drepturile fiecărui cetățean. Dezbaterile – ale specialiștilor, cetățenilor, organizațiilor lor – vor fi cadrul modernizării propriu-zise a statului român și al ieșirii din „eșuarea” în care a fost adus de către decidenții săi.

România nu se poate reconstrui decât cu toate forțele ei, în condiții de libertate, organizare chibzuită, concentrare pe performanțe și meritocrație. O mare coaliție a oamenilor dedicați reconstruirii în jurul unui program nou, înfipt în nevoile și ghidat de valorile modernității, este, politic vorbind, soluția. De capacitatea, pregătirea, inițiativa fiecărui cetățean, fără nici o restricție, este nevoie.

În fiecare domeniu al vieții actuale se cer rezolvări noi. Cum am mai scris, este de reconstruit economia aducând resursele sub control național, restabilind echilibrele – între public și privat, cultivarea pământului și prelucrare, participarea la comerțul internațional și propria dezvoltare internă, exploatarea de resurse și valorificarea lor, între bunăstarea familiei și funcționarea statului – și eradicând slaba productivitate.

Nu va fi progres dacă oamenii nu pot munci potrivit capacităților, calificării și aspirațiilor lor și nu pot câștiga corespunzător. Este de reconstruit asistența socială prin asigurarea decenței fiecărei vieți, lichidarea nedreptăților și a aberantelor decalaje de azi. Sunt de asigurat condițiile exprimării libere a sindicatelor și a organizațiilor profesionale.

Este de reconstruit viața politică asigurând controlul cetățenesc asupra deciziilor, readucerea serviciilor secrete în matca constituțională, oprirea abuzurilor de funcții și scoaterea statului din „eșuare”. Este de reconstruit administrația publică prin descentralizare, autonomie locală, asanarea concursurilor și digitalizare. A face loc meritocrației are importanță majoră.

Este de reconstruit sistemul de sănătate, asigurând fiecărui cetățean accesul la îngrijire și diversificând oportunitățile de tratament. Este de reconstruit educația națională, curățând-o de denaturările de azi și restabilind încrederea că și în România se mai poate învăța la nivelul timpului. O reformă concepută de oameni pricepuți, care să includă normalizare curriculară, autonomie funcțională a unităților și echipare, începând cu unitățile neglijate, a devenit imperios necesară.

Este de reconstruit accesul oamenilor diverselor locuri din țară la cultură, prin refacerea rețelei publicațiilor, dezvoltarea de biblioteci, cultivarea dezbaterii și stimularea creației. Este de reconstruit politica externă a României. Ea trebuie smulsă din amatorism și mituire pentru a o face expresia intereselor țării.

Sunt de făcut schimbări în fiecare dintre domeniile vieții din România. Cheia este prețuirea și valorificarea muncii, a randamentului și opiniei fiecăruia, cu organizări corespunzătoare. În locul actualului blocaj în fantome, propagande și ideologii defuncte, este nevoie de o abordare juridică matură, care face din libertățile și drepturile omului instrumentul fecund al schimbării în bine a țării și a vieții fiecăruia.      (Andrei Marga).

Administratie

20 de localități din Prahova, beneficiare ale unui proiect de energie verde de 42,6 milioane de lei

Publicat

pe

De

O centrală fotovoltaică planificată în zona Bărcănești–Tătărani va produce energie pentru instituțiile publice partenere. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și a intrat în etapa de execuție.

Consiliul Județean Prahova a organizat, la Băicoi, prima conferință dedicată proiectului I.D.-R.E.S. 2. Întâlnirea din 19 octombrie 2026 a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale partenere, echipa de implementare și constructorul, pentru prezentarea stadiului investiției și discutarea pașilor următori.

Potrivit comunicatului de presă al Consiliului Județean Prahova, valoarea proiectului este de 42.608.137,60 lei, iar finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei.

Energie fotovoltaică pentru consumul instituțiilor publice

Proiectul prevede construirea unei capacități de producție a energiei electrice din surse fotovoltaice în zona Bărcănești–Tătărani. Energia va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice din localitățile participante.

Autoritățile estimează că investiția va reduce cheltuielile cu energia, va genera economii pentru bugetele locale și va contribui la diminuarea emisiilor de carbon.

20 de comunități, un proiect comun

Alături de Consiliul Județean Prahova, în proiect sunt implicate 20 de localități: Băicoi, Bușteni, Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Florești, Gherghița, Gorgota, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Măgureni, Plopeni, Poiana Câmpina și Filipeștii de Pădure.

De la documentații la începerea lucrărilor

La preluarea mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Prahova, în noiembrie 2024, proiectul avea studiul de fezabilitate realizat și o parte dintre avize obținute, iar cererea de finanțare fusese evaluată favorabil.

Ulterior, au fost obținute avize suplimentare, au fost aprobate documentațiile urbanistice și a fost semnat contractul de finanțare, la 6 iunie 2025. A urmat contractarea serviciilor de proiectare și execuție, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 3 decembrie 2025.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a declarat că proiectul a fost preluat dintr-o etapă anterioară și dus mai departe până la începerea execuției. El a subliniat că investițiile trebuie continuate indiferent de administrația care le-a inițiat și le-a mulțumit primarilor parteneri și celor implicați în implementare.

Parte a unui program județean mai amplu

I.D.-R.E.S. 2 este unul dintre cele trei proiecte complementare derulate la nivelul județului. Programul reunește 55 de unități administrativ-teritoriale și aproximativ 350 de instituții și obiective publice din Prahova.

Conferința de la Băicoi le-a oferit partenerilor ocazia să discute direct cu echipa de implementare și cu constructorul despre evoluția lucrărilor și aspectele tehnice ale investiției. Potrivit comunicatului, următoarea întâlnire este programată în noiembrie, la Provița de Jos.

Consiliul Județean Prahova anunță că va monitoriza derularea proiectului, cu obiectivul de a transforma energia regenerabilă produsă în economii concrete pentru comunitățile beneficiare.

Citeste in continuare

Administratie

Bogdan Toader: „Bugetul nu s-a echilibrat”, în pofida măsurilor fiscale

Publicat

pe

De

Deputatul PSD Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, critică efectele măsurilor economice adoptate în ultimul an și cere ca politicile de reducere a deficitului să fie evaluate în funcție de rezultate. Într-o declarație publicată de acesta, Toader invocă datele Eurostat privind deficitul României și evoluția unor indicatori economici.

România, cu cel mai mare deficit din UE în trimestrul al doilea

Potrivit cifrelor Eurostat citate de deputat, deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în trimestrul al doilea, pe baza datelor ajustate sezonier. Toader notează că acesta a fost cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, unde media a fost de 3,5%.

El precizează că un singur trimestru nu este suficient pentru a indica o tendință, dar consideră că datele trebuie analizate în raport cu măsurile adoptate și cu costurile suportate de populație.

Taxe mai mari, consum mai slab și inflație ridicată

În declarația sa, Toader susține că măsurile din ultimul an au adus taxe mai mari, o scădere de 5,7% a vânzărilor cu amănuntul în iulie și o inflație de 6,5% în septembrie, pe care o descrie drept cea mai mare din UE.

„Ni s-a spus că măsurile din ultimul an sunt prețul pe care îl plătim ca să ajungem mai repede la echilibru”, afirmă deputatul, adăugând că bugetul nu s-a echilibrat.

Apel la măsuri evaluate prin rezultate

Toader spune că nu se opune responsabilității fiscale, dar cere ca programele de guvernare să fie fundamentate pe rezultate măsurabile, nu doar pe promisiuni. El mai susține că efortul reducerii deficitului nu ar trebui să fie suportat în mod repetat de persoanele cu venituri mici și medii.

„Un stat serios își corectează deficitul fără să-și sufoce economia”, a transmis deputatul.

Citeste in continuare

Exclusiv

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

Publicat

pe

De

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…”

Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința.
În răspunsul oficial către Asociația Producătorilor Agricoli Prahova, după ce a fost prinsă de Corpul de Control al Prim‑ministrului, de ministru, de Curtea de Conturi, de DNA, de fermieri și de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu acte, fapte și „eficiențe” discutabile, compania își pune un văl negru pe cap și oftează:

  • „Nu mai desfășurăm activități legate de sistemul antigrindină din 2024.”
  • „Avem pierderi economice semnificative.”
  • „Nu putem răspunde, că documentele sunt la AASNACP.”

Cu alte cuvinte: „Nu mai suntem la butoane, dar să știți că am fost sfinți”.

adresa_1(352)

Ce nu spune Electromecanica e că nu a oprit nimic de bunăvoie, ci a fost oprită de propriile ilegalități și de constatări oficiale: sistem extins în afara cadrului legal, omologare nefinalizată, lipsă studii de impact, selecție „specială” de operatori, zero monitorizare independentă reală.

„Omologarea există, dar e la alții. Procentele sunt la noi”

Când fermierii au cerut, punctual, în 18 întrebări clare:

  • ce înseamnă „eficiență 75–80%”;
  • unde sunt studiile de impact asupra mediului și precipitațiilor;
  • cum s‑au selectat operatorii;
  • de unde au scos „efectul de uniformizare” a ploilor;
  • ce înseamnă „modificări ale condițiilor meteo‑climatice locale”;

Electromecanica s‑a transformat brusc din „mare specialist” în… poștaș:

  • Omologarea? La AASNACP.
  • Datele de impact? La AASNACP.
  • Studiile de meteorologie și climatologie? La AASNACP.
  • Datele meteorologice? La ANM, prin AASNACP.

Dar procentele de 75–80% eficiență?
Ale cui sunt? Ale cui au fost în toate prezentările, conferințele și răspunsurile către fermieri?

Aici, tăcere.
Electromecanica descoperă o nouă știință: „eficiență fără metodologie”.

Să rezumăm:

  • când e de lăudat – „noi, cercetare, brevete, omologări, eficiență fantastică”;
  • când trebuie arătată hârtia – „noi doar executăm, nu avem nimic, întrebați AASNACP”.

„Am respectat toate legile. Doar legile n-au știut”

În același răspuns, compania declară solemn că:

  • toate activitățile din SNACP s‑au desfășurat „în baza legilor 173/2008, 161/2003, HG 601/2009, cu toate aprobările legale”;
  • totul a fost model european, stat de drept, flori și curcubeu.

Doar că:

  • Corpul de Control al Prim‑ministrului a constatat viduri legislative, lipsă omologare finală UCCG, proceduri neclare;
  • Curtea de Conturi a găsit nereguli în modul de cheltuire a banului public;
  • chiar documentele AASNACP și investigația ziarului nostru „Incisiv de Prahova” arată că sistemul a fost împins agresiv în teritoriu, fără acoperire completă de studii de impact și proceduri.

Așa arată noua doctrină juridică marca Electromecanica:
„Dacă noi scriem că a fost legal, automat devine legal. Corpul de Control să se mai documenteze.”

„Proiectant general, producător, operator. Trei într‑unul, ca șamponul”

În timp ce se victimizează că sunt doar un simplu executant, Electromecanica recunoaște negru pe alb:

  • între 2015–2025 a fost membru al Grupului de Interes Economic – Proiectant General al SNACP;
  • din martie 2026 este atestată de AASNACP ca Proiectant General al SNACP (chiar dacă sistemul e oficial sistat);
  • în același timp, este și producător de mijloace tehnice (rachete antigrindină, UCCG) și implicată în exploatarea lor.

Deci:
proiectează sistemul,
produce armele meteo,
participă la utilizarea lor
și, la final, spune cu un aer nevinovat:
„Noi? Doar prestăm servicii; responsabil e statul.”

În orice țară normală, o asemenea concentrare de roluri ridică semne de întrebare despre:

  • conflict de interese;
  • controlul real al statului asupra tehnologiilor sensibile;
  • posibilitatea de a „aranja” caiete de sarcini pe măsura propriului produs.

În România antigrindină, însă, se numește „model de succes”.

„Fermierii ne iubesc. Doar fermierii reali nu știu”

Electromecanica se laudă în adresă cu:

  • „cooperarea foarte bună” cu fermierii prahoveni;
  • „mobilizarea fermierilor” în sprijinul SNACP;
  • informări, ședințe, transparență maximă.

În practică:

IMG_20261023_0001

  • Asociația Producătorilor Agricoli Prahova – adică fermieri reali, cu culturile lovite de „seceta tehnologică” – îi somează în 18 puncte pentru minciuni și opacitate;
  • fermierii pun în câmpuri panouri mari pe care scrie:
    „ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!
    Un sistem netransparent și potențial periculos pentru producția de hrană și pentru mediu nu poate funcționa abuziv într‑un stat de drept.”

Pe pancartă apare clar: FORUMUL APPR – Mândru că sunt fermier!
Ce NU apare nicăieri?
Electromecanica Ploiești.

Și totuși, în corespondență, compania se plânge ca o divă neinvitată la protest:
„Dar de ce vorbiți numai de noi? De ce ne atacați? Noi suntem prietenii fermierilor!”

Panoul de pe teren spune altceva:
fermierii își pun numele pe protest. Electromecanica nu are curajul să și‑l pună pe pancartă.

„Noul studiu de impact: să îl facem când e prea târziu”

În timp ce evită să prezinte:

  • seria completă de date 2015–2024;
  • studiile invocate în presă ca dovadă a „neafectării precipitațiilor”;
  • formula prin care „uniformizează” ploaia fără să o reducă;

Electromecanica mai dă o lovitură de imagine:

„Noul studiu de impact prevăzut de Ordinul ministrului Agriculturii nr. 300/26.07.2024 nu poate fi realizat în absența activității operative. Ne-ar bucura un sprijin al asociației dumneavoastră pentru reluarea sistemului.”

Traducere liberă:
„Ca să demonstrăm că nu v-am uscat ogoarele, trebuie mai întâi să ne lăsați să mai tragem câțiva ani în nori.”

După aproape un deceniu de funcționare fără un studiu complet, transparent și independent, compania cere încă o tură de experimente pe câmpul fermierilor, sub pretextul științei.

„Totul e pe site. Doar că nu e acolo”

Electromecanica mai lansează o perlă:

  • „Toate informațiile de interes public se regăsesc pe site-ul AASNACP.”

Asta după ce:

  • fermierii au cerut explicit formule de calcul, serii climatologice, hărți, documente de omologare, studii de impact locale;
  • o parte dintre aceste documente fie nu există public, fie există doar ca fragmente, fie contrazic chiar declarațiile trâmbițate de „mafia antigrindină”.

Formula e simplă:

  1. Declari că totul e transparent și pe site.
  2. Nu publici ce doare.
  3. Când cineva te prinde, spui: „Nu ține de noi, ține de instituții.”

Concluzie: „Să nu confundăm rachetele „meteo” cu „bășcălia”

Electromecanica Ploiești a reușit performanța rară de a fi:

  • prinsă de Corpul de Control,
  • deranjată de Curtea de Conturi,
  • vizată de DNA,
  • demascată de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu documente,
  • pusă la zid de fermieri,

și, cu toate astea, să răspundă cu o scrisoare în care:

  • nu oferă niciun răspuns concret la întrebările tehnice;
  • pasează toată responsabilitatea la AASNACP și ANM;
  • se declară victimă economică;
  • se autoproclamă „protectorul fermierilor”;
  • cere, senin, reluarea sistemului ca să se poată face „noul studiu de impact”.

În fața unei astfel de tupeu, un singur mesaj rămâne valabil, scris deja pe câmpurile României:

„ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!”

Iar până când Electromecanica și camarila antigrindină nu vor pune pe masă:

  • toate studiile, integral;
  • metodologiile complete,
  • serii de date independente,
  • explicații coerente pentru contradicțiile cu CCPM/Curtea de Conturi/AASNACP,

orice lacrimă de iodură turnată în scrisori oficiale rămâne doar atât:
o altă ploaie de minciuni pe ogoarele românilor.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv11 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv11 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv11 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv3 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv