Connect with us

Actualitate

În acest an Gala premiilor UNITER s-a împotmolit grav într-un protest gregar

Publicat

pe

Gala premiilor UNITER a fost mereu un eveniment unghiular în viața culturală românească, a beneficiat de mare audiență la nivelul publicului, deoarece implica clasarea și premierea celor mai valoroși actori și regizori români de teatru. Celor care nu sunteți familiari cu evoluția post 1989 a fenomenului teatral românesc, vă zic doar că, din fericire, sălile au fost mereu pline la reprezentațiile trupelor locale sau a celor itinerante din ultimele decenii, intelectualii bucureșteni sau din provincie preferând această formă de divertisment cu valențe culturale certe.

    În acest an Gala premiilor UNITER s-a împotmolit grav într-un protest gregar, semnat de circa 1000 de cetățeni la inițiativa regizoarei Carmen Lidia Vidu (ce nume predestinat promovării nimicului!) care, motorizată de cei de la DECLIC, îndeamnă la huiduirea juriului UNITER pentru nominalizările viitorilor premiați. Nu vă dau prea multe detalii despre motivația regizoarei, dar trebuie să știți că dânsa contestă nominalizarea unui regizor, Andriy Zholdak, care e acuzat de ”agresiuni psihologice și fizice asupra actorilor cu care lucrează” (necertificate de teatrele unde acesta regizează), respectiv e contestată nominalizarea actorului Alexandru Repan, pentru că a primit certificat de colaborator al Securității înainte de 1989.Personalitățile prestigioase din managementul teatrelor (Tompa Gabor, Cristian Hadji-Culea, Alexandru Boureanu) au explicat incorectitudinea acțiunii regizoarei Vidu, arătând că avem de-a face cu un protest inadecvat, provenit din implementarea ideologiei de tip cancel-culture, deci că protestul trebuie ignorat, chiar din considerente strict profesionale. Pe fondul timidității juriului și al presiunilor mediatice orientate de partea lui Vidu, regizorul Silviu Purcărete a protestat într-un mod caracteristic marilor spirite, anunțându-și retragerea din competiția unde fusese nominalizat, prin următoarea scrisoare cu valoare de manifest cultural:”SENATULUI UNITER
    Domnule Preşedinte,
    Dragi colegi,
    Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspăr cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

    Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.

    Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

    Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.
    Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!

    Cu mulţumiri şi deosebită stimă,
    Silviu Purcărete
    20 Martie 2023″

    Recunoașteți conținutul similar cu cel al protestului de-acum câțiva ani al marelui actor Alain Delon, ce fusese contestat de către americani prin motivații asemănătoare cu cele ale Vidu-DECLIC, pe care-l voi reda în P.S., spre utilă aducere aminte.

    Să mai rețineți în completare și mesajul lui Tompa Gabor, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, care zice, referindu-se la regizoarea Vidu și acoliții săi, că „acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia «woke» și «cancel culture», este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare”.

    Mie îmi este limpede că prin contestarea reușită a evenimentului UNITER, plus reacțiile aferente, se marchează dominația proletcultismului de tip secol XXI în viața culturală românească. Și așa cum dezbaterea publică a fost schilodită, ajunsă azi total neînsemnată, sau cum cea politică a fost anulată, iar civismul ucis, lipsa de solidaritate pentru susținerea valorilor ce-au mai rămas în mediul cultural va genera și aneantizarea acestui spațiu, de unde se mai adapă cei care încă luptă ca să-și păstreze normalitatea vieților lor, oricum atât de târnosite.

    Cozmin Gușă

    P.S. Protestul lui Alain Delon, atunci când Academia Franceză de Film i-a acordat premiul Palme D’or pentru întreaga carieră, iar un grup american a făcut o petiție prin care cerea Academiei, la modul imperativ și agresiv să nu-i acorde premiul, afirmând că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți „rasist, sexist și antiprogresist”:

    „Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap. Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate. Și slavă cât cuprinde, nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată. În consecință, transmit Academiei că poate să dea curs petiției, acest trofeu mă interesează foarte puțin spre deloc.

    Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității.

    Aceasta țară (Franța, n.m.) a generat și a cunoscut pe propria piele ororile unui iacobinism robespierian, practic atunci francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu.

    Chiar și amicul meu, Gerard (Depardieu – n.m.), a tulit-o în Rusia din două motive:

    a. Să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile și sudoarea „nasului” său celebru (râde zgomotos).

    și

    b. Nu mai putea cu „corecții”! Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare nu mai are decât doi francezi, și ăia pe la cabluri și lumini.

    Cum naiba, – mă întreba – să faci filme despre celți și galii antici cu Hamid si Abdullah?

    M-aș fi dus și eu după el, sincer, dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca el…

    Deci, să ia premiul cine vrea, dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek:

    – Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită! – doar nu am / ați înnebunit chiar cu toții ca să ‘luăm lumină’ tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul corectitudinii politice și al relativismului moral.”

    Actualitate

    Când este necesară îngrijirea paliativă pentru vârstnici? Semne și opțiuni disponibile

    Publicat

    pe

    Tot mai multe familii se confruntă cu boli cronice avansate la părinți sau bunici și ajung să se întrebe: „Am făcut tot ce ține de noi?”. Îngrijirea paliativă apare adesea în discuție târziu, deși poate fi utilă mult mai devreme. Scopul ei este clar: controlul simptomelor și menținerea unei calități cât mai bune a vieții, în paralel cu tratamentele recomandate de medic.

    Acest ghid te ajută să înțelegi când este potrivit să ceri sprijin paliativ, ce semne indică această nevoie și ce opțiuni ai la dispoziție. Informațiile sunt orientative și nu înlocuiesc consultul medical.

    Ce este îngrijirea paliativă?

    Îngrijirea paliativă se adresează persoanelor cu boli grave sau progresive și urmărește reducerea durerii și a altor simptome supărătoare. Echipa poate include medic, asistent medical, psiholog și, în unele cazuri, kinetoterapeut sau asistent social. Toți colaborează pentru a crea un plan adaptat fiecărui pacient.

    Este important să faci diferența între îngrijirea paliativă și hospice. Hospice se adresează, de regulă, pacienților cu prognostic limitat, în timp ce îngrijirea paliativă poate începe din momentul diagnosticului și poate continua alături de tratamente active, precum chimioterapia sau terapia pentru insuficiență cardiacă.

    De exemplu, un pacient cu cancer poate urma tratament oncologic și, în același timp, poate primi medicație adecvată pentru controlul durerii și al grețurilor. Această abordare combinată crește confortul zilnic și reduce stresul familiei.

    Semnele care indică necesitatea îngrijirii paliative

    Nu există un singur moment „corect” pentru a începe îngrijirea paliativă. Totuși, anumite situații ar trebui să te trimită la o discuție cu medicul.

    1. Diagnostic de boală gravă sau progresivă

    Îngrijirea paliativă devine o opțiune reală în cazul unor afecțiuni precum:

    • cancer în stadii avansate;
    • insuficiență cardiacă sau respiratorie severă;
    • boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC);
    • demență în stadiu moderat sau avansat;
    • boala Parkinson avansată;
    • insuficiență renală ori hepatică în faze finale.

    Nu aștepta agravarea accentuată a stării generale. Discută din timp despre posibilitatea de a integra servicii paliative în planul de tratament.

    2. Simptome greu de controlat

    Adresează-te medicului dacă observi:

    • durere persistentă, care nu răspunde la schema obișnuită;
    • dificultăți de respirație la efort minim sau în repaus;
    • oboseală extremă, care limitează activitățile de bază;
    • greață frecventă, lipsa poftei de mâncare;
    • episoade de confuzie sau agitație;
    • anxietate ori depresie accentuată.

    Echipele paliative folosesc protocoale clare pentru controlul simptomelor, inclusiv analgezice cu prescripție medicală, administrate responsabil, pentru utilizare în durerea severă. Medicul stabilește doza și monitorizează atent efectele.

    3. Scăderea autonomiei și internări repetate

    Dacă vârstnicul are nevoie de ajutor pentru alimentație, igienă și mobilizare, iar spitalizările se repetă de mai multe ori pe an, este momentul să reanalizezi obiectivele îngrijirii. În aceste situații, confortul și stabilitatea pot deveni prioritare.

    Pentru familiile care caută servicii organizate și supraveghere profesionistă, există opțiuni precum servicii de îngrijiri paliative pentru bătrâni, disponibile prin centre specializate care oferă îngrijire atentă, într-un cadru sigur și adaptat nevoilor fiecărui pacient.

    Opțiuni de îngrijire paliativă

    Alegerea locului unde se desfășoară îngrijirea depinde de starea pacientului, de recomandarea medicului și de resursele familiei.

    Îngrijire paliativă la domiciliu

    Mulți vârstnici preferă să rămână acasă. Echipa medicală vine periodic pentru evaluare, ajustează tratamentul și instruiește familia. Această variantă oferă confort emoțional, dar presupune implicare constantă din partea aparținătorilor.

    Este potrivită în special pentru pacienți stabili, cu simptome controlabile și cu suport familial solid.

    Îngrijire în centru specializat

    Centrele dedicate asigură supraveghere 24/7, monitorizare atentă și intervenție rapidă la agravarea simptomelor. Pentru familiile care nu pot oferi îngrijire permanentă acasă, această soluție aduce siguranță și continuitate.

    Un centru bine organizat pune accent pe demnitate, igienă riguroasă, alimentație adaptată și comunicare constantă cu aparținătorii.

    Îngrijire paliativă în spital

    Spitalizarea devine necesară în cazuri acute: durere intensă necontrolată, dificultăți respiratorii severe sau complicații care necesită investigații rapide. După stabilizare, pacientul poate reveni acasă sau într-un centru dedicat.

    Medicul curant decide internarea, în funcție de riscuri și beneficii.

    Cum să discuți cu echipa medicală și cu familia?

    Conversațiile despre evoluția bolii pot fi dificile, dar ajută la luarea unor decizii clare. Pregătește o listă de întrebări pentru medic:

    1. Care este evoluția probabilă a bolii?
    2. Ce opțiuni avem pentru controlul simptomelor?
    3. Putem integra îngrijirea paliativă în planul actual?
    4. Ce presupune fiecare variantă de îngrijire?

    Încurajează vârstnicul să își exprime dorințele: unde dorește să fie îngrijit, ce intervenții acceptă și ce refuză. Aceste discuții reduc tensiunile ulterioare și sprijină decizii respectuoase.

    Implică întreaga familie. Stabiliți responsabilități clare și luați în calcul perioade de respiro pentru îngrijitorul principal. Epuizarea fizică și emoțională apare frecvent și necesită atenție.

    Resurse și pași practici

    Dacă suspectezi că îngrijirea paliativă ar ajuta:

    • programează o consultație la medicul de familie sau la specialist;
    • solicită evaluare pentru controlul durerii;
    • cere informații despre servicii locale, la domiciliu sau în centre dedicate;
    • analizează costurile și condițiile de internare;
    • verifică experiența echipei și modul de comunicare cu familia.

    Monitorizează constant starea pacientului și notează modificările. Aceste informații ajută medicul să ajusteze tratamentul pentru rezultate stabile.

    Îngrijirea paliativă aduce beneficii reale, dar are și limite. Ea nu tratează cauza bolii și nu garantează prelungirea vieții. Scopul este confortul și susținerea pacientului și a familiei. Orice decizie trebuie luată împreună cu medicul, pe baza unei evaluări complete.

    Disclaimer: Informațiile prezentate au caracter orientativ și educativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical de specialitate. Pentru diagnostic și plan de tratament, adresează-te medicului curant sau unui specialist în îngrijiri paliative.

    Citeste in continuare

    Actualitate

    Container birou pentru echipe extinse: alternativa scalabilă la închirierea unui spațiu clasic

    Publicat

    pe

    Extinderea rapidă a unei echipe pune presiune directă pe spațiul de lucru. În multe cazuri, contractele de închiriere pe termen lung blochează bugete și limitează flexibilitatea. Amenajarea durează, costurile cresc, iar adaptarea spațiului la nevoile reale ale echipei devine dificilă.

    Un container birou oferă o abordare diferită: compania își creează propriul spațiu, îl dimensionează corect și îl poate extinde etapizat. Pentru echipe extinse sau proiecte cu durată limitată, această soluție permite control asupra investiției și o implementare rapidă.

    De ce închirierea clasică creează blocaje pentru echipele în creștere?

    Multe spații de birouri se închiriază pe minimum 2-3 ani. Chiriașul plătește garanții, amenajări interioare și costuri recurente pentru mentenanță. Dacă echipa crește cu 10-15 persoane în câteva luni, spațiul devine insuficient. Dacă proiectul se încheie mai devreme, compania rămâne cu metri pătrați neutilizați.

    În orașele mari, prețul pe metru pătrat ridică presiune constantă pe buget. Pentru firmele din construcții, logistică sau energie, care își mută frecvent activitatea aproape de șantier sau de puncte de lucru temporare, relocarea unui birou închiriat implică proceduri administrative și costuri suplimentare.

    Un container birou pentru spatiu de lucru rezolvă aceste limitări printr-o investiție directă într-un activ propriu, care poate fi relocat și, în cazul celor modulare, extins conform specificațiilor stabilite în etapa de proiectare.

    Cum planifici corect un container birou pentru echipe extinse?

    Pentru rezultate stabile, tratează proiectul ca pe o investiție tehnică. Următorii pași te ajută să evaluezi fezabilitatea și să eviți erorile frecvente:

    1. Definește necesarul real de spațiu

    Calculează suprafața în funcție de numărul de angajați și tipul activității. Un birou operațional are nevoie de 4-6 mp per persoană, la care adaugi spații comune: sală de ședință, zonă de arhivare, grup sanitar, eventual recepție.

    Stabilește dacă echipa va crește în următoarele 12-24 luni. Dacă estimezi o extindere, proiectează de la început o structură modulară care permite adăugarea de containere pe parcurs, fără întreruperea activității.

    2. Alege dimensiunea și configurația containerelor

    Dimensiunea containerelor influențează atât compartimentarea, cât și logistica de transport. De exemplu, un container birou 10×3 m poate găzdui 6-8 posturi de lucru, în funcție de organizare. Poți combina două sau mai multe containere pentru a crea un open space, iar prin etajare dublezi suprafața ocupată la sol.

    Containerele produse de Containere FDC folosesc cadru solid din tablă zincată, profilată la rece, grunduită și vopsită anticoroziv. Aceasta este special concepută pentru construcția containerelor. Pentru izolația standard se folosesc pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și pardoseală. Izolația standard este recomandată pentru utilizare în condiții climatice obișnuite.

    Pentru zonele unde există variații mari de temperatură, clienții pot opta pentru izolație premium, din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și pardoseală. Containerele cu pereți din panouri sandiwch din spumă PIR de 60-80 mm grosime este una dintre cele mai recomandate pentru utilizare ca birouri.

    Finisajele interioare includ pardoseli rezistente la trafic intens, din parchet laminat sau covor PVC, tâmplărie PVC și instalații electrice integrate din fabrică. Pentru proiecte complexe, discută configurația cu un arhitect sau inginer constructor.

    3. Planifică infrastructura tehnică din faza de proiect

    Un birou funcțional are nevoie de:

    1. Instalație electrică dimensionată corect pentru echipamente IT, imprimante și sisteme HVAC. Aceasta se realizează în fabrică, în funcție de specificațiile stabilite în etapa de proiectare;
    2. Sistem de climatizare adaptat suprafeței și gradului de ocupare. Clientul poate opta pentru integrarea din fabrică a unui sistem de aer condiționat cu funcție dublă inverter (încălzire și răcire) sau pentru convectoare de căldură;
    3. Rețea de date bine organizată, cu trasee clare pentru cabluri. Traseele trebuie gândite din etapa de proiectare, iar clientul va achiziționa și monta ulterior livrării containerului cablurile de date necesare.

    De asemenea, conectarea la utilități îi revine clientului, după recepționarea containerului. Discută de la început, din etapa de proiectare, despre tipurile de echipamente și dotări pe care anticipezi că le vei utiliza în containerul tip birou.

    4. Verifică necesitatea autorizațiilor

    Chiar dacă structura este modulară, amplasarea pe teren poate necesita autorizație de construire sau aviz de amplasament, în funcție de durata utilizării și de reglementările urbanistice locale. Verifică la primăria locală dacă ai nevoie de avize.

    5. Evaluează costurile și randamentul investiției

    Compară chiria pe 24-36 de luni cu investiția într-un container modular. Include în analiză:

    • costul containerelor;
    • transportul și montajul;
    • amenajarea terenului;
    • dotările pe care intenționezi să le adaugi după livrarea containerului, în plus față de cele din fabrică.

    Pentru proiecte pe termen mediu sau lung, multe companii constată că investiția într-un birou tip container modular devine mai predictibilă decât plata unei chirii constante. În plus, containerul rămâne un activ care poate fi relocat sau reconfigurat.

    Avantaje

    Un container birou pentru spații de lucru oferă viteză mare de implementare și un proces de organizare ușor de controlat. Poate fi pregătit rapid pentru activitate, iar configurarea se stabilește de la început în funcție de scopul spațiului. Pentru un șantier, un container poate deveni birou administrativ, punct de coordonare pentru echipă sau spațiu pentru întâlniri operative. Pentru un teren propriu, poate funcționa ca birou de lucru, recepție, punct comercial sau sediu pentru activități sezoniere. Un avantaj important este flexibilitatea în utilizare. Dacă proiectul se dezvoltă, se pot adăuga containere și se poate extinde spațiul fără schimbări complicate în organizarea inițială.

    Un alt avantaj este controlul bun asupra modului în care arată și funcționează spațiul. În faza de ofertare și proiectare se pot gândi și implementa elemente de design care susțin identitatea vizuală a companiei. Clientul poate vopsi containerul în culorile logoului, poate vopsi cadrul într-o culoare distinctă, poate alege culoarea pereților la interior și exterior, poate adăuga lambriu sau folie cu imitație de lemn și poate alege culoarea tâmplăriei. Se pot adăuga și riflaje pentru un aspect mai bine definit. Un container poate transmite o imagine profesională și bine organizată chiar și pe un teren aflat în plină dezvoltare, iar pentru multe afaceri contează mult faptul că spațiul poate fi adaptat atât funcțional, cât și vizual.

    Containerele sunt apreciate și pentru predictibilitate în etapizarea investiției. Spațiul poate porni de la un singur container modular și poate fi extins (conform specificațiilor stabilite în etapa de proiectare) pe măsură ce apar oameni noi, activități noi sau cerințe noi. De exemplu, un business poate începe cu un container pentru administrativ și adaugă ulterior încă un container pentru sală de ședințe sau recepție. Un alt exemplu este un parc industrial unde containerele pot fi organizate rapid pentru management, pază, acces vizitatori sau coordonare logistică.

    Ce urmează dacă iei în calcul această soluție?

    Realizează o verificare internă: număr actual și estimat de angajați, durata proiectului, teren disponibil și buget. Pregătește un plan orientativ al compartimentării și o listă cu cerințe tehnice.

    Discută cu un furnizor specializat, precum Containere FDC, solicită o propunere adaptată și cere detalii. O analiză tehnică bine făcută îți oferă claritate și te ajută să implementezi un spațiu de lucru modular care susține dezvoltarea echipei pe termen mediu și lung.

    Citeste in continuare

    Actualitate

    Schimbare de paradigmă la Tallinn: Estonia abandonează blindatele grele în favoarea dronelor și a apărării antiaeriene

    Publicat

    pe

    De

    Într-o mișcare strategică ce reflectă realitățile dure ale războiului modern, guvernul estonian a decis să suspende un program major de achiziție a vehiculelor de luptă pentru a prioritiza investițiile în tehnologia dronelor și în sistemele de apărare antiaeriană. Decizia vine ca urmare a lecțiilor învățate de pe frontul din Ucraina și a costurilor tot mai ridicate ale echipamentelor blindate tradiționale.

    Adio, blindate scumpe: Prioritățile se schimbă pe flancul estic

    Ministrul Apărării, Hanno Pevkur, a anunțat oficial suspendarea achiziției planificate de 500 de milioane de euro, care viza înlocuirea actualei flote de vehicule de infanterie CV90. În loc să investească sume colosale în platforme noi, națiunea baltică a ales o soluție pragmatică: extinderea duratei de viață a flotei existente cu încă 10 ani.

    Această reorientare bugetară nu este doar o măsură de economisire, ci o recalibrare necesară. Deși noile achiziții vor necesita în continuare fonduri substanțiale, ele sunt estimate a fi considerabil mai ieftine decât o revizie completă a flotei de blindate, într-o piață unde prețurile vehiculelor de luptă sunt într-o creștere accelerată.

    Lecția ucraineană: Dronele devansează tancurile în războiul modern

    Argumentul central al acestei schimbări de strategie este scăderea utilității pe câmpul de luptă a echipamentelor grele, un fenomen observat clar în conflictul din Ucraina. În acest context, Estonia consideră că înlocuirea vehiculelor CV90 în următorul deceniu nu mai este o mișcare „rezonabilă”.

    Noul focus al Tallinnului s-a deplasat decisiv către combaterea dronelor, sisteme de apărare aeriană și platforme fără pilot. Această decizie va fi definitivată în cadrul revizuirii anuale a bugetului de apărare, care alocă nu mai puțin de 10 miliarde de euro pentru consolidarea capacităților naționale până în 2029.

    „Apărarea activă”: De la blindate grele la lovituri de precizie

    Necesitatea unor sisteme antiaeriene mai performante a fost subliniată și de incidente recente, în care drone implicate în atacuri regionale au pătruns accidental în spațiul aerian estonian. Aceste evenimente au întărit convingerea autorităților că securitatea națională depinde acum de capacitatea de a intercepta amenințări asimetrice.

    Această nouă direcție se aliniază doctrinei de „apărare activă” a Estoniei. Conceptul vizează utilizarea loviturilor la mare distanță și a altor măsuri tehnologice pentru a preveni desfășurarea operațiunilor de luptă direct pe solul estonian. Astfel, bazarea pe sistemele terestre tradiționale devine secundară în fața unei strategii care pune accent pe tehnologie, supraveghere și neutralizarea amenințărilor înainte ca acestea să atingă granițele naționale.

    Citeste in continuare

    Aveți un PONT?

    Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

    Știri calde

    Exclusiv16 ore ago

    GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

    România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

    Exclusiv16 ore ago

    BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

    Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

    Exclusiv16 ore ago

    Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

    Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

    Exclusiv16 ore ago

    MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

    Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

    Exclusiv2 zile ago

    Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

    Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

    Exclusiv2 zile ago

    Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)

    Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a...

    Exclusiv3 zile ago

    „Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

    România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

    Exclusiv3 zile ago

    Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

    Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

    Exclusiv3 zile ago

    Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

    În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

    Exclusiv3 zile ago

    IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

    Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

    Exclusiv4 zile ago

    Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

    România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

    Exclusiv4 zile ago

    JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

    Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

    Exclusiv4 zile ago

    Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

    Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

    Exclusiv4 zile ago

    Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

    O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

    Exclusiv5 zile ago

    Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

    Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

    Partener media exclusiv

    stiri actualizate Raspandacul

    Parteneri

    Criptomonede Taxi Heathrow London

    Top Articole Incisiv