Exclusiv
Eutanasierea Poliției Române, o dramă cu final așteptat!
De ani buni asistăm la distrugerea controlată a Poliției Române prin subordonarea ei neaveniților care conduc țara, prin subfinanțarea ei, prin subdimensionarea ștatelor de funcționare, prin deprofesionalizarea polițiștilor, prin prigonirea profesioniștilor și determinarea lor să plece din sistem, prin angajări directe ale pilelor, prin detașări pe la alte instituții ale polițiștilor care și așa sunt foarte puțini.
Pentru a înțelege cum a funcționat picătura chinezească în cazul Poliției Române, aflată de mulți ani în moarte clinică, o să vă scriem pe scurt metodele prin care s-a ajuns la acestă ucidere controlată.
Din păcate, suntem contemporani cu cei mai slabi miniștri și secretari de stat, numiți în funcții pe cu totul alte criterii decât cele meritocratice.
Alegerea acestora de către păpușarii care manevrează butoanele urmează un șablon. Cei aleși pe sprânceană trebuie să fie cât mai cocoșați, obedienți, lași, fricoși, cointeresați, incompetenți și dacă se poate, pentru ca pachetul să fie complet, să nu aibă conștiință, pentru a putea să calce pe cadavre atunci când securiștii le dau ordin de zi pe unitate!
Cea mai grea palmă pe care a primit-o Poliția Română a fost desființarea sectoriștilor. Astfel, s-a realizat idealul securității statului, adică ruperea legăturilor dintre polițiști și societatea civilă.
Cei cu ani mai mulți știți foarte bine că sectoristul era cunoscut pe raza lui de competență de la cel cu barba sură, până la cel cu biberon în gură. Sectoristul avea calitate de organ de cercetare penală și cât era ziulica de lungă își desfășura activitatea printre oameni. Pe unii îi ajuta atât cât îi permitea legea, pe alții îi sancționa în funcție de gravitatea faptelor pe care le săvârșeau. Sectoristul se ocupa de tot ce însemna munca de poliție în sectorul pe care îl avea în responsabilitate, de la întocmirea dosarelor de cercetare penală, până le evidența populației sau distribuirea ordinelor de recrutare. Prin stabilitatea lui în funcția publică, după câțiva ani de muncă, pentru că un polițist bun se formează în șapte ani, nimeni nu se trezea sectorist peste noapte, reușea să cunoască informatorii, teritoriul de competență, populația, obiceiurile, stările conflictuale, infractorii, prostituatele etc.
Dacă era nevoie se transforma în moașă și ajuta femeile să nască!
Astfel, oamenii îl percepeau ca pe unul de-ai lor, unii îl apreciau, alții îl înjurau, dar toți îl considerau un bun sau rău necesar!
Azi, când există conceptul de polițist de proximitate, împrumutat de la elvețieni care l-au desființat de foarte mulți ani, acești polițiști sunt trimiși la ședințele cu părinții, să păzească școlile, să vorbească cu administratorii, să supravegheze cum crește iarba etc, adică trebuie să se ocupe cu altceva decât munca calificată de poliție! Astfel, acești polițiști au ajuns niște iluștrii necunoscuți! Dacă întrebi într-o zonă dintr-un oraș cine este polițistul de proximitate, 9 din 10 oameni nici nu știu cum se numește!
Următoare lovitură aplicată cu o precizie de ceasornicar elvețian a fost atunci când s-a stabili de niște analfabeți funcțional că polițistul trebuie să aibă tot felul de calități! Că el trebuie să fie judiciarist, proximist, rutierist, urban, rural, canin, cabalin etc! Vă mai aduceți aminte că până și mașinile de poliție erau inscripționate cu poliția rutieră, rurală, canină, criminalistică etc, până și-au dat seama cât de habarniști au fost și au revenit la inscripționările inițiale!
La data respectivă unii săreau în sus de bucurie că nu vor mai avea calitate de organ de cercetare penală și o să îi doară pe undeva ce se va întâmpla cu infractorii prinși în flagrant sau depistați în procesul muncii! La vremea respectivă rar se restituia vreun dosar de la parchet ofițerilor de poliție care aveau această atribuție în fișa postului.
Ce se întâmplă azi? Este un dezastru cu final anunțat! Cetățenii simt pe pielea și buzunarul lor urmările acestei reforme păguboase!
O altă lucrătură care ar fi putut însemna dispariția Poliției Române a fost desființarea posturilor de poliție. Ne aducem aminte cu mare tristețe că prin comunele patriei apăruseră cete de haiduci pe cai care tâlhăreau bătrânii prin comune sau le furau agoniseala de prin magazii. Acești imbecili care ne conduc au fost foarte aproape de perfecțiune. Aproape au atins perfecțiunea în prostie. Această reformă care a sfidat cea mai gravă fractură de logică nu a durat foarte mult, deoarece cetățenii nemulțumiți, nemaiavând post de poliție în comună, mergeau acasă la primari!
Și uite așa, pentru că primarii aduc voturi, posturile de poliție s-au reînființat, dar nu cum au fost!
Pentru că tot ce este bun trebuie să dispară, au apărut peste noapte secțiile de poliție din rural, cu funcții de conducere, secretare și polițiști la nucleu! Adică au luat foarte multe funcții de agenți, funcții de execuție, de la posturile de poliție și le-au transformat în puține funcții de ofițeri cu funcție de comandă la secțiile de poliție rurală pentru a-și desăvârși dezastrul! Și bonus, au luat alte funcții de la posturile de poliție pe care le-au transformat în funcții de secretară și funcții la nucleu! Și uite așa, acum bate vântul prin posturile de poliție din țară pentru că la unele nu mai sunt polițiști nici măcar să închidă ferestrele!
Modificare Statului Polițistului, o reformă prin care angajările directe, care erau o excepție, au devenit o regulă. Așa s-a deschis larg ușa corupției generalizate! Orice băiețaș de cartier și orice dansatoare la bară pot deveni polițiști peste noapte, angajați cu buletinul ca la aprozar! Doar fraierii mai merg la școală, pentru că școala este grea pe o soldă de nimic! Mai bine te angajezi direct pe salariu și mai dă-o încolo de școală că nu mai este necesară!
Astfel, au intrat ca la garderobă, pe ușa din dos, specialiștii lui pește prăjit, care după o beție zdravănă seara, s-au trezit dimineața în ținută de polițist cu grade de comisar!
Prin această reformă s-a dat startul la săritura peste gardul Poliției Române a frontieriștilor, jandarmilor, pompierilor, inginerilor, contabililor, bucătarilor, culegătorilor de plante medicinale și folclor, lăutarilor, sportivilor, pilelor, brancardierilor etc.
Unii băieți, cu apucături cazone, au confundat Poliția Română cu cazarma pe unde au fost copii de trupă și au intrat cu bocancii plini de nămol pe covorul alb din sufrageria noastră!
Pentru că păpușarii le-au permis!
La brancardieri am vrea să ne oprim puțin, pentru că lumea a uita cazul Perla. Pe asta se bazează și păpușarii, că mentalul colectiv are limite, memorie scurtă.
Pe 05.03.2012, un brancardier de 53 de ani al Policlinicii M.A.I., agent de poliție angajat direct pentru că fusese șofer de senator, a intrat în coaforul Perla și a împușcat 8 oameni, a omorât două femei și a rănit alte 6 persoane! Credeți că habarniștii care ne conduc au înțeles ceva? După 11 ani angajările se fac tot cu buletinul!
Detașarea polițiștilor, și așa puțini, la alte instituții. Este foarte bine pentru polițiștii detașați, pentru că sunt plătiți pe grilele de salarizare de acolo, și foarte rău pentru Poliția Română care se dezmembrează cu fiecare zi care trece.
Poliția Română ar trebui să publice măcar numărul polițiștilor detașați la alte instituții și facem pariu că ar putea să scopere numărul total de funcții dintr-un județ mare! Interesează pe cineva? Noi nu credem!
Detașări la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Parlamentul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, structuri de poliție locală, Secretariatul General al Guvernului, Președinția României etc.), acestea fiind efectuate de cele mai multe ori pe baza prieteniei între polițiști și conducătorii instituțiilor publice.
Astfel, polițiștii rămași trebuie să lucreze și pentru cei care pleacă la mai bine.
Numirea la comanda inspectoratelor de poliție din țară a unor oameni obedienți puterii de la București și care habar nu au pe ce lume trăiesc a făcut ca încrederea populației în această instituție să scadă la niște cote alarmante, la fel cum scad cotele Dunării în cei mai secetoși ani!
Incompetenții care sunt numiți în funcții, de cele mai multe ori prin ocolirea legii de funcționare a Poliției Române, au misiunea sacră de a frânge destinele subordonaților, deși au în fișa postului atribuțiuni de îndrumare și sprijin! Pentru a-și ascunde nepriceperea se transformă în mici tirani mângâiați duios pe frunte de secretarii de stat din minister. Indiferent de abuzurile pe care le săvârșesc sunt spălați de comisarii detergent din corpurile de control!
De cele mai multe ori sunt sancționați exact cei care sesizează abuzurile comise de acești numiți inspectori șefi care nu știu ce caută în viața lor!
Tactica lor este simplă, te trimit la psiholog, îți ridică ORNIS-ul, te mută pe te miri unde, îți fac tot felul de șicane etc. într-un cuvânt îți fac viața grea, și dacă se întâmplă să câștigi după ani de zile prin instanțe, nu răspunde cineva, pentru că în Poliția Română, ordinul este mai tare decât legea, iar dispoziția mai tare decât ordinul! Și toate aceste ordine și dispoziții se adaugă ilegal la lege, nu sunt publicate niciodată în Monitorul Oficial și, de cele mai multe ori, sunt date de electricieni, ospătari, secretare, șoferi, ingineri, doctori etc. unși miniștri care nu au nicio legătură cu munca de poliție! Niște habarniști care de cele mai multe ori își angajează rudele și pilele fără școală sau vreun concurs prin locuri călduțe din minister!
Achizițiile publice care s-au făcut de-a lungul anilor, de la revoluție până azi, au fost câștigate de favorizații politic. Lascăr Catargiu, ministrul care a scos politicul din poliție, se răsucește în mormânt!
Polițiștii se roagă la Dumnezeu ca ținuta și încălțămintea făurite cu migală în fabricile favorizaților politic să reziste măcar 6 luni!
Condițiile de viață ale polițiștilor din rural seamănă de cele mai multe ori cu emisiunea Survivor! Diferența este că cei care participă la această emisiune o fac pentru foarte mulți bani! Posturile de poliție arată în cele mai multe cazuri ca niște grajduri sau case părăsite. Unele trebuie dotate de urgență cu bulină roșie și senzori seismici pentru ca polițiștii să poată să iasă la timp din ele! Apa potabilă, săpunul sau hârtia igienică sunt un lux pe care inspectoratele de poliție din țară nu își permit să îl finanțeze! Pentru că nu au fonduri! Toaleta din fundul curții, de cele mai multe ori fără ușă, este ceva firesc. La peste 100 de posturi de poliție din țară wc-ul lipsește cu desăvârșire. Deși posturile de poliție figurează pe hârtie cu 4–5 funcții, în realitate unde sunt doi sau trei polițiști este motiv de sărbătoare.
Salarizarea mizerabilă a făcut această meserie nefrecventabilă pentru tineri! Pentru a putea face o comparație, un muncitor necalificat în construcții nu poate lua un salariu net mai mic de 3000 de lei! Un polițist ajunge la acest salariu după 10 ani de muncă! Pentru că domnii care conduc țara vor să își bată joc de această castă!
Să nu credeți că cei care se apropie de pensie nu mai pot de bine! Bătaia de joc a atins apogeul!
Se schimbă regulile jocului de la o zi la alta! Pentru a vă face o părere despre viața frumoasă a polițiștilor, roz și fără niciun stres, vă spunem că în conformitate cu un studiu făcut chiar de către Direcția Medicală din MAI speranța de viața pentru polițiștii care au lucrat în operativ este 61 de ani! Asta dacă nu mor în misiuni sau din cauza stresului până se pensionează!
Un stres întreținut artificial de niște nenorociți fără scrupule care sunt șefi!
În urmă cu 25 de ani la școlile de poliție concurau 20 de tineri pentru un loc!
Pentru că nu mai există limită de vârstă, greutate, înălțime etc. oricine poate să devină polițist peste noapte.
Polițiștii sunt pe cale de dispariție și neocrotiți de lege! Să fii polițist este o stare de spirit, pe care mulți purtători ai ținutei de polițist nu o înțeleg!
Azi, la aceste concursuri pentru școlile de poliție, se întâmplă minuni, candidații care sunt respinși la vizita medicală sunt vindecați miraculos de vineri până luni! Probele sportive au devenit o glumă, traseul actual, în urmă cu 25 de ani, reprezenta o singură probă sportivă. Verificările în cazul viitorilor polițiști se fac abia după promovarea concursului de admitere și nu de puține ori, cei care fac verificări află că cei care îmbracă ținuta de elevi au fost tâlhari sau prostituate!
S-a ajuns în situația în care, incluzând și vindecările miraculoase, concurența să fie de un singur concurent pentru un loc!
Prigonirea profesioniștilor prin tot felul de șicane și cercetări prealabile! Cei care sunt bine pregătiți sunt foarte greu de șantajat și nu se lasă cumpărați cu un salariu pentru lucrături de excepție, avansări înainte de termen sau bilete la mare! Pentru asta trebuie determinați să se pensioneze. Cetățenii ne arată cu degetul pentru că avem posibilitatea să ne pensionăm la 48 de ani, posibilitate pe care o au mai multe categorii profesionale, dar oamenii sunt ipocriți! Polițiștii sunt cea mai mare problemă a României! Nu contează că mor în misiuni sau de inimă rea și nu mai apucă pensia!
Dragi cetățeni, peste tot în țările cu apă caldă, după 25 de ani de serviciu, polițiștii se pot pensiona! Vrem să facem parte din UE și NATO dar doar atunci când ne convine! Polițiștii nu au pensii speciale, se numesc pensii militare de stat, și de la A. I. Cuza nu s-a atins nimeni de ele! Până acum!
După pensionare, polițiștii au grade militare în rezervă și au în continuare obligații militare, asta după o viață de muncă în care le-au fost interzise multe drepturi prevăzute în Constituția României!
Doar polițiștii care au lucrat cel puțin 26 de ani în operativ se pot pensiona la 48 sau 49 de ani!
Legal! Cei care au ieșit înainte de această vârstă reprezintă excepții de la regulă și trebuie să fie întrebați cum au făcut-o! Pentru o mână de nemernici aruncați anatema pe o întreagă categorie profesională!
Cine sunt acești indivizi care spun pe la tv că pensiile militare sunt pensii speciale? Niște maimuțoi care nu au pus în viața lor mâna pe o armă de foc, niște fetițe în corpuri de bărbați care au fugit din țară atunci când trebuiau să facă armata și au revenit când stagiul militar nu mai era obligatoriu!
Subordonarea Poliției Române domnilor aleși prin vot să conducă această țară are de cele mai multe ori aspecte grotești!
Așa cum spuneam mai sus, asistăm neputincioși la eutanasierea Poliției Române!
România nu își merită polițiștii! (Articol preluat de pe un grup de WhasApp al polițiștilor si/sau foști politisti)
După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de anticorupție – la rubrica „așa nu” – povestea lui Marius Lucian Fulga la Penitenciarul Giurgiu pare să se fi încheiat, în sfârșit, cu un „adio” lacrimogen pe grupul de WhatsApp al unității. Dar întrebarea nu este cum a plecat Fulga, ci cum de a fost ținut în brațe atâta timp. Și, mai ales, de ce un întreg sistem a acceptat ca Penitenciarul Giurgiu să devină o combinație între SRL de familie, sală de forță pe steroizi și cimitir statistic pentru deținuți.
Incisiv de Prahova a documentat, în repetate rânduri, acest carusel grotesc de incompetență și complicități – de la morți suspecte și evadări, până la „afaceri dentare” de familie. Demiterea de acum nu este un fulger pe cer senin, ci doar confirmarea oficială a unui eșec managerial prelungit, girat ani de zile de Administrația Națională a Penitenciarelor și de Ministerul Justiției.
Giurgiu, mormântul miniștrilor: patru revocări, zero lecții
Penitenciarul Giurgiu a fost prezentat, ani la rând, ca un model de siguranță maximă. În realitate – așa cum a relatat Incisiv de Prahova – a devenit un caz-școală de „așa se face praf o instituție”.
Sub bagheta lui Marius Lucian Fulga, justiția a fost trimisă la colț, iar regulamentele au ajuns hârtie igienică administrativă. Omul a fost revocat de mai multe ori, de miniștri diferiți, pentru „grave nereguli”. Apoi, miraculos, readus în funcție, de fiecare dată mai lustruit în funcție decât înainte.
În dreptul lui Fulga s-au adunat, în timp, acuzații și scandaluri pe care, într-un stat normal, nici măcar nu le-ai pune în aceeași propoziție cu termenul „director de penitenciar”:
- puneri în libertate eronate, urmate de operațiuni de recapturare costisitoare – detalii relatate în investigațiile Incisiv de Prahova;
- evadări în serie de la Giurgiu, inclusiv deținuți „foarte periculoși” strecurați printre foi de externare medicală;
- un deces în timpul unui control inopinat al Corpului de Control al ministrului Justiției Cătălin Predoiu – coincidență administrativă, desigur;
- sancțiuni disciplinare pentru acte de corupție, constând în primirea de bunuri de la familia unui deținut;
- un dosar penal „rezolvat” la nivel de sancțiune administrativă, după cum a semnalat presa, în loc să fie dus până la capăt în instanță.
Și, peste toate, eterna întrebare: cum ajunge un astfel de personaj să fie „împuternicit” iar și iar, fără concurs, în fruntea unei unități de maximă siguranță?
Clanul Fulga: de la celulă la biroul directorului, tur-retur
Dacă tot vorbim despre „resurse umane”, cazul Fulga seamănă mai degrabă cu o dramă de familie decât cu o organigramă serioasă.
Potrivit informațiilor apărute în presă, inclusiv în Incisiv de Prahova, fratele lui Marius Fulga, poreclit „Struțu”, și cumnata sa se află în detenție la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru trafic de persoane și alte fapte penale. O coincidență de destin: rude după sânge, despărțite doar de tipul de legitimație – unii cu card de acces, alții cu cartela de deținut.
Nici soția nu lipsește din tablou. Ofițer educator la Penitenciarul Giurgiu, aceasta este cercetată penal, conform relatărilor din presă, pentru fals în înscrisuri, uz de fals și înșelăciune, într-un dosar privind deconturi medicale fictive pentru lucrări stomatologice inexistente. Decontul acestor „lucrări” ar fi fost aprobat chiar de directorul Fulga, în calitate de șef al unității – motiv pentru care și el a ajuns vizat într-un dosar de abuz în serviciu.
Când fratele și cumnata sunt la Craiova pentru trafic de persoane, soția e în dosar cu deconturi „cosmetizate”, iar tu, director, ești asociat cu abuz în serviciu și scandaluri succesive, nu mai vorbim de „imagine instituțională”. Vorbim de un caz-școală al prăbușirii credibilității unei întregi structuri.
Dosarele se spală la ANP: „împăcări” cu pixul și ședințe la UPU
Pamfletarul ar râde, dar juriștii se înfioară. Incisiv de Prahova a dezvăluit cum, pentru a-și salva soția și, implicit, propria poziție, Marius Fulga ar fi încercat în repetate rânduri să-și împingă subalternii în zona penală.
Concret, comisarul Dinu Dănuț, director adjunct pe pază, ar fi fost presat să semneze în locul directorului un acord de împăcare între părți, în dosarul privind deconturile medicale. Actul ar fi fost oricum ilegal, împăcarea nefiind posibilă în lipsa recuperării prejudiciului și a acordului real al părților.
Omul, nevrând să devină complice, a ales soluția disperată: „boală administrativă”. A lipsit de la ședințele cheie invocând stări de rău și ajungând la UPU Giurgiu exact când se pregătea „spălătoria” de dosar. Când cadrele de conducere intră în Urgențe ca să nu intre în ilegalitate, sistemul nu mai e bolnav. E în colaps moral.
Pe alt palier, Fulga ar fi reușit să obțină semnătura directorului Direcției Management Resurse Umane din ANP pe un astfel de acord, în ciuda unei adrese clare a directorului general al ANP care interzicea explicit semnarea oricărui document legat de dosar. Acolo unde litera legii spune „nu se poate”, pixul „relațiilor” a scris „ba se poate”.
Giurgiu – unde morții răspund la apel și steroizii intră pe poartă
În timp ce conducerea jongla cu acorduri, rude și intervenții, în penitenciar se murea. La propriu.
Incisiv de Prahova a relatat despre cazuri de deținuți găsiți morți în celule, în condiții suspecte. În martie 2022, un deținut a fost descoperit decedat, existând suspiciuni că ar fi fost victima unei agresiuni, pe fondul unei violențe tot mai greu de controlat în interiorul unității. Cel mai recent, pe 2 ianuarie 2026, un deținut de 55 de ani, condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, a fost găsit fără suflare la apelul de dimineață. Oficial, „fără urme de violență”. Neoficial, după atâtea episoade obscure, încrederea în comunicatele standard a ajuns la zero.
La capitolul „siguranță”, Giurgiu a bifat și evadări care au făcut deliciul presei. Un deținut considerat periculos a reușit să fugă de sub escortă, din spital (Floreasca sau Bagdasar Arseni – detaliul exact e insignifiant într-un tablou general de haos).
Pe partea de integritate a personalului, Incisiv de Prahova a prezentat cazul unui angajat prins cu aproape 400 de comprimate de dianabol, substanță dopantă, încercând să le introducă în penitenciar. Când unitatea începe să semene cu un amestec între sală de forță, farmacie la negru și cimitir statistic, oricât „comunicat oficial” ai emite, realitatea urlă mai tare.
Mascații, ultimul capitol: cine plătește nota de plată?
Elementul de noutate: mandatul lui Marius Lucian Fulga la conducerea Penitenciarului Giurgiu s-a încheiat. Plecarea lui este privită de mulți angajați nu ca o reformă, ci ca o constatare tardivă a unui eșec managerial pe care ei îl suportă de ani de zile.
În paralel, un nou scandal lovește unitatea: mai mulți angajați ai structurii de intervenție sunt cercetați pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Pentru oamenii din interior, întrebarea este clară: de ce răspund doar cei de jos, în timp ce arhitecții climatului toxic au fost protejați ani la rând?
Lipsă de personal, volum uriaș de muncă, ore suplimentare, stres cronic, riscuri profesionale gestionate defectuos – toate acestea nu pot fi separate de deciziile conducerii. Orice manager minimal decent știe că răspunderea nu înseamnă doar semnături pe programe, ci asumarea efectelor acelor decizii asupra oamenilor din subordine.
ANP, între orb și complice: cum se reciclează un director cu probleme
Demiterea actuală nu este primul episod în care numele lui Fulga dispare de pe ușa biroului de director. Au existat și alte revocări, alte „pauze”, alte rocade de culise.
Inevitabil apare întrebarea: care sunt criteriile reale după care Administrația Națională a Penitenciarelor selectează, evaluează și menține managerii în funcții de conducere?
Când un director:
- este revocat de mai multe ori;
- este asociat public cu dosare disciplinare și penale;
- are familia direct implicată în scandaluri judiciare;
- conduce o unitate unde au loc decese suspecte, evadări, scandaluri de corupție și trafic de substanțe;
… și totuși este reîmputernicit din nou și din nou, problema nu mai este „cazul Fulga”. Problema este sistemul care îl reangajează în vârf.
Aici nu mai vorbim de o eroare de resurse umane. Vorbim de un mecanism de protecție reciprocă, în care managerul cu schelete în dulap devine, paradoxal, mai ușor de controlat.
Mesajul de adio: lacrimi pe grup, tăcere în fișele de post
„Bună ziua. Dragi colegi țin să va mulțumesc pentru activitatea desfășurată pe perioada cât am îndeplinit atribuțiile de director al unității.
Sunteți oameni minunați, oameni care știu să facă lucrurile cât mai bine, oameni cu care mă mândresc. Din păcate în aceste zile unitatea s-a confruntat cu un incident f grav, pe care nu și l-a dorit nimeni. Ca urmare a acestei situații, am solicitat încetarea împuternicirii în funcția de director al unității. Urmează ca în viitor să avem un nou director care va ști să facă unitatea să funcționeze la alte standarde sub îndrumarea conducerii eșalonului superior.
Le mulțumesc tuturor pentru activitatea desfășurată în această perioadă. În această unitate sunt oameni deosebiți. În această unitate, mulți oameni țin la această unitate și pun mult suflet în activitatea desfășurată. Vă doresc tuturor multă sănătate și mult succes în continuare în tot ceea ce vă propuneți să realizați. Cu deosebit respect, Marius Fulga”.
Este mesajul de adio al lui Marius Lucian Fulga pe grupul penitenciarului. Un text plin de cuvinte calde, de elogii la adresa personalului și de regret față de „incidentul foarte grav” care, iată, „l-a obligat” să ceară încetarea împuternicirii.
Nicio vorbă însă despre:
- dosarele disciplinare și penale relatate de presă;
- evadările și morții de la Giurgiu;
- presiunile asupra subordonaților;
- climatul de frică și uzură profesională;
- „afacerile” de familie care au compromis moral instituția.
Un mesaj de adio impecabil ca formă, gol ca asumare. Exact tipul de discurs care a îngropat credibilitatea sistemului penitenciar: politicos, corect gramatical, complet divorțat de realitate.
După Fulga, potop sau reformă?
Demiterea lui Marius Lucian Fulga nu trebuie tratată ca schimbarea unui nume în organigramă, ci ca proba scrisă a falimentului unui model de management.
Angajații Penitenciarului Giurgiu – cei care trag ture suplimentare, intră în secții cu risc, gestionează conflicte și se întorc acasă cu stres și oboseală cronică – au dreptul la ceva mai mult decât lozinci și „mulțumesc pentru activitate”. Au dreptul la:
- criterii clare și stricte de numire a directorilor;
- evaluări reale, nu formale;
- protecție în fața abuzurilor de sus;
- un climat de lucru în care integritatea nu e opțională.
Incisiv de Prahova a descris, pas cu pas, cum Penitenciarul Giurgiu a devenit oglinda strâmbă a unui sistem întreg: combinație toxică de incompetență, complicitate politică și lipsă totală de asumare.
Dacă după acest episod ANP și Ministerul Justiției se mulțumesc să numească „un alt Fulga” cu alt nume, spectacolul grotesc va continua. Morții vor răspunde în continuare la apel prin „fără urme de violență”, evadările vor fi „incidente izolate”, iar mesajele de adio vor curge lacrimogen pe grupuri interne.
EPILOG:
Mascații pot închide, pentru o zi, ușa unui birou de director. Dar doar o lustrare reală a criteriilor de numire și menținere în funcție poate închide, cu adevărat, fabrica de scandaluri numită „management penitenciar la români”.
Până atunci, cortina rămâne întredeschisă. Pentru că, în România, chiar și când pare că s-a terminat spectacolul, de obicei urmează… bis-ul. (Cerasela N.).
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).
Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...
IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!
PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...
TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57
Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...
„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii
„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...
„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE
„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...
-
Exclusivacum 3 zile
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum o zi
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 3 zile
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum o zi
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum o zi
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
-
Exclusivacum 2 zile
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale