Featured
– Rapoarte exagerate şi afirmaţii false –
(Preluare Inpolitics):
”Fostul secretar de stat american Colin Powell lansa, pe 5 februarie 2003 în Consiliul de Securitate al ONU, alerta că Irakul deţinea arme de distrugere în masă, pentru a justifica astfel lansarea războiului de către SUA pe 20 martie, un argument fals pentru care Powell s-a scuzat mai târziu”, consemnează agenţia EFE, preluată de agenția de presă a României, Agerpres. Probabil cel mai curajos articol din existența Agerpres, am spune, ținînd cont de context.
Odată cu împlinirea a 20 de ani de la începutul războiului din Irak la 20 martie, unii experţi văd în comportamentul Administraţiei preşedintelui George W. Bush folosirea în premieră a „post-adevărului”, precum şi o subminare a credibilităţii ONU, instituţie care acum trebuie să se confrunte cu invazia Ucrainei de către Rusia.
Desconsiderarea adevărului şi a faptelor face parte din „moştenirea” lui Bush, amplificată mai târziu de fostul preşedinte la rândul său republican Donald Trump, afirmă Carme Colomina, cercetător senior la Centrul pentru Afaceri Internaţionale de la Barcelona (CIDOB).
– Rapoarte exagerate şi afirmaţii false –
Intervenţia lui Powell, care a avut loc cu o lună şi jumătate înaintea lansării invaziei americane în Irak, a fost punctul culminant al unui narativ susţinut încă de la finele anului 2001 de guvernul lui Bush şi de puternicul său vicepreşedinte Dick Cheney pentru a justifica războiul.
Deşi investigaţiile bipartizane ale Congresului SUA nu au găsit dovezi ale vreunor presiuni politice făcute de analiştii serviciilor de informaţii, de-a lungul anilor au apărut probe ale exagerărilor din rapoarte şi folosirii unor ipoteze neplauzibile de către Administraţia Bush şi de principalul său aliat, guvernul britanic condus de Tony Blair.
De asemenea, un studiu al prestigiosului Centru american pentru Integritate Publică a identificat 935 de declaraţii false făcute de Bush şi de membrii cei mai notabili ai executivului său în cei doi ani care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Conform respectivului studiu, aceste afirmaţii „făceau parte dintr-o campanie orchestrată care a galvanizat eficient opinia publică” şi „a condus naţiunea la război sub pretexte evident false”.
În cazul fostului premier britanic, după ani de scandaluri şi acuzaţii că a exagerat ameninţarea irakiană, Raportul Chilcot a semnalat în anul 2016 că Blair a autorizat invazia pe baza unor probe „nejustificate” sau „eronate” furnizate de serviciile de informaţii.
Într-un interviu acordat postului CNN în anul 2015, Blair însuşi s-a scuzat pentru că şi-a fundamentat deciziile pe informaţii „greşite” primite din partea serviciilor secrete.
– Armele fuseseră distruse în 1991 –
Aşa cum au demonstrat investigaţiile ulterioare invaziei şi rapoartele oficiale de informaţii ale SUA redactate începând cel puţin din 2006, Irakul îşi distrusese principalele arsenale de arme de distrugere în masă şi încetase producerea lor în anul 1991, odată cu impunerea sancţiunilor împotriva sa după ce ocupase Kuweitul.
Deja în 2005 Powell recunoştea, într-un interviu acordat postului american ABC, că intervenţia sa în faţa Consiliului de Securitate al ONU a fost un moment „dureros” care va rămâne mereu o „pată” în biografia sa.
Dar, deşi certitudinea că nu existau arme de distrugere în masă a venit după invazie, suspiciuni asupra credibilităţii tezelor susţinute de guvernul SUA existau încă dinainte să înceapă războiul.
Concret, afirmaţiile Statelor Unite şi ale Regatului Unit, sprijinite de Spania, nu au beneficiat şi de sprijinul investigatorilor Comisiei pentru Supraveghere, Verificare şi Inspecţie a ONU (UNMOVIC) şi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care nu au găsit probe ale existenţei acelor arme.
„Minciuni pentru a justifica un război au existat mereu”, dar, prin folosirea discursului despre armele de distrugere în masă pentru a interveni în conflicte, odată cu războiul din Irak a început erodarea rolului ONU, remarcă cercetătorul Carme Colomina.
– Falsa asociere a lui Saddam Hussein de 11 septembrie –
Una din primele justificări invocate de Administraţia Bush pentru a prezenta Irakul drept un inamic periculos a fost presupusa legătură a dictatorului Saddam Hussein cu reţeaua teroristă al-Qaida şi cu atentatele de la 11 septembrie 2001.
Încercând să dovedească o asemenea legătură, Departamentul Apărării a redactat şi difuzat „evaluări de informaţii alternative asupra relaţiei între Irak şi al-Qaida”, analize ce „cuprindeau unele concluzii care contraziceau consensul comunităţii de informaţii”, se arată într-un raport al inspectorului general al Pentagonului din 2007.
Directorul CIA de la acea vreme, George Tenet, a negat că agenţia pe care o conducea ar fi confirmat o asemenea legătură, declaraţie făcută la postul CBS, tot în 2007.
Anterior, în 2006, Bush însuşi asigura că Irakul nu a avut nimic de-a face cu 11 septembrie, contrar a ceea ce susţinea executivul său în lunile premergătoare războiului.
– Dezminţirea achiziţiei de uraniu din Niger –
O altă acuzaţie lansată de SUA cu sprijinul Regatului Unit a fost o pretinsă achiziţie de uraniu din Niger pentru fabricarea de arme nucleare, deşi CIA avea informaţii care negau această ipoteză după investigaţiile efectuate în ţara africană de către diplomatul Joseph Wilson.
Odată lansat războiul, Wilson a publicat un articol în The New York Times în care a explicat acest lucru, situaţie care a forţat Casa Albă să admită că a utilizat informaţii eronate.
Ca represalii, guvernul american a dezvăluit identitatea soţiei lui Wilson, Valerie Plame, care lucra ca agent sub acoperire al CIA, ceea ce în final a dus la condamnarea şefului de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis ”Scooter” Libby, pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă, mai consemnează Agerpres.
Featured
Orizont 2040: Proiectul „Block 2” și ambiția europeană de a reinventa elicopterul NH90
Într-un demers strategic menit să asigure relevanța tehnologică pentru următoarele două decenii, consorțiul NHIndustries (NHI) a securizat un contract de 15 milioane de euro cu agenția NAHEMA pentru studiul de arhitectură „Block 2”. Această inițiativă marchează un punct de cotitură pentru programul NH90, vizând adaptarea platformei la cerințele complexe ale câmpului de luptă din anul 2040 și dincolo de acesta.
Arhitectura viitorului: Modularitate și cooperare om-mașină
Nucleul studiului Block 2 este dezvoltarea unei arhitecturi de avionică scalabile și modulare. Obiectivul este clar: integrarea rapidă a noilor tehnologii fără a necesita modificări structurale costisitoare. Viitorul elicopter NH90 se va concentra pe „lupta colaborativă” și pe conceptul de crewed-uncrewed teaming (MUM-T), permițând echipajelor umane să coordoneze drone și sisteme autonome în timp real. Această conectivitate avansată promite să transforme aeronava dintr-un simplu transportor într-un hub digital de comandă în teatrele de operațiuni.
Dincolo de standarde: Saltul de la Block 1 la eficiență extremă
În timp ce actualizarea Block 1 (Software Release 3) este deja în curs de implementare pentru peste 200 de aparate, studiul Block 2 privește mult mai departe. Dacă actualele îmbunătățiri aduse pentru țări precum Belgia, Germania, Italia și Olanda includ sisteme Link 22 și noi senzori electro-optici, noua arhitectură va pune accent pe reducerea costurilor ciclului de viață și pe creșterea disponibilității flotei. Planurile de mentenanță simplificate și sistemele de diagnosticare predictivă sunt elemente-cheie pentru a răspunde criticilor logistice care au afectat platforma în trecut.
Resurecția comercială: Între controverse și performanțe antisubmarin
Deși programul NH90 a traversat perioade turbulente, marcate de retragerea unor clienți precum Australia și Norvegia, consorțiul NHI rămâne optimist. Cu o flotă globală de 530 de elicoptere care au acumulat peste jumătate de milion de ore de zbor, platforma continuă să atragă interes internațional, în special în varianta NFH (NATO Frigate Helicopter). Capacitățile superioare de război antisubmarin (ASW) rămân principalul atu al aeronavei, generând oportunități de vânzare pentru încă 50 până la 100 de unități noi în viitorul apropiat.
Featured
Dincolo de tăierile bugetare: Strategia de supraviețuire a giganților aerieni ai Armatei SUA
Într-un context marcat de o scădere drastică a finanțării directe pentru achiziția de noi aeronave, liderii militari americani și coloșii industriei aerospațiale își regândesc fundamental modelul de business. Deși bugetul Pentagonului pentru anul fiscal 2027 a tăiat aproape 2 miliarde de dolari din fondurile destinate elicopterelor Apache, Black Hawk și Chinook, liniile de producție nu se închid. Soluția? O combinație agresivă de exporturi masive către aliați și mecanisme ingenioase de reinvestire a profiturilor.
Criza cifrelor: Un declin abrupt în finanțarea directă
Statisticile recente indică o schimbare de paradigmă la Washington. Fondurile destinate achiziției de noi elicoptere Apache s-au prăbușit de la peste 360 de milioane de dolari la o cifră simbolică de 1,5 milioane, în timp ce programul Black Hawk a înregistrat o scădere de la 913 milioane la sub 40 de milioane de dolari. Chiar și veteranele Chinook au pierdut două treimi din finanțare. Totuși, conducerea Armatei subliniază că nu asistăm la o renunțare la aceste flote, ci la o tranziție strategică de la achiziția de masă către sustenabilitate și modernizarea resurselor existente.
Colacul de salvare: Cererea externă și „diplomația elicopterelor”
Ceea ce bugetul federal nu mai acoperă, acoperă aliații internaționali. Vânzările Militare Externe (FMS) au devenit noul motor de creștere pentru producători precum Boeing și Sikorsky. Listele de comenzi sunt impresionante: Polonia urmează să primească 96 de aparate Apache, Germania a contractat 60 de elicoptere Chinook, iar Regatul Unit și-a asigurat peste o duzină de unități din același model. În paralel, Grecia a finalizat un acord de peste un miliard de dolari pentru elicoptere Black Hawk. Această „foame” globală de echipamente verificate în luptă asigură menținerea lanțurilor de aprovizionare și sănătatea financiară a furnizorilor în perioade de austeritate internă.
Programul BEST: Reciclarea resurselor pentru viitorul aviației
Pe lângă exporturi, Armata SUA implementează soluții creative de autofinanțare. Prin intermediul programului Black Hawk Exchange and Sales Transaction (BEST), modelele mai vechi (UH-60L) sunt scoase la licitație către entități private sau comerciale. Fondurile generate astfel nu dispar în bugetul general, ci sunt reintroduse direct în program pentru achiziția de aeronave noi sau modernizări tehnologice. Acest mecanism permite serviciului militar să „ruleze” flota, menținând o vârstă medie scăzută a aparatelor de zbor fără a depinde exclusiv de alocările de la Congres.
Mentenanța ca prioritate strategică
Mesajul transmis industriei este clar: accentul se mută pe menținerea relevanței flotei actuale pentru cât mai mult timp posibil. În loc să cumpere „nou” în permanență, Armata se concentrează pe parteneriate pe termen lung pentru mentenanță și upgrade-uri critice. Această abordare garantează că producătorii rămân activi nu doar prin asamblarea de celule noi, ci prin dezvoltarea de senzori, sisteme de armament și soluții de avionocă ce vor permite acestor platforme legendare să domine spațiul aerian pentru încă câteva decenii.
Featured
Stăpânul orizontului marin: Cum transformă MQ-9B SeaGuardian regulile jocului în conflictele navale moderne
Într-o eră în care amenințările maritime au evoluat de la simple drone comerciale înarmate la baterii de coastă sofisticate și submarine de ultimă generație, forțele navale caută soluții care să combine persistența extremă cu o letalitate precisă. În acest peisaj contestat, MQ-9B SeaGuardian nu mai este doar un simplu sistem de supraveghere, ci devine coloana vertebrală a noii doctrine de proiecție a puterii, capabil să opereze atât în faza de descurajare, cât și în mijlocul confruntării directe.
Persistența ca armă: Dincolo de limitele echipajelor umane
Derivat dintr-o familie de aeronave cu peste 9 milioane de ore de zbor, majoritatea în condiții de luptă, SeaGuardian aduce o autonomie de zbor de neegalat în clasa sa. Această anduranță permite o acoperire constantă de tip ISR-T (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance, and Targeting) deasupra unor arii vaste, unde monitorizarea mișcărilor adversarului necesită o prezență neîntreruptă. Capacitatea de a rămâne în aer perioade lungi oferă decidenților un flux continuu de informații acționabile, un avantaj critic atunci când fiecare secundă contează pentru a anticipa o escaladare a ostilităților.
Vânătorul din umbră: Războiul antisubmarin și integrarea multi-domeniu
Una dintre cele mai revoluționare capacități ale SeaGuardian este configurația sa pentru războiul antisubmarin (ASW). Dotat cu un sistem autonom de lansare și monitorizare a sonoboielor, acesta poate vâna submarine inamice în zone mult prea periculoase pentru platformele cu echipaj uman. Mai mult, aeronava colaborează nativ cu avioane specializate, precum P-8A Poseidon, extinzând raza de acțiune a flotei fără a risca vieți omenești. De la ghețurile Arcticii până la mediile tropicale, rezistența sa la intemperii și sistemele avansate de degivrare îi permit să mențină supremația informațională indiferent de condițiile meteorologice.
De la observator la atacator: Puterea de foc la mare distanță
Dacă misiunile de descurajare eșuează, MQ-9B încetează să mai fie doar un colector de date și devine un „efector” letal. Recentele integrări de armament cu rază lungă de acțiune permit dronei să lovească ținte inamice din afara zonelor de excludere aeriană. Radarul său avansat a fost optimizat pentru a lucra în tandem cu rachete anti-navă de ultimă generație, precum LRASM, oferind date de țintire de înaltă precizie care pot fi actualizate în timpul zborului. Mai mult, capacitatea de a lansa torpile obligă orice comandant de submarin inamic să își reevalueze strategia într-o rază uriașă de operare.
Modernizarea prin eficiență: Performanță de vârf la costuri controlate
Într-un context bugetar global tot mai tensionat, SeaGuardian reprezintă o soluție de modernizare pragmatică. Fiind o platformă matură, aceasta oferă un salt generațional în capacități la o fracțiune din costul dezvoltării unui sistem complet nou. Costurile de operare sunt semnificativ mai mici față de echivalentele cu echipaj, iar certificarea NATO pentru spațiul aerian civil îi permite să execute misiuni de securitate internă sau asistență în caz de dezastre fără restricțiile obișnuite. Viitoarea versiune STOL (decolare și aterizare scurtă) va extinde și mai mult flexibilitatea operativă, permițând utilizarea unor piste improvizate în locații austere, consolidând astfel poziția MQ-9B ca activ strategic indispensabil pentru orice forță navală modernă.
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 24 de oreBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 24 de oreGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum 5 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor



