Featured
Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunțat un pachet de proiecte legislative, atrăgând atenția că „trebuie să oprim declinul demografic”
„Consecințele acestei situații sunt multiple și grave. Reducerea populației duce la îmbătrânirea accelerată a societății și la dificultăți de adaptare. Duce la scăderea forței de muncă, a numărului de contribuabili și a veniturilor bugetare, concomitent cu creșterea cheltuielilor în domeniul sănătății. Practic, vom avea costuri din ce în ce mai mari, iar venituri din ce în ce mai mici”, a argumentat liberalul, avertizând că „în ultimă instanță, scăderea și îmbătrânirea populației vor duce chiar la diminuarea influenței politice și economice a României pe plan internațional”.
Proiect pentru introducerea unor reduceri fiscale pentru familiile numeroase
„Alături de colega mea, Maria-Daniela Calista și cu susținerea parlamentarilor PNL, am inițiat o propunere legislativă ce va avea impact pozitiv major asupra tinerelor familii din România. Vizăm deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru acei contribuabili care au persoane în întreținere”, a mai transmis liberalul.
Potrivit deputatului, proiectul legislativ propune: „contribuabilii care au una, două sau trei persoane în întreținere – soție, copii, rude – vor beneficia de deduceri egale cu valoarea corespunzătoare unuia, a două, respectiv trei salarii de bază minim brut garantate în plată pe anul respectiv. Pentru cei ce au patru sau mai multe persoane în întreținere, deducerea va fi valoarea a patru salarii minime”.
Masă caldă pentru copii în creșe și grădinițe
Proiectul de lege propunev „asigurarea unei mese calde în creșele și grădinițele de stat, particulare sau confesionale, astfel încât toți copiii să beneficieze de acest avantaj”.
De asemenea, potrivit liberalului, concret, proiectul de lege „prevede acordarea unei mese calde în valoare de 15 lei/zi, sumă care va fi indexată anual cu rata inflației, pentru toți copiii din școlile și grădinițele acreditate ori autorizate”.
Alocații duble pentru familiile monoparentale
„În cadrul Campaniei Viață pentru România, am propus dublarea nivelului alocațiilor pentru familiile monoparentale”, a mai transmis Sighiartău.
Liberalul a arătat că „în situația unui singur părinte care îngrijește un copil, nivelul va fi în jur de 220 lei, la doi copii, alocația pentru familie va fi de 430-450 lei, la trei copii, alocația pentru familie va urca la 640-670 lei, iar la patru sau mai mulți copii în îngrijirea unui singur părinte, alocația pentru familie va fi între 850-899 lei”.
„Legea 249/2021, inițiativă legislativă susținută în campania noastră Viață pentru România, prevede că din anul școlar 2022/2023, elevii din învățământul primar de stat, particular sau confesional, din orașele și municipiile României, vor beneficia de curse școlare gratuite”, a mai informat liberalul.
Potrivit deputatului, „Bugetul de stat va acoperi cheltuielile pentru aceste curse școlare, prin transfer către unitățile administrativ-teritoriale”.
Program pentru implementarea unei zone speciale în jurul școlilor
Liberalul a mai informat asupra propunerii unui program pentru transportul copiilor la școală. „Programul Kiss & Go este o inițiativă menită să îmbunătățească siguranța rutieră a copiilor și să reducă aglomerația în trafic din jurul școlilor. Programul este conceput pentru a oferi familiilor un spațiu sigur și convenabil pentru a ridica sau lăsa copiii”, a explicat Sighiartău.
„Zona Kiss & Go este o zonă de oprire pe termen scurt, în care șoferii au permisiunea să oprească și să staționeze pentru o perioadă scurtă de timp – nu mai mult de două minute – în timp ce elevul coboară sau urcă în mașină, astfel încât copiii să poată merge între mașină și școală în siguranță. Programul este implementat de consiliul local. Zona funcționează în timpul orelor de vârf, permițând părinților să staționeze în mașini timp de până la două minute în imediata apropiere a școlii. Această zonă nu este un loc de parcare, iar amenzi și puncte de penalizare se aplică dacă șoferul părăsește vehiculul nesupravegheat”, a mai arătat liberalul.
Card de reduceri pentru familiile numeroase
Deputatul a mai subliniat că susține o inițiativă pentru „recunoaștere socială a familiilor numeroase şi de definire a acestora în legislație, după modelul altor state europene precum Spania, Franța şi Belgia”.
„Inițiativa are ca scop sprijinirea familiilor mai vulnerabile prin definirea pentru prima dată în România a conceptului de „familie numeroasă” și oferirea de beneficii și facilități prin intermediul unui card public emis de către administrația publică sau prin intermediul unui card privat oferit de către parteneri privați. Aceste beneficii și facilități pot include tichete de reducere pentru achiziționarea de mașini cu mai mult de cinci locuri, reduceri sau gratuități la medicamente și la articole pentru copii și alte avantaje similare”, a explicat deputatul.
Potrivit liberalului, proiectul de lege propune și „introducerea unor condiții obligatorii pentru a beneficia de facilitățile oferite, printre care: cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă un loc de muncă și să se ocupe de îngrijirea și supravegherea a cel puțin trei copii, să aibă capacitate deplină de exercițiu; condiția vârstei maxime de 18 ani (sau cel mult 21 de ani în cazul continuării studiilor) pentru cei trei copii care fac parte din familia numeroasă, împreună cu condiția școlarizării obligatorii a copiilor și restricții clare privind numărul de absențe permise”.
Exclusiv
GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un nou episod de balamuc administrativ. După 20 de ani de „pilotaj” în care am învățat că racheta e sfântă și roșia e toxică, „Mafia Antigrindină” a scos la înaintare artileria grea a minciunii difuzate pe unde radio. Într-un gest de o aroganță cosmică, fostul „tătuc” al rachetelor, Generalul Gheorghe Căunei, a servit poporului la Radio România Actualități o porție de „SF-uri” meteorologice care l-ar face gelos și pe Jules Verne. Dar surpriză: „Procurorii Gliei” – fermierii prahoveni – nu mai înghit gălușca și cer acum statului să spună clar: ori e adevăr, ori e ospiciu!
Radio păpălugă: Generalul Căunei și miracolul „apei aduse mai repede la sol”
Luni dimineața, în timp ce românii își beau cafeaua, la Radio România Actualități, Generalul Căunei – omul care a „păstorit” Sistemul Antigrindină (SNACP) timp de 18 ani – a început să predice despre miracolele tehnologice de la Ploiești. Potrivit generalului, rachetele nu doar că nu ne otrăvesc, dar fac și pe „curierul rapid” pentru Dumnezeu: citez, „aduc apa mai repede la sol” și cresc precipitațiile cu peste 20%.
Investigația realizată în exclusivitate de Incisiv de Prahova arată că aceste afirmații au declanșat o revoltă fără precedent. Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, prin vocea președintelui Adrian Mocanu, a depus un Memoriu-bombă. Mesajul e scurt: „Domnilor de la Ministerul Agriculturii, asumați-vă elucubrațiile generalului sau ziceți oficial că bate câmpii!”.
„Pârjoleala” de 20%: Unde-s studiile, unde-i martorul, unde-i logica?
Fermierii prahoveni, adevărații „Agenți 007 ai Gliei”, au pus Autoritatea Antigrindină la tablă cu o listă de întrebări care provoacă scurtcircuit cerebral oricărui birocrat. Dacă sistemul „crește precipitațiile”, de ce județul Prahova e pârjolit?
Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026, obținut de Incisiv de Prahova) cere probatorii brute: cine a măsurat procentul de 20%? Cu ce riglă? În ce univers paralel? Fermierii cer acum documentele științifice care să explice cum „norul e dresat” să plouă la comandă, în condițiile în care, așa cum am dezvăluit anterior, 72% dintre agricultori spun un „NU” răsunător acestei metode care le transformă lanurile în deșert.
Omologarea „fantomă”: Tragem cu petarde de lux sau cu muniție de război?
Un alt punct nevralgic atins de fermieri în demersul lor către AASNACP și Ministerul Agriculturii vizează „omologarea” sistemului. Generalul a vândut la radio imaginea unui sistem perfect și legal. Însă, conform investigațiilor noastre, Unitatea Prahova este într-o stare de „schizofrenie juridică” de două decenii: ba e stație pilot, ba e operativă, dar niciodată cu actele la zi.
Dacă tehnologia e omologată, unde-i certificatul? Cine l-a semnat? În ce an de grație? Fermierii-007 cer acum actele integrale de omologare, nu povești de adormit copiii la microfonul radioului public. Altfel, rămâne cum am stabilit: un jaf de 260 de milioane de lei, girat de „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă în Moldova.
Pește cu argint și facturi cu „măgarul”: Cine plătește „planul de jaf 2040”?
În timp ce Generalul Căunei vorbea despre „costuri reduse”, realitatea documentată de Incisiv de Prahova arată o umflare a suprafețelor „protejate” cu 5.000%. Adică, statul ne taxează pentru apărarea unei întregi provincii, când ei de fapt dau cu rachete peste trei ghivece de mușcate.
Fermierii cer acum Ministerului Agriculturii baza de calcul: cât costă real o rachetă, de la producția la Electromecanica Ploiești până la lansare? Și mai ales, cine garantează că roșia „însămânțată” cu iodură de argint nu e o bombă toxică? Garda de Mediu a zis deja că „nu are competențe” – un mod elegant de a spune că „pudelii” statului nu vor să deranjeze mafia rachetelor.
Ultimatum pentru Minister: Delimitarea de General sau complicitatea criminală?
Radiografia „gogoșilor” de la Radio: Rechizitoriul fermierilor împotriva mitologiei Antigrindină
| Nr. Crt. | Afirmația „Generalului” la Radio (Obiectul Solicitării ACCPT) | Miza de Transparență și Validitate Științifică | Suspiciunea de „Ficțiune” Instituțională (Analiză Incisiv de Prahova) |
|---|---|---|---|
| 1 | Creșterea precipitațiilor cu peste 20% | Solicitarea datelor brute, a seriilor de date și a comparațiilor cu „zone martor” care să probeze matematic miracolul. | Suspiciunea că procentul de 20% este o cifră „scoasă din burtă” pentru a justifica eficiența unui sistem care, în realitate, usucă solul. |
| 2 | Aducerea „apei mai repede la sol” | Definirea mecanismului fizic și a indicatorilor tehnici prin care intervenția activă ar „grăbi” ploaia. | O teorie cvasi-alchimică, fără suport în fizica atmosferei, menită să amăgească fermierii disperați de secetă. |
| 3 | Intervenția exclusivă în norii cu grindină | Prezentarea criteriilor operaționale și a marjelor de eroare în identificarea norilor „păgubitori”. | Suspiciunea că se trage haotic în orice cumulonimbus, distrugând fronturile de ploaie utile sub pretextul „protecției”. |
| 4 | Existența Studiilor de Impact oficiale | Identificarea autorilor, a metodologiilor și a datelor brute care ar trebui să stea la baza funcționării sistemului de 21 de ani. | Lipsa totală a acestor studii din arhivele publice, sugerând că românii au fost cobai într-un experiment fără bază științifică. |
| 5 | Omologarea tehnologiei utilizate | Transmiterea actelor de omologare, a condițiilor de testare și a limitelor tehnice și juridice ale acestora. | Suspiciunea că sistemul operează cu tehnologii „expirate” sau niciodată certificate oficial pentru teritoriul României. |
| 6 | Costurile „reduse și justificate” | Prezentarea bazei de calcul (costuri directe/indirecte) raportate la suprafața reală protejată, nu la „hectare fantomă”. | Demascarea jafului bugetar prin care prețul rachetelor este „diluat” în rapoarte pe suprafețe fictive, umflate cu 5.000%. |
| 7 | Lipsa consecințelor negative locale | Probarea faptului că intervenția nu produce redistribuiri spațiale ale ploii (nu „fură” ploaia de la vecini). | Ignorarea fenomenului de secetă indusă artificial, o realitate pe care fermierii o simt în buzunar, dar statul o neagă la microfon. |
| 8 | Asumarea Instituțională a Declarațiilor | Obligația Ministerului Agriculturii de a confirma sau de a se delimita în scris de afirmațiile fostului conducător. | Punerea statului într-o capcană logică: ori admit minciuna generalului, ori devin complici oficiali la dezinformarea națională. |
Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova
Incisiv de Prahova avertizează: tăcerea Ministerului Agriculturii va fi considerată o confirmare a „Ospiciului Atmosferic”. Domnilor de la DNA, SRI și CSAT, dacă nici după ce fermierii v-au pus „mura-n gură” dovezile imposturii nu vă treziți, înseamnă că rachetele astea n-au nimerit norii, ci direct simțul responsabilității naționale.
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Vom reveni, pentru că „Procurorii Gliei” abia au început să tragă cu adevărul în mafia care ne-a pârjolit cerul!
Sursa: Documente obținute în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și Memoriul Nr. 101/30.03.2026 al ACCPT Prahova. (Cristina T.)
Consultati arhiva:(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică!
Exclusiv
BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de hoit din Cartierul Florilor este acoperit strategic cu acorduri de fanfară și promisiuni de mărțișor. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum de lux, emanațiile unei administrații intrate în putrefacție, la butoanele Primăriei se joacă un „Bingo” pe 10 milioane de euro, cu legi abrogate pe post de lozuri și o tăcere complice care ar face un mut să fie invidios.
„Magicianul” Ganea: De la muntele de gunoi, la taraba de brânză, pe legi moarte
Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ de manual rămâne Cristian Mihai Ganea, fostul director al ADI Deșeuri Prahova. Conform Deciziei CNSC nr. 971/2026, document intrat în posesia Incisiv de Prahova, Ganea a reușit performanța incredibilă de a ticlui o licitație de miliarde folosind regulamente și legi abrogate încă din 2015. Să folosești „cadavre legislative” pentru a reglementa salubritatea viitorului nu este doar incompetență, ci pare a fi strategia deliberată de a arunca licitația în aer pentru a lăsa orașul „moștenire” către Bin Go Solutions.
Dar stați, că magia continuă! Simțind că documentația sa va face implozie, Ganea a făcut o „rotire de cadre” spectaculoasă în mai 2025, aterizând direct pe scaunul de director la SC Hale și Piețe Ploiești. Se pare că expertiza sa în „gunoaie” a fost considerată vitală pentru administrarea brânzei și a pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.
Polițeanu, „Independentul” cu amnezie selectivă: Mai bine festivaluri decât procese cu miza de 10 milioane
Dacă anul trecut Mihai Polițeanu tuna și fulgera împotriva „mafiei gunoiului”, astăzi edilul pare să fi suferit o operație estetică la nivelul conștiinței. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite de ploieșteni) – a intrat într-un triunghi al Bermudelor administrativ.
Deși un raport LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului la finele anului 2024, Primarul-Fanfară preferă „jocul de glezne”. Consiliul Județean a acționat deja în instanță societatea Bin Go pentru a recupera aceste bunuri, însă surpriză: Polițeanu refuză să fie parte din proces! Motivul? Un calcul politic meschin: să nu fie cumva acuzat că „ține cu PSD-ul”. Între timp, ploieștenii rămân cu buza umflată și cu buzunarele goale, plătind unul dintre primele trei cele mai scumpe tarife de colectare din țară, tocmai pentru că orașul nu deține acele utilaje de 10 milioane de euro care ar fi trebuit să scadă factura.
Șantajul reciproc și datoria de 7 milioane: Circul e gratis, mizeria ne costă
În „Republica Ploiești”, logica economică a fost înlocuită de un șantaj reciproc între Primărie și operatori. Polițeanu nu încasează redevența de la Bin Go pentru că, la rândul lui, „uită” să plătească facturile către Bin Go și Blue Planet. Rezultatul? O datorie colosală de 7 milioane de lei care atârnă de gâtul orașului ca o piatră de moară.
În loc să folosească redevențele pentru a stinge datoriile și a bate cu pumnul în masă pentru tarife mai mici, edilul preferă să împartă mărțișoare și să organizeze cursuri de gimnastică la Hipodrom. Strategia este clară: „Pâine și circ”, dar fără pâine, că banii s-au dus pe penalități. Se pare că „vehemența electorală” de anul trecut s-a evaporat imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, firma nu mai e „mafie”, ci partener de dans la festivalul „Castanilor”.
Nostalgia containerelor negre: Când până și „vechea gardă” pare performantă
Într-o ironie amară a sorții, ploieștenii au ajuns să privească cu nostalgie spre mandatul fostului primar Volosevici, care, cu toate bubele sale, a reușit să impună operatorului aducerea containerelor negre pentru „biodeseuri”. Chiar dacă nu erau obligați legal, acele pubele au mai spălat din rușinea gunoiului împrăștiat pe asfalt.
Astăzi, sub administrația „intelectuală” și „independentă”, avem parte doar de tăcere și eschive juridice. În timp ce orașul se sufocă, Primăria încearcă „invenții” juridice precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri (HCL 52/2025), manevră deja atacată în instanță de Prefect sub acuzația de amatorism penal (document nr. 5650/II/B/3 din 04.04.2025).
Consilierii municipali: Mutulică, Somnoroasa și Indiferentul
În tot acest peisaj apocaliptic, se ridică o întrebare legitimă: unde sunt consilierii municipali? Acești „aleși ai neamului” ploieștean par să trăiască într-o realitate paralelă, unde datoria de 7 milioane de lei și pierderea bunurilor de 10 milioane de euro sunt simple cifre pe o hârtie pe care nu o citesc. Oare acești domni și doamne nu respiră același aer fetid? Sau poate pentru ei, „mirosul de Bingo” este parfumul succesului politic?
Concluzia este simplă: Când regizorul e în „comă de interese”, iar actorii joacă pe legi abrogate, singura soluție rămâne cortina trasă prin referendum. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu plătiți curățenia, ci sponsorizați festivalurile unui primar care se teme de etichete politice mai mult decât de muntele de mizerie de sub geamul dumneavoastră! (Cerasela N.).
Exclusiv
Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței
Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm la o nouă reprezentație de circ administrativ. De data aceasta, protagoniștii sunt „neo-securiștii” din minister, care par să fi dezvoltat o formă severă de dislexie juridică în momentul în care Curtea de Apel București le-a pus în față oglinda legii.
Potrivit unor dezvăluiri incendiare făcute de Sindicatul Diamantul, magistrații au decis, în dosarul 3411/2/2025, că celebrul ordin OMAI S/108/2011 trebuie scos de la naftalina „secretului” și declasificat integral. Reacția sistemului? O „victorie” șchioapă: au catadicsit să declasifice doar un articol, sperând probabil că restul textului va rămâne îngropat în mlaștina birocratică.
Traduceri gratuite pentru minți „încețoșate”: Când „integral” înseamnă „tot”, nu „un pic”
Se pare că pentru strategii MAI, limba română a devenit o limbă străină, de circulație restrânsă. Deși instanța a vorbit clar, cerând declasificarea integrală, „geniile” din minister s-au împiedicat în virgulă și au ales să livreze doar articolul 42. Probabil au crezut că instanța de judecată este un meniu „a la carte” unde poți alege doar garnitura, ignorând felul principal.
În acest context, liderul sindical Emil Pășcuț anunță cu un sarcasm bine dozat că Sindicatul Diamantul este gata să ofere servicii gratuite de traducere a hotărârii judecătorești. E nevoie, se pare, de cineva care să le explice cu degetul pe text că „integral” nu înseamnă „pe sărite” și că o sentință nu este o sugestie amicală, ci un ordin executoriu.
Sclavia de la domiciliu: Cum se „odihnește” polițistul stând de pază la telefon, pe gratis
Miza acestei lupte de gherilă cu hârțogăraia secretizată a ieșit la iveală odată cu publicarea parțială a art. 42. Acolo scrie negru pe alb: serviciul de permanență se face în unitate. Nu acasă, nu în somn, nu în timp ce legi ghetele copilului, ci la locul de muncă, pe bani și în cadrul programului.
Până acum, „băieții deștepți” din sistem au preferat să țină acest ordin la secret pentru a perpetua o formă modernă de iobăgie: permanența de la domiciliu, prestată gratis din timpul de odihnă al polițistului. Era metoda perfectă prin care statul român mînca din timpul de refacere al subalternilor, fără să scoată un leu din buzunar.
Sfârșitul ascunzișurilor: Judecătorii încep să vadă prin perdeaua de fum
Acum, că „secretul” a început să se destrame ca un ciorap vechi, misiunea sindicatului devine mult mai simplă. Va fi mult mai ușor de explicat oricărui judecător întreg la minte că munca se plătește și că permanența nu este un hobby pe care polițistul îl practică voluntar din fotoliul de acasă.
Rămâne totuși o întrebare de baraj: cât timp va mai trece până când „neo-securiștii” din birourile capitonate vor înțelege că epoca ordinelor de tip „crede și nu cerceta” s-a apus? Până atunci, Sindicatul Diamantul rămâne cu dicționarul la îndemână, gata să le deslușească semnificația cuvântului „legalitate”. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 2 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 2 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 3 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 4 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor
-
Exclusivacum o ziBolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției
-
Exclusivacum 3 zileOspiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului



