COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):

Statul paralel  din România acestui deceniu a fost gândit pentru o cauză căreia, la limită, am putea să-i acceptăm și vagi intenții pozitive. Cum ar fi încercarea de a contrabalansa cumva forța unui partid disproporționat de puternic în raport cu celelalte partide de pe eșichierul politic național și, deci, de a preveni riscul apariției unei forme, evident periculoase, de totalitarism. Căci un astfel de partid mamut poate oricând, furat de beția puterii și de slăbiciunile liderilor săi,  să tindă a deveni „partidul unic”.

Pot să înțeleg așadar că, în fața unui PSD acumulând constant peste 40% din voturi, într-o țară cu un sistem electoral de redistribuire finală a opțiunilor populare care amplifică și mai mult această supremație, ducând-o spre 50%, ideea constituirii unor frâne în calea exceselor de tot felul ce ar putea deriva de aici nu este lipsită de sens strategic.

SUA, dar și UE, tot mai interesate geopolitic de securizarea frontierei estice a Europei amenințată în crescendo de Rusia perfidului Putin, s-au raliat (dacă nu cumva au fost chiar inițiatoarele) acestui plan de fărâmițare și de ținere sub control, prin orice mijloace, a PSD, perceput drept continuatorul în România a partidului comunist și, deci, cel mai predispus (teoretic) a face compromisuri cu Moscova.

Având la dispoziție instrumentul perfect (Traian Băsescu și lipsa lui de scrupule) pentru a experimenta, într-o țară a UE, soluții de lumea a treia batjocorind voința populară, marii decidenți mondiali au dat undă verde constituirii și, apoi, ranforsării până la cote aberante a DNA. Ba chiar edificării unei alianțe murdare și imorale între această ghioagă și SRI, cu scopul primordial de a stopa dominația PSD și de a crea un sistem ocult de putere. A cărui principală misiune să fie conducerea țării nu pe bază de mandat majoritar ci pe bază de priorități dictate de la Washington și Bruxelles.

Experimentul acesta s-a dovedit, în timp, un fiasco total. Corupția nu a scăzut (deși tot planul bazat pe binom  și pe dosare politice era camuflat sub generoasa flamură a luptei anticorupție) cum nici PSD nu a scăzut în preferințele electoratului (deși i s-a aplicat insistent și cu ostentație stigmatul de partid al penalilor).

Prezentul ne arată că statul paralel (chiar dacă, poate, bine intenționat la început) s-a transformat, împins de viciile lui antidemocratice, într-un coșmar popular. A compromis, prin abuzuri scandaloase, ideea de justiție independentă. Încrederea românilor în justiție, foarte mare în 2015 (48%), s-a prăbușit în numai doi ani, înjumătățindu-se (24% în noiembrie 2017!). A crescut, în schimb, sentimentul antiamerican. Dezastru pentru inițiatori. Asta s-a dorit? Exclus!

Surprinzătoare, în această degringoladă cauzată de eșecul lamentabil al planului inițial, este perseverarea în eroare a inițiatorilor. Fie dintr-o orbire politică generată de dezinformare, fie din suficiență megalomanică, fie din dispreț colonialist, SUA continuă să mizeze în România pe armăsarul său  bionic, DNA, devenit între timp o gloabă răpciugoasă de strivit furnici sub copite.

Mai grav chiar decât această înfrățire cu eșecul, care a compromis deja ideea de justiție, este cinismul monumental al Departamentului de Stat american care, prin ambasadorul Klemm, încurajează o formă otrăvită de artificialitate socială în România: civismul sorosist. Lasă contradicția dublei măsuri, proprie farseurilor care nu se mai sinchisesc nici măcar de salvarea aparențelor, că Soros e rău la Washington dar poate fi bun la București; problema de profunzime a trădării americane e încercarea (aproape reușită) de substituire a autenticei (dar încă firavei) societăți civile românești cu niște mercenari ideologici (bine antrenați) cărora le-a fost extirpat sentimentul național.

Ce este cu adevărat civismul sorosist ne arată, cu tragice pilde, evenimentele ultimelor zile. Este anarhie deghizată în idei luminoase. Este intoleranță deghizată în principialitate. Este violența unei minorități exaltate impotriva majorității disciplinate.

Tefelistul, exponentul civismului sorosist, se conturează tot mai bine prin juxtapunerea, intr-un portret robot grotesc, a particularităților unor „eroi” ai protestelor recente: lichelismul briantinat al lui Gabriel Liiceanu înfrățit cu neuronii zburătăciți ai bătăușului Sandy, primitivismul legionarist al lui Mircea Cărtărescu îngemănat cu spumele de Bălăceanca ale lui Mălin Bot… Și aș putea adăuga în continuare acestui portret unghiuri, ascuțișuri și tăișuri prin care tot felul de oportuniști, trădători de țară sau, pur și simplu, imbecili, stipendiați sub varii forme de George Soros, rănesc tot ce ating: idei nobile, cauze generoase, compatrioți normali la cap, prezent și viitor.

Dacă au existat cu adevărat, atunci intențiile pozitive inițiale ale statului paralel au rămas simple proiecte utopice. Ele au fost înghițite rapid de fascinația puterii discreționare. Acum statul paralel există, este consolidat, dar nu mai are nimic pozitiv de oferit țării și poporului. Funcționează doar pentru el, egoist și antinațional. Și rezistă în principal pentru că aceia care ar trebui să lupte împotriva lui sunt lași.

Uneori, cel mai bun tratament împotriva lașității este o sperietură puternică. Doar așa lașul Traian Băsescu s-a hotărât să ne spună cine e cu adevărat Laura Kovesi și cum a fost arestat Dan Voiculescu, doar așa insiderul și ermeticul Sebastian Ghiță a decis să ofere opiniei publice serialul său de dezvăluiri.

De aceea mă gândesc că eliberarea de statul paralel ne-ar putea veni, paradoxal, chiar de la susținătorii descreierați pe care el și i-a creat. De la civismul sorosist care și-a stabilit ca obiectiv de etapă anarhia.

Oare să fie anarhia dorită de tefeliști sperietura de care are nevoie România pentru a-și depăși lașitatea? (Irinel I.).