Karim Khan este profund dezamăgit. Procurorul șef al Curții Penale Internaționale a fost lăsat în poziție de șpagat, după ce a început în forță o anchetă împotriva unor prezumtivi criminali de război ruși. Ancheta sa este aruncată în aer chiar de către autoritățile americane. Iar la vârf, în Statele Unite, disputa este în toi. Îi vor fi sau nu îi vor fi livrate lui Karim Khan probele care îi incriminează pe ruși?

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Iată un vechi proverb românesc care se potrivește mănușă acestei situații aflate într-o mare dispută. Pentagonul refuză cu obstinație furnizarea de probe împotriva prezumtivilor autori ruși ai crimelor de război. Oare de ce? La această întrebare, răspunsul e relativ simplu de dat. Și îl oferă lumii întregi o publicație de prestigiu, The New York Times. Pentagonul se teme, și pe bună dreptate, că activitatea Curții Penale Internaționale de la Haga, creată pentru judecarea și condamnarea crimelor de război, ar putea să se transforme într-un adevărat bumerang. De natură să lovească în moalele capului comandanți militari ai Pentagonului considerați în prezent eroi. Dar care, dacă se iau în calcul o serie de fapte pe care le-au comis sau le-au ordonat în teatrele de război deschise de Statele Unite, s-ar putea să fie transformați în criminali. Aceeași situație în ceea ce privește CIA, care este cel mai puternic serviciu secret al Statelor Unite și probabil cel mai puternic serviciu secret din lume. Să ne reamintim că în întreaga lume, dar în special în Europa, s-a declanșat o veritabilă furtună în urma unor grave violări ale legilor americane precum și legislației internaționale, pe parcursul vânării, interogării și încarcerării unui mare număr de persoane suspectate de activități teroriste. Conform legislației din Statele Unite, nu este permisă tortura și, în general, există numeroase interdicții privind modul de interogare a unor prezumtivi infractori. Din acest motiv au fost alese centre de interogare și detenție pentru persoanele bănuite de terorism pe teritoriul altor state. Inclusiv pe teritoriul României. Uniunea Europeană a declanșat chiar o amplă anchetă în acest sens, care a condus la localizarea unor spații de detenție, a generat și o serie întreagă de probe, dar la un moment dat s-a împotmolit. Sau a fost împotmolită. Guantanamo, faimoasa închisoare în care au fost „cazați” cei mai mulți dintre presupușii teroriști și au fost torturați prin metode condamnate de justiția americană, este în Cuba. Deci în afara teritoriului Statelor Unite. Și cu asta am închis această paranteză.

Războiul din Ucraina a încins spiritele. În întreaga lume, dar în special la Washington. Până în prezent, Statele Unite, deși au cochetat cumva cu ideea existenței Curții Penale Internațioale de la Haga, nu au recunoscut-o oficial. La fel ca și Federația Rusă. Ca atare, conform normelor internaționale de drept, jurisdicția CPI nu se întinde și asupra celor două state. Și astfel Washingtonul intră într-un cerc vicios. Dacă recunoaște și susține eforturile Curții Penale Internaționale, dacă-i furnizează probele solicitate procurorului șef Karim Khan, atunci recunoaște implicit și autoritatea respectivei instituții și trebuie să se supună jurisdicției ei pentru crimele de război ale unor militari americani sau ale unor agenți CIA ori a agenților altor servicii secrete din Statele Unite. Dacă nu sprijină eforturile procurorului șef al CPI, atunci cum ar putea să se ajungă oare la condamnarea prezumtivilor criminali de război ruși? A celor care au ordonat și executat atacuri devastatoare asupra infrastructurii civile din Ucraina și care au răpit și pervertit copii ucraineni?

Cercul vicios se vede cu ochiul liber în aceste momente la Washington, iar The New York Times are meritul de a-l înfățișa printr-o amplă anchetă pe această temă. Treptat, evident din motive politice, cea mai mare parte a administrației Biden înclină în favoarea recunoașterii Curții Penale Internațioale de la Haga, cu toate riscurile pe care acest lucru le implică, inclusiv în ceea ce-i privește pe unii comandanți americani, care în viitor ar putea să fie și ei cercetați pentru crime de război. O parte mai mică a adminstrației americane, cea legată de instituțiile de forță, împreună cu Pentagonul și serviciile secrete, se opune însă cu strășnicie colaborării cu procurorul șef CPI. Conflictul acesta va mai ocupa încă destul de mult timp prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Pentru că este abia la început. Și cumva această problemă trebuie tranșată. Curtea Penală Internațioală de la Haga nu are nicun rost, dacă nu este recunoscută și susținută de marile puteri. Să presupunem însă că, în cele din urmă, disputa se tranșează la Washington în favoarea CPI. Iar procurorul șef CPI este ajutat să-și continue și să-și finalizeze ancheta. Ce se va întâmpla ulterior? Mai nimic. Pentru că Federația Rusă nu recunoaște jurisdicția CPI. Ca atare, niciun prezumtiv criminal de război, începând cu Vladimir Putin și continuând cu mulți alții, care au dat sau au executat ordine criminale, nu ar putea fi judecat și condamnat. Nicio persoană și pentru niciun fel de crimă nu poate fi condamnată în absență. O persoană, pentru a fi judecată și condamnată, trebuie să fie prinsă, supusă unor interogatorii sau unui proces în care să aibă posibilitatea să se apere în persoană. Iar prezumtivii criminali ruși nu circulă ca electronii liberi prin Occident, astfel încât, odată dați în urmărire, să poată fi capturați.

Închei acest demers editorial făcând încă o precizare, care o vizează direct pe Laura Codruța Kovesi. După cum se știe, Ursula von der Leyen, capul fără minte al Uniunii Europene, de altfel și fără morală, a insistat în câteva rânduri asupra proiectului de a crea un tribunal care să pedepsească crimele de război. Iar Laura Codruța Kovesi s-a bătut cu cărămida în piept în cursul vizitei sale în Ucraina, desfășurată în urmă cu câteva zile, cum că se va ocupa, prin intremediul Parchetului European, și de crimele de război săvârșite împotriva ucrainenilor. Cum oare o va face? Este un mister de nedezlegat. Cu o asemenea afirmație, Laura Codruța Kovesi intră într-o fundătură încă și mai mare decât cea în care a intrat administrația americană și care este descrisă în detaliu în The New York Times.

Sorin Rosca Stanescu