Connect with us

Featured

Problema americanilor este că cei care știm că încă sunt vremuri în care câinele dă din coadă suntem mai mulți

Publicat

pe

Dacă acum trei ani cam pe vremea asta am fi aflat că Biden merge în vizită la Kiev, era rezonabil să credem că ar face-o pentru a fi audiat în scandalul de corupție Burisma, unde el și fiul său erau acuzați prin vocea lui Donald Trump și a avocaților săi. Biden era candidatul democraților la prezidențiale, iar proaspătul ales Zelenskiy îl confirma public pe Trump, susținând că sunt dovezi serioase la procuratura ucraineană ce-l incriminează pe Biden.

Vizita de zilele astea ne arată treburile în mod opus, presa mondială n-a mai amintit despre corupția lui Biden atunci când a ajuns la Kiev, iar vicleanul copil de casă Zelenskiy nu va mai recunoaște vreodată că i-a ținut partea lui Trump acum trei ani, asigurându-l de corupția lui Biden. Cu această viziune în minte trebuie să interpretați discursurile și gesturile lui Putin și Biden, în dialogul la distanță de pe axa Moscova-Varșovia, desenată de ieri ca viitoare pârghie de torsionare a geopoliticii Occidentului.

Discursul lui Putin ținut în fața potentaților ruși n-a adus nici o surpriză legată de schimbarea raportării lui la Occident, semn că, din viziunea rușilor, nici liderii occidentali n-au schimbat nimic la strategia lor. Putin ne-a învârtit însă cuțitul în rană, prezentând în mod argumentat și de necontestat deriva socio-economico-civilizațională în care ne aflăm noi cei din vest, fiind percepuți la grămadă ca fiind supușii imperiului american aflat în decădere.

Liderul de la Kremlin a excelat însă prin a nu-l pomeni deloc pe Biden, ștampilându-l astfel cu marca irelevanței, dar în plus a indicat posibilitatea reintrării în era nucleară a războiului, prin decizia suspendării participării rusești la tratatul armamentului nuclear, laolaltă cu perspectiva oferirii de tehnologie unor țări de tip kamikaze, ca Iranul sau Coreea de Nord. Au fost două ore de discurs în care Putin și-a mobilizat efectivele, dar și partea de lume ce e de partea sa, respectiv a lăsat perplex Occidentul, care se privește de ieri și prin oglinda pusă în fața sa de către liderul rus.

Discursul lui Biden nici n-a mai contat câteva ore mai târziu, era limpede oricum că nu avea nici un mijloc credibil prin care să edulcoreze măcar efectul creat de la Moscova. Regia din Varșovia a fost una de film de categoria B, frazele emise au fost de tip propagandistic, iar butaforia asigurată de lideri occidentali inexpresivi șezând ca la un concert în aer liber, au dat toate impresia de încropeală și nesiguranță.

”Liderul lumii libere” a vrut să puncteze ridicând-o în slăvi pe cea mai irelevantă participantă, Maia Sandu a Moldovei, numai că, nimeni nerecunoscându-i ceva merite politico-administrative moldovencei, s-a aplaudat tot ca la teatru, dar ca atunci când nu pricepi poanta. Pentru noi românii, care ne tot căutăm merite pentru susținerea liniei americane și a ucrainenilor, iar aceștia ne batjocoresc cu fiecare prilej, momentul Moldova a fost chiar frustrant.

Dacă Biden o lăuda pe Sandu pentru rezistență, mulțumind la pachet românilor că țin în viață Moldova cu bani, gaz, petrol, lemne, asta era deja un soi de normalitate. Dar să nu fim pomeniți deloc (măcar cu asigurări că Delta Dunării nu e în pericol), ne indică limpede că nu contăm. Mai notați că Biden o laudă pe Maia Sandu, urmașa și vrăjmașa lui Plahotniuc, cel care a fost făcut mare și lăudat (contracost!) la Washington chiar de către Victoria Nuland, deci ce efect poate avea asta măcar în Moldova?!

Acum 25 de ani, în avionul cu care traversam Atlanticul pentru o bursă de studii în SUA, am avut șansa să urmăresc filmul ”Wag the Dog”, proaspăt lansat atunci pentru a obișnui publicul american cu scandalul sexual Clinton-Lewinsky. Actori mari, Dustin Hoffman și Robert de Niro, producție excepțională, filmul demonstra felul în care se manipulează total, la nevoie. Pilda e că se poate de cele mai multe ori ca nu câinele să dea din coadă, fiind mai deștept decât coada sa, ci e probabil la nevoie să fie invers, adică toți să fim manipulați pentru a înghiți minciuni meșteșugit ambalate. Eu n-am mai dormit pe acel zbor, am urmărit filmul de două ori, și bine am făcut, a fost una dintre marile lecții de viață pe care am primit-o la timp.

Convingerea mea legată de deplasarea lui Biden acum în Europa este că acesta a fost trimis ca să ne transmită că trăim vremurile în care, în politica mondială, coada dă din câine, iar cei care nu cred sau acceptă asta, vor fi eliminați sub pretextul că sunt putiniști. Problema americanilor este că cei care știm că încă sunt vremuri în care câinele dă din coadă suntem mai mulți, și gata să facem sacrificii mari pentru a demonstra această evidență.

Cozmin Gușă

Administratie

Junior Cup 2026, competiție dedicată celor mai tineri sportivi din Blejoi

Publicat

pe

De

Bogdan Toader: „Investiția în copii și sport aduce entuziasm în comunitate”

Cei mai mici iubitori ai sportului din comuna Blejoi au avut parte de o zi plină de energie, bucurie și competiție, în cadrul evenimentului Junior Cup 2026. Manifestarea a reunit copii, părinți și susținători ai sportului, într-o atmosferă festivă, în care mișcarea și spiritul de echipă au fost în prim-plan.

Evenimentul a oferit tinerilor participanți ocazia de a-și demonstra abilitățile, de a se bucura de competiție și de a descoperi valorile esențiale ale sportului: disciplina, perseverența, fair-play-ul și colaborarea.

Un eveniment care pune copiii în centrul comunității

Organizarea Junior Cup 2026 demonstrează că sportul juvenil poate deveni un punct important în viața unei comunități. Astfel de inițiative îi încurajează pe copii să adopte un stil de viață activ și sănătos, oferindu-le totodată un cadru potrivit pentru dezvoltare și socializare.

Prin implicarea în evenimente dedicate celor mici, administrația locală transmite un mesaj clar privind importanța susținerii tinerei generații și a creării unor oportunități pentru practicarea sportului.

Felicitări pentru Primăria Blejoi

Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, a apreciat organizarea competiției și implicarea autorităților locale în promovarea sportului pentru copii.

„Mă bucur că cei mai tineri sportivi din Blejoi au avut parte de un eveniment atât de frumos! Junior Cup 2026 este o dovadă că, atunci când o comunitate înțelege să investească în copii și în sport, entuziasmul nu întârzie să apară!

Felicitări Primăriei Blejoi pentru organizare!”, a transmis Bogdan Toader, deputat și președintele PSD Ploiești.

Sportul, o investiție în viitor

Evenimente precum Junior Cup 2026 contribuie la formarea unei generații active, motivate și implicate. Dincolo de rezultate și de clasamente, competițiile pentru copii creează amintiri frumoase, stimulează încrederea în propriile forțe și apropie familiile de viața comunității.

Susținerea sportului juvenil rămâne, astfel, una dintre cele mai importante investiții în sănătatea și viitorul copiilor.

Citeste in continuare

Administratie

Simona David, alături de familiile din Florești: cinci cupluri au fost sărbătorite la împlinirea a 25 de ani de căsătorie

Publicat

pe

De

Administrația locală pune în valoare oamenii și poveștile de viață ale comunității

Primarul comunei Florești, Simona David, continuă să fie aproape de locuitorii comunității și să susțină inițiativele dedicate recunoașterii valorilor care consolidează viața locală. Recent, edilul a participat la sărbătorirea a cinci cupluri care au împlinit 25 de ani de căsătorie.

Evenimentul a reprezentat un moment deosebit pentru familiile aniversate, care au fost felicitate pentru parcursul construit împreună, pentru devotamentul demonstrat de-a lungul anilor și pentru exemplul oferit întregii comunități.

Un sfert de secol împreună, celebrat în cadrul comunității

Împlinirea a 25 de ani de căsătorie marchează o etapă importantă în viața oricărui cuplu. Este o perioadă în care iubirea, răbdarea, sprijinul reciproc și înțelegerea contribuie la consolidarea familiei.

Prin implicarea în astfel de momente, administrația locală transmite un mesaj de apreciere pentru familiile din Florești și pentru contribuția acestora la dezvoltarea unei comunități unite, bazate pe respect și solidaritate.

Simona David: „Le doresc mulți ani fericiți împreună”

Primarul comunei Florești, Simona David, le-a transmis celor cinci cupluri urări de sănătate, fericire și împliniri, subliniind importanța unui astfel de moment pentru întreaga comunitate.

„Dragii mei,

Astăzi am sărbătorit nu mai puțin de cinci cupluri pentru împlinirea a 25 de ani de căsătorie. Este o aniversare importantă, care vorbește despre iubire, răbdare, înțelegere și sprijin reciproc.

Vreau să le urez tuturor mulți ani fericiți împreună, multă sănătate, înțelegere, bucurii și cât mai multe realizări alături de cei dragi”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.

O administrație conectată la nevoile comunității

Prin prezența și implicarea sa în evenimentele dedicate locuitorilor, Simona David promovează o administrație apropiată de oameni și atentă la momentele importante din viața comunității. Sărbătorirea cuplurilor care au ajuns la 25 de ani de căsătorie reprezintă nu doar un gest simbolic, ci și o formă de recunoaștere a valorilor familiale și a modelelor de stabilitate care merită apreciate.

Astfel de inițiative contribuie la consolidarea legăturilor dintre administrația locală și cetățeni, oferind comunității ocazia de a se reuni și de a celebra împreună povești de viață construite cu perseverență și încredere.

Citeste in continuare

Administratie

Centura Comarnic, în linie dreaptă pentru deschiderea traficului rutier

Publicat

pe

De

Verificare pe teren înaintea demarării procedurilor oficiale

Noua Variantă Ocolitoare Comarnic se apropie de momentul deschiderii circulației. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a inspectat la pas întregul traseu al șoselei, alături de reprezentanții constructorului și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Verificarea a urmărit identificarea ultimelor lucrări și intervenții necesare înainte ca drumul să fie preluat oficial și pregătit pentru traficul rutier.

Comisia de preluare va fi constituită după 28 septembrie

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, după data de 28 septembrie va începe procedura de preluare a investiției. În acest scop, administrația județeană va desemna, prin dispoziție, o comisie care va analiza starea traseului și condițiile tehnice necesare pentru deschiderea circulației, chiar înainte de recepția finală a lucrării.

În paralel, autoritățile județene vor comunica informațiile necesare Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. Instituțiile implicate urmează să își coordoneze acțiunile pentru momentul în care traficul va fi permis pe noua centură.

Marcajele și măsurile de siguranță, printre ultimele lucrări

În perioada următoare vor fi finalizate marcajele rutiere, semnalizarea și dispozitivele de siguranță. Constructorul va realiza, de asemenea, ultimele intervenții tehnice necesare pentru punerea drumului în funcțiune.

Pentru eventualele lucrări punctuale care nu vor putea fi încheiate până la deschidere, autoritățile vor dispune măsuri provizorii și soluții compensatorii. Scopul este ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, chiar și în perioada de tranziție către finalizarea completă a investiției.

DN1 ar putea fi lărgit la trei benzi de circulație

Discuțiile purtate cu reprezentanții CNAIR au vizat și modul în care traficul va fi preluat după ieșirea de pe centură. Pentru DN1 a fost analizată reconfigurarea unui sector de drum, prin creșterea numărului de benzi de la două la trei.

Soluția propusă prevede două benzi pentru sensul de urcare către Brașov și una pentru coborâre. Măsura ar urma să sporească capacitatea de circulație și să prevină apariția unor ambuteiaje pe DN1, în zona de descărcare a traficului de pe varianta ocolitoare.

Podul de pe DJ101R, modernizat pentru noul flux de trafic

În același plan de fluidizare a circulației se înscrie și modernizarea podului situat pe DJ101R. Investiția este finanțată din bugetul propriu al Consiliului Județean Prahova și are rolul de a susține noua configurație rutieră din zonă.

Lucrările la pod sunt considerate necesare pentru preluarea eficientă a traficului și pentru evitarea blocajelor pe drumurile care asigură legătura cu centura Comarnic.

Virgil Nanu: „Fiecare detaliu contează”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a subliniat că deschiderea centurii trebuie să fie însoțită de funcționarea coerentă a întregii rețele rutiere conectate la aceasta.

„Ne aflăm într-o etapă în care orice detaliu poate face diferența. Obiectivul nu este doar să deschidem un drum, ci să ne asigurăm că întregul sistem funcționează corespunzător: varianta ocolitoare, conexiunea cu DN1 și infrastructura care va prelua traficul în continuare. După 28 septembrie vor începe procedurile de preluare și pregătire a deschiderii circulației. Până atunci, fiecare problemă identificată trebuie rezolvată sau trebuie să beneficieze de o soluție tehnică sigură”, a declarat Virgil Nanu, potrivit Consiliului Județean Prahova.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv21 de ore ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv21 de ore ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv2 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv2 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv2 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv3 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv4 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv4 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv5 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv5 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv5 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv6 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv