Connect with us

Featured

Controalele la impozitul pe profit ocolesc multinaționalele

Publicat

pe

Deși ne așteptam ca autoritățile fiscale să ia măsuri după eșecul taxei de solidaritate în cazul OMV, ANAF  a decis să calce în ograda Lukoil, unde era mai simplu, că oricum tot ce e rusesc e pe lista neagră. Între timp, sfidător, OMV a anunțat producție record de energie electrică pe gaze, adică cea mai scumpă de pe piață și cu cel mai mare profit. Acolo însă impozitarea profiturilor nu este o prioritate pentru Guvern.

 (Preluare National – Claudia Marcu):

Dacă se adeveresc zvonurile despre plecarea Lukoil din România, consecințele vor fi extrem de dure pentru economie. Și nu vorbim neapărat despre benzinării, ci despre rafinăria din Ploiești, care este o sursă importantă de venituri la bugetul tot mai sărăcit al orașului. Dar nu-i nimic, poate o ia OMV-ul. În ce privește benzinăriile, dispariția Lukoil va însemna și o reducere gravă a pieței concurențiale, astfel că va trebui să ne așteptăm ca prețurile să fie dictate doar de la Viena. Pe acest fond, al incertitudinii rămânerii Lukoil în România, angajații ANAF s-au gândit să le mai dea o lovitură, să le grăbească plecarea, probabil.

 Astfel, Agenția, în urma unei inspecții fiscale, a emis deja o decizie de impunere pentru plata unui impozit suplimentar de 50 milioane de lei pentru profiturile obținute în 2021. Profiturile ar fi provenit din vânzarea de produse petroliere, inclusiv la export, după cum notează profit.ro. Deci, se poate, cum s-ar spune. Ceea ce ne duce cu gândul la întrebarea de ce aceste inspecții fiscale nu s-au făcut niciodată la companiile străine puternice din România, care își optimizează veniturile în așa fel încât impozitele pe profit plătite în România să fie la un nivel simbolic. În ce privește controlul anunțat de ANAF la OMV, pentru a verifica doar dacă se încadrează la plata taxei de solidaritate, acesta nu a fost încă finalizat. Președintele ANAF, Lucian Heiuș, anunțase că verificările vor dura două săptămâni. ”Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România, se finalizează şi se depun la 30 mai, dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă OMV-ul datorează sau nu această contribuţie de solidaritate, declara acum trei săptămâni Lucian Heiuș.

Mai ușor cu solidaritatea

Pentru că UE a avut grijă să scoată producția de energie din calculul taxei de solidaritate, România nu va beneficia de niciun ban de la austrieci. În fapt, cele mai mari profituri ale OMV au venit din vânzarea de energie electrică produsă pe gazele extrase din țara noastră, energie vândută la cele mai ridicate prețuri. Potrivit datelor oficiale, Centrala electrică de la Brazi, cu o putere instalată totală de 860 MW, a produs anul trecut 5,01 TWh de energie electrică, cea mai mare cantitate de când a fost pusă în funcțiune, acum 10 ani. Având probabil și informații despre cum se va plăti taxa de solidaritate, OMV s-a axat pe producția de energie pe gaze, cea mai scumpă de altfel, pe care țările europene au preferat să o înlocuiască cu energia produsă de regenerabile. În timp de OMV tura la maxim motoarele pentru producția de energie din gaze, ordinele de la Ministerul Energiei pentru Complexul Energetic Oltenia erau de scădere a producției, termocentralele pe cărbune funcționând, în plină criză energetică, la jumătate din capacitate.

 S-a anulat verificarea

După ce șeful ANAF anunța cu surle și trâmbițe că va verifica dacă codurile CAEN depășesc 75% din cifra de afaceri și că va veni, ulterior, cu o decizie de impunere, controalele au fost suspendate. Reprezentanții ANAF au transmis apoi că abia după primirea unui răspuns de la Bruxelles vor putea anunța dacă OMV Petrom îndeplineşte condiţiile din Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a introdus în legislaţia naţională directiva europeană care prevede această taxă. Semn că verificarea a fost făcută la Bruxelles și asta a fost de ajuns pentru statul român.

Administratie

Samuel Niederhauser a câștigat Premiul I la Secțiunea Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2026

Publicat

pe

De

Elvețianul a primit și Premiul Publicului

Violoncelistul elvețian Samuel Niederhauser a câștigat Premiul I al Secțiunii Violoncel din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2026. Rezultatul a fost anunțat în urma finalei desfășurate luni, 7 septembrie, pe scena Ateneului Român.

Pe lângă distincția principală, Samuel Niederhauser a obținut și Premiul Publicului, precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse „Waves of Gravel”, compusă de Malika Kishino.

Joshua Kováč și Sanghyeok Park au completat podiumul

Premiul al II-lea i-a revenit violoncelistului Joshua Kováč, reprezentant al Statelor Unite ale Americii, iar Premiul al III-lea a fost câștigat de Sanghyeok Park, din Coreea de Sud.

Cei trei finaliști au evoluat alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de Case Scaglione, într-un concert care a încheiat parcursul Secțiunii Violoncel din cadrul celei de-a XX-a ediții a prestigiosului concurs internațional.

Repertoriu de referință în finală

În finală, Samuel Niederhauser a interpretat Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în Mi bemol major, op. 107, de Dmitri Șostakovici.

Joshua Kováč și Sanghyeok Park au ales Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104, de Antonín Dvořák. Evoluțiile celor trei muzicieni au fost apreciate de public și de juriul internațional, într-o seară dedicată excelenței interpretative.

Un juriu internațional de prestigiu

Rezultatele Secțiunii Violoncel au fost stabilite de un juriu internațional prezidat de Arto Noras. Din componența acestuia au făcut parte personalități importante ale artei violoncelului și ale vieții muzicale internaționale: Frans Helmerson, Elena Dubinets, Marin Cazacu, Enrico Dindo, Inbal Segev, Claudio Bohórquez, Dan Prelipcean și Valentin Răduțiu.

Prin premiile obținute, Samuel Niederhauser se afirmă drept unul dintre tinerii violonceliști remarcabili ai noii generații, în cadrul unei competiții care promovează, la nivel internațional, valorile muzicii clasice și creația contemporană.

Citeste in continuare

Administratie

Nașterea Maicii Domnului, zi de lumină și nădejde pentru locuitorii comunei Valea Călugărească

Publicat

pe

De

Mesaj transmis de Primăria Valea Călugărească

Primăria comunei Valea Călugărească, sub îndrumarea primarului Ioana Neagu, a transmis un mesaj de suflet cu prilejul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, celebrată de credincioșii ortodocși în fiecare an la 8 septembrie.

Administrația locală a evidențiat însemnătatea acestei zile pentru creștini, descrisă drept un moment de mare bucurie, lumină și nădejde.

Credință, răbdare și rugăciune

În mesajul transmis locuitorilor, reprezentanții Primăriei Valea Călugărească au subliniat că Nașterea Maicii Domnului amintește de lucrarea lui Dumnezeu, care se desfășoară uneori în tăcere, prin credință, răbdare și rugăciune.

„Nașterea Maicii Domnului ne amintește că Dumnezeu lucrează în tăcere și că, uneori, cele mai mari binecuvântări încep prin lucruri simple: credință, răbdare și rugăciune”, se arată în mesajul administrației locale.

Rugăciune pentru familii și copii

Primăria s-a rugat ca Maica Domnului să fie aproape de familiile din comuna Valea Călugărească, să le ocrotească pe copii și să le ofere tuturor putere în momentele dificile.

Totodată, administrația locală le-a transmis locuitorilor dorința ca în casele lor să domnească pacea, lumina și bunătatea, iar Maica Domnului să le fie sprijin și mângâiere.

„Să ne fie Maica Domnului aproape de familii, să ne ocrotească copiii, să ne întărească în încercări și să ne păstreze casele în pace, cu lumină și cu suflet bun”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Cu această ocazie, administrația comunei Valea Călugărească i-a felicitat pe toți cei care își sărbătoresc ziua numelui și le-a urat sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi.

„La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui! Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!”, este mesajul transmis de Primăria Valea Călugărească.

În încheiere, administrația locală le-a urat tuturor locuitorilor o zi binecuvântată și și-a exprimat speranța ca Maica Domnului să îi ocrotească mereu.

Citeste in continuare

Administratie

Primarul comunei Păulești, mesaj de Sfânta Maria: „La mulți ani tuturor celor care poartă acest sfânt nume!”

Publicat

pe

De

Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, a transmis un mesaj de felicitare tuturor locuitorilor care își sărbătoresc onomastica de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.

Urări de sănătate și fericire

„La mulți ani! Maica Domnului, Fecioara Maria, să vă fie aproape acum și întotdeauna!”, este mesajul transmis de edil.

Primarul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfintei Maria și le-a urat sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi.

„Să aveți sufletele pline de pace, lumină și iubire!”

În mesajul său, Tudor Sandu le-a transmis sărbătoriților să fie înconjurați de familie și prieteni, să aibă parte de zile frumoase și de momente fericite.

„La mulți ani tuturor celor care poartă numele ei cel sfânt! Să fiți sănătoși, voioși și fericiți, să fiți înconjurați de cei dragi, să vi se împlinească cele mai frumoase visuri și să aveți mereu sufletele pline de pace, lumină și iubire!”, a transmis primarul comunei Păulești.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv15 ore ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv15 ore ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv2 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv2 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv2 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv3 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv4 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv4 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv5 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv5 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv