Actualitate
Nedepășind orizontul intereselor de grup, nu se poate ajunge la viitor
Cu toate că suntem după schimbări ale lumii, iar pandemia și războiul o vor schimba în continuare, destui speculează asupra trecutului, fără să vadă ceea ce trăiesc oamenii astăzi și fără să aibă de fapt soluții. Alții își fac chiar iluzia că istoria s-a încheiat în realitățile de azi, odată cu ei. Unele instituții vor să proiecteze viitorul, dar rămân prizoniere conjuncturii. Apar, ca de obicei, politruci de diverse extracții în joburi cu nume pompos, care promit orice, dar cât mai puțină schimbare.
Atitudinea este punct de pornire pentru multe în viață. Fiecare dintre atitudinile menționate mai are, însă, mult până la normalitate. De altfel, ele antrenează optici viciate – de suficiență, de oportunism, respectiv de egoism și amatorism, de care s-au și umplut instituțiile de azi.
În opinia primilor, am ajuns în societăți moderne, care procură avantaje de naturi diverse, ce ar trebui să liniștească. Suntem mai liberi, piața diversifică bunurile, șefii se schimbă, societatea ar fi „concurențială”, iar concurența ar fi suficientă pentru viața bună.
Știm prea bine că nu dă rezultate societatea care subestimează nevoia economiei de piață, libertățile și drepturile omului, pluralismul și democrația, statul de drept, deschiderea. Fiecare dintre acestea este condiție a vieții civilizate. Numai că – așa cum se vede în evoluțiile de azi – condițiile civilizației nu sunt cucerite o dată pentru totdeauna. Ele pretind preocupare continuă pentru a le asigura.
În plus, cei interesați pot observa ușor că în situația în care trecutul nu este lămurit de o istorie cu bază factuală, iar științele sociale nu clarifică în ce societate s-a intrat, se irosesc energii uriașe în vorbe fără acoperire, aproximări și dispute sterpe. Se stă prea puțin în arhive pentru a scrie istoria. Se lucrează infim la clarificări privind societățile de azi. Ca rezultat, se iau decizii cu vaste implicații pe cunoștințe sumare și clișee.
Fapt este că multiplele crize – economice, de legitimare, de motivare – și, mai nou, pandemia și războiul, au zdruncinat încrederea în organizările lumii de azi.
Bunăoară, altădată, economia inducea orientări în politică; azi, societatea este surclasată de decizii politice fără legitimare. Se aruncă țări întregi în război fără consultarea cuiva; nu doar cetățenii, dar înseși parlamentele sunt ignorate! Până și regula rațională a competiției economice se suspendă: nu se mai concurează, ci se distrug conducte, nu se mai creditează libera circulație a mărfurilor, ci se taie căile de transport, nu se mai asumă unitatea ființelor umane, ci se lucrează la antagonizare. Inflația și tipărirea de monedă au devenit condiție a economiei. Hoțiile la nivel înalt, corupția organizată, segregarea pe față a cetățenilor, transformarea demagogiei în profesie, lovirea celor de altă părere sunt parte a realității. Se recurge la opriri de activități și sancțiuni ce nu rezolvă ceva, dar dăunează tuturor. Viruși „scăpați” din laboratoare sau transportați de „turiști” sunt noile arme. Sărăcia, fie și relativă, urcă din nou, așa cum ne spun economiștii principali, spre mijlocul societăților actuale.
Nu lipsesc involuțiile. „Societatea nesigură” de care am vorbit altădată (A. Marga, Societatea nesigură, 2016) a devenit atât de nesigură încât oportunismul, ușor sesizabil, este acum cvasiregulă. Heidegger anticipa cu decenii în urmă „uniliniarizarea” conștiințelor, Marcuse „unidimensionalizarea” lor. S-a ajuns, oricum, la „paralizarea” conștiințelor ce dau tonul în politică și media. La pupitre de comandă se fac confuzii între deținerea puterii și adevăr, cugetare și aliniere, adevăr și propagandă. Până și „minciuna” (George Șerban, Lying: Man’s Second Nature, Westport, Co., 2001) pare a fi intrat în obișnuințe.
Unii cred că am fi după „sfârșitul istoriei”, încât ne mai rămâne doar administrarea cu mijloace uzuale a ceea ce este. Aceia privesc tacit lumea ca fiind una închisă spre viitor, cu un prezent definitiv, și propun jubilația, fie și resemnată.
Diagnoza aceasta stă însă doar pe autoconfirmări. În fapt, inegalitățile, faliile și conflictele care se lărgesc în societățile de azi împiedică stabilizări durabile. Tehnologiile, ştiinţa modernă, orientările religioase, „marea politică” de care vorbea Nietzsche, și, desigur, presiunile la legitimarea deciziilor duc la schimbări pe întreaga scară a realităților. Nu există ceva „ultim” în istorie! După schimbarea scenei mondiale din anii 1980, lumea a intrat, în jurul anului 2010, sub controlul unei „geometrii variabile a supraputerilor” (detaliat în A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017). Confruntarea între globalism și reorganizarea pe baza suveranității naționale pune în mișcare lumea actuală.
Nu suntem la sfârșitul, ci mai curând la o cotitură a modernității. Deocamdată, ies în față amenințări: schimbarea climatului, penuria în energie și alimentație, recesiunea, slaba integrare socială a noilor generații, tensiunile geopolitice, terorismul, spectrul confruntării nucleare. Ies în față, tot mai evident, pericolele ce rezultă din slaba forță anticipatoare a deciziilor!
Se întreprind azi, desigur, tot mai multe încercări de pregătire a viitorului. Cum au observat comentatorii italieni, majoritatea rămân însă prizoniere unor interese circumstanțiale, de grup. Programele „dezvoltării sustenabile” asigurate de instituții sunt frecvent lipsite de realism în materie socială, încât rămân pe hârtie. Programul Next Generation (2021), al Uniunii Europene, este elaborat nu de „generația următoare”, ci de o birocrație în care media de vârstă este de peste cincizeci de ani, care își proiectează în viitor interesele.
Nedepășind orizontul intereselor de grup, nu se poate ajunge la viitor. În societățile de înaltă complexitate de astăzi, abia o privire ce vine din înălțimea culturii umanității mai poate contura viitorul.
Între politrucii zilei sunt activiști gomoși, de calibru îndoielnic, care invocă fragmente din futurologi cu priză și perorează pentru voturi: că ar urma înlocuirea industriei cu comerțul, a creierelor cu computerele, a bărbaților cu femeile, a moralei cu gestionarea. Ei nu au idei, decum soluții, dar vântură clișee.
În fond, toate aceste situații îngrijorează. Unele pot să epateze, dar nu au cum să ducă înainte. Li se potrivește ceea ce spunea penetrant Jorge Luis Borges: tot ce facem pare just, dar rămâne indiferent.
S-au multiplicat cei care imaginează, plecând de la datele științei și tehnnologiei, viitorul. Ei leagă fapte incontestabile din prezent cu anticipări în imagini care alarmează.
Recent, o editură din Italia a și avut excelenta idee de a monografia diagnozele viitorului, într-un volum remarcabil (Il Futuro. Storia di un’idea, Gius. Laterza & Figli Spa, Bari-Roma, 2021). Au fost inventariate optici clasice: „republica” lui Platon, „apocalipsa” după Ioan, „cetatea divină” a lui Augustin, „comedia divină” a lui Dante, „principele” lui Machiavelli, „utopia” lui Thomas Morus, manifestul comunist al lui Marx și Engels, reflecțiile lui Max Weber, Mein Kampf-ul lui Hitler, anticiparea lui Keynes, manifestul lui Altiero Spinelli, etc.
Dar au fost aduse în discuție, pe urmele Ultimelor zile ale umanității (1915-1922), cunoscuta dramă a lui Karl Kraus, și anticipările „artei noi”. Ca exemplu, filmul Matrix (1999) ne spune că „pentru a garanta docilitatea ființelor umane, în conștiința lor vine recreată o realitate fictivă, în interiorul căreia credem a trăi o viață liberă și normală, până la moartea corpului fizic (de care nu suntem însă conștienți)” (p.324). Din filmul Big Brother (1998), al lui John De Mol, se poate reține „invazia în viața oamenilor, omniprezent și manipulator, a unor forțe malefice, într-o lume transparentă, dar, paradoxal, opacă”. Din filmul Black Mirror al lui Charlie Brooker se pot extrage anticipări ale viitorului, precum „îmbinări neașteptate între mediatizare, politică, tehnologie”, continua „supraveghere reciprocă prin social media” și „manipularea memoriei”. Cu rezultanta generală: în lumea de azi proliferează „un individ tot mai izolat, la dispoziția unei societăți automatice și de neoprit în fond” (p. 337).
Arta își dovedește din nou forța de pătrundere în straturile adânci ale realității. Atenționările ei sunt inteligente și justificate. Sunt, însă, ele și de ajuns pentru a ieși de sub primejdii? Nu cumva s-a creat obișnuința cu ele, în timp ce declinul în jur continuă netulburat?
Față de reacțiile la ceea ce trăim, de genul închiderii ochilor la prezent, fabulației despre „sfârșitul istoriei”, proiectării înguste și mentalităților propagandistice, este nevoie azi de altceva. Spus simplu, abia cu o abordare lucidă a întregului faptelor se face față noii situații a societăților.
Cu o asemenea abordare, Hegel a privit istoria universală ca succesiune a „lumilor”. Un istoric ( Eric Hobsbawn , The Age of Extremes, Abacus, London, 1996) a și vorbit de „lumile” ce s-au succedat în istoria contemporană.
„Civilizației occidentale clasice” – cu capitalism economic, liberalism politic, dezvoltare științifico-tehnică, europocentrism, sistem politic mondial – i-a pus capăt Primul Război Mondial. S-a intrat apoi în „lumea dominației viziunilor”. Modernitatea a fost înțeleasă în „termenii opoziției binare” – dintre un capitalism, ce intra, de altfel, în criza din 1929, și un socialism, mai curând impus de sus, într-o țară înapoiată – care a și pregătit Al Doilea Război Mondial. Acestuia i-a urmat „lumea reconstrucției postbelice” – cu „douăzeci și cinci sau treizeci de ani de extraordinară creștere economică și transformare socială, care a schimbat societatea umană probabil mai profund decât orice altă perioadă de scurtime comparabilă” (p. 6). Aceasta s-a încheiat cu „o criză generală nu doar în sens economic, ci la fel de generală în politică. Colapsul regimurilor comuniste între Istria și Vladivostok nu numai că a generat o zonă enormă de nesiguranță politică, instabilitate, haos și război civil, dar a și distrus sistemul internațional care a stabilizat relațiile internaționale în jur de patruzeci de ani. El a dezvăluit, de asemenea, caracterul precar al sistemelor politice interne care s-au bazat în esență pe această stabilitate. Tensiunile unor economii în turbulență au subminat sistemele economice ale democrației liberale, parlamentare sau prezidențiale, care au funcționat atât de bine în țările capitaliste dezvoltate de la Al Doilea Război Mondial încoace” (p.10). În jurul anului 1990, s-a intrat în „lumea unipolară”. Preocuparea dominantă a fost găsirea de echilibre înăuntrul societăților, prin democrație liberală, și, în relațiile internaționale, prin acceptarea statu quo-ului. Lumea promitea să se organizeze pe baza libertăților și drepturilor fundamentale ale individului și cetățeanului și în multe locuri autoritarismul a fost dislocat.
Să continuăm în timp delimitarea lumilor istoriei contemporane. Să o aducem la zi.
Din anii nouăzeci, a intervenit „globalizarea economică”. Asociată cu neoliberalismul, aceasta a antrenat financializarea economiilor, concentrarea de bogății enorme în mâini puține, slăbirea multor state, tensiuni internaționale. În multe locuri, s-a atins dezvoltare, dar bogăția și sărăcia s-au polarizat din nou. Frontierele s-au deschis, dar mulți oameni s-au pus în mișcare disperați, într-o nouă migrație a popoarelor. Deslimitarea benefică a circulației de bunuri și servicii a mers la braț cu criza democrației și a instituțiilor publice. Interesul public a fost dizolvat în interese de grup, iar legitimarea democratică a slăbit.
După 2010, s-a pășit în ceea ce aș numi „lumea noii multipolarități”. Se formează noi centre economice și de raliere în lume, a căror competiție mișcă forțe pe glob. Nicio problemă majoră nu se mai poate rezolva fără conlucrare. Dezvoltarea se dovedește a fi dependentă de eforturi interne, iar statul național revine în rol. Democrația s-a diversificat din nou, cu efecte variate. Efortul de a păstra democrația în condiții de concentrări de putere (economică, administrativă, mediatică) fără precedent, formarea „industriei culturale”, a „societății mediatice” și obsesia „resetării” pe baza digitalizării și a geneticii, disting, de asemenea, lumea în care ne aflăm.
Fapt este că societățile au făcut progrese în era postbelică, cu deosebire dincoace de anii optzeci. Aproape nimeni nu a stat pe loc. Peste tot, oamenii și-au pus în valoare libertățile, atâtea câte erau. De aceea, clișeele „înapoiat”, „premodern”, „răsăritean”, „asiatic” etc., nu se mai acoperă. Suntem într-o lume în care entitățile naționale și politice au organizări diverse și află încă greu un modus vivendi, de care este, de altfel, stringentă nevoie.
De lucrat este acum pretutindeni. La drept vorbind, nu este de jubilat când se acuză tocmai în Franța „epuizarea democrației” (Chalvidan), în Italia „erodarea democrației” (Romano), în Anglia „trecerea la postdemocrație” (Crouch), în Polonia „crepusculul democrației” (Apelbaum), în SUA și Germania „sfârșitul democrației” (Mounk, Hoffstetter). Țările rămân diferite sub aspectul întruchipării democrației, dar nimeni nu poate sta cu brațele încrucișate.
La noi, a rămas din deceniile socialismului oriental cugetarea „adaptată”, comodă, pe care Adrian Marino o stigmatiza pe drept, încât se poate jubila și mai puțin. Realitatea s-a umplut iarăși de propagandiști, deși „regimul prostocratic” și „democrația cu vătaf” împiedică vizibil dezvoltarea țării și produc drame. Iar diagnoze, precum cea a lui Constantin Brâncuși (maladia „camelotei”), Virgil Bărbat („oportunismul bizantin”), Liviu Rebreanu (incapacitatea decidenților), Hugh Seton Watson (demisia civică a vârfurilor), Tudor Arghezi („lipsa de caracter” la cei care decid), D. R. Popescu (băltirea în mediocritatea „pârțăgăriei”) sunt, din nefericire, tot mai actuale. Mai nou, precum în anii treizeci, se și întocmesc liste de către hitlerei renăscuți pentru a împiedica indispensabile schimbări. Inși refuzați de valoare și fără merite, dar puși în mișcare de partide și regimuri ce nu se pot legitima prin realizări și vot, caută vizibil să deturneze cetățenii de la a-și spune cuvântul.
Nu există societate civilizată fără libertățile fundamentale și drepturile omului. Nimeni nu are dreptul să împiedice vocea unei persoane, cu deosebire a unui concetățean, oricare ar fi el. De la acest reper este de plecat în orice situație.
S-a dovedit însă și că libera inițiativă demantelează autoritarismul, dar nu poate, singură, construi democrație. Azi, din capul locului, democrația se apără și promovează doar lămurindu-ne asupra societăților existente și, firește, revenind la interesul public în decizii. Pentru ca apoi să se treacă, se înțelege, la alte schimbări. În ce societăți trăim de fapt? Cine, printre forțele disponibile, asigură revenirea la interesul public?
Andrei Marga
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
În Ploiești, în 2026, montajul unei uși de interior costă de la 300 lei, iar o ușă de interior complet montată, cu toc reglabil și mâner standard, pornește de la 1.600 lei. O ușă se montează în câteva ore, iar garanția poate ajunge la 5 ani dacă lucrarea o face un montator autorizat de producător. Datele de mai jos aparțin Ferusa, firmă din Ploiești, montator autorizat PORTA Doors, cu peste 20 de ani de experiență în uși și ferestre.
Montajul înseamnă fixarea tocului în golul din perete, montarea foii de ușă și reglarea ei până se închide corect. Prețul final depinde de tipul ușii, de model și de dimensiuni, de aceea merită cerută o ofertă fermă înainte de comandă.
Cât costă ușile și montajul ușilor de interior și exterior în Ploiești? Prețuri pe tip de ușă
Tarifele de montaj pornesc de la valorile din tabel și se confirmă la măsurători. Pentru ușile de exterior nu există un tarif fix, iar prețul lucrării se stabilește în ofertă, după măsurători.
| Ce se montează | Tarif de pornire |
|---|---|
| Ușă de interior | 300 lei |
| Ușă glisantă | 400 lei |
| Ușă metalică de intrare în apartament | 500 lei |
Prețul unei uși de interior complet montate se compune din foaia de ușă, tocul reglabil, mânerul standard și montaj. Ușa împreună cu tocul pornește de la 1.198 lei, iar totalul, cu mâner și montaj, de la 1.600 lei.
Valorile „de la” se calculează pentru cel mai accesibil model și finisaj, în dimensiuni standard, cu tocul pentru un perete de 75-95 mm. Un perete mai gros sau dimensiunile atipice urcă prețul.
Transportul în Ploiești și în localitățile apropiate este gratuit la ușile cumpărate cu montaj.
Ce gamă de modele de uși Porta Doors există și ce tipuri de uși se montează?
Pentru interior, catalogul Ferusa cuprinde 51 de colecții, în finisaje sintetice, CPL, vopsite sau din furnir natural, cu miez ales după nivelul de izolare fonică dorit. Cele mai bogate în modele sunt PORTA VERTE HOME, PORTA CONCEPT, PORTA GLASS, PORTA VERTE PREMIUM și PORTA LINE.
Pe lângă ușile de interior, se montează uși glisante și pliabile, cu sistem ascuns în perete sau montat pe perete, uși metalice pentru intrarea în apartament și uși de exterior din oțel.
Golurile atipice și culorile din afara gamei standard se pot comanda cu un cost suplimentar și cu termene mai lungi. Detaliile se stabilesc la măsurători.
Cât durează lucrarea de montaj într-un apartament și cât se așteaptă până la programare?
Pentru o ușă, lucrarea ia câteva ore. Într-un apartament cu cinci uși, montajul se întinde pe una sau două zile, iar termenul exact se fixează la măsurători, după ce se văd condițiile din teren.
Așteptarea până la montajul efectiv depinde de model. Ușile marcate „În stoc” sunt deja fabricate, iar programarea se face de obicei în 1-2 săptămâni. Ușile făcute la comandă ajung în 6-8 săptămâni. Disponibilitatea se confirmă în ofertă.
Ce servicii includ echipele de montatori și ce se întâmplă cu ușa veche?
Echipa de montatori instalează ușa și tocul, iar în varianta ușii complet montate intră și mânerul standard și transportul. Lucrarea presupune tăiere, fixare și reglaj, cu atenție la pereți și la finisajele din jur.
Demontarea ușii vechi nu intră în tarifele de pornire și se stabilește separat. Pe durata lucrării, pardoseala și mobilierul din zonă se acoperă cu folie, iar molozul se strânge la finalul fiecărei zile. La predare, încăperea rămâne curată și poate fi folosită imediat.
Cum se iau măsurătorile și cum se alege ușa potrivită pentru perete?
Măsurătorile se fac la domiciliul clientului și sunt gratuite. Montatorii iau dimensiunile reale ale golului din zid, verifică spațiul și stabilesc împreună cu clientul modelul și bugetul. Tot atunci se vede ce ușă se potrivește golului și grosimii peretelui, iar tocul reglabil se alege pe grosimea reală a peretelui, nu pe una presupusă.
Pe baza datelor se întocmește oferta fermă, cu preț fix și cu montajul inclus, fără costuri adăugate pe parcurs.
Cum se cere o ofertă pentru montaj?
Primul pas poate fi un mesaj pe WhatsApp sau un telefon, cu câteva fotografii ale golului și dimensiuni aproximative. Pe baza lor se poate da un interval de preț orientativ, ca clientul să știe de la început la ce buget să se aștepte. Urmează măsurătoarea la fața locului, apoi oferta fermă. Cine preferă, poate trece direct pe la showroom.
Unde se face montajul: în Ploiești sau și în Prahova?
Echipa lucrează în Ploiești și în localitățile apropiate: Blejoi, Bucov, Băicoi, Boldești-Scăeni și Plopeni. Pentru restul județului Prahova sau pentru județele vecine, disponibilitatea se verifică de la caz la caz.
Ce garanție au ușile Porta și de ce contează cine face montajul?
Ușilede interior au garanție standard de 3 ani (36 de luni). Dacă montajul este făcut de un montator autorizat, cum este Ferusa, garanția se extinde la 5 ani, deci cei doi ani în plus depind de cine instalează ușa. Ușile de exterior au garanție standard de 2 ani, care poate ajunge până la 5 ani prin montaj autorizat. Ferusa figurează în rețeaua oficială PORTA Doors, la categoria montatori autorizați.
Concluzie: top 4 factori care influențează prețul montajului
Costul final al unei uși montate se poate estima din patru factori:
- Tipul ușii: interior, glisantă sau metalică de intrare, fiecare cu tarif de pornire propriu.
- Modelul și finisajul ales, adică colecția.
- Dimensiunile și grosimea peretelui: golurile atipice și pereții peste 75-95 mm cresc prețul.
- Demontarea ușii vechi, care se stabilește separat.
Termenul de livrare depinde: ușile din stoc se montează în 1-2 săptămâni, cele la comandă în 6-8. Măsurătorile gratuite lămuresc restul, iar oferta fermă vine cu preț fix.
Unde se pot vedea și alege ușile în Ploiești: showroom Ferusa
Ușile Porta pot fi văzute pe viu în showroomul din Strada Andrei Mureșanu 51, în mai multe finisaje, printre care furnir natural, stejar și alb lăcuit. Modelele se deschid, se compară și se aleg la fața locului, iar comanda și montajul rămân în grija echipei.
Ferusa
Adresă: Strada Andrei Mureșanu 51, 100379 Ploiești
Telefon: 0751 230 009
Web: ferusa-ploiesti.ro
Program: Luni-Vineri 08:00-17:00, Sâmbătă 10:00-14:00, Duminică închis
Actualizat: octombrie 2026
Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...
Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal
Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...
IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește
S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...
Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time
Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...
CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...
Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...
Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...
Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte
În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...
M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...
I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...
Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță
Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...
I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...
Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii
Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...
Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zile
Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 5 zile
Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 2 zile
CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zile
I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 2 zile
Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații