Connect with us

Administratie

Si la acest capitol statul român s-a dovedit slab

Publicat

pe

O ținem tot într-un scandal pe tema OMV. Și pe bună dreptate. Nu reușim să taxăm în mod rezonabil veniturile cu totul și cu totul neobișnuite obținute de această societate cu capital majoritar austriac. Dar cât este adevăr și câte este fabulație în tot acest scandal? Nu cumva ne supărăm ca văcarul pe sat?

Avem de-a face cu două informații imposibil de contestat. OMV, din care austriecii dețin aproape 80%, a obținut în 2022 cel mai mare profit din istorie. 10 miliarde de lei. Este prima informație la care trebuie să ne raportăm. A doua, întrucâtva ciudată, este că, în ultimele trei luni ale anului, deci de când a izbucnit scandalul cu neprimirea României în spațiul Schengen și cu boicotul, OMV a obținut profituri de trei ori mai mici decât cele realizate pe parcursul anului trecut.

Cum ne raportăm la prima informație? Constatăm că profitul exorbitant în raport cu ceilalți ani este nu numai cu totul și cu totul neobișnuit, dar cu siguranță e realizat pe seama cetățenilor, care au fost spoliați la capitolul costuri energetice. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că autoritățile guvernamentale au scăpat lucrurile din mână și, în loc să-l protejeze pe cetățean, au protejat o companie străină. Iar primul vinovat este Virgil Popescu. Pasibil de un dosar penal pentru subminarea economiei naționale și poate și de alt dosar penal, de abuz în serviciu. Dacă nu cumva se va constata că a luat mită direct sau prin interpuși. Pentru a ajunge însă la asemenea constatări sunt necesare firește cercetări și probe.

Cum ne raportăm la cea de-a doua informație? Autoritățile statului și în primul rând Ministerul Finanțelor, direct și prin ANAF, au datoria să cerceteze dacă nu care cumva OMV și-a ascuns o parte din profituri în ultimele trei luni. Dacă nu care cumva le-a externalizat prin intermediul unor inginerii financiare. Dacă a făcut acest lucru, avem de-a face cu o fraudă de proporții. Care trebuie sancționată.

Ambele informații pe care le-am comentat mai sus ne conduc însă la concluzia, cu nuanțările de rigoare, că dacă OMV a raportat 10 miliarde profit, atunci până la termenul scandent, pentru a nu intra în penalizări, va trebui să plătească partea cuvenită Trezoreriei statului sub formă de impozit pe profit. Statul român va primi astfel cea mai mare sumă din istorie sub forma impozitului perceput de la o societate comercială. Iar în final, dacă nu se întâmplă nimic neobișnuit, păcălit rămâne doar cetățeanul.

Cu totul și cu totul altceva este însă taxa de solidaritate. Această taxă de solidaritate, instituită la nivelul Uniunii Europene și valabilă pentru toate statele membre, se aplică de la un anumit cuantum al veniturilor. În cazul OMV însă, s-a întâmplat o nevăzută. În sensul că, atunci când au scris codul CAEN, intenționat sau nu, ministrul Energiei împreună cu ministrul Finanțelor au omis să includă anumite activități ale OMV, din care societatea a scos profit.

În consecință, acel profit nu s-a adăugat profitului general și, conform normelor europene pe care autoritățile statului român aveau obligația să le cunoască, OMV nu mai este obligat să plătească taxa de solidaritate în această țară. Ci în Austria. Acesta este un scandal generat de o gravă greșeală, intenționată sau nu, dar pentru care cineva trebuie să răspundă în fața legii. Ea nu mai poate fi însă corectată, pentru că aparține autorităților statului român, este bătută în cuie, scrisă negru pe alb și legiferată. Nu poate fi nici pusă pe seama relei voințe a Uniunii Europene.

O altă temă, care din păcate este amestecată cu cele pe care le-am dezbătut mai sus, este taxa pe care statul român ar trebui să o perceapă din cifra de afaceri a unor societăți comerciale care realizează venituri neobișnuit de mari. Aceste societăți comerciale, cele mai multe multinaționale, au echipe de avocați bine pregătite și plătite la greu.

Spre deosebire de juriștii de care dispun guvernanții. Le este relativ ușor ca, pe parcursul anului, să-și externalizeze o bună parte din profituri, făcând diverse achiziții din statele mamă sau din offshore-uri, care în general sunt imposibil de controlat de către funcționarii statului român. Pentru a nu se mai întâmpla acest lucru, pentru a se pune capăt jafului organizat, un instrument extrem de util este perceperea într-un alt mod a impozitelor. Nu pe profit, profit care poate fi ascuns, ci pe cifra de afaceri. Care nu poate fi disimulată. Dar și la acest capitol statul român s-a dovedit slab. Sau eșuat. Cum spune președintele Klaus Iohannis.

Sorin Rosca Stanescu

Administratie

Mădălina Doroiman, campioană națională și deținătoare a Cardului PRO

Publicat

pe

De

Polițista de frontieră din Mehedinți a obținut locul I la categoria Wellness

Performanță de excepție pentru Mădălina Doroiman, membră a Sindicatului EUROPOL și polițistă de frontieră în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.

În zilele de 4 și 5 septembrie, Mădălina a participat la Campionatul Național organizat la București de Federația INBA. După luni de pregătire intensă, disciplină și efort susținut, sportiva a reușit să se impună în competiția feminină de Wellness, la care au participat șapte concurente.

Mădălina a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și a devenit campioană națională.

Un nou pas în cariera sportivă

Pe lângă medalia de aur, rezultatul obținut i-a adus și mult râvnitul Card PRO. Astfel, Mădălina face oficial pasul către categoria profesioniștilor din culturismul natural.

Obținerea Cardului PRO reprezintă o realizare importantă și deschide un nou capitol în parcursul său sportiv.

Performanță obținută prin muncă și sacrificii

În spatele câtorva minute petrecute pe scena competiției se află luni de antrenamente solicitante, sacrificii și o disciplină riguroasă.

Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât Mădălina își împarte timpul între responsabilitățile profesionale de polițistă de frontieră și pregătirea sportivă de nivel înalt. Activitatea desfășurată în cadrul S.T.P.F. Mehedinți nu a împiedicat-o să obțină rezultate importante în sport, demonstrând că determinarea și organizarea pot transforma obiectivele ambițioase în reușite.

Campionatul European, următoarea provocare

Titlul național nu reprezintă punctul final pentru Mădălina Doroiman. După competiția de la București, sportiva a revenit la antrenamente și își concentrează acum întreaga energie asupra Campionatului European, programat pentru luna viitoare.

Sindicatul EUROPOL i-a transmis felicitări pentru titlul obținut, pentru câștigarea Cardului PRO și, mai ales, pentru munca depusă în spatele acestor rezultate.

„Felicitări, Mădălina! Îți dorim să urci cât mai multe trepte ale podiumului și să duci aceeași determinare și pe scena europeană. Mult succes la Campionatul European!” (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Integritatea nu are preț. Doi polițiști din Arad au refuzat o mită și au sesizat tentativa

Publicat

pe

De

Agenții au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța

Agentul de poliție Covasan Simon și agentul de poliție Onila Giulia, din cadrul structurilor de poliție din Arad, sunt felicitați de Sindicatul Europol pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în timpul unei intervenții desfășurate pe Bulevardul Revoluției din municipiu.

Potrivit sindicatului, cei doi polițiști desfășurau o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier atunci când au oprit un autoturism înmatriculat în Franța. Mașina a fost trasă pe dreapta după ce conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere într-o intersecție.

Șoferul ar fi încercat să ofere bani pentru a evita sancțiunile

Polițiștii i-ar fi comunicat conducătorului auto că urmează să fie sancționat contravențional și că permisul de conducere îi va fi reținut pentru o perioadă de 60 de zile.

În acest context, șoferul ar fi încercat să le ofere agenților o sumă considerabilă de bani pentru a nu aplica măsurile prevăzute de lege.

Cei doi polițiști au refuzat oferta și au demarat imediat procedurile legale pentru sesizarea unei posibile infracțiuni de dare de mită.

Intervenția a fost înregistrată cu ajutorul camerelor video

Întreaga intervenție a fost înregistrată audio-video cu ajutorul dispozitivelor de tip body-worn camera, potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Europol.

În paralel, agenții au sesizat structurile competente, care urmează să continue cercetările și demersurile legale în acest caz.

Sindicatul Europol: „Legea și corectitudinea nu sunt negociabile”

Sindicatul Europol le-a transmis celor doi polițiști mulțumiri pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile.

„Simon, Giulia, noi, echipa Sindicatului Europol, vă adresăm mulțumiri pentru integritatea și profesionalismul de care ați dat dovadă. Ne-ați arătat, încă o dată, faptul că nu faceți rabat de la valorile esențiale care ne guvernează activitatea”, au transmis reprezentanții organizației sindicale.

Cazul este prezentat de sindicat drept un exemplu de profesionalism și de fermitate în aplicarea legii, într-un domeniu în care corectitudinea și responsabilitatea nu pot fi negociate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

România și Israel cooperează pentru siguranța pelerinilor aflați în tranzit spre Uman

Publicat

pe

De

Autoritățile române și israeliene colaborează pentru gestionarea fluxurilor de pelerini care tranzitează România în drum spre localitatea Uman. Operațiunea urmărește asigurarea unui parcurs organizat, sigur și eficient pentru toți călătorii.

Coordonare între autoritățile române și cele israeliene

Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mențin o cooperare strânsă cu oficialii israelieni pentru coordonarea deplasării grupurilor de pelerini.

Parteneriatul include schimb de informații, gestionarea fluxurilor de persoane și acordarea de sprijin logistic pe teritoriul României. Măsurile sunt menite să reducă timpii de așteptare și să faciliteze desfășurarea ordonată a tranzitului.

Sprijin pentru pelerini pe durata deplasării

Autoritățile implicate acordă o atenție specială sprijinului oferit pelerinilor pe parcursul călătoriei. Echipele operative urmăresc ca deplasarea să se desfășoare în condiții cât mai bune și intervin pentru soluționarea eventualelor situații apărute pe traseu.

Cooperarea vizează, de asemenea, menținerea unui contact permanent între instituțiile responsabile, astfel încât informațiile să fie transmise rapid, iar fluxurile de călători să poată fi gestionate eficient.

Siguranța și prevenirea incidentelor, prioritare

Obiectivul principal al operațiunii este prevenirea incidentelor și asigurarea unui tranzit fără probleme prin România. Autoritățile acordă prioritate măsurilor de siguranță, monitorizării deplasărilor și sprijinului oferit grupurilor de pelerini.

Coordonarea dintre România și Israel reflectă preocuparea comună pentru protejarea călătorilor și pentru menținerea unui cadru sigur pe întreaga durată a tranzitului către Uman. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 minute ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv9 minute ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv9 minute ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusivo zi ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusivo zi ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusivo zi ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv2 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv3 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv3 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv4 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv4 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv