Connect with us

Featured

Nu de imigranți le e frică austriecilor, ci de perspectivele sumbre ale sleirii puterii lor de cumpărare și de pierderea prosperității economice

Publicat

pe

Românii s-au bucurat în zadar că partidul popular ÖVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a pierdut zece procente în alegerile regionale din Austria Inferioară (Niederösterreich) din 29 ianuarie anul curent.

Afară-i vopsit gardu’, în menajeria politică de la Viena se ascunde leopardul. Acela e Herbert Kickl, născut în 1968 la Villach, liderul Partidului Libertății, FPÖ, formațiune politică parlamentară în Viena, clasat bine în sondajele preelectorale, în coasta actualului cancelar, aflat pe topogan. La fel ca în România, în anul 2024 și în Austria vor avea loc alegerile parlamentare federale. Atunci se va decide și cine va fi noul cancelar.

Poate că o să vină vremea în care să-l regretăm pe Karl Nehammer, liderul Partidului Popular, personaj abordabil. În cazul în care Kickl ajunge șeful executivului de la Viena, șansele României de a intra în Schengen se vor micșora, cât orificiul acului de cusut, cred unii. E un acerb workaholic, un Jörg Haider (fost prefect al landului austriac Carinthia, decedat prematur în urma unui accident rutier suspect) mai spilcuit, cu priză la publicul nemulțumit de ratările guvernării populare din Austria, fiind contraoferta de guvernare într-un viitor incert și nefiind un prieten al străinilor ! „Bayern”, bogatul land Bavaria cu capitala la München, precum o mătușă ciufută, s-a opus intrării Austriei în Schengen.

Chiar și creștin-democrații germani (CDU), mai precis ministrul de interne de atunci Manfred Kanther, supranumit „șeriful negru,” de la culoarea politică a partidului său popular, i-au ținut pe austrieci vreo trei ani pe pragul ușii Schengen, de parcă ar fi românii de astăzi și doar intervenția unui Helmut Kohl, alături de Romano Prodi, împreună cu cancelarul social-democrat austriac de atunci au îngropat gâlceava și au permis admiterea Austriei pe 1 martie 1998 în Schengen. Culmea e că acuzele aduse atunci Austriei sunt foarte asemănătoare cu cele aduse astăzi României. Ministrul de externe de la acea vreme a amenințat în iunie 1997 chiar cu un boicot al tratatului UE de la Amsterdam care tocmai fusese semnat. Istoria se repetă, fără îndoială.

Ce mai spun astăzi alegerile din landul „Austria Inferioară,” fief dintotdeauna al popularilor? Că nu Karl Nehammer pierde puncte electorale, ci guvernatorul Johanna Mikl-Leitner, fiind atacată că ar fi finanțat ilegal partidul din finanțele publice.

„Partidul Popular al cancelarului Nehammer contabilizează în acest moment, în toate sondajele, o pierdere electorală la nivel federal de peste 15 %, ocupând un rușinos dar meritat loc trei. Sondajele de opinie plasează astăzi tocmai Partidul Libertății pe primul loc, cu 28%, față de 16 % la alegerile parlamentare din 2019. Îi urmează social-democrații care excelează prin atitudini contradictorii: în ceea ce privește Schengen-ul românilor, partidul are trei păreri. Unii susțin aderarea României și a Bulgariei, alții se opun, existând chiar și o fracțiune care-i vrea doar pe bulgari și nu și pe români,” transmite analistul Alex Todericiu din Viena.

Singura bucurie a alegerilor e că partidul progresist NEOS a rămas sub zece procente, partidul fiind o față mai „occidentalizată” decât obositele USR sau Reper de pe la noi, formațiuni din solda rezerviștilor, la braț cu interesele marilor corporații de la noi.

Dacă e să ne temem, ar trebui să privim cu îngrijorare la ascensiunea fulminantă a partidului lui Kickl și periculoasa lui așa-zisă agendă secretă, legată chiar și de Moscova. Memoria recentă ne adie ca un cald nemțesc pe spinări. Nu demult, în urmă cu vreo șapte ani, mai precis în decembrie 2016, liderul FPÖ de atunci, Heinz-Christian Strache, alături de alți politicieni ai partidului libertății, au semnat un acord de cooperare pe cinci ani cu partidul „Rusia Unită” a lui Putin. Acordul a fost însă o „pălărie de soare” a FPÖ iar Herbert Kickl, care la începutul războiului din Ucraina s-a opus primirii refugiaților, a ajuns astăzi chiar în mare vogă electorală. Lui se adaugă tânărul sprințar, viceprimar fără portofoliu al Vienei, Dominik Nepp, care a definit Ucraina drept „un stat corupt.” Astă nu că n-ar fi.

Dacă astăzi în Austria, Putin pare chiar a avea un soi de aliat pacifist nevoie mare, acesta nu e nimeni altul decât Herbert Kickl, spun sursele calificate din establishment-ul de la Viena. Presa austriacă scrie cum că atunci când vorbește Kickl, parcă se aude Radio Moscova!

Cum a fost posibilă revenirea în preferințele austriecilor a partidului unui Jörg Haider (1950-2008). Era prefectul ales al landului Carintia. Ar fi putut ajunge cancelar al Austriei și de aceea au fost fel de fel de scenarii conspiraționiste legate de moartea sa. Se zice că ar fi putut deveni – mai în glumă, mai în serios – noul „Führer” al Europei. Oricum a fost un avocat cu studii bine făcute și care nu s-a ferit de România unui Ion Iliescu și Adrian Năstase la vremea respectivă.

Revenind la „Voldemort-ul” (antagonistul lui Harry Potter) politicii austriece, azi, acesta este întruchipat în Herbert Kickl, un politruc longeviv, fără școală (nu și-a terminat facultatea de filosofie n.a.) cu predicatul bine aruncat în dezbaterea publică, nimeni altul decât un fin profitor al crizei prin care trec austriecii. Însuși președintele federal de astăzi al Austriei, Alexander Van der Bellen, a spus că nu e dispus să-l însărcineze pe acest domn Kickl cu formarea guvernului, chiar dacă partidul libertății ar câștiga alegerile parlamentare federale. Ceea ce, în treacăt fie spus, constituția Austriei nici nu-l oblugă.

Austria de după cel de-al doilea război mondial, cu unele excepții, atunci când socialiștii au avut cancelari strălucitori (ne gândim la Bruno Kreisky, negociatorul păcii arabo-israeliene și a deschiderii diplomației austriece către lume), a fost în majoritatea timpului de dreapta. Creșterea prețurilor la energie și carburanți, scăderea puterii de cumpărare, războiul din Ucraina și criza migranților nemulțumesc austriecii. Și rezultatele se citesc în buletinele electorale… Obișnuiți ca țara lor să fie cu adevărat neutră, tocmai din punct de vedere al conflictelor militare, cancelarul Karl Nehammer a enervat lumea pacifistă printr-o poziție iccidentală, conformă cu politica UE pro Ucraina.

Mulți dintre alegători cred astfel că o duc mai rău din cauza orientării cancelarului spre spritul războiului și scoaterea țării dintr-o expectativă notorie, din trecut.  FPÖ este un partid profund suveranist, ceea ce nu place puterilor emergente. Și o așa-zisă închidere în sine a unui viitor guvern la Viena ar putea suprima orice linie de dialog, în – cea ce nostalgicii mei bănățeni știu că a fost odată – „Mitteleuropa”. Știu, o să ziceți că nu ne plac suveraniștii lor, cum nu ne plac nici suveraniștii noștri.

Marius Ghilezan

Exclusiv

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

Publicat

pe

De

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical?

De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere stabilă, ci un maraton de împuterniciri și desemnări marca IGPR, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Legea spune una, practica spune „las’ că merge și-așa”.

Art. 27¹⁶ din Legea 360/2002 e clar:
– împuternicire maxim 6 luni,
– poate fi prelungită încă 6 luni,
– în acest timp este obligatoriu organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului.

La Mehedinți, în schimb, s-a inventat un nou sport național: ocolirea sistematică a concursurilor legale, în favoarea numirilor temporare, prelungite la nesfârșit.

Parada șefilor de-o vară: vin, sunt împuterniciți, pleacă

Conform cronologiei prezentate de Sindicatul Europol, tabloul arată așa:

  • 2014–2017 – cms. șef Romulus Oprița
    – Împuternicit în aprilie 2014
    – Devine titular prin concurs în ianuarie 2015 (miracol rar: s-a făcut chiar un concurs!)
  • 2017–2018 – cms. șef Mirel Dumitru
  • 2018–2019 – cms. șef Luca Lucian
  • 2019–2020 – cms. șef Fețanu Daniel (importat de la IPJ Gorj)
  • 2020–2021 – cms. șef Mirel Dumitru (revenire în forță, că tot era loc liber)
  • 2021 – februarie 2023 – cms. șef Bibu Ștefan Raminel
    Numitor comun pentru toți acești ani, așa cum subliniază Sindicatul Europol:
    numai împuterniciri și desemnări,
    fără organizarea și desfășurarea unui concurs pentru funcția de inspector-șef, deși IGPR avea obligație legală să facă asta.

Când dai examen cu nota 1 și tot inspector-șef ești (pentru puțin timp)

  • Februarie 2023 – aprilie 2023 – cms. șef Costin Tuică
    – Împuternicit inspector-șef
    – În martie 2023 se organizează, în sfârșit, un concurs
    – Rezultatul: obține nota 1
    – În aprilie 2023, împuternicirea încetează.

Concursul s-a ținut, formal, dar a funcționat ca o simulație cu public: sistemul și-a bifat hârtia, nu și competența.

Nașul, primarul și polițistul „care a îndrăznit”

  • 24 aprilie 2023 – mai 2024 – cms. șef Gheorghe Lucian Tunaru
    – Împuternicit inspector-șef
    – Pe durata mandatului: nici urmă de concurs pentru ocuparea funcției
    – Mandatul încetează, funcția rămâne tot „provizorie”, dar bine păzită.

În această perioadă, după cum reamintește Sindicatul Europol, IPJ Mehedinți ajunge în atenția publicului prin cazul polițistului rutier care ar fi fost supus presiunilor instituționale după ce a îndrăznit să sancționeze primarul comunei Ponoarele – primar care, ce să vezi, este nașul de cununie al cms. șef Tunaru.

Statul de drept made in Mehedinți: dacă amenda lovește în cumetrie, polițistul devine problemă, nu legea încălcată.

Concursul amânat până dă DNA-ul peste tine

  • Mai 2024 – septembrie 2025 – cms. șef Dumitru Marian Cîrcei (venit de la IGPR)
    – Împuternicit inspector-șef
    – Anunțul pentru organizarea concursului este publicat pe hub-ul MAI în ultima zi, înainte să expire termenul de 12 luni prevăzut de art. 27¹⁶ din Legea 360/2002
    – Concursul este apoi amânat fără niciun motiv procedural serios invocat
    – Deși exista obligația legală nu doar de organizare, ci și de finalizare a concursului, funcția rămâne neocupată prin concurs.

Epicentru al scandalului: potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, concursul nu a mai fost dus până la capăt pentru că cms. șef Cîrcei a devenit inculpat într-un dosar DNA, acuzat că ar fi falsificat un ordin de serviciu.
Soluția clasică: pensionare „subită” și plecare discretă din scenă.

Ștafeta împuterniciților: următorul, te rog!

  • Septembrie 2025 – prezent – cms. șef Decebal Dumitru Drăghiea
    – Împuternicit și ulterior desemnat inspector-șef.

Funcția rămâne, în continuare, un fel de scaun de probă, nu un post obținut transparent, prin competiție reală.

Bilanțul unui deceniu: legea e opțională, împuternicirea e regulă

Concluzia, așa cum o sintetizează Sindicatul Europol:
În aproape 10 ani, funcția de inspector-șef al IPJ Mehedinți a fost ocupată aproape permanent prin împuterniciri, în timp ce organizarea de concursuri a fost excepția, nu regula.

Deși Legea 360/2002, art. 27¹⁶ alin. (1), stipulează clar că pe durata a maximum 12 luni (6 luni + prelungire 6 luni) trebuie obligatoriu organizat și desfășurat concursul, la Mehedinți s-a instalat o practică de sfidare sistematică a legii, sub privirea „nevinovată” a IGPR și MAI.

Cum se numește când nu-ți faci treaba? Penal, nu „procedural”

Textul legal citat de Sindicatul Europol nu e interpretabil:

„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”

Întrebarea finală, ridicată explicit de Sindicatul Europol, lovește direct:

Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații prevăzute expres de lege?

În codul penal și în limbajul comun, astfel de „uitări” nu se numesc nici „proceduri interne”, nici „sincope organizatorice”. Se numesc, la un moment dat, abuz de funcție, neglijență în serviciu sau complicitate prin tăcere.

La IPJ Mehedinți, însă, pare că s-a inventat un nou concept:
„Împuternicire perpetuă cu răspundere difuză” – toți știu că e ilegal, dar nimeni nu e vinovat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Publicat

pe

De

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe

Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept „marea reformă”, marele salt spre normalitate. În realitate, a fost împărțită în două etaje:

  1. Etajul 1 – urcarea „din etapă în etapă” până în 2022, spre o grilă-țintă.
  2. Etajul 2 – regimul adevărat, scris negru pe alb la art. 12 alin. (2):
    din 2023, salariile de funcție se stabilesc prin înmulțirea coeficientului din anexă cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Adică un mecanism viu, logic și simplu:
coeficientul tău × salariul minim la zi = salariul tău de funcție.
Crește salariul minim? Crește și salariul de funcție. Automat. Fără rugăminți, fără pelerinaje la minister, fără „vom analiza în perioada următoare”.

Asta a votat Parlamentul în 2017.
Asta scrie legea.
Asta nu ați văzut niciodată pe fluturaș.

Informațiile privind acest mecanism sunt explicate public inclusiv de Sindicatul Diamantul, care a avut „obrăznicia” de a citi legea până la capăt și de a o raporta la realitate.

Când baza se triplează, dar salariul rămâne la locul lui, ca la muzeu

Acum, să punem cifrele pe masă, nu poveștile.

  • În 2017, când s-a făcut legea, salariul minim brut era 1.450 lei.
  • Astăzi este 4.050 lei.
  • De la 1 iulie 2026 urcă la 4.325 lei.

Baza de calcul, cea de care ar fi trebuit legat salariul de funcție, s-a aproape triplat.

Dacă Legea 153/2017 ar fi fost aplicată integral, așa cum e scrisă:
salariul de funcție al fiecărui polițist și militar ar fi urcat odată cu salariul minim.
Nu după chef, nu după an electoral, nu după „disponibilități bugetare”, ci după o formulă clară:
coeficient × salariul minim în vigoare.

În lumea reală, însă, statul a ales altceva: a înghețat totul în 2022 și a aruncat cheia.

Cum s-a făcut „magia”: salariu viu, transformat în salariu mumificat

An de an, prin ordonanțe și legi făcute pe genunchi, statul a decis că legea se aplică… dar nu chiar.
Salariile au fost blocate la grila gândită pentru anul 2022.

Traducere din birocratic în română:

  • Coeficientul tău a rămas frumos pe hârtie.
  • Salariul minim a urcat în lumea reală.
  • Salariul tău de funcție a fost ținut jos, la nivelul de acum patru ani.

Ce vedeți pe fluturaș nu este rezultatul legii aplicate integral.
Este rezultatul unor „înghețări” succesive, a unei decizii politice reci și calculate:
să nu lase salariul de funcție să urce odată cu salariul minim, deși exact asta scrie în Legea 153/2017.

Diferența dintre cât ar fi trebuit să luați dacă s-ar fi aplicat formula legală și cât luați în realitate — aceea este suma pe care v-a oprit-o statul prin neaplicare.
Nu prin tăieri oficiale, nu prin austeritate declarată, ci printr-un simplu artificiu: „înghețăm la nivelul anului 2022 și gata”.

Acest mecanism al neaplicării este detaliat public de Sindicatul Diamantul, care arată, cu legea în mână, cum a fost oprit salariul din creștere în timp ce baza lui de calcul se umfla.

Rețeta clasică: când nu vrei să aplici o lege, inventezi alta

Șablonul e deja clasic în România:

  1. Faci o lege cu promisiuni mari, grile, coeficienți, ținte „europeane”.
  2. Nu o aplici integral niciodată.
  3. Când lumea începe să observe, scoți o lege nouă, cu:
    • „etape”,
    • „perioade tranzitorii”,
    • „eșalonări”,
    • „implementare graduală”.

Și așa, în loc să recunoști că ai sabotat legea veche, vinzi o nouă iluzie:
o altă țintă, împinsă undeva în viitor, la ani-lumină de fluturașul de salariu.

Azi se vorbește din nou despre o altă lege, alte scheme, alt „cadru modern de salarizare”.
Întrebarea pe care o pune, tranșant, și Sindicatul Diamantul rămâne:

Când o lege nu se aplică, soluția corectă este să mai fabrici încă una – sau să o aplici, în sfârșit, pe cea existentă?

Prețurile nu au perioadă de probă. Salariile, da.

În tot acest timp, un singur lucru în România nu știe ce-s alea „etape”, „eșalonări” și „regim tranzitoriu”:
prețurile din magazine.

  • Ele nu așteaptă să se termine tranziția.
  • Nu cer aviz de la minister.
  • Nu se blochează „la nivelul anului 2022”.

Prețurile se aplică integral, în fiecare lună.
Fără ordonanță de urgență. Fără „recalculări”. Fără jocuri de culise.

Salariul de funcție însă, acolo unde legea îl voia legat de realitate (salariul minim), a fost ținut pe loc, deliberat, în timp ce costul vieții a alergat înainte.

Concluzie: Lege pe hârtie, iluzie pe fluturaș

Legea 153/2017, citită până la capăt, îți spune clar:
salariul tău de funcție trebuia să crească odată cu salariul minim.

Realitatea îți spune altceva:
salariul tău a fost închis într-o cușcă numită „nivel 2022”, iar cheia a fost aruncată prin ordonanțe, „înghețări” și jocuri politice.

În timp ce Sindicatul Diamantul arată cu degetul spre articolul de lege care trebuia să-ți protejeze venitul, statul îți arată cu degetul alte promisiuni, alte grile, alt viitor.

Pe scurt:
Legea era gândită să fie un mecanism viu.
Guvernanții au transformat-o într-un tablou mort, agățat pe perete, în timp ce fluturașul tău de salariu rămâne, lună de lună, dovada unei neaplicări premeditate. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Specialiști „din pix” în energia eoliană: CERONAV, prins de Curtea de Conturi cu pregătiri fictive pentru experți internaționali

Publicat

pe

De

„Apucături mioritice” la un centru cu pretenții internaționale

Curtea de Conturi a descoperit că Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanța, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a „format” specialiști în energia eoliană doar pe hârtie.
Potrivit dezvăluirilor publicate de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, mai multe persoane au fost trecute ca absolvenți de cursuri internaționale, fără să fi participat vreodată la pregătire. Practica a afectat grav credibilitatea centrului pe plan internațional, în condițiile în care vorbim despre instruiri esențiale pentru siguranța muncii la înălțime, proceduri de salvare și manevrarea în siguranță a sarcinilor grele.

Absolvenți „invizibili”: în WINDA, dar nu și în sălile de curs

Controlul Curții de Conturi a vizat perioada 2024–2025 și cursurile pentru turbine eoliene organizate de CERONAV. Inspectorii au constatat înscrierea, în platforma internațională WINDA – baza de date oficială a Global Wind Organization (GWO) pentru personal calificat în industria eoliană – a unor persoane care:

  • nu au participat fizic la cursurile GWO;
  • nu apar pe listele de prezență și în cataloage;
  • nu figurează în baza de date internă a CERONAV;
  • în unele cazuri nici măcar nu au plătit taxele aferente cursurilor.

Din cele 13 persoane verificate, 8 au fost înregistrate ca absolvenți și înscrise în WINDA, deși în realitate nu au trecut prin procesul de formare, se arată în constatarea Curții de Conturi, citată de Cotidianul Național.

Nici cursuri, nici bani: pregătire zero, factură neplătită

Situația este agravată de faptul că o parte dintre „absolvenți” nici măcar nu au achitat contravaloarea cursurilor. Curtea de Conturi notează că:

  • 6 din cei 8 beneficiari nu au plătit taxele, în sumă totală de 14.197 lei;
  • ceilalți 2 au beneficiat de gratuitate, fiind angajați ai CERONAV, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Cursurile GWO, organizate în baza unor standarde internaționale (9 standarde, 28 de module de specialitate), sunt puse la dispoziție prin platforma electronică GWO și livrate de experți ai CERONAV. În mod normal, doar parcurgerea integrală a acestor module permite înscrierea în WINDA.

Cursuri opționale, certificate globale: cum funcționează sistemul GWO/WINDA

Cursurile GWO sunt opționale și sunt organizate de CERONAV în baza unei acreditări acordate de INTERTEK INDUSTRY SERVICES ROMÂNIA SRL, firmă la rândul ei acreditată de Global Wind Organization.
GWO administrează baza de date WINDA (Wind Industry Database), platformă globală care gestionează și verifică calificările lucrătorilor din industria eoliană.

Standardele internaționale publicate de GWO nu impun emiterea unor certificate tipărite; este suficientă înscrierea în WINDA. Pentru angajatori, verificarea se face online, direct în această bază de date. Cu alte cuvinte, odată înscris în WINDA, un lucrător este tratat ca fiind calificat la nivel internațional.

Curtea de Conturi: înscrieri ilegale, riscuri majore de siguranță

Curtea de Conturi concluzionează că CERONAV a înscris ilegal persoane în WINDA, oferindu-le, de facto, acces la piața globală de muncă în domeniul turbinelor eoliene, fără ca acestea să fi parcurs pregătirea obligatorie.

Raportul avertizează că lipsa cunoștințelor poate genera:

  • incapacitatea de a reacționa corect în situații critice;
  • riscuri majore pentru siguranța persoanelor;
  • consecințe juridice și economice semnificative.

Pe plan calitativ, Curtea notează efecte negative asupra bunei gestiuni financiare și asupra climatului de legalitate și credibilitate a cursurilor CERONAV – un centru care ar fi trebuit să fie reper de profesionalism în formarea personalului de specialitate.

Ce ar fi trebuit să învețe „specialiștii” din dosare

Cursurile GWO vizate de controlul Curții de Conturi sunt dedicate personalului din industria energiei eoliene, inclusiv offshore, și au ca scop:

  • prevenirea accidentărilor la ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea sarcinilor grele;
  • reducerea riscurilor asociate cu lucrul în medii periculoase;
  • asigurarea procedurilor corecte de lucru și de salvare în situații de urgență;
  • formarea în tehnici de legare a sarcinilor, în funcție de greutate, centru de greutate și formă;
  • utilizarea semnelor standard internaționale pentru ghidarea macaralei și coordonarea în siguranță a ridicării sau coborârii materialelor.

În lipsa parcurgerii efective a acestor module, așa-zișii „specialiști” sunt validați doar scriptic, dar lipsiți de pregătirea practică esențială pentru activitatea la înălțime și în condiții de risc crescut.

Imaginea României, subminată în industria eoliană

Dezvăluirile prezentate de Cotidianul Național și confirmate de constatări ale Curții de Conturi ridică semne de întrebare asupra modului în care un centru național de pregătire, cu acces la platforme și certificări internaționale, a gestionat un domeniu extrem de sensibil: siguranța în industria eoliană.

„Apucăturile mioritice” descrise în articolul Claudiei Marcu nu afectează doar reputația CERONAV, ci riscă să compromită credibilitatea României în fața partenerilor internaționali, într-un sector strategic pentru tranziția energetică și pentru piața muncii specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical? De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere...

Exclusivo oră ago

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept...

Exclusiv22 de ore ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusiv22 de ore ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusiv22 de ore ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusiv22 de ore ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusiv22 de ore ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusiv22 de ore ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv2 zile ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusiv2 zile ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusiv2 zile ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv3 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv3 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv3 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv