Featured
S-a organizat privegherea lui Putin!

Titlul ar putea sugera c-aș analiza azi mobilizarea celor câtorva sute de escorte/prostituate de lux ce-au fost aduse la Davos pentru ca să-i satisfacă contracost pe liderii occidentali strânși la Forumul Economic Mondial. E important și acest lucru, dacă vrem să pricepem cât de tare s-a defectat lumea noastră și de cine suntem conduși, ce apucături au acești ”mahări” și cât de anormal este comportamentul lor.
Pastorul Viorel Iuga, președintele baptiștilor din România, a scris ieri următorul text, referindu-se la faptul că Rusia a fost condamnată la CEDO, pe motiv că nu recunoaște drepturile cuplurilor gay: ”Familiile formate între persoane de același sex sunt precum: hergheliile formate din capre, cirezile de cai, turmele de câini, haitele de miei, viile din caiși, livezile de roșii, brânzeturile din carne, cârnatul de porc format din legume și escadrilele formate din tancuri. Mai direct și mai clar, astfel de familii pur și simplu nu există. Familia a fost, este, și va rămâne instituția formată de Dumnezeu prin unirea unui bărbat și a unei femei, ambii născuți așa. Orice alt tip de unire nu poate forma o familie și nici nu are dreptul să fie numită așa.”
Pastorul s-a exprimat dur și inspirat, iar zicerea lui are valoare pentru analizarea Davos-ului tocmai pentru că toți cei prezenți acolo sunt susținători ai căsătoriilor gay, practic nu poți participa dacă ai altă părere. Avem de-a face așadar cu un grup de lideri din politică și afaceri care se ghidează după precepte anticreștine, dar conduc destinele cetățenilor din lumea occidentală, majoritar creștină.
Am analizat în această săptămână la GOLD FM aberațiile dezbătute sau decise în întâlnirile de la Davos, nu le mai înșir aici, toate se subordonează unei strategii atee și transumaniste, cu accente nebunești și cu măsuri consecutive ce vor fi puse în practică prin intermediul guvernelor subordonate, ai căror reprezentanți au fost prezenți la Forumul Economic Mondial.
Puținii lideri occidentali care n-au fost prezenți au tăcut în mod complice, deci aprobator, doar din SUA s-au exprimat republicanul DeSantis și miliardarul Elon Musk: „Ei fac chestia asta în Davos, toate aceste elite vin la Forumul Economic Mondial și, în principiu, viziunea lor este că ei conduc totul și toți ceilalți suntem iobagi. (…) Asta nu va funcționa în Florida!”(DeSantis) „Forumul Economic Mondial seamănă din ce în ce mai mult cu un guvern mondial neales, pe care oamenii nu l-au cerut niciodată și pe care nu-l doresc.” (Elon Musk)
E limpede că cei doi americani, dintre care primul are șanse mari să fie următorul președinte al SUA, au simțit că Davos-ul va intra în conflict deschis cu majoritatea populației chiar din acest an, și-și construiesc o platformă populară de unde vor emite corespunzător în următoarea perioadă. Scena intervievării forțate a șefului Pfizer, ce n-a fost în stare să răspundă unor întrebări simple și-a scăpat doar cu muțenia și fuga, e de mare notorietate și va contribui decisiv la șifonarea prestigiului Davos.
La fel contează și aterizările și decolările sutelor de jeturi private cu care au călătorit în Elveția ”hergheliile” celor ce declară că vor să salveze planeta de la poluare, care sunt și susținătorii căsătoriilor gay sau ai feminismului, dar și-au comandat și plătit prostituate de lux, confirmând astfel satisfacția oferită doar de heterosexualitate și anulând baza de susținere a doctrinei feministe.
Cireașa pe coliva Forumului Economic Mondial a pus-o însă Zelenskiy, actorașul cu minte puțină de la Kiev (cine altul?!), care anunțând de la microfon că el crede că Putin e mort, a vrut să transforme adunarea acestor ciudați într-un priveghi ad-hoc dedicat decesului închipuit al liderului rus. I-a reușit treaba cu priveghiul, numai că noi am priceput astfel că e mai potrivit chiar Davos-ului care, după manifestarea de anul ăsta, pare că e pe ducă. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Cozmin Gușă
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 16 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!