Anchete
Au fost transmise de către Direcția de Logistică a I.G.P.R. precizările Direcției General Logistice a M.A.I. privind modul de calcul și acordare a drepturilor de echipament pe anul 2023 pentru toate categoriile de polițiști din cadrul Poliției Române

Documentul stabilește încă de la început sub formă de exemplu modalitatea de calcul în funcție de modul alocării la drepturile de echipament pentru anul 2023, coroborat cu prevederile O.U.G. 168/2022 prin care s-a stabilit că valoarea financiară a normelor de echipare pentru anul 2023 se menține la nivelul acordat în luna decembrie 2022 și prevederilor O.M.A.I. 183/2002 care prin modificare prevede posibilitatea acordării în bani a cotei părți până la 31.03.2023, precizeaza cei de la sindicatul Sidepol.
În concret, drepturile de echipament ce se vor acorda în perioada ianuarie-martie 2023 sunt plafonate la valorile stabilite pentru anul 2015, iar drepturile de echipament ce se vor acorda în natură în perioada aprilie-decembrie 2023 se vor face în limita sumei de 5598 lei(7465 lei / 12 luni=622 lei/lună, de unde 9 luni * 622 lei=5598 lei rest)
De altfel, ulterior se explică defalcat valoarea normelor de echipare 1 și 2 pentru toate categoriile și corpurile de polițiști, rezultând c valoarea totală a normei de echipare NR. 1 (reprezentare și ceremonialuri) este de 3211 lei, iar cea a normei de echipare NR. 2(serviciu) este de 425 lei, rezultând un total de 7465 le
Totodată sunt stabilite și o serie de măsuri și reguli cu privire la modalitatea de calcul și acordare a cotei-părți valorice pe anul în curs în funcție de echipamentul primit cu anticipație, pentru cei încadrați în promoția octombrie 2022 și cei din sursă externă, în funcție de gradul deținut și posibilitatea avansării în acest an, precum și în funcție de restanțele rămase din anul 2022 pentru cei care au beneficiat de echipament în natură.
Atașăm mai jos precizările complete ale I.G.P.R. pentru a fi studiate de către dumneavoastră. (Cristina T.).
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
Anchete
M.A.I. în reconfigurare: Discuții intense cu sindicatele pentru „reforma” anunțată de Guvern

Conducerea M.A.I. s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor pentru a discuta despre „reconfigurarea” ministerului, în contextul reformei anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu.
La sediul M.A.I. a avut loc o întâlnire importantă între conducerea ministerului și sindicate, având ca subiect principal „reconfigurarea” M.A.I., în contextul „Reformei M.A.I.” anunțată anterior de premierul Ilie Bolojan și ministrul Cătălin Predoiu.
Din partea Federației Sindicatelor Democratice din România au participat președintele Gabriel GÎRNIȚĂ și prim-vicepreședintele SIDEPOL Cristian GLODEAN.
Principalele puncte de discuție:
Întâlnirea a abordat patru teme majore:
- Reconfigurarea M.A.I. și a structurilor subordonate: Restructurarea ministerului și eficientizarea activității.
- Siguranța rutieră: Măsuri pentru reducerea accidentelor rutiere.
- Intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112: Îmbunătățirea răspunsului la urgențe.
- Securizarea frontierei în contextul Schengen: Consolidarea securității granițelor.
Reconfigurarea M.A.I.: Etapă cu etapă
Cu privire la reconfigurarea structurală și funcțională a M.A.I., s-au stabilit următoarele:
- Formarea grupului de lucru: 10.10.2025;
- Prima ședință a grupului de lucru: 15.10.2025;
- Ședință pentru stabilirea unor repere destinate inspectoratelor generale: 21.10.2025;
- Data finală pentru prezentarea planului de „recalibrare”: 15.12.2025.
Direcții principale ale reconfigurării:
- Inventarierea și evaluarea activităților pentru evitarea paralelismelor;
- Stabilirea a 3 niveluri ierarhice de management;
- Preluarea unui domeniu prin comasarea structurilor cu atribuții similare;
- Dimensionarea adecvată a activităților prin debirocratizare și digitalizare;
- Recalibrarea structurilor suport pe verticală de la centru în teritoriu prin digitalizare.
Siguranța rutieră: Digitalizare și răspundere
Pentru siguranța rutieră, se vor implementa proiecte și programe care să conducă la reducerea accidentelor:
- Proiect pentru digitalizarea soluționării accidentelor ușoare soldate doar cu pagube materiale;
- Procedura simplificată pentru folosirea unui mecanism de răspundere a proprietarului auto;
- Digitalizarea comunicării între polițiști și cetățeni.
Intervenția la 112: Tehnologie de ultimă oră
În ceea ce privește intervenția la 112, s-au discutat următoarele:
- Raportarea digitalizată care va simplifica colectarea datelor;
- Dezvoltarea componentei eDAC;
- Accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea digitală a componentei 112;
- Implementare unui nou flux audio-video între polițiști și dispecerat, pentru a cunoaște în timp real istoricul stării conflictuale, profilul sau istoricul victimei sau agresorului;
- Comasarea dispeceratelor de la subunitățile cu un număr mic de apeluri și transferul polițiștilor către operativ.
Securizarea frontierelor: Comasări și tehnologie avansată
În contextul Schengen, se dorește:
- Comasarea dispeceratelor prin digitalizare și transferul polițiștilor de frontieră de la dispecerate către frontieră;
- Montarea de sisteme LPR (License Plate Recognition) pe partea de frontieră externă și auto pe partea de frontieră internă;
- Se discută comasarea IGPF (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) cu IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).
SIDEPOL își promovează propunerile
Sindicatul SIDEPOL își va promova pachetul de propuneri, urmând a dezvolta un set complet de măsuri pentru reformarea ministerului, bazat pe experiența din teritoriu și pe modelele europene. Sindicatul invită membrii să transmită propuneri până pe data de 27.10.2025 pentru a le include în pachetul de propuneri. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 14 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!