Featured
Raspunsuri la o serie de confuzii și neclarități referitoare la decontarea cheltuielilor de transport
Având în vedere că noile prevederi legislative referitoare la decontarea cheltuielilor de transport, reglementate de HG nr.1198/2022 și de Ordinul MAI nr. 181/2022 au stârnit o serie de confuzii și neclarități, sindicatul Europol prezinta răspunsurile la cele mai frecvente întrebări care au fost dezbătute cu specialiști ai Direcției Generala Financiare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
1. Daca beneficiez de compensația de chirie, pot beneficia și de decontul transportului săptămânal sau bilunar, după caz?
R: DA, poți beneficia în același timp și de compensația de chirie și de decontarea transportului săptămânal sau bilunar;
2. Daca beneficiez de compensația de chirie și am aplicată viza de reședință(viza de flotant), pot beneficia și de decontul transportului săptămânal sau bilunar, după caz?
R: DA, poți beneficia în acest caz indiferent că ai sau nu stabilită adresa de reședință la imobilul pe care l-ai închiriat.
3. Dacă beneficiez de compensația pentru chiriei în vederea achitării ratei lunare aferente unui credit ipotecar/imobiliar(am un contract de vânzare-cumpărare a unei locuințe), dar nu am stabilit domiciliul la acea locuință, pot beneficia și de decontarea transportului săptămânal sau bilunar la adresa de domiciliu, după caz?
R: În viziunea MAI nu poți beneficia de decontarea transportului săptămânal sau bilunar, precizând că legiuitorul a considerat că prin acordarea compensației lunare pentru chirie în vederea achitării ratei lunare a creditului ipotecar/imobiliar este atins scopul dobândirii unei locuințe pe raza unității de poliție în cadrul căreia angajatul își desfășoară activitatea.
În contrapartida acestei viziuni, precizăm faptul că indiferent dacă achiziționezi sau închiriezi o locuință, conform legislației în vigoare nicio persoană nu este obligată să-și stabilească și reședința în imobilul respectiv, atâta timp cât nu locuiește în acesta mai mult de 15 zile. În acest sens considerăm că prevederile OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români sunt destul de explicite, așa cum rezultă din cele de mai jos:
Art. 26(1) Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.(2) Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.
Art. 27(1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală.
Art. 31(1) Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.(2) Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței.
4. Dacă am achiziționat o locuință în localitatea unde se află unitatea (prin alt mod decât transformarea compensației de chirie în rată la bancă), dar nu am stabilit domiciliul la acea locuință, pot beneficia și de decontul transportului săptămânal sau bilunar la adresa de domiciliu, după caz?
R: Nu poți beneficia în această situație de decontare întrucât una dintre condițiile de acordare a sumelor forfetare aferente deplasării de la domiciliu la locul de muncă este aceea solicitantul, soțul/soția acestuia să nu aibă în proprietate o locuință în localitatea în care cel ce solicită își are locul de muncă.
5. Dacă distanța dintre locul de muncă și localitatea de domiciliu/reședință este de 20,9 km la ce procent din suma forfetară mă încadrez, la cel aferent distanței cuprinse între 11-20 km sau la 21-40 km?
R: Valoarea distanței nu se rotunjește, încadrarea va fi pentru intervalul 11-20 km.
6. Dacă sunt personal civil, pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă?
R: Da, în viziunea DGF poți beneficia însă numai pentru situațiile prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. c), e) și f) din Ordinul MAI nr. 181/2022 (detașat sau transferat). Însă în privința acestei situații vom solicita lămuriri suplimentare având în vedere o serie de prevederi legislative din care rezultă că nu există o interdicție pentru ca personalul contractual să nu beneficieze de suma forfetară aferentă transportului.
7. Dacă sunt personal civil, pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport pentru efectuarea concediului de odihnă?
R: NU. Deși numărul personalului civil din cadrul MAI este unul redus, iar acordarea sumei aferente concediului de odihnă nu ar fi produs un impact bugetar, prevederile art. 12 din HG 1198/2022 sunt limitative, sens în care această categorie de angajați nu poate beneficia de decontarea cheltuielilor de transport pentru efectuarea concediului de odihnă.
Art. 12(1) Personalul militar și polițiștii au dreptul, anual, la acordarea contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) se acordă pentru efectuarea concediului de odihnă aferent anului calendaristic pentru care se cuvine sau pentru efectuarea concediului de odihnă restant.
8. Pot solicita decontarea transportului lunar/săptămânal/bilunar numai cu autoturismul personal?
R: NU. Poți solicita deplasarea și cu orice alt mijloc de transport în comun.
9. Pot solicita aprobarea decontării transportului mixt (și auto personal și cu mijloc de transport în comun)?
R: DA, având în vedere că sumele acordate sunt forfetare se poate solicita aprobarea în regim mixt.
10. Dacă am domiciliu în București (orice altă localitate) și unitatea unde lucrez e în aceeași localitate( fără a deține o proprietate) pot solicita decontarea transportului la adresa de reședință aflată la 40, 120 sau 350 km distanță?
R: DA, poți, însă va trebui să faci dovada că la adresa de domiciliu nu poți/nu ai dreptul de a locui.
11. Dacă la data numirii în primă funcție aveam stabilit domiciliu în altă localitate decât cea în care se află unitatea și beneficiam de decontarea transportului, iar ulterior mi-am schimbat domiciliu la o altă adresă din aceeași localitate/altă localitate, mai pot beneficia de decontarea transportului?
R: DA, poți beneficia, prevederea din Ordinul MAI nr. 136/2014 care limita acest drept a fost abrogată.
12. Dacă în anul 2022, nu am beneficiat de concediu de odihnă din motive neimputabile mie, fapt pentru care nu am putut beneficia implicit de decontarea cheltuielilor de transport, pot solicita plata cheltuielilor de transport aferente concediului de odihnă în anul 2023 pentru anul anterior?
R: NU, solicitarea se poate face doar pentru anul în curs, după efectuarea concediului de odihnă restant, respectiv cel de pe anul în curs sau concediu de odihnă suplimentar.
13. Dacă am beneficiat și anterior datei de 11.10.2022 de decontarea cheltuielilor de transport, cum procedez pentru decontarea sumelor după această dată?
R: Trebuie depuse 2 cereri de acordare, una pentru perioada 11.10-31.12.2022 și una pentru anul 2023.
14. Ce documente trebuie depuse la secretariatul unității pentru alocarea la transportul cu auto personal/deținut legal cu orice titlu?
R: În ciuda faptului că specialiștii din structurile financiare încă funcționează într-un mod automatizat și obișnuiesc în continuare să solicite atașarea unei copii a permisului de conducere al solicitantului, și a altor documente cum ar fi cartea de identitate a autovehicului, la acest moment vă informăm că în conformitate cu prevederile HG nr. 1198/2022 și OMAI nr. 181/2022, nu mai există obligația deținerii permisului de conducere în vederea efectuării navetei de la domiciliu la locul de muncă de către solicitant, acesta putând să fie transportat cu un autoturism pe care să îl dețină cu orice titlu, ce poate fi condus de orice altă persoană care deține permis de conducere(în situația în care solicitantul nu a obținut/nu este posesor al unui astfel de document.
Astfel, singurele documente ce trebuie anexate cererii sunt următoarele:
- Cerere tipizat de alocare lunară/săptămânală/bilunară;
- Copia actului de identitate a solicitantului;
- Copia certificatului de înmatriculare a autovehiculului(dacă este proprietatea personală a solicitantului);
- Copia contractului în baza căruia autovehiculul este legal deținut în cazul în care nu este proprietatea personală a solicitantului (în acest sens îi sfătuim pe colegii noștri să încheie contracte de comodat, fără a le autentifica notarial);
15. Ce trebuie să conțină cererea de alocare la transportul cu mijloacele de transport în comun?
R: – Cerere tipizat de alocare lunară/săptămânală/bilunară, Comisiei de analiză revenindu-i atributul de a stabili prin intermediul aplicației Google Maps distanța dintre locul de muncă și adresa de domiciliu/reședință pe care solicitantul o va parcurge prin intermediul mijloacelor de transport în comun.
16. Care este formula de calcul pentru sumele pe care le voi primi pentru transportul la și de la locul de muncă?
R: Plata sumelor forfetare se face proporțional cu numărul de deplasări maxime din luna respectivă prin raportare la numărul de zile lucrătoare, respectiv 20, 21 sau 22, în funcție de luna anului în care se efectuează deplasarea. Pentru cei care lucrează în ture de 12 ore, numărul maxim este de 13-14 deplasări, iar pentru cei își desfășoară activitatea în ture de 24/72 ore, maxim 7-8 deplasări.
17. Ce sume voi primi pentru deplasarea lunară (zilnică) de la serviciu la locul de domiciliu/reședință și invers?
R: Ai dreptul la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare lunare stabilită prin aplicarea procentelor, corespunzătoare distanțelor kilometrice raportată la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, după cum urmează:
- 0-10 km – 179 lei;
- 11-20 km – 357 lei;
- 21- 40 km – 918 lei;
- 41-60 km – 1377 lei;
- 61-70 km – 1607 lei;
- peste 70 km -1607 lei.
18. Ce sume voi primi pentru deplasarea săptămânală de la serviciu la locul de domiciliu/reședință și invers?
R: Principiul de acordare sub forma sumei forfetare este același, fiind raportat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel:
- 71-90 km – 102 lei;
- 91-110 km – 128 lei;
- 111-130 km – 153 lei;
- 131-150 km – 179 lei;
- 151-170 km – 204 lei;
- 171-190 km – 230 lei;
- 191-210 km – 255 lei;
- 211-230 km – 281 lei;
- 231-250 km – 306 lei;
- 251-270 km – 332 lei;
- 271- 300 km – 357 lei.
Sumele forfetare sunt acordate pentru un singur drum(dus-întors), iar decontarea se poate face pentru un număr de maxim 4 deplasări pe lună.
19. Ce sume voi primi pentru deplasarea bilunară de la serviciu la locul de domiciliu/reședință și invers?
R: Conform acelorași principii de aplicare a unui procentaj corespunzător distanțelor kilometrice ce se va raporta la salariul de bază minim brut garantat în plată, după cum urmează:
- 301 -500 km – 587 lei;
- 501- 700 km – 816 lei;
- 701-1000 km – 1148 lei.
20. Cum procedez după aprobarea cererii de decontare a transportului lunar/săptămânal/bilunar?
R: Până pe data de 5 a lunii următoare depui la compartimentul secretariat al unității în cadrul căreia îți desfășori activitatea, următoarele documente:
- raportul tipizat pentru plata sumelor forfetare stabilit la Anexa 1 din Ordinul MAI nr. 181/2022;
- graficul cu prezența la serviciu(nu graficul de deplasare așa cum este solicitat în mod eronat la acest moment la unele unități de poliție din țară)
21. Dacă sunt mutat la cerere pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport?
R: NU, doar personalul mutat în interesul serviciului/numit în interesul serviciului poate beneficia de decontarea cheltuielilor de transport.
22. Suma forfetară se va raporta la salariul minim brut garantat în plată actual, cel de 3000 lei?
R: NU, raportarea se face la salariul minim brut garantat în plată din luna decembrie 2022, respectiv la suma de 2550 lei, ca urmare a efectelor produse de OUG nr. 168/2022.
Articolul IV
(1) În anul 2023, pentru personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2022.
23. Poți beneficia de decontarea lunară pentru deplasarea zilnică dacă distanța dintre locul de muncă și adresa de domiciliu/reședință e mai mare de 70 km?
R: Da, conform modificărilor aduse HG 1198/2022 prin HG nr.1572/2022, și cei care au domiciliul/reședința la o distanță mai mare de 70 km de locul de muncă pot solicita aprobarea deplasării zilnice.
24. Distanta care este luata în calcul la stabilirea sumelor forfetare pentru decontarea transportului este pentru un drum doar dus sau dus-întors?
R: Pentru stabilirea procentului aferent distanței dintre locul de muncă și adresa de domiciliu/reședință se ia în considerare doar distanța pentru un singur drum, ci nu pentru dus-întors. Ex. Distanța dintre București-Ploiești e de 40 km, aceasta fiind luată în calcul și nu 80 km cât ar fi dus-întors. (Paul D.).
Administratie
Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung
Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.
Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei
În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.
De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile
Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:
- Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
- Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
- Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
- Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.
Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



