Exclusiv
Statutul de ”om al legii” implicat într-o acțiune imorală ori ilegală obligă mai mult față de cazul unui cetățean lipsit de atributul aplicării legii
Observați în ultima vreme cu câtă acribie sunt culese de media diversele cazuri de discreditare a polițiștilor? Recent, face înconjurul redacțiilor cazul amoros de la Teleorman și rostogolește ca un bulgăre de zăpadă prin diverse pagini de socializare. Acesta înlănțuindu-se de alt caz, unde un polițist este pus la dispoziție, dar deja lapidat și umilit public, înainte să aflăm verdictul instanței, apoi un altul prins că a ieșit cu produse de la supermarket, uitând să plătească, în timp ce lumea încă savura povestea celor doi iubiți de la Vaslui…
Nu greșește deloc cel ce spune că statutul de ”om al legii” implicat într-o acțiune imorală ori ilegală obligă mai mult față de cazul unui cetățean lipsit de atributul aplicării legii. Practica a intrat atât de mult în ”firescul lucrurilor”, încât orice pretenție îndreptățită, logică, argumentată venită din partea noastră se izbește de etichetări negative ce ne vizează in corpore. Deși doar o simplă căutare în prortalul instanțelor de judecată dezvăluie că cei mai fideli clienți pe banca acuzaților sunt aleșii neamului, puși în postura de legiuitori sau gestionari ai avutului public. Nu sunt deloc puține cazurile care pătează serios și alte categorii profesionale, mânuitoare de lege ori definite prin coduri de etică, suficient cât să alimenteze consistența cardului la bancomat. Asta înseamnă că TOȚI – la grămadă – sunt corupți, TOȚI sunt infractori? Evident că nu… doar polițiștii!
De ce se întâmplă asa? Pentru că sărăcia, educația precară, șomajul, corupția clasei politice, crizele economice, inflația, incoerența legislativă, știrbirea autorității publice sunt fenomene sociale cauzate de proasta guvernare, de selecția calitativă a ”animalelor” politice ofertate nouă spre a fi propulsate în funcții de mare răspundere. Toate acestea au efecte directe în încurajarea, respectiv creșterea și diversificarea infracționalității! Dar pentru a devia atenția publicului de la problema esențială, îi dirijezi ura colectivă nu spre tine, ca factor declanșator, ci spre cel ce încearcă din răsputeri să scoată piatra aruncată de tine în fantână, adică spre polițiști. Tehnica este elementară pentru oricine a încercat să pătrundă câtuși de puțin spre domeniul manipulării oamenilor. Încă în sec. IV, î. Hr., Aristotel observa că ”omul este un animal social” și este instinctual condus/influențat de spiritul de turmă.
Abilii consilieri ai partidelor politice au creat terenul perfect pentru a devia oprobiul îndreptățit al societății legat de restanțele majore ale clasei politice și care ne afectează în fiecare zi, loc și împrejurare spre cei care trebuie să facă față efectelor sociale provocate. Ați observat că preocuparea pentru costul serviciului de ordine și siguranță publică este în spațiul public un subiect mai fierbinte decât – spre exemplu – creșterea prețului carburantului la pompă și inflația, mai ales că Guvernul a renunțat și la cei 50 bani/litru aruncați să ne potolească mânia? Altfel spus, te frige invidia că un ofițer superior de poliție încasează mai puțin decât un brancardier sau sudor dar nu te deranjează că Guvernul te-a tras pe sfoară atunci când ți-a zis că-ți majorează salariul cu 10%, deși asta înseamnă – de fapt – nu o creștere ci o indexare cu rata inflației – obligatorie la fiecare final de an – și asta operând în interiorul plafonului salarial stabilit prin Legea 153/2017?
De fapt, acești 10% sau 50 bani/litru, echivalează cu brațul de furaj aruncat în mijlocul cirezii de bizoni, ce amenință să rupă ocolul, înrăiți fiind de foame. Acum se vor împunge între ei o vreme.
Câți înțeleg asta dar cât de mulți dintre noi acceptă tacit prin inacțiune – chiar poate mugind prin dos – să fie tratați ca pe o turmă, spălați pe creier și îndobitociți, servili unei caste de parveniți ce și-a adjudecat definitiv circuitul valoric pe scara ierarhiei sociale? E suficient să deschideți pagina MAI și să vedeți numărul de ”laik”-uri pentru mulțimea postărilor tâmpe raportat la cele câteva comentarii ale unor curajoși care îndrăznesc să critice.
Odinioară, lăudându-se că ”în sfârșit au renunțat” la intenția creșterea prețului la energia electrică, un politician de top răspundea criticii mele, îndemnându-mă să văd ”partea plină a paharului”. Că astfel de atitudine îi face lui bine, să fie pozitiv și îi dă încredere… bla, bla, bla. Altfel spus, în toiul unor nemulțumiri legate de inflație, neaccederea în Schengen, politicienii noștri au creat o diversiune: au lansat o falsă problemă iar lumea – smulsă din alte preocupări și pusă în priză cu noul subiect – a început să se agite, căutând soluții pe care nu le oferea nimeni. A crescut în intensitate, până acum câteva săptămâni, după care ne vine mesajul salvator: relaxați-vă, ne-am gândit noi la grijile voastre și am zis să vă scutim!
Ne-au prostit? Evident!
Experimente psihologice de acum câteva decenii au demonstrat că majoritatea dintre oameni poate ajunge să spună – la propriu – albului că este negru, motivată de preocuparea noastră de integrare socială și oroarea excluderii din grup, chiar dacă acesta o ia razna. Ai noștri bătrâni au anticipat cu expresia ”spune-i trei zile unui om că-i bou și a patra zi îți va cere fân!” Pe asta se ține întreaga structură centrală MAI, ce ni se vinde cu epitete de ”onoare”, ”credință”, ”dreptate”, ”legalitate”, ”transparență” și ”corectitudine” când – în fapt – avem de a face cu o gloată de izmenari – generali de mucava, fără vreun palmares profesional în spate, dar flămânzi în recunoaștere ierarhică și îndărătnici în opacitate, încât sunt oricând gata să se ia la trântă cu legea și Constituția. Aceștia jonglează cu orice neavenit politic, cocoțat în fotoliul de ministru: cu cât mai amețit sau somnoros, cu atât mai bine dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cristina T.).
Exclusiv
Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN
Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul român are o mare grijă: să nu rămână neexploatate, nepăzite și nespălate… punctele de lansare a rachetelor antigrindină.
Că doar n‑om lăsa iodura de argint nesupravegheată, în timp ce legea zace, leșinată, sub biroul cui trebuie.
Când DNA-ul bate la ușă, mafia antigrindină deschide… SICAP-ul
Prinși cu „mâța în sac” de fermieri, de Incisiv de Prahova, de fostul ministru Barbu și cu un dosar penal cald la DNA Structură Centrală, băieții deștepți ai norilor ar fi putut, în mod normal, să pună frână.
În România, „normalul” e altul.
Când orice om sănătos la cap ar opri motorul, mafia antigrindină calcă accelerația direct în portalul de achiziții publice și începe marele târg național:
– Cine dă mai mult pentru exploatarea norilor, paza gardurilor și spălatul punctelor de comandă?
Răspuns: toți. Dar pe bani publici.
Bestiarul antigrindină: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY TEAM & prietenii
Nu e glumă, e România:
În loc să ai institute de cercetare, universități, laboratoare independente, ai:
- ICEWOLFS TEAM – haite strategice, specializate în prinderea grindinii de ceafă, cu colțul de argint.
- Maramureș: 17.000.639 RON
- Mureș: 5.032.012 RON
- Timiș: 5.194.815 RON
- DARK STONE SECURITY – piatra de temelie a securității norilor, că altfel îți sare grindina gardul:
- GC SUD: 4.839.108 RON
- Oltenia: 9.305.892 RON
- Moldova 1 Iași: 8.214.018 RON
- LEGENDARY TEAM SECURITY – legenda spune că apără Moldova 2 Vrancea cu trupul de grindină:
- Moldova 2 Vrancea: 9.934.523 RON
- ELECTROMECANICA PLOIEȘTI S.A. – veșnica firmă de casă, reciclată cu succes din „fabrica de rachete” în „paznicul rachetelor”:
- UCCG Prahova: 5.982.230 RON
Total, doar pentru „exploatare operațională”, „cercetare în vederea omologării” și paza punctelor:
65.503.237 RON.
Adică peste 65 de milioane de lei ca să ții în viață un sistem:
- cu acorduri de mediu expirate,
- cu „studii” plagiate din conspirații HAARP,
- cu cadru legal expirat la final de 2024, după cum recunoaște inclusiv CSAT.
Sistem suspendat „de drept”, bani foarte activi „de fapt”.
TERRA CLEAN sau cum se spală iodura cu mopul
Nu doar nori trebuie păziți. Trebuie și… șters pe jos.
În timp ce fermierii fac calcule la litru de motorină, la tonă de producție pierdută și la rată la bancă, Republica Iodurată are alte priorități esențiale:
„Servicii de curățenie în Punctele de comandă (PC) ale Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG)”
Semnat cu sfințenie de:
- TERRA CLEAN SERVICE+2, Malcoci, Tulcea – campion mondial la mop strategic:
- 1.234.346 RON
- 822.897 RON
- 771.466 RON
- 720.035 RON
Total: 3.548.744 RON doar ca să strălucească gresia, în timp ce argintul intră în sol, ape și lanț trofic fără ca cineva să măsoare ceva.
Adunăm frumos:
- ~65,5 milioane RON pe exploatare, pază, omologări și alte „operațiuni speciale”
-
- ~3,5 milioane RON pe curățenie
= aproape 69 de milioane de lei.
- ~3,5 milioane RON pe curățenie
69 de milioane pentru ca:
- rachetele să fie lansate,
- punctele păzite,
- camerele lustruite,
în timp ce:
- studiile de impact lipsesc,
- acordurile de mediu sunt istorie,
- cadrul legal e expirat,
- DNA-ul scotocește prin facturi,
- fermierii își numără crăpăturile din pământ, nu banii din cont.
„Negociere fără publicare prealabilă”: traducere din birocratic în română
Toate aceste minunății apar sub formula magică:
„Negociere fără publicare prealabilă”.
Adică:
- nu concurs real,
- nu alergare serioasă între ofertanți,
- nu transparență,
- ci o șușanea oficializată, cu antet și ștampilă.
În timp ce:
- CSAT spune că sistemul e „instrument strategic”, dar recunoaște că HG‑ul a expirat;
- ANM nu certifică eficiența;
- Europa civilizată a renunțat la rachete;
- GNM nu are inventar, nu are controale și se sprijină pe mantra „toată UE folosește iodură de argint” – contrazisă chiar de documentele lor.
La noi, când normativul moare, mafia antigrindină îi face parastas direct cu… noi acorduri‑cadru.
Republica Iodurată pe scurt: argint în nori, aur în conturi
Imaginea, pusă negru pe alb:
- Grindina: pericol climatic.
- Iodura de argint: substanță periculoasă, fără studii reale de impact, aruncată de 20 de ani în atmosferă.
- Legea: pusă pe „suspendat”, ca HG‑ul.
- CSAT: recunoaște că sistemul e o struțo-cămilă juridică expirată.
- DNA: deschide dosar penal.
- APM Prahova & Garda de Mediu: nu știu, nu monitorizează, nu întreabă.
- Garda Națională de Mediu: „toți din UE fac la fel”, în timp ce jumătate de Europă a renunțat.
- Operatorii privați: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY, ELECTROMECANICA – sug banii statului pe exploatare și pază.
- TERRA CLEAN: dă cu mopul peste tot, mai puțin peste iodura din câmp.
- Fermierii: „Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului”, după cum bine ați scris – și sponsorii involuntari ai Republicii Iodurate S.A.
Nu avem:
- studii de dispersie;
- monitorizarea reală a argintului în sol și apă;
- evaluări cumulative;
- consultări publice reale;
- asumare de răspundere.
Avem:
- rachete,
- contracte,
- acorduri-cadru,
- „negocieri fără publicare”,
- firme cu nume de joc video și note de plată reale.
Antigrindina ca afacere de pază & curățenie
Din toate licitațiile, rămâne următoarea poezie:
- Seceta o suportă fermierul,
- Iodura o înghite pământul,
- Factura o încasează băieții cu „Security” și „Team” în coadă,
- Legea e spălată la TERRA CLEAN și uscată la „negociere fără publicare”.
Sistemul antigrindină, prezentat ca scut al agriculturii, s-a transformat în:
- o rețea de pază privată pentru rachete,
- o rețea de curățenie pentru puncte de comandă,
- o conductă de bani publici spre firme alese cu grijă,
în timp ce fermierii sunt invitați politicos de CSAT:
- să-și facă asigurări,
- să mai tacă,
- să accepte că „așa e strategia”.
Ultima ironie: fermierii plătesc, mafia se spală
Fermierul român plătește:
- impozite,
- accize,
- TVA la motorină,
- contribuții peste contribuții,
ca statul:
- să-i tragă rachete peste cap,
- să nu-i măsoare iodura din sol,
- să-i răspundă cu generalități,
- să-i spună că „toată UE face la fel”,
- să continue licitațiile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Și, peste toate, să-i bage în cap ideea că:
- el e „beneficiarul”,
- în timp ce, în realitate, e doar decorul viu al unei afaceri cu garduri, betoane, pază, mopuri și rachete de argint.
Epilog – Pamflet cu iodură, siguranță națională și mop
În „Republica Antigrindină”:
- securitatea națională e pretext,
- siguranța alimentară e colaterală,
- mediul e cobai,
- fermierul e prostul de serviciu,
- iar banul public e tras „la indigo” pe acord-cadru.
Când istoria va întreba:
„Cine a tras iodură de argint peste câmpuri, a mințit fermierii cu ‘protecție’, a sfidat legea și apoi a mai avut și tupeul să bage zeci de milioane în noi contracte, după ce au apărut plagiatul, dosarul DNA, răspunsurile CSAT și notificările oficiale?”
Răspunsul va fi simplu:
- aceeași mafie antigrindină,
- cu aceiași paznici ai norilor,
- cu aceleași instituții-mască,
- cu aceiași fermieri plătind nota de plată.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă concluzia:
Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului.
Restul e doar:
- argint în nori,
- plumb în minciuni,
- iodură în câmp
și o curățenie exemplară în punctele de comandă, ca nu cumva să alunece cineva pe urmele jafului. - Când istoria va scrie despre „Dosarul Antigrindină”, ar trebui să-l pună la capitolul: „Așa nu se face nici știință, nici agricultură, nici stat de drept.”Iar fermierilor prahoveni li se poate recunoaște, măcar post-factum, meritul de a fi fost singurii care au întrebat, cu voce tare:
„Cine răspunde pentru iodura din câmpurile noastre și pentru seceta voastră tehnologică?”
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații
Dacă în Episodul 2 (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam, Episodul 3 este rezervat „comandantului de scenă” din noaptea de 06.05.2024:
agentul-șef adjunct Mataiche Marian, zis „Rambo de Boldești”.
Omul care, pe hârtie, se luptă cu monștri.
Pe filmare, se vede luptându-se cu… realitatea.
- Mataiche, capul formației: șef de echipaj, șef de poveste
În dosarele:
- 4319/284/P/2024,
- 2377/284/P/2024,
- 1483/284/P/2026,
- și conex în 13542/281/2024,
numele lui Mataiche Marian apare constant, la braț cu:
- Picior Florin-Alexandru,
- Burlan Marius-Daniel,
- Stanciu Mihai-Cătălin,
- Achim Petronel,
- Dumitrache Silviu-Ionuț.
Nu este „simplu executant”.
Este omul care:
- coordonează intervenția,
- poartă unul dintre body-cam-uri,
- semnează și avizează procese-verbale,
- depune declarații de martor care ajung temei pentru:
- reținerea lui D.F.V. 24 de ore,
- punerea în mișcare a acțiunii penale pentru ultraj și tulburarea ordinii publice.
Pe scurt, fără Mataiche, legenda „huliganului care atacă poliția” nu prinde contur.
- Varianta Mataiche: „Rambo” în mijlocul mulțimii ostile
În declarațiile și actele semnate sau girate de Mataiche, tabloul e același ca-n epopeea lui Picior, dar cu mai multe efecte speciale:
- F.V. este:
- agresiv,
- „scăpat de sub control”,
- gata să lovească polițiștii cu pumnii și cu bicicleta;
- grupul lui D.F.V. (inclusiv Coman și Tolbașu) este prezentat ca:
- factor de tulburare gravă a ordinii publice,
- pericol iminent pentru integritatea polițiștilor,
- folosirea sprayului iritant-lacrimogen:
- apare ca măsură absolut necesară,
- este pusă în scenă ca reacție la „atacuri și amenințări cu moartea”.
În această narațiune:
- polițistul Mataiche:
- gestionează eroic o situație limită,
- veghează la „siguranța comunității”,
- consemnează totul cu grijă părintească în procesul-verbal.
Pe foaie, el e Rambo.
Pe filmare, e mai degrabă regizorul unui film prost, contrazis de propriul making-of.
- Intră din nou în scenă stick-ul: body-cam Mataiche vs. Mataiche-martorul
Așa cum reiese din:
- plângerea penală a lui D.F.V. (parte a dosarului 4319/284/P/2024),
- ordonanțele de reunire și extindere emise de procurorul Andreia Dascălu (19.03.2026 și 15.04.2026),
- lucrările Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova,
body-cam-ul lui Mataiche este una dintre probele cheie.
Pe el se vede:
- succesiunea reală a momentelor:
- consumul de alcool și discuțiile tensionate;
- intervenția polițiștilor;
- folosirea sprayului iritant-lacrimogen de către Picior;
- reacția ulterioară a lui D.F.V. (bicicleta aruncată după ce este pulverizat).
În schimb, în declarațiile semnate sau asumate de Mataiche:
- narațiunea:
- mută centrul de greutate pe „agresivitatea nemotivată” a lui D.F.V.;
- amplifică amenințările (până la „te omor, nu mai scapi de mine”);
- toarnă deasupra un sos gros de „teamă pentru integritatea corporală” a agenților.
Plângerea penală demontează acest scenariu, explicând că:
- anumite afirmații ale polițiștilor (inclusiv ale lui Mataiche) sunt mincinoase,
- alte aspecte esențiale au fost omitese voit,
- per ansamblu, declarațiile lor:
- „nu reprezintă toate aspectele relevante despre care aveau cunoștință”,
- duc la denaturarea adevărului judiciar.
Cu alte cuvinte, Mataiche se uită la film, apoi povestește alt film.
- Procurorul traduce: de la „eroism” la suspiciune de fals, inducere în eroare și purtare abuzivă
În Ordonanța de reunire din 19.03.2026, procurorul Andreia Dascălu:
- unește dosarele 4319/284/P/2024 și 1483/284/P/2026,
- reține că polițiștii din Boldești-Scăeni:
- au consemnat „aspecte contrare realității” cu privire la evenimentele din 06.05.2024;
În Ordonanța de extindere a urmăririi penale in rem din 15.04.2026, se deschide cercetare pentru:
- fals intelectual,
- inducerea în eroare a organelor judiciare,
- purtare abuzivă,
- abuz în serviciu,
- și, în mod special, mărturie mincinoasă (art. 273 alin. 1 Cod penal).
Numele lui Mataiche Marian se află în același grup cu ceilalți:
- Picior Florin-Alexandru,
- Burlan Marius-Daniel,
- Stanciu Mihai-Cătălin,
- Achim Petronel,
- Dumitrache Silviu-Ionuț,
toți fiind indicați ca polițiști care:
„au dat declarații, în calitate de martori, făcând mai multe afirmații mincinoase și nereprezentând toate aspectele relevante despre care aveau cunoștință”.
Adică exact opusul a ceea ce scrie pe site-ul MAI la „valori fundamentale”: adevăr, imparțialitate, respectarea legii.
- Ce „uită” Rambo în declarații: sprayul, ordinea reală a faptelor, ce se aude (și ce nu) pe film
Din analiza tehnică descrisă în plângerea penală:
- se confruntă:
- declarațiile lui Mataiche,
- procesele-verbale întocmite sub coordonarea sa,
- imaginile de pe body-cam (al lui și al lui Picior),
- declarațiile martorilor civili.
Rezultatul este același tipar, pe care îl vedeam și la Picior:
- Folosirea sprayului
- în declarații: reacție la un atac iminent, necesară și proporțională;
- pe film: agentul se apropie, pulverizează, tensionează conflictul, iar „amenințările” descrise ulterior nu apar așa cum sunt povestite.
- Bicicleta lui D.F.V.
- în documentele poliției: „armă” cu potențial letal, justificând intervenția;
- în înregistrare: este luată după ce D.F.V. este pulverizat și este aruncată pe trotuar, în direcția lui Picior, fără să lovească pe nimeni.
- Amenințările cu moartea
- în declarațiile polițiștilor (grup în care se înscrie și Mataiche):
- „te omor, nu mai scapi de mine”,
- „ne vedem pe stradă și te omor”, etc.;
- în sonorul înregistrărilor: există injurii și replici murdare, dar formulările exacte atribuite lui D.F.V. nu apar.
- în declarațiile polițiștilor (grup în care se înscrie și Mataiche):
Asta face ca:
- fix acele pasaje cele mai „emoționale” din actele scrise de polițiști
să fie și cele mai vulnerabile juridic:
nu se aud, nu se văd, nu există în realitatea brută înregistrată.
- Alzheimer selectiv, episod Mataiche: își amintește ce-l avantajează, uită ce-l înfundă
În plângerea penală, avocatul lui D.F.V. arată clar:
- polițiștii (inclusiv Mataiche):
- „au denaturat adevărul” în declarații,
- „au omis să spună ce știau” despre succesiunea reală a faptelor,
- au formulat afirmații „contrare realității surprinse de camerele video”.
Consecințele nu sunt teoretice:
- aceste declarații:
- au dus la reținerea pe nedrept a lui D.F.V.,
- au stat la baza acțiunii penale pentru ultraj,
- au creat un prejudiciu moral și juridic concret.
În paralel, atitudinea structurii de comandă (Achim Petronel) – care:
- refuză primirea plângerii lui D.F.V. împotriva lui Picior și colegilor –
completează tabloul „boala Alzheimer în uniformă”:
- când e vorba să povestească ce a făcut cetățeanul – memoria polistului și a șefului e impecabilă;
- când e vorba de ce au făcut ei – se instalează ceața.
La Mataiche, această ceață apare fix acolo unde filmarea este mai clară.
- Rambo, dar cu pixul: de la „erou de intervenție” la suspect de mărturie mincinoasă
Din combinația:
- declarațiilor,
- proceselor-verbale,
- imaginilor de pe body-cam,
- ordonanțelor Parchetului,
rezultă profilul lui Mataiche „Rambo”:
- Șef de echipaj care:
- giră procese-verbale ce nu corespund în totalitate realității înregistrate;
- validează o versiune a faptelor în care:
- polițiștii sunt victime,
- cetățeanul este agresor absolut.
- Martor „cheie” care:
- susține amenințări și acte de violență care:
- nu se regăsesc pe body-cam așa cum sunt descrise;
- omite să menționeze că:
- sprayul este folosit într-un mod discutabil,
- succesiunea faptelor este alta decât cea consemnată inițial.
- susține amenințări și acte de violență care:
- Polițist care, împreună cu ceilalți, ajunge sub lupa Parchetului pentru:
- fals intelectual,
- purtare abuzivă,
- abuz în serviciu,
- inducerea în eroare a organelor judiciare,
- mărturie mincinoasă.
Pe românește:
Rambo nu mai e doar personaj de film în comunicatele IPJ, e și personaj de dosar penal în actele Parchetului.
- De ce episodul „Mataiche Rambo” e esențial pentru serial
Acest episod nu e doar un „portret de polițist”.
Este veriga care explică:
- cum se construiește, cu complicitatea mai multor agenți:
- o poveste judiciară falsă,
- menită să acopere o intervenție abuzivă;
- cum se folosește:
- autoritatea uniformei,
- greutatea cuvântului de „martor polițist”,
- pentru a acoperi:
- pulverizarea abuzivă a sprayului,
- umflarea acuzațiilor de ultraj;
- cum ajung:
- plângerea penală a victimei (D.F.V.),
- imaginile body-cam,
- și analiza juridică detaliată,
să întoarcă povestea pe dos, iar „Ramboul” serii să apară, în acte, ca posibil autor de:
- denaturare a adevărului,
- declarații mincinoase,
- abuz împotriva cetățeanului pe care ar fi trebuit să-l protejeze.
- Concluzie: Mataiche „Rambo” – primul general al frontului fals intelectual
Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam
Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.
Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.
Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:
Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.
După Episoadele 2 și 3, tabloul arată așa:
- Picior Florin-Alexandru – agentul-spray, surprins de propriul body-cam,
- Mataiche Marian – șeful de echipaj, „Rambo” de hârtie, al cărui body-cam spune altceva decât declarațiile lui,
amândoi:
- parte din dosarele 4319/284/P/2024, 2377/284/P/2024, 1483/284/P/2026,
- vizați prin ordonanțele Parchetului pentru fapte precum:
- fals intelectual,
- purtare abuzivă,
- inducere în eroare a organelor judiciare,
- abuz în serviciu,
- mărturie mincinoasă.
În universul IPJ Prahova, boala Alzheimer în uniformă are deci două forme:
- forma „spray” – Picior: nu-și amintește ce se vede pe film;
- forma „Rambo” – Mataiche: vede filmul, dar povestește altul complet. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică
Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar nu o și „bat la cap” la pachet.
Actul I – Curtea de Apel București: „Recursul IPJ Teleorman, admis. Polițiștii, respinși. Următorul!”
Pe 15 octombrie 2026, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a ridicat solemn de pe scaun și a pronunțat Hotărârea nr. 3385/2026 în dosarul nr. 1714/87/2024.
Pe scurt:
- Recursul IPJ Teleorman – admis,
- acțiunea celor 13 polițiști – respinsă pentru perioada de după 11 septembrie 2021,
- restul pretențiilor mai vechi – prescrise, exact cum decisese Tribunalul Teleorman.
Hotărârea? Definitivă. Adică bătută în cuie… cel puțin până se bagă Curtea Constituțională cu ranga numită „excepția de neconstituționalitate”.
Cei 13 polițiști nu cereau luna de pe cer. Cereau majorarea de 12,5% pentru activitățile anticorupție. Adică pentru că își fac treaba tocmai ca să nu se fure, să nu se „ungă” și să nu se vândă uniforma la kilogram, la negru.
Răspunsul sistemului:
„Mulțumim pentru prevenire, dar portofelul rămâne la noi. Veniți eventual când combateți și în regim de show TV.”
Actul II – ICCJ scrie, instanțele aplică: „Fă și prevenire, și combatere, altfel 12,5% rămâne poveste”
Curtea de Apel București a făcut ceea ce sistemul știe cel mai bine: a ridicat din umeri și a arătat cu degetul spre Înalta Curte de Casație și Justiție.
Concret:
- a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017,
- în interpretarea dată prin Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți.
Adică problema mare nu e la București – e la Decizia nr. 60/2024, care spune că majorarea de 12,5% se acordă doar celor care:
„desfășoară atât activități de prevenire, cât și activități de combatere a corupției în rândul personalului propriu”.
Cu alte cuvinte:
- dacă previi corupția – nu e de ajuns;
- dacă o și combati – poate, discutăm;
- dacă doar îți faci treaba zilnic să nu se transforme unitatea în bazar – ghinion salarial.
Curtea Constituțională este chemată să se uite dacă această interpretare nu calcă în picioare articole grele din Constituție:
- art. 1 alin. (4) și (5) – separația puterilor în stat și obligația de a respecta Constituția și legile;
- art. 20 – tratatele internaționale privind drepturile omului;
- art. 41 – dreptul la muncă și la protecția socială a muncii;
- art. 126 alin. (3) – rolul Înaltei Curți de a asigura interpretarea unitară a legii, nu reinterpretarea bonusurilor până dispar.
Pe românește: se întreabă dacă nu cumva Înalta Curte a făcut din pix ceea ce Parlamentul n-a îndrăznit să scrie chiar atât de „restrictiv”.
Actul III – „Judecăm acum, vedem mai târziu ce zice Constituția”
Sindicatul „Diamantul” a încercat logica simplă:
„Haideți să suspendăm judecata până când Curtea Constituțională spune dacă norma, în interpretarea dată de Înalta Curte, e sau nu constituțională.”
Răspunsul instanței:
- Cererea de suspendare – respinsă,
- recursul – judecat până la capăt,
- recursul IPJ Teleorman – admis,
- acțiunea polițiștilor – respinsă ca neîntemeiată pentru perioada de după 11 septembrie 2021, adică exact perioada pentru care Tribunalul Teleorman le dăduse câștig de cauză.
Explicația cinică:
„Cât timp Decizia nr. 60/2024 produce efecte, noi, instanțele, suntem obligate să o aplicăm. Nu contează că e contestată la Curtea Constituțională, important e să respingem acum. Pentru rest există reviste de specialitate și seminarii.”
Actul IV – Dacă CCR bagă bisturiul, se deschide din nou dosarul
Aici intră în scenă partea de drept procesual civil pentru cunoscători – și pentru cei care își numără banii lipsă din fluturaș:
Dacă Curtea Constituțională va admite excepția de neconstituționalitate, Sindicatul „Diamantul” anunță clar planul:
- va formula cerere de revizuire a hotărârii Curții de Apel,
- în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 Cod procedură civilă,
- în termen de 3 luni de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, conform art. 511 alin. (3) C. proc. civ.
Ce înseamnă asta, tradus din juridică în română:
O hotărâre definitivă, ca aceea a Curții de Apel București, poate fi rejudecată dacă, după pronunțarea ei, Curtea Constituțională declară neconstituțională chiar norma folosită ca să te lase fără bani.
La rejudecare, instanța nu va mai putea aplica interpretarea restrictivă din Decizia nr. 60/2024. Adică nu va mai putea spune cu nonșalanță: „faci doar prevenire? nu-ți dăm 12,5%, îți dăm 0% și un zâmbet amar.”
Actul V – A fost odată ca niciodată: curți de apel care mai și recunoșteau muncă
Înainte de Decizia nr. 60/2024, lumea nu era perfectă, dar măcar câteva Curți de Apel mai vedeau logica elementară:
- Cluj, Constanța, Iași, Bacău – printre instanțele care recunoșteau majorarea de 12,5% și polițiștilor care făceau doar prevenire a corupției.
Adică, în acele vremuri aproape mitice:
- dacă tu, polițist, preveneai corupția,
- instanța spunea: „da, pentru asta e tocmai majorarea de anticorupție, ia 12,5% și vezi-ți de treabă.”
Acum, după interpretarea restrictivă, mesajul oficial este:
- „Nu e de ajuns să nu se fure; trebuie să și prinzi hoțul personal, cu camera pe tine și cu proces-verbal în mână, altfel nouă nu ne iese la procent.”
Dacă CCR admite excepția, discuția se întoarce în acel punct de normalitate:
- reclamanții au șanse reale să obțină câștig de cauză,
- iar sumele datorate vor fi mai mari, pentru că:
- perioada pentru care se datorează majorarea continuă să curgă,
- sumele se actualizează cu inflația,
- și poartă dobândă legală penalizatoare până la plata efectivă.
Pe scurt: dacă acum li se refuză cu eleganță 12,5%, mai târziu statul riscă să plătească majorare + inflație + dobândă penalizatoare. Excelentă strategie bugetară.
Actul VI – Final de episod: așteptăm Curtea Constituțională
În acest episod:
- IPJ Teleorman – recurs admis,
- cei 13 polițiști – trimiși acasă cu „definitivă” în brațe,
- Curtea de Apel București – spală pe mâini, invocând Decizia nr. 60/2024,
- Curtea Constituțională – urmează să decidă dacă interpretarea care îngustează brutal dreptul la majorare e compatibilă cu art. 1, art. 20, art. 41 și art. 126 din Constituție.
Sindicatul Profesional al Polițiștilor „Diamantul” anunță că:
- va face public termenul stabilit la Curtea Constituțională,
- și va reveni cu detalii după motivarea hotărârii.
Până atunci, în România, lecția de dreptul muncii pentru polițiștii anticorupție sună cam așa:
„Preveniți corupția, combateți-o, scrieți rapoarte, munciți în plus. De 12,5% vorbim după ce se pronunță CCR, după ce cerem revizuire, după ce trec ani, după ce se calculează inflația și dobânda penalizatoare. Până atunci, anticorupție pro bono.” (Cristina T.).
Sursă: S.P.R. „Diamantul” (Sindicatul Profesional al Polițiștilor „Diamantul”).
-
Exclusivacum 4 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume
-
Exclusivacum 2 zileUrbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”




