Observați în ultima vreme cu câtă acribie sunt culese de media diversele cazuri de discreditare a polițiștilor? Recent, face înconjurul redacțiilor cazul amoros de la Teleorman și rostogolește ca un bulgăre de zăpadă prin diverse pagini de socializare. Acesta înlănțuindu-se de alt caz, unde un polițist este pus la dispoziție, dar deja lapidat și umilit public, înainte să aflăm verdictul instanței, apoi un altul prins că a ieșit cu produse de la supermarket, uitând să plătească, în timp ce lumea încă savura povestea celor doi iubiți de la Vaslui…

Nu greșește deloc cel ce spune că statutul de ”om al legii” implicat într-o acțiune imorală ori ilegală obligă mai mult față de cazul unui cetățean lipsit de atributul aplicării legii. Practica a intrat atât de mult în ”firescul lucrurilor”, încât orice pretenție îndreptățită, logică, argumentată venită din partea noastră se izbește de etichetări negative ce ne vizează in corpore. Deși doar o simplă căutare în prortalul instanțelor de judecată dezvăluie că cei mai fideli clienți pe banca acuzaților sunt aleșii neamului, puși în postura de legiuitori sau gestionari ai avutului public. Nu sunt deloc puține cazurile care pătează serios și alte categorii profesionale, mânuitoare de lege ori definite prin coduri de etică, suficient cât să alimenteze consistența cardului la bancomat. Asta înseamnă că TOȚI – la grămadă – sunt corupți, TOȚI sunt infractori? Evident că nu… doar polițiștii!

De ce se întâmplă asa? Pentru că sărăcia, educația precară, șomajul, corupția clasei politice, crizele economice, inflația, incoerența legislativă, știrbirea autorității publice sunt fenomene sociale cauzate de proasta guvernare, de selecția calitativă a ”animalelor” politice ofertate nouă spre a fi propulsate în funcții de mare răspundere. Toate acestea au efecte directe în încurajarea, respectiv creșterea și diversificarea infracționalității! Dar pentru a devia atenția publicului de la problema esențială, îi dirijezi ura colectivă nu spre tine, ca factor declanșator, ci spre cel ce încearcă din răsputeri să scoată piatra aruncată de tine în fantână, adică spre polițiști. Tehnica este elementară pentru oricine a încercat să pătrundă câtuși de puțin spre domeniul manipulării oamenilor. Încă în sec. IV, î. Hr., Aristotel observa că ”omul este un animal social” și este instinctual condus/influențat de spiritul de turmă.

Abilii consilieri ai partidelor politice au creat terenul perfect pentru a devia oprobiul îndreptățit al societății legat de restanțele majore ale clasei politice și care ne afectează în fiecare zi, loc și împrejurare spre cei care trebuie să facă față efectelor sociale provocate. Ați observat că preocuparea pentru costul serviciului de ordine și siguranță publică este în spațiul public un subiect mai fierbinte decât – spre exemplu – creșterea prețului carburantului la pompă și inflația, mai ales că Guvernul a renunțat și la cei 50 bani/litru aruncați să ne potolească mânia? Altfel spus, te frige invidia că un ofițer superior de poliție încasează mai puțin decât un brancardier sau sudor dar nu te deranjează că Guvernul te-a tras pe sfoară atunci când ți-a zis că-ți majorează salariul cu 10%, deși asta înseamnă – de fapt – nu o creștere ci o indexare cu rata inflației – obligatorie la fiecare final de an – și asta operând în interiorul plafonului salarial stabilit prin Legea 153/2017?

De fapt, acești 10% sau 50 bani/litru, echivalează cu brațul de furaj aruncat în mijlocul cirezii de bizoni, ce amenință să rupă ocolul, înrăiți fiind de foame. Acum se vor împunge între ei o vreme.

Câți înțeleg asta dar cât de mulți dintre noi acceptă tacit prin inacțiune – chiar poate mugind prin dos – să fie tratați ca pe o turmă, spălați pe creier și îndobitociți, servili unei caste de parveniți ce și-a adjudecat definitiv circuitul valoric pe scara ierarhiei sociale? E suficient să deschideți pagina MAI și să vedeți numărul de ”laik”-uri pentru mulțimea postărilor tâmpe raportat la cele câteva comentarii ale unor curajoși care îndrăznesc să critice.

Odinioară, lăudându-se că ”în sfârșit au renunțat” la intenția creșterea prețului la energia electrică, un politician de top răspundea criticii mele, îndemnându-mă să văd ”partea plină a paharului”. Că astfel de atitudine îi face lui bine, să fie pozitiv și îi dă încredere… bla, bla, bla. Altfel spus, în toiul unor nemulțumiri legate de inflație, neaccederea în Schengen, politicienii noștri au creat o diversiune: au lansat o falsă problemă iar lumea – smulsă din alte preocupări și pusă în priză cu noul subiect – a început să se agite, căutând soluții pe care nu le oferea nimeni. A crescut în intensitate, până acum câteva săptămâni, după care ne vine mesajul salvator: relaxați-vă, ne-am gândit noi la grijile voastre și am zis să vă scutim!

Ne-au prostit? Evident!

Experimente psihologice de acum câteva decenii au demonstrat că majoritatea dintre oameni poate ajunge să spună – la propriu – albului că este negru, motivată de preocuparea noastră de integrare socială și oroarea excluderii din grup, chiar dacă acesta o ia razna. Ai noștri bătrâni au anticipat cu expresia ”spune-i trei zile unui om că-i bou și a patra zi îți va cere fân!” Pe asta se ține întreaga structură centrală MAI, ce ni se vinde cu epitete de ”onoare”, ”credință”, ”dreptate”, ”legalitate”, ”transparență” și ”corectitudine” când – în fapt – avem de a face cu o gloată de izmenari – generali de mucava, fără vreun palmares profesional în spate, dar flămânzi în recunoaștere ierarhică și îndărătnici în opacitate, încât sunt oricând gata să se ia la trântă cu legea și Constituția. Aceștia jonglează cu orice neavenit politic, cocoțat în fotoliul de ministru: cu cât mai amețit sau somnoros, cu atât mai bine dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cristina T.).