Actualitate
NUMIREA PROCURORILOR SI JUDECATORILOR IN FUNCTIE
Putem vorbi despre judecatori independenti daca, dupa ce acestia si-au obtinut dreptul de a fi numiti in functie, Presedintele le poate refuza, inclusiv in baza unor informatii primite de la servicii, numirea in functie?
Aceasta e intrebare pe care trebuie sa si-o puna fiecare in contextul in care spatiul public este asaltat de critici, dezinformari si acuze vehemente privind adoptarea in Comisia parlamentara a unor amendamente in urma carora Presedintele Romaniei nu mai poate refuza numirile in functiile de executie si conducere in ceea ce ii priveste pe judecatori.
De la titluri de presa precum „lovitura totala pentru Klaus Iohannis”, la acuzatii de incalcare a deciziilor Curtii Constitutionale, pana la afirmatii de-a dreptul aberante de genul ca, prin aceste modificari, s-ar “politiza” justitia (pai presedintele nu e om politic?), spatiul public abunda in interpretari emotionale sau slogane, lipsite insa de argumente legate de ceea ce ne intereseaza in final: prevederi legislative care sa conduca la intarirea independentei judecatorilor si la cresterea eficientei justitiei.
De la bun inceput este important de scos in evidenta faptul ca, in momentul in care s-a pus problema clarificarii rolului Presedintelui in numiri si al implicarii serviciilor de informatii in justitie, centrul discutiilor a fost mutat de la argumente ce tin de independenta justitiei si a judecatorilor, la cele ce tin de atributiile Presedintelui si necesitatea utilizarii informatiilor primite in cadrul CSAT in numirile din justitie.
Dat fiind ca vorbim despre legile justitiei, toate dezbaterile ar trebui sa se poarte pe argumente ce tin de independenta justitiei si, in acest cadru, pe atributiile celorlalti actori constitutionali in proces.
Tocmai din acest motiv, problema este din start gresit pusa, pentru ca dezbaterea nu este despre a mari sau diminua atributiile Presedintelui, ci despre a reglementa procedurile de numire a judecatorilor si procurorilor intr-un mod care sa asigure garantii depline de independenta, in limitele si in cadrul, evident, fixat de Constitutie.
Este momentul in care trebuie sa ne intrebam ce ne dorim: o justitie cu adevarat independenta, in care accesul in functia de judecator si procuror, precum si in functia de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sa se faca pe baza unor criterii si proceduri perfect transparente, rupte de orice tip de ingerinte, inclusiv politice, sau una in care sa existe actori din umbra pe care ii simtim, dar nu ii vedem?
Noi consideram ca este necesar sa aducem lucrurile in specificul firesc al statului de drept.
Revenind la rolul Presedintelui in numirile judecatorilor, este important de clarificat ca in Comisia parlamentara s-a vorbit despre rolul Presedintelui in doua tipuri de numiri, astfel:
- Rolul Presedintelui in numirea in functia de judecator si procuror.
Prevederea actuala stipula ca, la propunerea CSM, Presedintele poate refuza, motivat, o singura data, numirea unei persoane in functia de procuror sau judecator.
UNJR a propus, iar Comisia a adoptat, abrogarea acestei prevederi, argumentele urmand a fi prezentate mai jos.
- Rolul Presedintelui in numirea Presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prevederea din textul actual este ca Presedintele poate refuza, motivat, o singura data, propunerea CSM de numire a Presedintelui ICCJ.
CSM a propus, iar Comisia a adoptat, ca “Presedintele Romaniei sa nu poata refuza numirea” in functiile de Presedinte si Vicepresedinte al ICCJ.
Vorbim, asadar, despre doua propuneri distincte, diferite inclusiv din punct de vedere al abordarii constitutionale. Voi prezenta mai jos o serie de argumente privind propunerea UNJR, urmand ca, intr-o postare ulterioara, sa argumentez propunerea CSM, prin care Presedintele sa nu poata refuza numirea Presedintelui ICCJ.
NUMIREA PROCURORILOR SI JUDECATORILOR IN FUNCTIE
UNJR a propus, si in Comisie s-a adoptat, abrogarea articolului care permitea Presedintelui sa refuze, chiar si o singura data, propunerile de numire in functiile de procuror si judecator venite de la CSM.
Principala critica adusa propunerii de abrogare a acestei prevederi a fost legata de pretinsa incalcare a deciziei Curtii Constitutionale nr. 375/2005. Aceasta decizie a fost pronuntata de Curtea Constitutionala in controlul de constitutionalitate al Legii 247/2005, decizia cuprinzand raspunsul la critici de neconstitutionalitate aduse si acestor texte de lege.
Inainte de toate, este important de remarcat ca decizia Curtii Constitutionale a fost una de respingere a criticilor de neconstitutionalitate aduse prevederilor legale amintite.
Or, faptul ca CCR a respins critici/exceptii de neconstitutionalitate ale unui articol de lege nu inseamna ca acel articol nu poate fi abrogat sau modificat niciodata sau, de asemenea, ca CCR nu ar mai putea examina constitutionalitatea acelui articol din perspectiva altor considerente si critici/exceptii, ce nu au fost avute in vedere in controlul de constitutionalitate anterior.
In ceea ce priveste obligativitatea considerentelor, este o practica constanta a CCR sa insereze in deciziile sale referirea la aplicabilitatea jurisprudentei anterioare, prin introducerea mentiunii “intrucat nu au intervenit elemente noi”. De asemenea, analizarea exceptiei de neconstitutionalitate se face mereu “fata de criticile aduse”.
Segmentul din Decizia CCR din 2005 care face referire la numiri este:
“g) sunt criticate şi prevederile art.30, art.31 şi art.52 din Legea nr.303/2004 prin care se stabileşte dreptul Preşedintelui Romaniei de a refuza numirea in functie a judecatorilor şi procurorilor propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii şi de a face numirile in cele mai inalte functii din Ministerul Public la propunerea ministrului justitiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Autorii sesizarii sustin ca aceste prevederi ale legii contravin dispozitiilor art.134 din Constitutie.
REFERITOR LA ACESTE CRITICI (sublinierea imi apartine), Curtea constata ca numirea judecatorilor şi procurorilor urmeaza a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii in continuare, iar numirea in anumite functii de conducere, se face dintre persoanele numite anterior in functia de procuror. Daca Preşedintele Romaniei nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor şi procurorilor sau in anumite functii de conducere ori daca nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici macar o singura data, atributiile Preşedintelui Romaniei, prevazute de art.94 lit.c) coroborat cu art.125 alin.(l) din Constitutie, ar fi golite de continut şi importanta.”
Avem acum urmatoarele texte constitutionale:
ARTICOLUL 125 – Statutul judecatorilor
(1) Judecatorii numiti de Preşedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.
ARTICOLUL 134 – Atributiile CSM
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor şi a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
ARTICOLUL 94 – Alte atributii
Preşedintele Romaniei indeplineşte şi urmatoarele atributii:
c. NUMESTE IN FUNCTII PUBLICE, IN CONDITIILE PREVAZUTE DE LEGE;
Coroborand toate aceste texte constitutionale, rezulta urmatoarele:
- CSM-ul are atributul exclusiv de a face PROPUNERILE de numire in functia de judecator si procuror, insa atributul nu este unul absolut, ci unul care se exercita “in conditiile legii”.
- Presedintele are atributul exclusiv de a NUMI in functia de judecator si procuror, insa atributul nu este unul absolut, ci unul care se exercita “in conditiile legii”.
Romania este o democratie constitutionala, bazata pe principiul separatiei puterilor in stat, in care puterea legislativa apartine Parlamentului, acesta fiind cel care impune “conditiile legii”, atat pentru CSM – de a propune – , cat si pentru Presedinte – de a numi-, in functia de procuror si judecator.
- Exercitarea atributului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea in functia de judecator si procuror
Motivul pentru care Constitutia prevede ca propunerea Consiliului de numire in functia de judecator si procuror se face “in conditiile legii” este acela de a evita arbitrariul si a permite crearea unor norme care sa asigure independenta justitiei, ce se fundamenteaza pe modul in care sunt selectati si numiti in functie judecatorii.
In respectarea acestui deziderat, legiuitorul – Parlamentul adica – a stabilit in legile justitiei o procedura absolut draconica de selectie si pregatire a viitorilor procurori si judecatori.
Acest proces de selectie si pregatire devine, conform noilor reglementari din propunerea legislativa, unul extrem de laborios si indelungat (de la 2 ani, in prezent, la 6 ani), in care candidatul este verificat si ras-verificat din toate perspectivele, inclusiv din acela al bunei reputatii.
Astfel, dupa ce trece de un examen cu o concurenta acerba (zeci de candidati pe un loc), ce presupune deja o pregatire juridica extraordinara, auditorul de justitie va urma 1 an de pregatire la INM, dupa care 3 ani de stagii de practica si alti 2 ani de stagiatura ca procuror sau judecator.
In toata aceasta perioada, auditorul de justitie sustine examene si este evaluat permanent, la final sustinand un nou examen, dupa care, in functie de rezultatele obtinute, este repartizat ca procuror sau judecator stagiar, pentru o perioada ce va dura 2 ani.
Dupa cei 2 ani de stagiatura va urma inca un examen, final de data aceasta, in urma caruia procurorul/judecatorul stagiar obtine dreptul de a fi numit definitiv in functie.
Asadar, nu oricum, ci abia dupa examenul final, Consiliul Superior al Magistraturii face Presedintelui Romaniei propunerea ca persoana respectiva sa fie numita in functia de judecator sau procuror.
Acestea sunt “conditiile legii”, stabilite de legiuitor, in baza carora Consiliul va inainta Presedintelui propunerea de numire.
- Exercitarea atributului Presedintelui de numire in functia de judecator si procuror
Numirea in functia de judecator de catre Presedinte are o semnificatie anume, deoarece prin aceasta numire judecatorul devine inamovibil. Inamovibilitatea inseamna ca judecatorii, odata ce au fost numiti in functie, nu pot fi revocati, transferati sau suspendati decat in cazurile si conditiile prevazute expres de lege.
Asadar, Constitutia prevede ca Presedintele este cel ce “numeste” in functia de procuror si judecator, insa – dupa cum am aratat mai sus – exercitarea atributului Presedintelui de a numi nu este unul absolut, ci unul care se exercita “in conditiile legii”.
Tocmai in contextul definirii acestor “conditii” din lege, intrebarea pe care noi am pus-o legiuitorului a fost: rolul constitutional al presedintelui de a numi in functia de judecator sau procuror il include si pe acela de a se implica activ in procesul de selectie, refuzand unui candidat dreptul de a fi numit in functie, dupa ce acesta a implinit toate conditiile impuse de lege in acest sens?
Romania a avut 3 forme de guvernament, fiecare cu proceduri diferite de numire a judecatorilor in functie.
In perioada monarhiei, de exemplu, Regele era cel care numea judecatorii, prin numirea respectiva acesta delegandu-si propriul sau atribut de judecata judecatorilor. Tocmai din acest motiv, atunci cand judecatorii pronuntau o hotarare, aceasta era pronuntata “in numele Regelui”.
Odata cu instaurarea comunismului, care considera ca “puterea emana de la popor” (de aici si motivul pentru care dictatura comunista se autointitula “democratie populara”), judecatorii de la judecatorii si tribunale erau alesi de catre consiliile populare (controlate, evident, de Partidul Comunist), iar judecatorii de la Tribunalul Suprem erau alesi de catre Marea Adunare Nationala. Este important de subliniat ca in perioada comunista judecatorii nu aveau inamovibilitate. Pentru ca ne gaseam intr-o “democratie populara”, judecatorii pronuntau hotarari judecatoresti “in numele poporului”.
Dupa caderea regimului comunist Romania a devenit “stat de drept” (rule of law), stat care “se organizeaza potrivit principiului separatiei şi echilibrului puterilor – legislativa, executiva şi judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”. In aceasta forma de organizare, judecatorii nu sunt supusi nici regelui/presedintelui si nici poporului, ci legii. Din acest motiv, conform Constitutiei, judecatorii romani “sunt independenti si se supun numai legii”, iar hotararile pe care le pronunta sunt “in numele legii”.
In aceasta forma de organizare a statului, in cadrul democratiei constitutionale, fiecare putere din stat are rolul sau specific.
Astfel, Parlamentul – ca legiuitor – instituie prin lege “conditiile” prin care cineva poate deveni judecator sau procuror.
Consiliul Superior al Magistraturii, parte a autoritatii judecatoresti si “garantul independentei justitiei”, aplica “conditiile legii” pentru ca, in urma unui proces laborios de selectare si pregatire, sa poata PROPUNE candidatii calificati pentru a fi numiti definitiv in functia de judecator si procuror.
Presedintele, la randul sau, numeste “in conditiile legii” persoanele propuse de CSM.
A permite Presedintelui sa refuze numirea in functie a judecatorilor in baza unor motive ce exced conditiilor numite de lege, inseamna a-l aseza pe acesta deasupra legii, dandu-i o putere absoluta de apreciere acolo unde Constitutia insasi il limiteaza.
Aceasta nu inseamna ca Presedintele nu are nici un alt instrument constitutional in procesul de stabilire a conditiilor prevazute de lege in numirea judecatorilor.
Astfel, daca Presedintele considera ca acele “conditii” din lege, stabilite de Parlament, pentru ca o persoana sa ajunga sa fie numita judecator nu sunt suficiente sau, dimpotriva, sunt excesive, Presedintele poate retrimite legea Parlamentului spre reexaminare, argumentandu-si punctul de vedere in acest cadru.
De asemenea, Presedintele poate sesiza a priori Curtea Constitutionala, in cazul in care considera ca anumite “conditii” din legea votata de Parlament nu ar fi in acord cu Constitutia.
Nimeni nu ii ia aceste prerogative Presedintelui.
B.1. Problema pe care noi o ridicam – si reiteram acest lucru – este daca Presedintele se poate implica activ in procesul de selectare individuala a judecatorilor si procurorilor, refuzand unui procuror si judecator stagiar dreptul de a fi numit definitiv in functie, dupa ce acesta a implinit toate conditiile impuse de lege in acest sens?
Mai mult, daca admitem ca atributul deciziei in privinta selectiei individuale a judecatorilor si procurorilor definitivi (ceea ce tine de cariera celor doua profesii) poate fi mutat de la Consiliul Superior al Magistraturii la Presedinte sau poate fi partajat intre cei doi actori, este o astfel de prevedere in acord cu Constitutia si cu standardele democratice privind independenta judecatorilor?
Reamintesc ca, spre exemplu, in documentul adoptat de Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni intitulat “Magna carta a judecatorilor”, prima garantie de independenta enumerata priveste exact numirea in functii: “Deciziile cu privire la selectarea, numirea şi cariera judecatorilor sa fie bazate pe criterii obiective şi sa fie luate de un organism imputernicit sa garanteze independenta”.
Un alt document adoptat la nivelul Consiliului de Ministri – Recomandarea CM/Rec(2010)12 – prevede in mod explicit ca: “in cazul in care reglementarile constitutionale sau legale prevad ca şeful statului, guvernul sau puterea legislativa poate lua decizii referitoare la selectarea şi cariera judecatorilor, trebuie abilitata o autoritate independenta şi competenta, in componenta careia sa fie in majoritate membri din sistemul judiciar (CSM, in cazul nostru, n.a.) care sa faca recomandari sau emite avize pe care autoritatea competenta in privinta numirii sa le urmeze in practica.”
Ca atare, rolul altor autoritati, chiar prevazut in Constitutie sau lege, este acela de a urma propunerile facute de Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la selectarea si cariera judecatorilor, si nu de a se substitui sau a dubla Consiliul – care este un organism independent – in acest proces de selectie al judecatorilor.
Este important de subliniat in acest proces ca, in forma actuala a legii, daca Presedintele refuza numirea in functia de judecator sau procuror, Consiliul poate reveni cu propunerea catre Presedinte, motivand de ce o face. La fel de bine, insa, CSM-ul poate sa nu revina cu propunerea de numire, caz in care nu trebuie sa isi motiveze alegerea. Asa ajungem la cea de-a doua fateta a problemei, ce include si protejarea unui drept individual, la care ne vom referi mai jos.
B.2. Dintr-o alta perspectiva, este constitutional, legal si moral ca o persoana care a investit practic toata tineretea in scopul de a deveni judecator sau procuror definitiv, dupa ani de munca si sacrificii, sa se vada pur si simplu in fata unui refuz, fata de care el, personal, nu are nici o cale de a se apara?
Textul actual din lege tocmai asta permite si prevede, ca Presedintele poate refuza, o singura data, numirea in functia de judecator si procuror, dupa care CSM poate reveni cu propunerea, raspunzand motivelor Presedintelui.
Asa cum am spus, textul de lege actual nu prevede nici o limitare a motivelor pe care le poate invoca Presedintele, respectiv daca acestea privesc doar neindeplinirea conditiile prevazute de lege pentru a fi numit in functia de judecator, sau, dimpotriva, poate refuza numirea pentru orice motiv, inclusiv cele legate de informari primite de la servicii in calitate de presedinte CSAT, asa cum au sustinut reprezentantii unor partide politice pe parcursul dezbaterilor.
Cu alte cuvinte, un presedinte poate refuza o numire in functia de judecator si procuror pe baza informatiilor clasificate primite de la serviciile de informatii, ceea ce inseamna sa admitem si sa permitem ca, inca de cand sunt candidati sau cursanti la INM, viitorii judecatori sa fie urmariti de servicii.
Putem fi de acord si permite, ca societate care se pretinde si doreste democratica, serviciilor de informatii sa isi constituie baze de date cu privire la viitori magistrati si sa se implice in numirile in functia de judecator si procuror prin informatiile clasificate pe care le pun la dispozitia Presedintelui?
O astfel de procedura nu respecta independenta justitiei si rigorile statului de drept, fiind de-a dreptul o amenintare nu doar la adresa independentei justitiei, ci la insasi democratia din Romania si la bunul mers al statului.
Dincolo de aceste aspecte, ale implicarii serviciilor de informatii in procesul de numire in functia de judecator si procuror, procedura actuala de respingere exclude cu totul candidatul vizat, neasigurand in nici un fel echilibrul intre interesul public si dreptul individual.
Persoana propusa sa devina judecator sau procuror definitiv, dar respinsa de Presedinte, nu poate raspunde personal motivelor Presedintelui, desi acestea il privesc.
De asemenea, acesta nu are nici o cale prevazuta de lege pentru a se apara in situatia in care CSM nu revine cu propunerea catre Presedinte.
Nu in ultimul rand, nu este prevazut nici un termen in care Presedintele poate refuza numirea, dupa cum nu este prevazut nici un termen pentru CSM pentru a raspunde refuzului Presedintelui.
Dupa cum vedeti, actuala procedura de numire in functia de judecator si procuror lasa loc la mult arbitrariu si interferente ale serviciilor de informatii in procesul de numire, ceea ce reprezinta o amenintare la adresa independentei justitiei. Toate aceste elemente nu au fost analizat in nici un fel de Curtea Constitutionala.
Pentru aceste motive, UNJR a sustinut ca trebuie sa fie abrogata prevederea din lege potrivit careia Presedintele poate refuza, chiar o singura data, motivat, numirea definitiva in functia de judecator sau procuror.
In vederea asigurarii garantiilor de independenta a viitorilor judecatori la nivel individual, acestia trebuie sa fie numiti doar prin selectia extrem de riguroasa si, in acelasi timp, transparenta, facuta de CSM, rolul Presedintelui, om politic in fond, in numirea individuala fiind acela de a da solemnitate si inamovibilitate prin numirea in functie. (Dana Gârbovan, președinta UNJR)
Actualitate
Armata SUA testează o rețea de producție 3D pentru aprovizionarea rapidă în războiul din Pacific
Într-un eventual conflict cu China, desfășurat la mii de kilometri de teritoriul american, lanțurile logistice ale Statelor Unite ar putea fi supuse unei presiuni fără precedent. Pentru a reduce dependența de transporturile clasice și de centrele îndepărtate de reparații, Marina SUA testează o soluție bazată pe fabricarea locală, la cerere, a pieselor de schimb — inclusiv la bordul navelor aflate pe mare.
Peste 50 de locații conectate într-o rețea securizată
Experimentul a fost desfășurat în cadrul exercițiului multinațional RIMPAC, la care au participat 31 de țări. Proiectul, coordonat de Naval Postgraduate School împreună cu organizația nonprofit FLEETWERX, urmărește dezvoltarea unui sistem de „producție avansată distribuită”.
Conceptul conectează, printr-un cloud securizat și neclasificat, peste 50 de locații dotate cu imprimante 3D, strunguri și mașini de frezat cu comandă numerică, precum și alte echipamente avansate. În rețea au fost incluse nave, baze militare, centre logistice, universități și companii din Statele Unite.
Unele piese au fost fabricate direct în timpul exercițiului, în timp ce altele au fost produse în centre aflate pe teritoriul american și expediate ulterior către utilizatori prin servicii comerciale de livrare. Sistemul a inclus și ambarcațiuni robotizate folosite pentru transporturi autonome de aprovizionare.
2.741 de solicitări în numai două săptămâni
Cererea depășită de capacitatea experimentală a rețelei a demonstrat amploarea problemei logistice. În decurs de două săptămâni au fost înregistrate 2.741 de solicitări pentru piese.
Rețeaua nu a putut răspunde decât unei fracțiuni din aceste cereri. Unele componente nu puteau fi produse prin imprimare 3D sau prelucrare CNC, iar echipa a fabricat în final aproximativ 75 de tipuri diferite de piese compatibile cu tehnologia disponibilă.
Unul dintre cele mai relevante rezultate a fost obținerea unor coliere metalice de mare rezistență, utilizate pentru fixarea conductelor de combustibil în timpul realimentării navelor pe mare. Prin procedurile tradiționale, obținerea unei oferte pentru o piesă de schimb putea dura aproximativ două luni. Prin imprimare 3D, colierele au fost fabricate în câteva zile, tratate împotriva coroziunii și aprobate în urma inspecțiilor.
Imprimarea 3D nu poate produce orice componentă
Testele au evidențiat însă și limite importante. Bateriile și plăcile electronice, de exemplu, nu pot fi fabricate în mod practic prin imprimare 3D. În alte cazuri, piesele au trecut de inspecția inițială și de testele preliminare, dar au cedat după instalare.
Un astfel de incident a implicat o componentă din titan, prelucrată prin tehnologie CNC pentru sistemul hidraulic al unui elicopter. Piesa a dezvoltat o scurgere minoră în timpul verificărilor de dinaintea zborului. O a doua versiune a componentei se află în prezent în testare.
Rezultatele confirmă că fabricarea aditivă poate accelera reparațiile, dar nu poate înlocui complet lanțurile tradiționale de aprovizionare și producție.
Argonul, o resursă esențială și dificil de transportat
Imprimantele 3D de înaltă performanță nu funcționează fără materii prime și consumabile specializate. Procesul utilizează pulberi fine de metal sau plastic, depuse strat cu strat și îmbinate cu ajutorul laserelor.
Procedura este extrem de sensibilă la contaminanți, iar oxigenul reprezintă una dintre principalele amenințări. În prezența oxigenului, procesul de sudare poate genera porozități, găuri și îmbinări defectuoase, compromițând rezistența piesei.
Din acest motiv, imprimarea se realizează într-o cameră etanșă, inundată cu argon — un gaz inert care împiedică reacțiile nedorite. În timpul exercițiului, au fost consumate numeroase recipiente de argon, a căror depozitare a ocupat aproximativ 7.000 de metri pătrați de spațiu la bordul unei nave.
Problema este amplificată de faptul că argonul este rar și costisitor de produs, reprezentând aproximativ 1% din atmosfera terestră.
Azotul ar putea reduce presiunea asupra logisticii
Pentru a diminua necesarul de argon, echipele de testare analizează dezvoltarea unor generatoare suficient de compacte pentru a fi instalate la bordul navelor, ideal într-un container standard de transport.
În timpul exercițiului desfășurat la bordul navei USS Essex a fost testată și utilizarea azotului, care poate fi extras din aer cu dispozitive suficient de mici pentru a fi integrate într-un sistem de imprimare 3D.
Azotul este mai reactiv decât argonul, ceea ce crește riscul apariției defectelor. Totuși, pentru anumite componente, performanța sa poate fi suficientă. Una dintre provocările următoarei etape este stabilirea exactă a pieselor care pot fi produse în siguranță cu azot și a celor care necesită argon.
Inteligența artificială trebuie să aleagă echipamentul potrivit
Testele au arătat că nu există o singură imprimantă 3D capabilă să răspundă tuturor solicitărilor. Rețeaua are nevoie de o combinație de imprimante, strunguri CNC, mașini de frezat și alte echipamente, coordonate de un sistem inteligent care să stabilească rapid ce utilaj este potrivit pentru fiecare piesă.
În cadrul ediției anterioare a exercițiului, instrumentele de inteligență artificială erau folosite în principal pentru căutări manuale și copierea informațiilor în aplicații conversaționale. Acest mod de lucru s-a dovedit prea lent și dificil de aplicat la scară largă.
În etapa actuală au fost testate două modele lingvistice de mari dimensiuni. Primul a fost antrenat pe politici, proceduri și standarde tehnice ale Marinei SUA, iar al doilea pe capacitățile diferitelor imprimante 3D și ale altor echipamente de producție.
Împreună, cele două sisteme au furnizat aproximativ 70% din răspunsul necesar pentru alegerea utilajului potrivit. Decizia finală a rămas în responsabilitatea experților umani.
Obiectivul este creșterea preciziei la 95%, astfel încât intervenția umană să fie redusă la minimum, iar sistemul să poată direcționa automat majoritatea comenzilor către echipamentul adecvat.
„Programul prezentului”, nu încă soluția finală
Rețeaua de producție avansată distribuită se află încă într-o etapă de dezvoltare și necesită numeroase îmbunătățiri. Nu există, deocamdată, o soluție capabilă să răspundă tuturor cerințelor logistice ale unui conflict de mare intensitate.
Scopul proiectului nu este impunerea unui sistem unic pentru întreaga armată americană, ci testarea unor tehnologii care pot reduce timpul de reparație și dependența de livrările pe distanțe lungi.
În forma sa actuală, inițiativa reprezintă mai degrabă „programul prezentului” decât un sistem operațional definitiv. Totuși, testele RIMPAC au demonstrat că o rețea conectată de echipamente de producție, experți și sisteme de inteligență artificială ar putea deveni un instrument important pentru menținerea forțelor americane în luptă, chiar și atunci când liniile logistice tradiționale sunt amenințate.
Actualitate
Saildrone își extinde producția navală în Europa: noi sisteme autonome vor fi construite în trei țări
Producătorul american de nave de suprafață fără echipaj Saildrone își consolidează prezența pe piața europeană prin lansarea unor proiecte industriale în Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Compania intenționează să producă pe continent mai multe dintre sistemele sale navale autonome, destinate misiunilor de supraveghere, informații și război antisubmarin.
Trei centre de producție pentru nave fără echipaj
Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de deschiderea celei mai importante expoziții de apărare din Scandinavia, DALO Industry Days, organizată în Danemarca. Compania americană și-a stabilit în acest an sediul central pentru operațiunile din Uniunea Europeană în această țară.
Planul industrial european include trei proiecte distincte:
- prima navă Saildrone Spectre, cu o lungime de 52 de metri, va fi construită la șantierul Van Der Valk din Țările de Jos;
- următoarea generație a navei Saildrone Surveyor va fi produsă la șantierul Umoe Mandal din Norvegia;
- structurile verticale rigide ale navelor Surveyor, utilizate pentru propulsia asistată de vânt, vor fi fabricate în Polonia de compania Southern Spars, cu sediul în Noua Zeelandă.
Aceste investiții sunt concepute pentru a permite companiei să construiască și să desfășoare mai rapid nave autonome în apele europene.
Spectre, platforma de mare tonaj destinată luptei antisubmarin
Saildrone operează patru clase de nave de suprafață fără echipaj. Printre acestea se numără Surveyor, cu o lungime de 20 de metri, și Spectre, cea mai mare și mai rapidă platformă dezvoltată de companie până în prezent.
Spectre are o lungime de 52 de metri și o greutate de aproximativ 250 de tone. Platforma a fost prezentată în luna aprilie și va fi construită în cooperare cu Lockheed Martin și Fincantieri Marine Group.
Aeronava navală autonomă este destinată acoperirii unei breșe importante în domeniul războiului antisubmarin. Nava va putea atinge viteze de până la 30 de noduri și va fi proiectată pentru a executa inclusiv lovituri cinetice. Printre încărcăturile utile avute în vedere se află două sisteme Lockheed Martin MK-70 Payload Delivery System.
Danemarca testează navele autonome pentru supravegherea apelor teritoriale
În vara anului 2026, Forțele Armate daneze au început un test operațional de mai multe luni, utilizând patru nave autonome Saildrone Voyager în apele teritoriale ale țării.
Misiunea urmărește consolidarea supravegherii maritime și îmbunătățirea capacității de colectare a informațiilor în nordul Europei. Potrivit companiei, navele au finalizat o desfășurare de șase luni, menținând o disponibilitate operațională de 92% în condiții meteorologice și maritime dificile.
În aceeași perioadă, platformele autonome au identificat peste 170.000 de contacte distincte, termen care desemnează obiecte sau nave detectate individual.
Producția se extinde înaintea unei cereri europene în creștere
Compania nu a oferit detalii despre eventuale contracte europene viitoare, însă a transmis că își extinde capacitățile de producție pentru a răspunde cererii anticipate.
Cele trei proiecte anunțate sunt structurate sub forma unor contracte separate de construcție, încheiate cu parteneri industriali din Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Extinderea ar putea transforma Europa într-unul dintre principalele centre de producție și desfășurare pentru navele autonome Saildrone.
Actualitate
Autonomie inteligentă și război de sisteme: ce învață armata Chinei din conflictul din Iran
China nu a mai purtat un război major de aproape o jumătate de secol, iar asta înseamnă că multe dintre conceptele care stau la baza modernizării Armatei Populare de Eliberare (PLA) rămân netestate în luptă reală. Tocmai de aceea, cercetătorii militari chinezi analizează în detaliu conflictul din Iran, folosindu-l ca pe un „laborator” pentru a confrunta teoriile lor cu realitatea câmpului de luptă.
Concluzia care transpare din analizele publice este limpede: pentru PLA, războiul din Iran confirmă direcția deja asumată – o armată construită în jurul „războiului inteligentizat” și al competiției între sisteme, nu doar între platforme.
De la confruntarea directă la competiția între sisteme
Comentariile militare chineze apărute după izbucnirea ostilităților reiau o temă familiară: avantajul viitorului nu mai este dat de o singură platformă, ci de viteza, reziliența și eficiența economică a întregului sistem care leagă senzorii, factorii de decizie, armele, logistica și datele.
Într-o analiză din 12 aprilie, cercetătorii Tian Kaiyuan și Wang Jianfei, de la Institutul de Cercetare a Războiului din cadrul Academiei de Științe Militare (AMS), descriu conflictul ca pe o trecere de la „confruntare forță-la-forță” la „competiție între sisteme”. Ei se concentrează pe:
- comandă distribuită;
- lovituri asupra nodurilor de sprijin;
- uzură ieftină a adversarului prin ceea ce numesc „război de gherilă al sistemelor”.
În loc să egaleze adversarul platformă cu platformă, accentul cade pe perturbarea rețelelor care permit platformelor avansate să genereze putere de luptă.
De la „ucidere liniară condusă de om” la „kill webs” bazate pe IA
Într-un articol din 13 aprilie în ziarul oficial al armatei, PLA Daily, Xu Fangming, tot de la AMS, susține că războiul din Iran a accelerat trecerea de la „uciderea liniară condusă de factorul uman” la o arhitectură de lovire în rețea, asistată de inteligență artificială, sub forma unor „kill webs” extinse.
Alți teoreticieni militari ai AMS tratează conflictul ca pe o confirmare a ideilor deja formulate înainte de război:
- rețele de informații construite din timp;
- integrarea senzorilor, sistemelor de comandă, armelor și platformelor fără pilot;
- presiunea exercitată de volume mari de armament relativ ieftin asupra unor apărări sofisticate.
În același timp, subliniază vulnerabilitățile acestor avantaje:
- date învechite sau înșelătoare pot compromite țintirea asistată de IA;
- lovirea nodurilor critice poate paraliza forțe altfel performante;
- baze și centre de comandă concentrate devin ținte extrem de valoroase.
IA în centrul rețelei: fără informație solidă, algoritmii eșuează
Inteligența artificială este plasată în centrul acestui sistem, dar analiștii militari chinezi nu o tratează ca pe un înlocuitor pentru pregătirea prealabilă.
Cercetătorul Kuang Lasheng, de la AMS, argumentează că ani de colectare de informații (humint, tehnică, cartografiere a tiparelor de viață, repetiții preconflict) au furnizat sistemelor americane de IA volumele de date necesare pentru a accelera procesul de țintire în timpul campaniei din Iran. El plasează „pregătirea informațională pre-poziționată” la baza acțiunii militare și avertizează că și cei mai puternici algoritmi sunt aproape inutili dacă sunt alimentați cu informații nesigure sau depășite.
Rețele inteligente pe tot lanțul de lovire, nu doar într-un singur punct
Teoreticieni ai Universității Naționale de Tehnologie a Apărării din China au analizat în mod explicit folosirea în Iran a sistemului american Maven Smart System, extinzând discuția la:
- fuziune de informații;
- prioritizarea țintelor;
- planificarea rutelor;
- atacuri autonome;
- colaborare om–mașină în echipe mixte cu platforme cu și fără pilot.
În această viziune, IA este prezentă de-a lungul întregii rețele de lovire, nu doar într-un singur punct decizional. Studii anterioare ale Universității de Inginerie a Forței de Rachete a PLA descriau deja o arhitectură similară, care combină:
- imagini video de la drone;
- informații de semnal (SIGINT);
- imagini satelitare;
- surse deschise;
- date de război electronic,
pentru a genera planuri și acțiuni rapide „sensor–shooter”. Multe dintre aceste lucrări preced actualul conflict, ceea ce oferă PLA ocazia de a vedea cum se comportă în luptă concepte pe care le adoptase deja la nivel doctrinar și tehnologic.
Lecția costurilor: cum armele ieftine consumă interceptori scumpi
Războiul a accentuat și interesul chinez pentru economia apărării aeriene și antirachetă.
Tian și Wang au evidențiat folosirea de către Iran a sistemelor fără pilot ieftine pentru a epuiza interceptori mult mai costisitori. Cercetătorii chinezi analizaseră aceeași asimetrie și înainte de actuala campanie:
- un studiu din 2025 modela comportamentul sistemului israelian Iron Dome sub atacuri tot mai dense cu rachete;
- un articol din 2026, semnat de cercetători ai PLA, extraa lecții din confruntări anterioare SUA–Iran și Iran–Israel, identificând ca puncte critice: acoperirea defensivă limitată, reziliența redusă după lovituri, costurile mari de producție și lipsa interceptorilor.
Autorii analizau în paralel modul în care apărările antirachetă americane pot folosi IA pentru:
- a identifica simultan multiple amenințări;
- a lansa interceptori din poziții dispersate.
Război de uzură cu drone: volum mare, cost redus, colaborare autonomă
Autori afiliați Forțelor Aeriene ale PLA descriu conflictul din Iran ca pe un nou tip de război de uzură, ofensiv-defensiv, purtat la scară largă cu sisteme fără pilot. Combinând experiența Iranului cu războaiele din Ucraina și Gaza, ei extrag trei teme centrale:
- operații distribuite, multi-domeniu;
- combinație între sisteme avansate și arme ieftine, în volum mare;
- colaborare autonomă extinsă între platforme.
Un articol complementar susține asocierea sistemelor sofisticate cu senzori și interceptori mai ieftini, în timp ce nodurile critice sunt dispersate în întreaga rețea de apărare.
Industria de apărare chineză promovase deja o abordare similară, prin sisteme de contracarare a dronelor care combină:
- rachete;
- artilerie;
- război electronic;
- lasere;
- sisteme cu microunde de mare putere.
Obiectivul nu este doar distrugerea armelor inamice, ci și îmbunătățirea raportului cost–efect și menținerea capacității de apărare în timpul unor atacuri de saturare prelungite.
De la lanțuri de ucidere liniare la „kill webs” reziliente
Analiștii chinezi scot în evidență și o lecție critică despre supraviețuire. Comentarii și studii anterioare criticau lanțurile de lovire liniare, vulnerabile la:
- întreruperea comunicațiilor;
- distrugerea unuia sau a câtorva noduri cheie.
În locul lor, PLA propunea „kill webs” dinamice, capabile să redirecționeze informația și să continue să funcționeze chiar și după pierderi locale. Războiul din Iran oferă un exemplu concret al acestor probleme.
Tian și Wang insistă asupra comenzii distribuite și a nodurilor de decizie de rezervă, în timp ce lucrări tehnice explorează modul în care nodurile locale pot menține comanda și controlul după pierderea contactului cu centrul. Ținta comună: menținerea funcționalității întregului sistem de luptă în ciuda pierderii unor componente individuale.
Când lanțul de lovire se întâlnește cu lanțul de aprovizionare
Aceeași logică lărgește setul de ținte mult dincolo de aeronave, rachete sau centre de comandă.
Într-un articol din 12 aprilie în cotidianul Guangming Daily, Zhao Lei și Liu Ning, de la Universitatea Națională de Apărare, arată că războiul modern conectează tot mai strâns lanțul de lovire cu lanțul de aprovizionare. Ei identifică drept ținte operaționale cheie:
- aerodromuri;
- porturi;
- depozite;
- oleoducte și infrastructură energetică;
- centre de date.
Distrugerea acestor noduri poate degrada întregul sistem de luptă.
Un raport publicat în mai 2026 de un think tank afiliat Ministerului Securității de Stat extinde această schemă la nivelul „războiului împotriva infrastructurilor”. Țintele vizate includ:
- energie;
- transporturi;
- infrastructură financiară;
- infrastructură digitală.
Autorii acordă o atenție deosebită cloud-ului comercial și centrelor de date, argumentând că rolul tot mai mare al IA în culegerea de informații, identificarea țintelor și loviturile de precizie transformă aceste infrastructuri în obiective fizice de interes militar.
Consens strategic: rachete, drone, IA și A2/AD
Comentarii mai ample din comunitatea chineză de securitate națională reiau aceleași idei.
La un simpozion din aprilie 2026 publicat în revista Modern International Relations:
- Tang Zhichao, directorul Biroului de Cercetare Politică al Institutului de Studii pentru Asia de Vest și Africa al Academiei Chineze de Științe Sociale, subliniază războiul la distanță bazat pe rachete și UAV, operații asimetrice și utilizarea la scară largă a IA, anticipând un interes crescut pentru rachete, drone și capabilități A2/AD;
- Chen Wenxin, director al Institutului de Studii Americane din cadrul think tank-ului CICIR, legat de Ministerul Securității de Stat, insistă pe dezechilibrul dintre costul redus al dronelor și rachetelor și costul ridicat al interceptorilor de tip Patriot sau THAAD;
- Chen Qinghong, adjunct al Institutului de Politică Mondială de la CICIR, atrage atenția asupra stocurilor de muniții, capacității industriei de apărare și vulnerabilității bazelor americane avansate.
Deși aceste voci nu definesc oficial doctrina PLA, ele arată că problemele ridicate de conflict se află în centrul dezbaterii strategice chineze.
Mai multă analiză decât doctrină: ce contează pentru planificatorii americani
Publicațiile citate nu dovedesc că PLA a tradus deja lecțiile din Iran în doctrină, structură de forțe sau decizii de achiziție. Ele arată însă un proces sistematic:
- combatul real este comparat cu concepte de modernizare deja adoptate;
- rezultatele sunt folosite pentru a identifica vulnerabilități și priorități de dezvoltare.
Pentru planificatorii americani, această abordare merită atenție. Analiștii chinezi nu au nevoie ca fiecare tactică iraniană să reușească pentru a extrage valoare din conflict:
- lovituri eșuate pot dezvălui limite ale senzorilor;
- penetrații reușite pot scoate la iveală breșe în apărare;
- consumul de interceptori poate clarifica necesarul de muniții;
- atacurile asupra bazelor sau centrelor logistice pot testa ipoteze privind reziliența sistemului.
Fiecare episod furnizează date pentru probleme pe care PLA le studiază deja.
Marea lecție: interacțiunea dintre informație, IA, drone și costuri
Cea mai importantă concluzie pentru armata chineză nu pare să vină dintr-o singură armă sau tactică, ci din interacțiunea dintre:
- pregătirea informațională prealabilă;
- viteza deciziei asistată de IA;
- sisteme fără pilot distribuite;
- salve menite să impună costuri disproporționate;
- rețelele care leagă toate aceste elemente într-un sistem coerent.
Cercetătorii chinezi au intrat în analiza conflictului cu un cadru deja format despre cum ar putea arăta un război de înaltă intensitate în viitor. Evaluările lor despre Iran, în loc să schimbe radical această viziune, par să o confirme, întărind argumentele pentru investiții continue în capabilități care fac sistemele de luptă:
- mai rapide;
- mai distribuite;
- mai reziliente;
- mai eficiente din punct de vedere al costurilor.
Episodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol
Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. Dacă în politica mare ne uitam cum Nicușor Dan se bate cu CCR...
CIBS: contribuția „individuală” care dispare colectiv în buget
Peste un miliard de euro pe an și nici urmă de pensie contributivă Polițiștii și militarii ar fi contribuit anual...
STATUL PARALEL LA PRIZA: CUM S-A SCURTCIRCUITAT DEMOCRAȚIA LA TABLOUL GENERAL
De la colonelul „Stare de Excepție” Florin Cosmoiu la anularea votului din 2024 Fabrica de „stare de excepție” Cum a...
Șeful de poliție și platforma de tractări: când „misiunea” pare să înceapă după apelul clientului
Europol readuce în atenție cazul Techirghiol Sindicatul Europol readuce în discuție situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din cadrul IPJ Constanța,...
„Tractări la comandă”: șeful Poliției Techirghiol, între uniformă, platformă și acuzații de protecție instituțională
Când șeful secției lasă biroul pentru volanul platformei Sindicatul Europol readuce în atenția publică situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din...
Episodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata
Sau cum s-a transformat poliția într-o pepinieră de protejați, bolnavi strategici, amante ale funcției și specialiști în dosare făcute scrum...
Cai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”
„Nae Comisionaru’ și „Troaca de Aur – TCE”: de la Vijelia dopată la troleibuzul beat Cum s-a transformat Ploieștiul în...
STATUL PARALEL LA PRIZE: CUM S-A ÎNFIPT SRI ÎN PRIZA TRANSELECTRICA
De la epoleți la ștechere: România, țara în care „rezerva de cadre” nu se pensionează, doar își schimbă badge-ul În...
„Ți-ai făcut meseria? Acum plătești!” — noua normalitate pentru polițistul român?
La Buhuși, un episod de ultraj și distrugere stârnește indignare: polițiști amenințați, mașină personală avariată, iar mesajul transmis pare să...
Pietre aruncate, mașină distrusă, atacatorii încă liberi: șase zile de tăcere după agresiunea de la Buhuși
Sindicatul Europol acuză lipsa unei reacții ferme după un atac violent asupra polițiștilor din Buhuși, județul Bacău. Deși dosarul este...
Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea După ce trei articole au radiografiat, pe rând: dopajul grotesc...
Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?
Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu...
COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA
Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni,...
Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”,...
Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural
Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul....
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Uncategorizedacum 2 zileEpisodul 43 – „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”. Resurse (In)Umane: de la „Academia de Cămătărie” la amanta făcută șefă
-
Exclusivacum 2 zile
Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?
-
Exclusivacum o zi
Episodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata
-
Exclusivacum 2 zile
Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
-
Exclusivacum 3 zile
Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
-
Exclusivacum o zi
Cai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”
-
Uncategorizedacum 4 zileREȚEAUA CONSERVĂRII CIOLANELOR. Guvernul-zombie care dă lovituri de stat pe hârtie