Connect with us

Featured

Sistemul de recunoaștere facială, folosit pentru identificarea ofițerilor celorlalte servicii

Publicat

pe

Da, ei bine, uite că generalul Lucian Pahonțu aproape că este ”demn” de invidia celorlalți șefi de servicii secrete nu neapărat pentru că, dintr-un simplu jandarm ”bulănar” care plimba câinele comandantului de atunci, a ajuns să conducă ditamai Serviciul de Protecție și Pază, deja de peste 17 ani. Și nici măcar pentru performanța de a încărca organigrama unui serviciu cu atribuții totuși strict de protecție cu nu mai puțin 5 structuri distincte de informații, protecție internă, contrainformații și chiar contraspionaj, așa cum nu se regăsește niciunde pe lumea asta de intelligence. Ca să nu mai vorbim că, pentru încasarea sporurilor aferente, peste 40 la sută din numărul total al cadrelor SPP au trecute în fișa postului și obligația de ”strângere de informații”.

(Preluare National – Catalin Tache):

Pahonțu și-a luat drone Stalker și Indago

Ceea ce îi aduce Serviciului de Protecție și Pază titlul fie el și neoficial de ”cuibul de spioni” al întregii Românii! Ceea ce, să recunoaștem, nu este deloc puțin lucru, mai ales într-un sistem în care deja Operativul este oricum ”sufocat” de  nenumăratele ”Familii” care și-au însușit activitatea cam tuturor serviciilor secrete românești pe persoană fizică. Însă, de departe,cea mai mare realizare profesională a generalului Lucian Pahonțu este ”dotarea” asigurată serviciului în fruntea căruia speră că va rămâne pe viață… Și nu este vorba aici nici de ironie și nici de sarcasm. Ci de realitatea logistică… Tehnica de care beneficiază SPP-ul fiind una la care alte servicii secrete nici măcar nu visează. Numai că problema nu este la ce nivel de tehnologizare a reușit să aducă generalul Pahonțu SPP-ul. Ci doar scopurile în care aceasta este folosită… Uite însă că, ghinion, tocmai această sete de tehnologizare SF a șefului SPP  se poate dovedi fatală ambițiilor sale nemăsurate.

Lockheed Martin … Aici este adevăratul ”Guvernul meu”

Totul după ce generalul Pahonțu și-a luat deja ”jucăriile” Stalker. Fără a ști însă că tocmai ”Îngerii din cer” lasă urme… Și nu aici, unde nimeni nu îndrăznește să cerceteze ”gaura neagră” financiară a SPP-ului. Dar tocmai în ”țara de producție”…

”Vânzătorul anului” la Lockheed Martin

A trecut atâta vreme de când tot românul a băgat la cap că ”OMV”-ul este de fapt ”Guvernul meu”… Iată însă că poziția dominantă a companiei austriece în statul român este tot mai serios amenințată. Desigur, în niciun caz de boicotul tăiat din fașă de Iohannis după umilința JAI. Ci de ascensiunea spectaculoasă a unei alte companii… Americane, de această dată… Lockheed Martin fiind tot mai influentă și afișând posibilități nelimitate, inclusiv în numirea sau schimbarea premierilor Guvernului României!

Filajul lui Păunică, schimbat cu cel ISTAR

Ca să nu mai vorbim de pur și simplu halucinanta performanță managerială de a încasa miliarde de dolari pe echipamente militare care urmează să fie livrate după… ce vor fi băgate în producție. Pentru că acum au nevoie ucrainenii de ele, deși noi le-am plătit! Iar dacă ”stăpânii” de la Lockheed Martin ai intenționa să acorde titlul de ”Vânzătorul anului” pentru operațiunile din România, și în 2022 premiul ar fi primit tot de generalul Lucian Pahonțu. Cel care, ce este drept, nu primește niciun comision financiar pentru intermedierea contractelor de miliarde de dolari care curg pe bandă rulantă și musai ”cu încredințare directă” din partea structurilor obedientului stat român. ”Paraîndărătul” întorcându-se însă pentru generalul Pahonțu sub forma lipirii pe fruntea acestuia a etichetei de ”omul americanilor”. De fapt, doar a Lockheed Martin, după cum vom vedea după gafa comisă de șeful SPP…

Spionaj ISTAR

Iar pentru a înțelege și mai bine cât de vizionar este ”Lucică al nostru”, acesta a dotat încă din urmă cu peste un an Serviciul de Protecție și Pază cu echipamentul necesar ”spionajului ISTAR” pe care Marea Britanie de-abia acum intenționează să  îl implementeze pentru structurile sale militare.

Sistemul de recunoaștere facială, folosit pentru identificarea ofițerilor celorlalte servicii

Numai că, încă din luna martie a lui 2021, generalul Pahonțu reușea să dea lovitura pe baza unui raport în care se prevăd expres toate datele tehnice ale contractului semnat cu compania americană Lockheed Martin, prin filiala poloneză a acesteia, Polskie Zaklady Lotnicze…

”Serviciul de Protecție și Pază a achiziționat aeronave fără pilot de mici dimensiuni. Contractul prevede furnizarea de aeronave fără pilot formate din sisteme UAS cu aeronave fără pilot cu aripă fixă și decolare – aterizare pe verticală și sisteme UAS cu aeronave fără pilot cu aripi rotative. Oferta PZL – Lockheed Martin a constat în oferirea de sisteme UAS de tip Stalker și Indago 3. Până la 89% din contract urmează să fie subcontractat unor terți, inclusiv producerea și exportul sistemelor Stalker și furnizarea sistemelor Indago 3, activități de instruire și suport pentru sistemele UAS.

Indago 3 este un sistem aerian fără pilot cu aripă rotativă (UAS) cu decolare – aterizare pe verticală care este conceput pentru misiuni de colectare informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), având o semnătură acustică redusă, dimensiuni mici și poate fi echipat cu o varietate de camere video de înaltă rezoluție, inclusiv în infraroșu.

STALKER VXE 30

Date tehnice Indago 3: anvergură de 81 cm, lungime de 81 cm, greutate maximă la decolare de 2,2 kg, autonomie maximă de 70 minute.

Stalker XE este un sistem aerian fără pilot (UAS) de mici dimensiuni, silențios, care oferă o capacitate de imagistică fără precedent, cu autonomie de lungă durată într-o varietate de medii.

Date tehnice Stalker XE: anvergură de 3,6 metri, lungime de 2 metri, greutate maximă la decolare de 10 kilograme, rază de acțiune de 370 de kilometri, autonomie maximă de 8 ore, încărcătură utilă de 2 kilograme.”

Însă și mai important de precizat este că mini – dronele achiziționate de către Serviciul de Protecție și Pază sunt concepute pentru a oferi trupelor capacități ISTAR – informații, supraveghere, achiziție de ținte și recunoaștere. Dar, mare atenție, contractul semnat de SPP-ul lui Pahonțu conține prevederea expresă conform căreia producătorul – în cazul nostru compania mamă Lockheed Martin – va fi ”integratorul de sisteme pe durata de 10 ani”…

”Țeapa” Raed

Astfel că pur și simplu degeaba s-a orientat generalul Pahonțu spre firma clujeană DELTAMED, cea atât de apropiată de ”fratele” său de sistem Raed Arafat. Pentru că, într-adevăr, prin contractul separat semnat între SPP și Deltamed, cea din urmă a livrat un punct mobil autonom de comandă pentru operarea aeronavelor fără pilot. Numai că, până în luna martie a anului 2031, ”integratorul de sisteme” pentru întregul pachet va rămâne tot compania americană Lockheed Martin. La fel cum ”terții” cărora li s-au subcontractat contractele pentru dotarea ”dronelor chele” păstrează propriul control asupra echipamentelor furnizate. Astfel că atât americanii, cât și terții israelieni care au ”dotat” dronele sunt la curent, în timp real, cu toate ”zborurile” dronelor. ”Îngerii din cer” ai lui Pahonțu lăsând urme tehnologice companiilor producătoare, la fel cum se întâmplă și în cazul sistemelor de rachete HIMARS, PATRIOT sau a avioanelor de vânătoare.

Și uite cum, dacă ”Îngerii lui Pahonțu” zboară deasupra unor obiective chiar strategice pentru ”livratori”, aceștia nu doar că află imediat, dar au și obligația de a informa de îndată atotinfluentele Agenții  guvernamentale americane cu atribuții în asigurarea securității SUA. Și a Israelului…

Însă, în ciuda rarelor reuniuni internaționale și a vizitelor de stat din ultima vreme și care ar fi putut justifica în vreun fel ”ridicarea” dronelor SPP, acestea zboară non-stop, zi și noapte. Mai ales pe deasupra obiectivelor unde acoperiții colonelului Păunică nu ar avea altfel nicio șansă să spioneze de la sol…

Numai că, ghinion, Pahonțu se comportă cu naivitatea unui adolescent care intră pe site-uri deocheate fiind convins că nimeni nu știe pe unde trage el cu ochiul… Pentru că  dronele SPP-ului transmit ”datele de zbor” și în SUA, dar și în Israel. Desigur, doar din rațiuni ce țin de ”protecția tehnologiei avansate folosite” la construcția dronelor. Dar suficiente pentru ca și alții să știe pe unde zboară dronele ”spionului Boroboață” Pahonțu…

Lăsând urme la fel ca și în cazul sistemelor de recunoaștere facială, pe care aghiotanții lui Pahonțu le-au folosit pentru identificarea ofițerilor acoperiți ai celorlalte servicii secrete românești, decât pentru identificarea eventualilor suspecți de terorism…

Exclusiv

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

Publicat

pe

De

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor

În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.

Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.

Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.

Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?

Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”

Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.

Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.

Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.

Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE

Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.

Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:

  • companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
  • aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
  • UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
  • în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
  • până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.

În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.

Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare

În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.

Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.

Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:

  • Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
  • Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.

Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.

România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă

Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:

  1. Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
  2. Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”

Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:

  • Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
  • Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.

Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot

Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:

  1. Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
  2. Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
  3. Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.

Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația

Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:

  • legile statelor naționale,
  • regulamentele Uniunii Europene,
  • algoritmii platformelor globale,
  • și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.

În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”

Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.

2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation

Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României

Aspect Bruxelles și București – „Democrație defensivă” Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură”
Interpretarea cazului România Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital
Rolul DSA Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global
Rolul TikTok și al platformelor Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal
Algoritmii Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției
Anularea alegerilor Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE
Poziția României Stat „protejat” în războiul informațional Cobai într-un experiment de cenzură transnațională
Mesaj către cetățean „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile”

(Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Publicat

pe

De

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.

Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.

O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni

Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.

Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă

„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.

Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.

Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.

Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.

„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.

Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?

Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.

Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.

Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.

Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:

polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Publicat

pe

De

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă

Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.

Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.

Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial

Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:

  • suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
  • stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.

Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.

Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare

În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:

  • nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
  • nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
  • nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.

După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:

  • construită transparent;
  • făcută cu respectarea cadrului legal;
  • bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.

Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.

„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer

Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.

Decizia nu este definitivă:

  • hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
  • termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.

Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.

De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice

Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:

  • dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
  • treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
  • se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.

Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.

Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer

Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv8 ore ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv8 ore ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv8 ore ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusivo zi ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusivo zi ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusivo zi ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusivo zi ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv2 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv2 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv2 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv3 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv3 zile ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv3 zile ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv