E vremea când creștinii împodobesc bradul, dar și a Diavolului să-și facă odioasa prezență, amușinând pe la ferestre. Nu doar monarhiștii știu că primul brad ornat cu globuri a apărut la români în curtea Palatului Regal, fiind comandat de către Carol I, pentru Crăciunul anului 1866. Boierii autohtoni au preluat obiceiul.

În credința populară, bradul semnifică veșnicia, pentru că acest arbore e mereu verde. Creștinii cred că aduc în casă pe Hristos, fiul Domnului cu viață veșnică. Vestigiile dezvăluie, potrivit arhelogilor italieni, existența brazilor în casele romanilor, puși cu vârful în jos. Încă nu se cunoaște semnificația. Diavolul nu ocolește casele românilor. El pătrunde pe oriunde, nu ca Moș Crăciun pe horn. Poate fi adus pe rețelele sociale, prin tinerii veniți din Occident sau virusurile ideologice.

Acum, la gura sobei, să ne amintim cum s-a născut triviala corectitudine politică. N-a apărut din neant, ca o fiță a mileniului lll. Este adânc ancorată în istorie. A început pe Monte Veritas (Muntele Adevărului) de lângă Ascona (Italia), în anii de după primul război mondial. Virusul ideologic s-a răspândit rapid printre tinerii visători, aflați pe acel munte, la relaxare. Printre aceștia erau vegani, homosexuali, budiști, marxiști și avangardiști. Documentele vremii relevă că și românul Tristan Tzara a vegetat pe acolo, în timp ce consătenii săi duceau lupte grele pe la Mărășești. Unele surse susțin că și Vladimir Ilici Lenin a trecut prin acele locuri ale progresismului. De fapt, ce se întâmpla pe Muntele Adevărului? Tinerii care refuzau să se înroleze au fugit în Elveția.

Istoria susține că aceste grupuri nu prea comunicau între ele, până în momentul de grație al anului 1919, când fostul ministru al culturii din guvernul maghiar al lui Bella Kun (alungat de la putere de către armata regală română, în vara anului 1919), György Lukács, născut György Bernát Löwinger, și-a făcut întunecata prezență în Alpii elvețieni. Tinerilor nu le păsa că se redesenează harta lumii la Paris. Ei trândăveau și visau la nemurire. Într-un moment indefinit al toamnei deloc patriarhale, György Lukács a ajuns pe Muntele Adevărului. Acolo, l-a cunoscut pe tânărul marxist, putred de bogat, Felix Weil.

Conform mărturiilor documentate ani de zile, prin bibliotecile lumii și în arhivele personale ale unor mari personalități ale lumii, de acolo a pornit neomarxismul. Le-ar fi spus apropiaților că acele grupuri răsfirate pe munte trebuie organizate în subculturi, pe care ei, ideologii, să le amplifice și să le provoace unele împotriva altora. „Vom conduce lumea prin aceste subculturi, nu mai merge cu lupta proletariatului, așa cum am învățat noi de la Karl Marx. Trebuie să redefinim marxismul,” ar fi zis într-o seară friguroasă, la un pahar, amicilor ideologici.

El era cel mai matur dintre ei. Pe acolo viețuia sau trândăvea și Antonio Gramschi, un fericit italian. Felix Weil, născut în Buenos Aires, studia la Goethe Institute în Germania. Era fiul celui mai mare exportator de cereale din acele vremuri, Hermann Weil. La nici 20 de ani, s-a împrietenit cu revoluționarii care n-aveau chef de flinte, de răni și de război. Așa a apărut inițiativa înființării Școlii de la Frankfurt, a cărei gândire bântuie și azi prin marile universități ale lumii, pe unde mai studiază și intelighenția română.

Tânărul Weil a pus banul jos. Ce s-a întâmplat ulterior? Se știe. Hitler i-a dat afară din Germania. Tinerii au plecat la New York. Apoi, au pus bazele ideologice ale Școlii de la Chicago, cu Theodor Adorno, Herbert Marcuse, la timonă. Nu întâmplător, György Lukács a fost trimis înapoi în Ungaria, unde și-a reluat, sub alți comuniști, ministeriatul. Gramschi era deja mort, când Herbert Marcuse prefigura revoluția sexuală și emanciparea tinerilor, dezrobiți de inhibiții. ,,Eros și civilizație” a avut un succes fulminant. Teza lui era că autoritățile capitaliste sunt extrem de represive, că individul trebuie să se bucure de plăcerile sexuale, în afara normelor tradiționale. Elitele intelectuale s-au conformat. Așa au apărut, ulterior, mișcările Flower Power, revoluția studenților francezi, când tinerii de la Sorbona mărșăluiau, având cărticica învățăturilor lui Mao.

Lupta împotriva încălzirii globale a pornit tot din mințile dascălilor inspirați de ideologica Școală de la Frankfurt. Niciun savant nu a demonstrat științific că oamenii sunt de vină că planeta s-a încălzit cu 1,5 grade Celsius, de la revoluția industrială încoace. Ba din contră, mulți vin cu argumentele glaciațiunilor și ale perioadelor fierbinți din evul mediu. Atacul nemilos al finanțatorilor din umbră ai mișcării de salvare a planetei, de fapt o diavolească ducere în derivă a minților tinere, urmărește de fapt îmbogățirea elitelor financiare care învârt pe degete „încălzirea globală,” îmbogățindu-se.

Tinerii n-au de unde să știe că această luptă duce la mărirea prețurilor la multe bunuri. Înainte, se cumpăra o mașină nouă cu 20.000 de euro, acum, prețul aceluiași model e dublu, fiind împănat cu filifonfeurile plug-in-urilor sau hybrizilor. Guvernele dau subvenții pentru aceste accesorii. Ce industrie nu și-ar dori să aibă o subvenție de 30% din preț? De fapt, lupta împotriva emisiilor de carbon este o acțiune tip „hai să îmbogățim și mai mult super bogații lumii.” Dacă veți auzi vreun tânăr, sosit de sărbători cu aceste idei imunde, măcar să știți de unde vin și cine profită de ele.

Marius Ghilezan