General de brigadă magistrat Cătălin-Ranco Pițu, procuror militar șef al Secției parchetelor militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din experienţa dumneavoastră, ce consideraţi că îi determină pe militarii din MApN să comită infracţiuni?

Înainte de a răspunde, aş vrea să menţionez faptul că, după părerea mea, să fii militar este, în primul rând, o onoare. Este o activitate nobilă, în slujba patriei, dacă tot vorbim în termeni militari, mai ales în vremurile actuale, când provocările pentru orice militar sunt amplificate de situaţia deosebit de complicată care există la graniţele ţării. Ca ţară membră NATO, avem îndatoriri de apărare a Alianţei Nord-Atlantice, cu totul speciale în acest context.

Referitor la militari, cred că trebuie să reamintim faptul că parchetele militare cercetează infracţiunile săvârşite de militari din întreg sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Instituţiile din sistemul respectiv diferă ca misiune şi, de aceea, infracţiunile comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt diferite.

Revenind la întrebare, precizez că, atunci când vorbim de infracţiunile săvârşite de militari, avem două mari categorii. În primul rând, infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate, cuprinse în Titlul XI din Codul penal. În capitolul I, sunt prevăzute infracţiunile tipic militare, săvârşite exclusiv de militari, precum absența nejustificată, dezertarea, încălcarea consemnului, părăsirea postului sau comenzii, insubordonarea, constrângerea superiorului, abuzul de autoritate, lovirea superiorului ori a inferiorului şi infracţiunile săvârşite în stare de război. În al doilea rând, avem celelalte infracțiuni prevăzute de Codul penal.

Prin natura profesiei, militarii sunt persoane mult mai ordonate, mai ales militarii de carieră, care, în mod inevitabil, prin modul de viaţă pentru care optează şi pe care îl acceptă, devin persoane mult mai disciplinate, mai obişnuite cu respectarea regulilor. De aceea, în mod firesc, săvârşesc mai puţine infracţiuni. Cu toate acestea, şi ei sunt oameni, evident, sunt supuşi unor tentaţii, unor greşeli, astfel încât ajung să săvârşească atât infracţiuni specific militare, cât şi alte tipuri de infracţiuni prevăzute de Codul penal.

Care sunt cele mai frecvente tipuri de infracţiuni săvârşite de militari?

Ca pondere, cele mai frecvente sunt contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, precum conducere cu alcoolemie, părăsirea locului accidentului şi diverse altele legate de accidentele  rutiere. Există şi infracţiuni săvârşite de militari aflaţi în teatre de operaţii, dar şi de violenţă domestică. La aceasta din urmă, fără a părea o justificare, s-ar putea discuta mai mult referitor la încărcătura emoţională pe care militarul o are, poate mai mult decât orice alt cetăţean, şi atunci există o refulare nedorită în familie, transformată în violenţă domestică. Avem şi cazuri de infracţiuni mai grave, ca delapidări, gestiuni frauduloase, chiar şi furturi. Tentaţiile există pentru toată lumea, implicit pentru militari. Dar, în comparaţie cu ce se întâmplă în viaţa civilă, nu sunt atât de grave.

În măsura în care sunt probate aceste infracțiuni, procurorul militar emite  rechizitoriul, iar instanţele militare decid dacă respectivul militar este condamnat sau nu.

Puteţi să ne daţi un exemplu de o infracţiune foarte gravă? Dar de infracţiuni de corupţie?

Gravitatea unei fapte derivă şi din funcţia celui care o săvârşeşte. Este foarte gravă, şi pătează imaginea instituţiei, o faptă comisă de un lider în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Recent, un astfel de exemplu negativ este delapidarea săvârşită de generalul (r) Iulian Cristian Gherghe, care a și fost condamnat definitiv de instanță, cu suspendare.

În armată, infracţiunile de corupţie sunt puţine şi sunt de competenţa structurii militare din cadrul DNA.

În 2014, a fost introdus şi în legislaţia penală de la noi acordul de recunoaștere a vinovăției. Ajută acesta la finalizarea unui dosar penal într-un timp mai scurt?

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o instituţie juridică  benefică, pentru că permite ca cercetarea pentru o anumită faptă să fie tranşată mult mai repede şi mai eficient. În faza de urmărire penală, între procurorul militar şi militarul care săvârşeşte o anumită faptă se poate încheia un acord, care poate fi iniţiat de oricare dintre cele două părţi.

Nu orice faptă poate intra sub incidența acordului, care se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea penală prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani. Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă, procurorul nu mai întocmește rechizitoriu şi sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. În ședință publică, aceasta pronunță soluția de admitere sau de respingere a acordul de recunoaștere a vinovăției.

Dacă aţi întocmi o statistică a infracţiunilor săvârşite de militarii din MApN, în ultimii ani, numărul acestora a crescut sau s-a diminuat?

În 2021, de exemplu, procurorii militari au efectuat urmărirea penală în 1.114 cauze, mai multe decât în anii anteriori. Deşi numărul plângerilor penale este mare, în faza de urmărire penală se constată, de cele mai multe ori, că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea rechizitoriului și, astfel, se dau, de regulă, soluţii de clasare. Luând ca referinţă tot anul 2021, din totalul cauzelor, 928 au primit soluţii de clasare, fiind încheiate 43 de acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Care dintre parchetele militare are cele mai multe dosare?

Avem patru parchete militare în teritoriu, la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Fiecare dintre acestea are o competenţă teritorială extinsă şi o cazuistică diversificată.

Cele mai multe dosare se află la Parchetul Militar Bucureşti, care nu numai că acoperă o arie teritorială mare, unde există multe unităţi militare, dar, fiind vorba şi de capitală, timpul liber oferă tentaţii mai mari. Munca procurorilor de aici este dificilă şi din cauză că schema de ocupare a posturilor este de sub 50%. Situaţia nu este deloc uşoară, încărcătura pe fiecare procuror este uriaşă, mai ales că, aşa cum spuneam în interviul trecut, procurorii militari efectuează urmărirea penală proprie. Altfel spus, se implică în tot ce înseamnă acte de urmărire penală, de la primul pas până la emiterea soluţiei.

Ar putea fi redus mai mult numărul infracţiunilor săvârşite de militari?

Nu va exista niciodată, nicăieri în lume, o societate în care infracţionalitatea să fie zero. În mod categoric, putem lucra pentru a reduce şi mai mult numărul infracţiunilor. Noi, ca procuri, ar trebui să facem mai multe acţiuni în prevenţie, activitate puţin practicată în ultimii ani. Prezentându-le militarilor situaţii, la nivel teoretic, reîmprospătându-le memoria cu anumite realităţi juridice
şi penale, reamintindu-le care este conduita corectă şi care sunt consecinţele săvârşirii unei infracţiuni, sigur i-am determina să conştientizeze o anumită realitate.

Militarii sunt supuşi, zi de zi, unor restricţii şi unui mod de viaţă care impun un venit care să le asigure traiul la un nivel decent. Dacă acest lucru nu există, evident că şi tentaţia apare, îşi doresc în mod justificat o viaţă mai bună, iar statul ar trebui să fie capabil să le asigure un venit care să le permită asta. Este o dorinţă absolut legitimă. Ca ţară membră NATO, în ceea ce priveşte armata, ne raportăm la realităţile vest-europene şi nord-americane. Trebuie să facem asta şi din perspectiva veniturilor şi a recompensării, nu doar a exigenţelor. Atunci când o merită, şi de cele mai multe ori merită, militarul ar trebui să fie şi beneficiarul respectului societăţii.

Nu va exista niciodată, nicăieri în lume, o societate în care infracţionalitatea să fie zero.

Deşi numărul plângerilor penale este mare, în faza de urmărire penală se constată, de cele mai multe ori, că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea rechizitoriului și, astfel, se dau, de regulă, soluţii de clasare.

Prin natura profesiei, militarii sunt persoane mult mai ordonate, (…) mult mai obişnuite cu respectarea regulilor. De aceea, în mod firesc, săvârşesc mai puţine infracţiuni. Cu toate acestea însă, şi ei sunt oameni, evident, sunt supuşi unor tentaţii, unor greşeli.(Irina Nedelcu).