Având în vedere că aproape 50.000 de apartamente din Ploiești sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire al orașului, iată care sunt propunerile din Planul meu pentru Ploiești, un program electoral ”altfel” pe care îl propun cetățenilor odată cu candidatura mea, din partea PNL, la Primăria Ploiești.”
”Planul meu pentru Ploiești”:
”Stimați ploieșteni,
Sunt Bogdan Nica și am onoarea să candidez din partea Partidului Național Liberal pentru cea mai înaltă funcție din orașul nostru.
Vin în fața dumneavoastră voastre cu un plan, nu cu un program electoral. Este un plan pe care l-am conceput pe baza experienței mele manageriale și pe care l-am discutat și îmbunătățit alături de echipa mea de campanie, alături de cei care vor fi consilieri locali în Ploiești. Sunt ploieștean, aici îmi petrec cea mai mare parte a timpului și vreau să fiu mândru de orașul nostru.
De ce ”Planul meu pentru Ploiești” și nu un program electoral convențional, așa cum mulți s-ar fi așteptat ?
Orașul nostru nu se află pe drumul bun. Vedem, simțim, trăim. Am fi putut fi departe, dar din varii motive au fost ratate fonduri importante. Nu este cazul să privim înapoi, în afară de învățămintele pe care le avem de asimilat din greșeli. Contează doar ceea ce va urma!
Nu doresc să polemizez politic, pentru că primăria nu mai are nevoie de dispute, de scandaluri care nu aduc nimic bun. Primăria are nevoie de o administrație competentă, orientată către nevoile comunității, nu către interese personale meschine sau către interese care să-i afecteze bugetul și dezvoltarea. Ploieștenii au nevoie de NORMALITATE, iar normalitatea pornește de la rezolvarea punctuală a problemelor care țin de confortul lor, de servicii publice pentru ei, de pașii făcuți corect pentru dezvoltare. Experiența de viață ne-a învățat că orice problemă are minim două soluții de rezolvare, așa că pentru mine nu există nu se poate.
Ploieștiul este un oraș puternic, cu o economie care îi poate asigura un trai mai mult decât decent, un trai bun pe care ploieștenii îl merită. Administrația locală este obligată să vină în întâmpinarea mediului de afaceri, să fie deschisă comunicării, să asigure infrastructură modernă pentru dezvoltarea acestui mediu. Beneficiile se întorc spre comunitate, iar taxele plătite de ploieșteni constituie fondul din care dezvoltăm orașul.
Este timpul să avem un plan, să nu se mai lucreze ”după ureche”, să nu mai învinovățim pe nimeni pentru ceea ce un primar poate și trebuie să facă, așa cum îl obligă statutul, așa cum îl obligă obrazul în fața celor care îl plătesc. Primarul este angajatul oamenilor, nu invers!
”Planul meu pentru Ploiești” este perfectibil, este deschis propunerilor oricărui cetățean din comunitate, este un proiect pe care îl voi pune în aplicare și cu sprijinul opoziției. Da, sunt un om de echipă, sunt un om deschis. Așa cum este omul Bogdan Nica, așa va fi și primarul Ploieștiului Bogdan Nica!
Lansez în spațiul public documentul atașat acestui comunicat și doresc să îl analizați, să îl discutăm și să îl punem în practică pentru următorul ciclu administrativ. Aștept sugestiile și argumentele atât în mediul online, cât și la întâlnirile pe care le vom avea în toate cartierele Ploieștiului. Vă mulțumesc! Doctor Bogdan Nica”
Planul meu pentru Ploiești – Programul electoral al lui Bogdan Nica
Reparația pasajelor subterane din Bariera București. Termen de execuție: 12–24 luni de la preluarea mandatului;
Marcarea corectă a străzilor, înlocuirea indicatoarelor rutiere și creșterea vizibilității acestora. Termen de execuție: 3 luni;
Crearea unor noi drumuri pentru decongestionarea traficului rutier la intrarea și ieșirea din oraș. Termen de execuție: 12–18 luni;
Obligarea rețelarilor să refacă, pe cheltuiala proprie, conform legii, toate șanțurile săpate în carosabil și trotuare. Termen de execuție: 3-6 luni;
Obligarea companiilor, care dețin guri de vizitare pe domeniul public, să rezolve problema aducerii capacelor de canal la nivelul asfaltului. Termen de execuție: 3-6 luni;
Refacerea trotuarelor și amenajarea de rampe de acces, pentru persoa- nele în dificultate, la toate instituțiile și companiile de interes public din Ploiești. Termen de execuție: 12 luni;
Obligarea companiei Luxten de a repara domeniul public, prin asfalta- rea integrală sau refacerea spațiilor distruse ca urmare a intervențiilor de anul trecut. Termen de execuție: 3 luni;
Reparația pasajelor rutiere care au fost expertizate și încadrate cu risc seismic, de exemplu podul de la Gara de Sud. Termen de execuție: 24–48 luni;
Implementarea unui sistem inteligent de semaforizare care să conducă la fluidizarea traficului. Termen de execuție: 18–24 luni.
Parcări
Demolarea tuturor construcțiilor ilegale de pe domeniul public și utilizarea spațiilor astfel elibe-rate pentru crearea de noi locuri de parcare. Termen de execuție: 3-6 luni;
Identificarea, în fiecare cartier, a spațiilor publice abandonate și transformarea acestora în parcări pentru rive- rani și spații de socializare. Termen de execuție: 6-12 luni;
Amenajarea, cu dotări decente și în zone accesibile, de spații, pentru parcarea mașinilor de serviciu (>3,5 tone), în scopul eliberării parcărilor din zona blocurilor. Termen de execuție: 3-6 luni; )
Eliberarea domeniului public de mașinile abandonate. Simplificarea procedurii de ridicare de către SGU. Reducerea termenului de ridicare de la înștiințare până la ridicarea propriu zisă. Termen de execuție: 6-12 luni.
Salubritate
Aplicarea de urgență a clauzei contractuale care obligă operatorul să mo-
dernizeze și să doteze platformele de gunoi din zona blocurilor, cu pubele noi. Termen de execuție: 6-12 luni;
Spălarea și igienizarea platformelor de gunoi, inclusiv a pubelelor, după fiecare ridicare a deșeurilor. Termen de execuție: 0-3 luni;
Implementarea sistemului de colectare a deșeurilor reciclabile de la populație (atât din zona blocurilor cât și de la case) astfel încât tariful să scadă cu cel puțin 30%. Termen de execuție: 3-6 luni;
Spații verzi și locuri de joacă
Reabilitarea tuturor parcurilor și spațiilor verzi din Ploiești. Termen de execuție: 12-18 luni;
Reamenajarea spațiilor verzi de la blocuri cu implicarea asociațiilor de proprietari. Termen de execuție: 9-12 luni;
„Înverzirea” tuturor spațiilor publice aferente infrastructurii rutiere: sensuri giratorii, scuaruri, etc. Termen de e- xecuție: 9-18 luni;
Toaletarea arborilor și înlocuirea celor uscați, astfel încât să fie eliminat riscul producerii unor accidente care se pot solda cu pagube mate-
riale și chiar cu victime, având în vedere fenomenele meteorologice din ce în ce mai violente. Termen de execuție: 6-12 luni;
Repararea, modernizarea și dotarea cu elemente noi a locurilor de joacă existente și înființarea unora noi în fiecare cartier. Termen de execuție: 12–18 luni;
Rezolvarea legală a problemei câinilor fără stăpân. Termen de implementare: imediat.
Mobilitate și reducerea poluării
Modernizarea parcului auto al orașului cu mij- loace de transport noi, de preferat fabricate în România. Termen de execuție: 18-24 luni;
Extinderea traseelor TCE în localitățile limitrofe, pentru crearea unui sistem de transport public metropolitan. Termen de execuție: 9-12 luni;
Încurajarea folosirii transportului public prin introducerea unui program al „zilelor de transport gratuit” pentru toți călătorii. Termen de execuție: 6–9 luni;
Crearea infrastructurii necesare pentru stimularea folosirii bicicletelor și a celorlalte mijloace de transport personal alternative, ca mijloace de transport sigur pe teritoriul întregului oraș. Termen de execuție: 18–24 luni;
Crearea rețelei kiss&ride în zonele tuturor unităților de învățământ. Termen de execuție: 12–24 luni;
Crearea de „păduri urbane” pe principalele axe/bulevarde ale orașului, prin plantarea de copaci și plante rezistente la poluare. Termen de execuție: permanent;
Încurajarea și susținerea campaniilor de plantări pentru crearea de „centuri verzi” ale orașului. Termen de execuție: permanent;
Cooptarea agenților economici cu potențial poluator, în activități comune, care să aibă ca scop implementarea de măsuri privind reducerea poluării. Termen de execuție: 6–9 luni.
Siguranța cetățeanului
Transformarea Poliției Locale dintr-o instituție birocratică (în prezent peste 50% dintre angajați sunt funcționari de birou) într-una în slujba cetățeanului. Termen de implementare: 6 luni – 12 luni;
Intensificarea patrulării polițiștilor locali în zona unităților de învățământ, în zonele aglomerate (piețe) și mijloacele de transport în comun. Termen de implementare: 3 luni;
Reparația și extinderea sistemului de monitorizare video (acesta există, dar nu funcționează) în intersecții și zonele aglomerate, pentru o intervenție rapidă în cazul unor accidente/incidente. Termen de execuție: 3-6 luni;
Instalarea de camere video în zona de intrare în școli și grădinițe. Termen de execuție: 3-6 luni;
Colaborarea cu Poliția Națională și Jandarmeria pentru intensificarea patrulării, mai ales pe timpul nopții, în zone unde cetățenii reclamă tulburarea liniștii și ordinii publice. Termen de implementare: 3 luni.
Anveloparea blocurilor și consolidarea clădirilor
Continuarea identificării clădirilor cu risc seismic și consolidarea lor. Termen de execuție: 12-36 luni
Continuarea programului de anvelopare a blocurilor: Termen de execu- ție: 12-48 luni
Termoficare
Plata la timp a facturilor Termo Ploiești a subvenției la apă caldă și căldură. Termen de implementare: imediat;
Investiții în infrastructura primară și secundară de distribuție a agentului termic. Termen de execuție: 24-48 de luni;
Modernizarea capacității de producție pentru reducerea consumului de gaze și, implicit, a costurilor. Termen de
execuție: 12-24 de luni;
Montarea de module termice la fiecare bloc, ceea ce va permite locatarilor să stabilească temperatura optimă și programul de furnizare a căldurii. În plus, va fi rezolvată problema apei calde de la etajele superioare, iar facturile pot scădea până la 30%. Termen de execuție: 24-48 de luni.
Apă și canalizare
Demararea negocierilor cu operatorul pentru reducerea tarifelor de racordare la apă, dar mai ales la canalizare. Termen de implementare: 3 luni;
Monitorizarea contractului cu operatorul astfel încât gradul de acoperire a rețelei de apă și canalizare să fie de 100%. Începerea discuțiilor pentru efectuare planificării: imediat;
Rezolvarea problemelor stației de epurare a orașului. Începerea acțiunilor: imediat;
Rezolvarea problemei canalizării cartierului Mitică Apostol. Începerea acțiunilor: imediat.
Mediu de afaceri
Acordarea de facilități activităților economice de pe teritoriul orașului. Termen de începere a planificării: imediat;
Sprijinirea dezvoltării unui antreprenoriat local în industria ospitalității și a restaurantelor, prin aplicarea principiului: „ploieștenii primii”, la toate manifestările organizate de Primărie. Termen de execuție: imediat;
Sprijinirea investitorilor prin dezvoltarea infrastructurii în zonele de dezvoltare a orașului, în coordonare cu necesitățile acestora. Termen de execuție: imediat;
Încurajarea participării mediului de afaceri la luarea deciziilor administrative. Termen de începere a planificării: imediat;
Amplificarea activității și multiplicarea punctelor de tip „Ghișeu Unic” în scopul reducerii la maximum a birocrației. Termen de începere a planificării: imediat.
Educație
Încurajarea colaborărilor între școli și Primărie prin identificarea și susținerea de proiecte comune. Termen de începere a planificării: imediat;
Susținerea de către Primărie a tuturor măsurilor propuse de unitățile școlare, care au drept scop optimizarea procesului educațional, pentru copiii și tinerii orașului. Termen de începere a planificării: imediat;
Încurajarea, susținerea și premierea performanței în școli prin acordarea de burse, finanțări și alte forme de sprijin pentru elevii, echipele și proiectele meritorii. Termen de începere a planificării: imediat;
Îmbunătățirea și/sau dezvoltarea bazei sportive a fiecărei unități de învățământ. Termen de începere a planificării: imediat;
Încurajarea și susținerea formelor asociative între unitățile de învățământ, în vederea realizării de proiecte educaționale comune. Termen de începere a planificării: imediat.
Universitate
Crearea unui plan pe termen lung pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil cu Universitatea Petrol și Gaze, care trebuie să fie unul dintre motoarele puternice ale dezvoltării orașului. Termen de începere a planificării: imediat.
Sport și Timp liber
Restructurarea activității Clubului Sportiv Municipal în scopul servirii ideii de încurajare a sportului de masă, în special pentru copii și tineri. Termen de execuție: 12 luni – 18 luni.
Sprijinirea clubului de fotbal Petrolul Ploiești
prin apeluri către mediul de afaceri pentru susținerea activității echipei și alte măsuri care să asigure susținerea performanței spor- tive. Termen de implementare: permanent;
Susținerea inițiativei private în domeniul sportului. Termen de implementare: permanent;
Crearea unui departament de organizare și/sau coordonare a activităților de timp liber pe raza municipiului, care să exploateze armonios și eficient infrastructura constituită din: Parcul Constantin Stere, Stadionul Petrolul, Centrul Orașului, Sala Sporturilor, Parcul Municipal Vest și Hipodrom.
Sănătate
Rezolvarea de urgență a problemelor clădirilor celor două spitale administrate de Primărie: Pediatrie și Muni- cipal ”Schuller”, prin consolidarea acestora, într-o primă fază. Termen de începere a pla- nificării: imediat;
Identificarea unei soluții viabile pentru activitatea Spitalului de Pediatrie. Termen de începere a planificării: imediat;
Armonizarea activității medicale a spitale- lor de pe teritoriul întregului oraș, în scopul asigurării accesului la act medical de calitate pentru cât mai mulți beneficiari. Termen de începere a planificării: imediat;
Încurajarea dezvoltării parteneriatului Consiliului Județean cu Universitatea Carol Davila, în sensul deschiderii de noi secții și noi locuri pentru viitorii studenți, la Ploiești. Termen de începere a planificării: imediat.
Cultură și Artă
Sprijinirea de către Primăria Ploiești a tuturor activităților culturale și artistice care au loc pe teritoriul municipiului. Termen de începere a planificării: imediat;
Încurajarea artiștilor locali prin sponsorizări și încurajarea actelor de mecenat. Termen de începere a planificării: imediat;
Crearea unei galerii de artă în clădirea Primăriei, astfel încât artiștii orașului să-și poată expune lucrările într-un mediu cât mai adecvat. Termen de începere a planificării: imediat. (Sava N.).