Featured
Polonia ar putea fi dispusă să îşi arunce armata în teren
Weekendul trecut, am avut ocazia să vorbesc cu câţiva polonezi. Nu voi pretinde acum că aceştia mi-au vorbit în numele întregii ţări, însă sentimentul pe care mi l-au lăsat a fost că ei cred că un acord de pace cu Rusia ar fi o greşeală. Este de la sine înţeles faptul că mulţi polonezi sunt interesaţi de subiectul „Rusia”, dar nu sunt implicaţi direct din punct de vedere militar în războiul din Ucraina. Polonia a livrat nişte arme şi provizii, desigur, iar câţiva polonezi au ales să intre direct în luptă, însă Polonia este aţintită asupra unui război în care nu se află.
Polonia are doi inamici istorici: Germania şi Rusia. Pentru mai bine de un deceniu, unul (şi câteodată amândoi) a ameninţat existenţa ţării. Problema germană a fost rezolvată de cel de-al Doilea Război Mondial, însă conflictul a dus la ocupaţia ruşilor, care a durat până la destrămarea Uniunii Sovietice. Polonia a fost, astfel, obligată să nu creadă în noroc. SUA au asigurat securitatea Poloniei, dislocând multe trupe la graniţele sale, însă polonezii nu sunt deloc relaxaţi. Asta pentru că Washingtonul are propriile interese acolo, iar istoria a învăţat Polonia că cei care nu te atacă ori te trădează, ori te lasă baltă.
Este, astfel, deloc surprinzător că Polonia a fost pregătită să acţioneze în Ucraina la începutul conflictului şi că a fost dezamăgită când americanii au prevenit-o faţă de acest lucru. (Washingtonul nu a vrut ca războiul să se răspândească în alte părţi şi nu a vrut ca Moscova să fie mai paranoică decât este de obicei). De asemenea, nu este surprinzător că Polonia nu vrea un acord de pace. Varşovia vede acest moment ca pe unul istoric pentru Ucraina, iar susţinătorii Kievului, inclusiv Polonia, pot vedea slăbiciunea rusească drept o oportunitate pentru a distruge militar Rusia şi a securiza Polonia pentru multe generaţii de acum înainte. Pentru ei, racheta rătăcită lansată săptămâna trecută a fost o reamintire a ameninţării pe care Rusia încă o reprezintă.
În opinia mea, acest lucru nu este posibil nici din punct de vedere militar, nici politic. Forţele pregătite să lupte împotriva Rusiei sunt limitate la cele ucrainene. Armata ucraineană a luptat pentru teritoriul său – întotdeauna un motiv bun – şi a fost în defensivă strategică. Ruşii au fost în ofensivă, ceea ce înseamnă că linia lor de aprovizionare este insuficientă şi fragilă pe măsură ce avansează. Mai mult decât atât, operaţiile de ofensivă extinse pe mai multe zone creează dificultăţi de comandă şi control. Liniile de aprovizionare ucrainene au fost mai puţin tensionate, iar controlul forţelor ucrainene a fost mai puţin încordat şi mult mai eficient. (Ca să nu mai pomenim de liniile de aprovizionare americane paralele.) Drept urmare, ucrainenii au plătit un preţ mare, însă au fost răsplătiţi. Ruşii au plătit un preţ mare, însă au primit recompense mai mici. Chiar şi aşa, ruşii nu au fost înfrânţi. Trecerea la o postură de ofensivă strategică nu va aduce tipul de succes pe care ucrainenii l-au avut în apărarea strategică. Atacarea forţelor ruseşti într-o postură de apărare ar putea duce la eşec.
Polonia ar putea fi dispusă să îşi arunce armata în teren, însă armata poloneză nu are experienţă, nu este testată şi depinde de SUA pentru multe provizii esenţiale. Washingtonul nu este interesat de adoptarea unei posturi de ofensivă. Strategia sa este păstrarea Ucrainei ca o zonă tampon între Rusia şi Europa – una care să prevină un război european sau un nou război rece. Astfel, vrea să evite ocupaţia rusească unde forţele americane ar fi nevoite să lupte. Dacă forţele ucrainene nu reuşesc să îşi apere ţara, SUA au alte opţiuni militare, însă Ucraina este clar prima sa linie de apărare preferată.
O opţiune pe care Washingtonul nu o are este distrugerea permanentă a armatei ruseşti. Pur şi simplu nu are resursele necesare şi voinţa. Ruşii au avut performanţe slabe într-o ţară străină, însă trebuie luat în considerare faptul că şi-ar apăra bine ţara. Distrugerea armatei ruseşti presupune penetrarea Rusiei, iar SUA nu îşi vor folosi armata într-o acţiune care este posibil să eşueze, să nu mai spunem că ar activa un scenariu nuclear. (Nu degeaba, un atac asupra Rusiei ar fi o greşeală strategică. Dacă forţa atacantă ar fi distrusă, o deplasare spre vest ar putea funcţiona întrucât ar absoarbe provizii şi resurse umane).
Din punct de vedere politic, invazia Ucrainei a impus anumite costuri Rusiei şi, deşi opinia publică este diversă, oamenii nu văd în general acest conflict ca pe unul necesar. Atacarea Rusiei ar crea unitate politică acolo unde acum nu există, iar obiectivul politic ar trebui să fie crearea unui dezacord. Dezacordul actual de acolo (nota traducătorului: de la Kremlin) a slăbit motivaţia Rusiei de a lupta. Obligarea forţelor ruseşti de a lupta în afara ţării va păstra acest dezacord, în timp ce mutarea luptei în Rusia ar putea avea un efect opus.
Implicarea ruşilor într-o postură de ofensivă ar avea beneficii atât politice, cât şi militare. În vremuri în care Rusia pare fragmentată la nivel intern şi în care Ucraina este capabilă, cel mai mare pericol este să crezi că un succes anterior înseamnă unul viitor, o problemă pe care succesul militar o creează de obicei.
Dacă Moscova ar fi obligată să intre într-un acord de pace, beneficiul pentru Occident este unul politic. Un acord de încetare a focului ridică probleme despre prudenţa guvernului şi competenţa armatei sale. Având în vedere că distrugerea întregii armate ruseşti nu este o opţiune, un acord de pace creează o forţă politică în Rusia care trebuie lăsată să se maturizeze. Riscul pretinderii unei victorii generale este prea mare, mai mare decât pericolul păcii. Însă preşedintele Vladimir Putin înţelege şi această ecuaţie, deci pierderile ruseşti din Ucraina sunt esenţiale pentru pierderea controlului acestuia.
AUTOR: GEORGE FRIEDMAN
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 23 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



