Heidegger a vrut să dea o alternativă la americanism. Iar succesorii săi, Apel și Habermas, au arătat că înțelegerea lumii presupune cunoașterea experienței americane. Ei au dovedit că edificiul filosofiei nu mai are temelie durabilă decât pe piloni înfipți pe ambele maluri ale Atlanticului. În ceea ce mă privește, venind dintr-o nouă generație, am îmbrățișat propunerea. Am și articulat, pe bazele culturii euro-americane, filosofia pragmatismului reflexiv pentru a face față complexității cunoașterii și vieții de azi.
Suntem, la sfârșitul anului 2022, după o nouă confruntare la urne a democraților și republicanilor, care, se știe, imprimă direcții vieții americane de multă vreme. A fost confruntarea, de această dată, dintre apelul la vot eminamente ideologizat și chemarea la vot primordial economic. Confruntarea nu rămâne între granițele Statelor Unite. Ea se regăsește în multe țări.
Este clar că și în anii ce vin, abordări și idei din Statele Unite ale Americii vor avea cuvânt greu de spus, dată fiind ponderea economică, tehnologico-științifică, militară și culturală a țării care a devenit supraputere hegemonică. Din viața ei politică, cu partide ce au azi viziuni incomparabil mai profilate, se ridică abordări și idei care influențează evoluția lumii.
Ca țară, poți profita de abordările și ideile americane cunoscându-le exact, prelucrând cu pricepere opțiunile lor pe terenul realităților proprii și adoptând decizii adecvate. Cu condiția să ai cunoscători cultivați și inovativi ai Americii și ai propriei țări și decidenți capabili. Altfel, cum se observă ușor în jur, în zilele noastre superficialitatea și sfertodocția unor mijlocitori doar alimentează, direct și indirect, regimuri prostocratice.
În orice caz, viziunile amintite au impact major în viața actuală. Ce rezultă pentru ordinea viitoare a lumii din recenta confruntare americană la urne? La ce ne putem aștepta? Iată doar câteva reflecții.
Cel mai bun cunoscător de azi al economiilor de pe cele două maluri ale Atlanticului, Thomas Piketty, a studiat viziunile din ultimele decenii sub aspectul statutului social al adepților formațiunilor politice, care, se poate admite, este în mare măsură decisiv pentru orientarea societăților. Cunoscutul economist a identificat „sistemul elitelor multiple”, ce s-a creat în perioada 1990-2020 în Franța, dar și în SUA. În sânul acestui sistem, „partidul celor mai înzestrați cu diplome (stânga brahmană)” și „partidul celor cu cele mai înalte venituri și patrimoniu (dreapta comercială)” alternează la putere. Spre finalul perioadei, cele două tind să formeze un „bloc”.
Aceste partide fac, într-adevăr, sub multe aspecte și din când în când, un „bloc”, cum spune Thomas Piketty. Se poate adăuga, „blocul” este astăzi în fața a ceea ce multe analize stigmatizează grăbit, în termeni plini de ambiguitate, ca fiind doar „populism” sau „naționalism” desuete. Există, firește, și așa ceva în viața politică. Dar când nu au fost asemenea -isme în condițiile democrației? Astăzi, însă, e mai curând vorba de altceva.
Nu se poate contesta că în mișcări din țări europene, stigmatizate și reduse în unele analize la „populism” și „naționalism”, este și un protest față de ceea ce se petrece. Guvernările pe cont propriu, precum cele din Ungaria, Polonia, sunt, așișderea, greșit înțelese reducându-le la anateme polemice, din capul locului discutabile. În fond, este vorba de un protest, destul de popular și de eterogen, față de conversiunea oligarhică a democrației și, odată cu aceasta, față de trecerea în simpli propagandiști a unor „democrați”.
În orice caz, în condițiile „sistemului elitelor multiple”, nu se poate stabili cu exactitatea dorită ceea ce va urma. Thomas Piketty, la rândul său, își dă seama de aceasta. El privește evoluția probabilă a societăților moderne, franceză și americană, explorând posibilitatea unei „forme de federalism-social și socialism participativ” (Capital et ideologie, Seuil, Paris, 2019, p.933), bazate pe politici fiscale mai severe față de marile averi. El întreprinde o analiză de capital spre a degaja o perspectivă plauzibilă. În volumul Vivement le socialisme! Croniques 2016-2020 (Seuil, Paris, 2020) ce cuprinde cronicile sale din prestigiosul ziar Le Monde, Thomas Piketty și-a detaliat perspectiva configurând o societate cu „multiple coloane de susținere: egalitatea formării și statul social; circulația permanentă a puterii și proprietății; federalismul social; globalizare sustenabilă și dreaptă” (p. 28). În plan international, „fiecare țară, fiecare unitate politică trebuie să pună condiții pentru comerț cu restul lumii, fără a aștepta aprobarea unanimă a partenerilor”, dar acest „suveranism” va trebui diferențiat de „șovinism”.
Baza de analiză de pe care face considerații Thomas Piketty este statistica ce poate fi găsită în analizele postelectorale din SUA. Aceasta, conchide el, dovedește că „în anii ’60, votul democrat scade când nivelul diplomei crește. Clivajul educativ începe să se aplatizeze în anii 1970 și 1980. Apoi, începând cu anii 1990 și 2000, profilul votului democrat devine din ce în ce mai mult net crescător în funcție de diplomă, în particular, de nivelul diplomelor elevate ale învățământului superior”(p. 935). În 2016, cei cu doctorat, care sunt în jur de 2% dintre alegătorii americani, au votat, în proporție de peste 75% , cu Hilary Clinton. Această tendință se verifică pe parcursul deceniilor menționate.
După ce, decenii la rând, „cei cu diplome” au votat republican, tendința s-a schimbat. În anii 2000-2010, cei cu „licență (bachelor)” i-au votat mai mult pe democrați, decât cei doar cu „high school degree”, chiar dacă nu cu mare entuziasm. Fapt este că partidul democrat din SUA a trecut în timpul unei jumătăți de secol „de la un partid al muncitorilor cei mai modești, la un nou echilibru, în care a devenit partidul celor mai înzestrați cu diplome” (p.938). Educația în SUA era de nivel mai bun decât în Europa, dar, multă vreme, ponderea „celor cu diplome” în viața americană nu era mare. „Cei fără diplome” se regăseau, oricum, în partidul democrat.
Acum, situația este schimbată. Copiii și nepoții „celor fără diplome”, odată deveniți „cu diplome (diplomați)” și, cu aceasta, beneficiari ai unei mobilități sociale ascendente, au votat cu democrații. Restul au votat republican. Partidul democraților a devenit un partid al „celor cu diplome”. Având în vedere că veniturile însoțesc azi diplomele, nu este de mirare că în 2016, „pentru prima oară în istoria americană, partidul democrat a făcut un scor mai bun decât partidul republican pentre cei 10% alegători cu veniturile cele mai mari” (p.939). Căci diplomele elevate au dus la venituri înalte.
Ceea ce nu este, oricum, totul. Vor deveni democrații americani câștigătorii globalizării ce are loc?, se întreabă Thomas Piketty. Posibil, dar nu necesar. „Aceste transformări politico-ideologice depind înainte de toate de raporturile de forță și de capacitățile de mobilizare ale diferitelor grupuri existente. Nimic nu justifică a le analiza ca procese deterministe” (p. 939-940). Rădăcinile tendințelor rămân plurifactoriale.
În viața politică americană se vor confrunta „categoriile celor mai diplomați cu categoriile celor cu cele mai înalte venituri” (p. 940). Dar și cei cu diplome înalte și cei cu venituri mari se combină, încât se alimentează continuu o dinamică a distribuției politice. „În 1990-2020, sistemul de partide politice din Statele Unite se apropie în mod net de un sistem de elite multiple, cu o elită de diplome înalte mai apropiată de democrați (<stânga brahmană>) și o elită de înalți proprietari și venituri înalte mai apropiată de republicani (). Acest regim poate fi în curs de basculare spre un sistem de clasă (clasist), în care elitele de diferite dimensiuni vor fi reunite în sânul partidului democrat , dar acest proces este încă departe a a ajunge la capăt și își poate schimba direcția din rațiuni multiple” (p.941). Multe pot interveni, însă, de acum înainte.
Poate interveni, bunăoară, apropierea celor două elite având în vedere creșterea veniturilor celor cu diplome. Poate interveni finanțarea partidelor. Evoluția depinde și de abilitățile campaniilor electorale. În plus, însă, este fapt că partidul democrat nu mai poate întruchipa valorile egalitarismului de la origini – ceea ce îl va despărți de unii votanți și poate aduce surprize.
De altfel, partidul democrat a devenit „partidul celor cu diplome înalte, dar în sânul unui sistem hiperstratificat și inegalitar” (p. 968). Democrații nici nu caută să schimbe situația. Poate interveni, ca urmare, o nouă exploatare politică a „clivajului rasial”. Democrații au fost la origine segregaționiști, iar republicanul Abraham Lincoln a fost cel care a desființat sclavia negrilor. Dar când președinții Kennedy și Johnson au inițiat legislația emancipării populației de culoare, unii democrați sudiști s-au mutat la republicani.
Structura electoratului american s-a schimbat și sub un alt aspect de importanță crucială – acum, în jur de 30% dintre alegători (11% de culoare, 19% latinos) sunt minorități, iar 70% albi. Ultimii, albii, îi votează predominat pe republicani, minoritățile îi votează masiv pe democrați.
Dar și aceste proporții sunt în continuă mișcare. Ceea ce rămâne în vigoare este diferențierea pe identități, care are impact electoral. Chestiunile identității s-au pus mai acut „în consecința căderii comunismului, ascensiunii fatalismului identitar și pierderii oricărei speranțe de transformare socio-economică fundamentală. Numai o redeschidere a dezbaterii asupra justiției și asupra modelului economic poate permite revenirea chestiunii proprietății și inegalității în fața celei a frontierei și identității” (p.959). În orice situație, compunerea tabloului identităților afectează într-un frel sau altul politica americană.
Încotro se îndreaptă SUA este o chestiune în mare parte deschisă. „Logicile intelectuale și ideologice pe termen lung sunt importante, dar există în aceeași măsură multiple puncte de bifurcare care ar putea face loc la traiectorii diferite” (p.965). Chiar în America apar evenimente neașteptate, cum a fost, de pildă, „revolta fiscală” din California anului 1978, care a prefigurat victoria lui Ronald Reagan. Ne putem aștepta oricând la schimbări ale tendinței majore.
În orice caz, anticiparea a ceea ce survine în societatea americană și din partea supraputerii hegemonice nu este la îndemână, chiar dacă este mai mult decât utilă. Așa cum arată tabloul votanților, calibrul liderilor și anvergura problemelor, votul din 2022 se consumă ca urmare a faptului că decidenții de astăzi vor fi confruntați cu o agendă internă a Statelor Unite mai complicată decât în toată perioada postbelică. Ea ține, în plus, de nevoia ca America să-și optimizeze, cum spune Henry Kissinger, relația dintre vasta ei putere și principiile de conduită ce vin din propria istorie. Sau, cum spun tot mai mulți analiști de prim plan (de pildă, Perry Anderson, American Foreign Policy and its Thinkers, Verso, London, New York, 2015) dintre a rămâne în format de republică sau a organiza un imperiu.
În anii imediați, va avea încă greutate coaliția neobișnuit de eterogenă, care a creat deja dificultăți lumii cu teme ca dislocarea familiei tradiționale, relativizarea diviziunii sexuale, revizuirea istoriei, abandonarea surselor de energie clasice și pe care se sprijină președinția Joe Biden. Erodarea coaliției este lentă. Nu avem încă toate datele, dar se pare că republicanii și-au adăugat votanți, chiar dacă nu au răsturnat raportul de forțe din Senat. Multe depind de acum de ceea ce democrații și republicanii scot la înaintare ca personalități convingătoare. (Din volumul Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii, ediția a doua)
Andrei Marga
