De ce pacea pare imposibilă, irealizabilă? Lumea, mai ales cea europeană, a obosit, s-a săturat de această nouă mare criză provocată, care duce la frig, sărăcie, foamete, falimente, penurii de tot felul, lume care a trecut printr-o altă mare criză inventată şi ea, cea a Covidului şi a obligativităţii unui vaccin netestat şi, după mulţi, foarte periculos.

Dintr-un război bazat pe argumente pseudoreligioase, cvasireligioase sau chiar religioase (dar un religios financiar, religia dolarului universal) nu se poate ieşi prin mijloace raţionale, consacrate de istorie. Rusia e somată cotidian să se explice, să explice de ce a „invadat” Ucraina rusofonă, în vreme ce SUA nu trebuie să explice nimănui ce caută ea însăşi în Ucraina. Împreună cu aliaţii săi vasalizaţi din imperriul american occidental. Şi la fel cum SUA nu trebuie să explice nimănui de ce a integrat, a „anexat” în NATO foşti aliaţi vasali ai URSS din fostul Pact de la Varşovia, aflaţi în „vecinătatea apropiată” a Rusiei (eliberată din URSS).

Crede şi nu cerceta! Propaganda civilizaţiei occidentale, civilizaţie aflată în mod evident pe o pantă descendentă, mai ales în ceea ce priveşte credinţa şi morala, e doar o variantă degradată a credinţei medievale în Papa de la Roma, conducător universal autoproclamat şi în Dumnezeul său de tip Ev Mediu occidental. Şi asta în special după Marea Schismă de Orient din 1054.

Noul Papă de la Washington, numit azi Joe Biden şi ales, după mulţi, după „trumpişti”, în mod fraudulos, luptă azi deopotrivă cu regii ostili germanici (patronatele germane) şi cu creştinătatea ortodoxă, condusă altădată de la Constantinopol, astăzi turcitul Istanbul. Principala victimă a sancţiunilor impuse Rusiei de SUA (şi de vasalii săi din UE) pare a fi azi tot aceeaşi Germanie. Rusia joacă rolul său tradiţional de 1.000 de ani, reprezintă Orientul ortodox, Noua Romă, Noul Constantinopol.

Papa de la Washington îi are în vizor şi pe chinezi, ca şi pe oricine, mai ales din Asia, nu se supune dictatelor papale, cu multiplele lor „clauze”. Dolarul şi hegemonia unipolară americană trebuie să mai trăiască cel puţin 100 de ani – proiectul neoconservator New American Century (atribuit lui Robert Kagan, soţul Victoriei Nuland). Conflictul în curs nu e decât o etapă din războiul de 20 de ani deja programat.

Dar, pe lângă strania dimensiune religioasă, conflictul din Ucraina are şi o dimensiune psihologică, de fapt, psihiatrică. Rusofobia, boala de care suferă, paradoxal, mai mult Occidentul decât unele ţări din imediata apropiere a Rusiei, printre care şi România, a acumulat biblioteci întregi, cu autori francezi, englezi, americani şi germani, dintre care cel mai celebru e Marchizul de Custine (1790-1857), reeditat în toate limbile, dar mai ales în SUA, de sute de ori.

Marele economist american Michael Hudson demonstrează câteva dintre aceste idei şi destule altele, în primul rând economice, într-o conferinţă atinsă de aripa geniului, anume făcută pentru Germania: „Paralela cea mai apropiată pe care o pot găsi este lupta din Evul Mediu european între papalitatea romană şi regii germani – ai Sfântului Imperiu Romano-German – în secolul al XIII-lea. Acest conflict a împărţit Europa după nişte linii asemănătoare celor de azi. Mai mulţi Papi l-au excomunicat pe Frederic al II-lea (împăratul Sfântului Imperiu) dar şi pe alţi regi germani, şi şi-au moblizat aliaţii la luptă împotriva Germaniei şi a controlului pe care îl exercita ea în Italia de Sud şi în Sicilia.

Antagonismul Occidentului împotriva Orientului a fost suscitat de Cruciade (1095-1291), tot aşa cum războiul rece actual este o cruciadă împotriva economiilor care ameninţă dominaţia Statelor Unite asupra lumii. Războiul medieval împotriva Germaniei urmărea să decidă cine trebuia să controleze Europa creştină: papalitatea, Papii devenind împăraţi mundani, sau conducători laici ai unor regate individuale care revendicau puterea de a le legitima şi accepta moral. Pandantul Europei medievale la noul război rece al SUA împotriva Chinei şi Rusiei a fost separarea Bisericilor din Orient şi Occident în 1054. Cerând un control unipolar asupra creştinătăţii, Leon al IX-lea a excomunicat Biserica Ortodoxă de la Constantinopol şi toată populaţia creştină care o compunea. […]
Această ruptură i-a creat o problemă politică diplomaţiei romane: cum putea menţine toate regatele Europei occidentale sub controlul său şi revendica dreptul la subvenţii financiare din partea lor ? Acest obiectiv implica subordonarea regilor profani autorităţii religioase papale. În 1074, Papa Grigore al VII-lea, Hildebrand, a anunţat 27 de Dictate Papale care cuprindeau strategia administrativă ce-i permitea Romei să-şi asigure puterea asupra Europei. Aceste exigenţe papale [sancţiunile economice de astăzi – n.n.] prezintă o paralelă frapantă cu diplomaţia americană de azi” („Germany’s position in America’s New World Order”, michael-hudson.com, 2.11.2022).

SUA nu-şi mai respectă nici măcar propria Constituţie. Războiul din Ucraina împotriva Rusiei nu e un război declarat cu acte în regulă, e doar un război prin proxy, şi nici nu e purtat ca un război în interesul clar al SUA. Doar al Marii Finanţe, al Wall Street-ului, al marilor averi (care au cumpărat mult pământ în Ucraina), al FMI-ului, Băncii Moncdiale, UE, OMC etc. Într-un cult pe faţă al Davos-ului. E doar un război împotriva „necredincioşilor”.

Cel mai mare „necredincios” e chiar Vladimir Putin, care trebuie imperios înlăturat de la putere şi înlocuit cu un nou Boris Elţîn subaltern. Va urma, probabil, într-o nouă etapă, Xi Jinping al Chinei, pe care Statul Profund american nu a reuşit să-l împiedice să obţină un al treilea mandat de cinci ani prin sprijinul acordat „bandei” lui Hu Jintao. Hu Jintao a fost scos ostentativ din sală manu militari în ultima zi a Congresului Partidului Comunist Chinez, în văzul întregii lumi.

Michael Hudson crede că războiul Occidentului, războiul SUA cu cealaltă lume în reorganizare, lumea B, poate dura între 10 şi 20 de ani: „Această fractură mondială promite să fie o luptă de 10 sau 20 de ani pentru a se decide dacă economia mondială va fi o economie unipolară dolarizată, centrată pe Statele Unite, sau o lume multipolară şi multidevize, centrată pe inima Eurasiei, cu economii mixte public-privat. Preşedintele Biden a caracterizat această împărţire ca fiind aceea între democraţii şi autocraţii. Această terminologie e un tipic dublu limbaj orwellian. Prin „democraţii”, el înţelege Statele Unite şi oligarhiile financiare occidentale aliate. […] Prin „autocraţii”, Biden înţelege ţările care rezistă acestei preluări a controlului prin financiarizare şi privatizare. În practică, retorica americană semnifică promovarea propriei sale creşteri economice şi a propriului nivel de trai, menţinând Finanţa şi banca în chip de servicii publice” (Idem).

Printre cei mai mari contributori la războiul din Ucraina sunt SUA (3,6 % din bugetul de Apărare propriu transferat în Ucraina), Marea Britanie (6,7 %), Polonia (15 %), Letonia (41 %), Estonia (37 %), Lituania (16,7 %). Aceste ţări reprezintă linia întâi a efortului militar din Ucraina împotriva Rusiei. Dar mai sunt şi alţi contributori : Canada (4,1 %), Germania (2,4 %), Luxemburg (11,9 % din bugetul de Apărare propriu transferat în Ucraina), Slovacia (9,9 %), Republica Cehă (9,4 %), Suedia (4,3 %), Norvegia (4,4 %), Slovenia (8,5 %), Danemarca (6,2 %), Grecia (3,3 %). Aceste contribuţii cumulate înseamnă 41 de miliarde de dolari, adică de 7,6 ori mai mult decât bugetul de Apărare al Ucrainei pe 2022 şi 86 % din bugetul de Apărare al Rusiei. România şi Austria nu contribuie decât cu 0,1 % din bugetul lor de Apărare, iar Ungaria nu apare deloc în acest tablou.

Volodimir Zelenski e dispus să negocieze pacea numai în condiţiile sale: să recupereze toate teritoriile anexate de Rusia, inclusiv Crimeea, Rusia să plătească integral reconstrucţia Ucrainei şi, eventual, Vladimir Putin să fie purtat şi arătat într-o cuşcă prin Kiev (şi Washington ?) ca altădată Baiazid învins de Timur Lenk. Crede vreun om raţional că aşa ceva e posibil? Desigur, Zelenski e doar o marionetă care vorbeşte ce îi dictează patronii săi, cei care, de altfel, finanţează războiul.

România se găseşte la marginea lumii A, lumea americană. Ca să scape de istoria anterioară, cea dintre 1947 şi 1989, ocupaţia sovietică, românii au ţinut atât de mult să se integreze în NATO şi în UE. Dar interesele SUA erau diferite de cele ale României. Românii credeau şi încă mai cred în Punctul 5 al Tratatului NATO. SUA avea nevoie de o ţară în coasta Rusiei şi cu acces la Marea Neagră. SUA nu a fost niciodată Moş Crăciun pentru nimeni. Nici măcar pentru Marea Britanie. Cu excepţia Statului Profund din România, a oligarhilor, a serviciilor secrete, a înalţilor funcţionari, a presei miluite şi a jalnicilor politicieni din toate partidele, mari şi mici, la putere sau în opoziţie, România are însă mai toate caracteristicile lumii B.

Petru Romoşan