Featured
Dată fiind interdependența țărilor, nu există alternativă rațională la cooperarea cu China
Afirmarea Chinei ca supraputere este deja loc comun. Tot mai mulți acceptă afirmația celui mai bun specialist german în materie, Eberhard Sanschneider, că, oricare ar fi împrejurările, China nu mai poate fi oprită. Confruntarea este o eroare.
Deja Andre Malraux avertiza cât de gravă pentru lume ar fi oprirea, fie și parțială, a producției, de pildă la Canton. Azi se vede bine că încetinirea ritmului de creștere economică în China pune economia mondială în dificultate. Și că, pe de altă parte, multe țări câștigă enorm cooperând amplu cu China.
Guvernările mature caută astăzi această cooperare. De aceea, interesează acum nu numai ponderea Chinei în lume, ci și vederile cu care ea vine pe scenă. M-am referit în alt loc la cultura ei. Aici mă opresc asupra felului în care China privește lumea ca întreg.
O carte excelentă și-a propus să capteze vederile esențiale ale „uriașilor” Asiei – China, India, Japonia – care urcă pe scena lumii și o modifică (Mathieu Duchatel, Max-Jean Zins, Guibourg Delamotte, Le monde vue d’Asie, Philippe Picquier, Arles, 2012). Demersul este esențial în situația în care stăruie încă prejudecăți și clișee grosiere cu privire la acea parte a lumii, datorate sărăciei informării și îngustimii opticilor.
Din capul locului, este de subliniat că acești „uriași” aduc perspective asupra lumii ce nu au de a face cu zvonurile exotice și impresiile celor care vorbesc fără a cunoaște câtuși de puțin. Ele scapă descrierilor colonializatorilor de altădată. Ele nu au nimic comun cu optica atribuită „asiatismului”. Sunt vederi reprezentative, de care este de ținut cont.
Cartea deja amintită consemnează mai întâi pragurile de viziune ce au fost trecute în China și apoi în lume. Bunăoară, deja în secolul al treilea î.e.n. s-a creat viziunea asupra lumii axată pe „centralitatea” acestei țări. China este considerată „imperiul de mijloc (Zhongguo)”, în raport cu care sunt țări tributare (chaogongguo), iar țările nontributare erau considerate „barbare”. „Împăratul” chinez este socotit trimisul de sus, cu un „mandat al cerului (tianming)” și însărcinat să aplice „ordinea cerului (tianxia)” printre pământeni.
Nu numai că a dat tabloul sinocentric al lumii, dar China a izbutit în timp sinizarea populațiilor din jur, începând cu mongolii. În epoca modernă, China a devenit, însă, obiect al imperialismului de diferite origini, ceea ce a creat printre chinezi imaginea unei țări care nu este singură și sigură în lume, ci trebuie să-și afirme profilul printre alții.
În ultima decadă, China a devenit a doua putere economică mondială. Ea privește lumea prin prisma priorităților ei interne și întreține o dezbatere în chestiunile majore ce o privesc: să participe la guvernanța mondială?, este ea țară în curs de dezvoltare sau mare putere?, trebuie să devină putere navală?, acceptă ea ordinea mondială actuală sau caută să o modifice?, ce este de folosit din globalizare?, trebuie intervenit în treburile altor state sau urmate interesele proprii?
Pe fondul amestecului extern în treburile Chinei din secolele anterioare, s-a forjat noțiunea de „suveranitate (zhuquan)”, ce stă pe frontispiciul abordării chineze a relațiilor internaționale. Suveranitatea a și devenit mentalitate populară la chinezi, iar în politica internațională, China o apără și astăzi. Se poate adăuga, din perspectiva a ceea ce se petrece acum, că „în marile ideologii – naționalismul și socialismul – China își va regăsi resursele pentru a-și recuceri independența și a-și redefini raportul său cu lumea” (p. 37), încât ea promovează azi aceste opțiuni majore. Lunga tradiție diplomatică îi procură Chinei suplețe în promovarea acestor opțiuni, iar cine vrea relații profitabile cu ea, are a le lua în seamă.
Cu această privire asupra lumii, China a modificat deja în câteva rânduri politica internațională în ultimul secol. De exemplu, Mao Zedong a refuzat divizarea lumii în Est și Vest și a formulat „teoria celor trei lumi”, prin care a lansat mișcarea nealiniaților. Deng Xiaoping a pus problema depășirii „lumii unipolare” (p. 44). Sub Jiang Zemin, s-a trecut efectiv la construcția „lumii multipolare”. Hu Jintao a cerut paritatea Chinei cu celelalte țări sub conceptul „lumii armonioase (hexie shijie)”. Xi Jinping a decis finanțarea de către China a construirii rutelor comerțului global.
China se socotește țară amputată de unele dintre teritorii (Taivan este numai unul), iar „unificarea finală a teritoriilor chineze” este o prioritate a politicii internaționale a Chinei (p. 48). Reprezentanții ei au elaborat conceptul de „putere bazată pe convingere (huayuquan)” – un echivalent al conceptului „puterii blânde (soft power)”, creat de Joseph Nye – și lucrează la extinderea audienței culturii chineze. Prezența instituționalizată pe glob a Chinei este azi fără egal. Îți dai seama de anvergura ei unică fie și numai observând rețeaua mondială a Institutelor Confucius. O cunosc după ce am avut onoarea de a funcționa ani la rând, alături de specialiști americani, germani, francezi, chilieni, australieni, unguri, în grupul consultativ internațional al Fundației Hanban din Beijing, care coordonează ansamblul.
China își asumă că „drepturile omului” trebuie promovate neslăbit. Ea pune în față „dreptul la dezvoltare” – care înseamnă „responsabilitate ce se impune prin prioritatea oricărui guvern de a satisface nevoile materiale ale populației” (p.57). În optica Chinei, aducerea în fruntea administrației a cetățenilor capabili să servească concetățenii este cheia dezvoltării și soluțiilor, încât un regim are a fi mai presus de orice meritocratic.
Nu se poate despre China, la obiect, fără a o cunoaște direct și fără a-i înțelege istoria. De aceste condiții este convins americanul Michel Schuman, cu o carte monumentală, Superpower Interrupted (Hachette Book Group Inc., 2012), tradusă în germană sub titlul Die ewige Supermacht. Eine chinesische Weltgeschichte (Propyläen, Berlin, 2022), din care și cităm. Autorul a petrecut două decenii în China și cunoaște detaliat arhivele.
El argumentează că dea lungul istoriei chineze – care este cea mai lungă dintre istoriile naționale, vestigiile ei scrise datând de mai mult de un mileniu înainte de Hristos – regăsim o viziune elaborată și de rară durabilitate asupra lumii. „Chinezii au, cu siguranță, propria concepție asupra lumii, care era înrădăcinată în istoria lor, filosofia lor politică și percepția lor. Potrivit acestei concepții, China trebuia să stea pe un postament propriu, care să fie de departe superior altor popoare” (p. 309-310). Această vedere era legată de o superioritate ce vine din adâncurile istoriei și înaintează. „În istoria universală a Chinei a existat un sistem global de acțiune deja cu secole în urmă, înainte ca portughezii să se ivească pe coastele Indiei. Iar China era inima care alimenta cu substanță vitală întreaga economie a lumii, spre deosebire de Europa de Vest, care juca un rol nesemnificativ în această ordine timpurie a lumii. În același timp, China era un consumator de nesaturat al mărfurilor provenind din restul lumii – de la jad trecând prin piper la relicvele budiste – și un centru de producție care era capabil să dea mărfuri de lux într-o măsură mai mare decât orice economie de atunci” (p. 225). Conexiunile Chinei cu alte civilizații nu erau mai prejos. „Deja în secolul de dinaintea nașterii lui Iisus Hristos s-au format rețele comerciale care se întindeau asupra pământurilor Asiei și au legat marele civilizații ale Chinei, Indiei, Persiei și Romei una de alta” (p.226). Notoritatea produselor chineze era deja largă. „Totuși, dea lungul unei mari părți a istoriei umanității, China era cunoscută prin articolele de lux excelent fabricate, de înaltă valoare, care fuseseră produse cu o tehnologie și cunoștințe de specialitate ce nu erau cunoscute nicăieri căci oamenii nici nu se apropiaseră de această cunoaștere” (p. 233). Inițiatorul filosofiei moderne în Europa, Francis Bacon, a elogiat trei invenții ale umanității – tiparul, praful de pușcă și compasul – care au schimbat literatura, ducerea războiului și navigația. Nici lui nu-i era limpede că toate trei erau invenții chineze (p.249). Iar paternitatea chineză nu se reduce nicidecum la acestea.
„Izvorul” prezenței extraordinare în lume a Chinei, care a făcut din ea o supraputere de-a lungul istoriei, a fost „capacitatea uimitoare de a crea lucruri și de a descoperi, iar aceasta pe o paletă largă de științe și tehnologii – de la astronomie, prin chimie, la simpla fabricare. De-a lungul marii părți a istoriei documentate, europenii nu puteau concura sub aspectul tehnologiei cu China” (p.249). Deja în Antichitate, chinezii aveau întreprinderi de producție (p.254) și au deținut apoi secole la rând avansul. Tăria Chinei a fost mereu cultivarea persoanei (p.185) care se ridică prin educare și caracter la înălțimea răspunderilor sociale. În China, „funcționarii învățați (gelehrten Beamte)” au controlat birocrația (p. 210), iar chinezii au încredere nestrămutată în cultura proprie.
Chinezii au avut motive să considere că „civilizația chineză ar fi civilizația însăși. Acest principiu al considerării de sine și a lumii din jur, felul chinez de a privi, susține întreaga istorie imperială, relațiile cu alte popoare – însăși istoria prezenței în lume a Chinei” (p.397). Principiul stă și astăzi la baza unei viziuni asupra lumii. „Civilizația chinezilor a fost în centrul lumii; ei erau cei care puneau condițiile pentru contactul lor cu restul lumii, nu invers. Ideile, produsele și instituțiile chineze se varsă în exterior, lumea vine după China atunci când este vorba de bogăție, cărți, filosofie și lucruri minunate” (p.452). A fost fapt, dar rămâne și aspirație continuă.
În istoria lor, chinezii s-au condus și se conduc după felul propriu de a privi lumea. „Statalitatea Chinei în secolul al 21-lea are mai multe asemănări cu predecesoarele sale clasice imperiale decât se poate recunoaște la o primă privire” (p.33). Autorul cărții Superpower Interrupted aduce o amplă argumentație în sprijinul tezei după care China a avut, totuși, continuu profilul de „supraputere”(p. 28). El pledează în favoarea părăsirii prejudecăților generate de istoria europeană modernă, asumând, cu toate consecințele, împrejurarea că în China s-a profilat o abordare a lumii diferită de cea euro-americană (p.36), după ce însăși viața chinezilor a fost alta. Sunt foarte multe aspectele de diferență specifică ale acestei abordări.
Bunoară, din timpuri mai vechi decât cel al scrierii Bibliei, în China s-a scris despre „marele potop” (p. 46), despre oamenii buni care urcă pe tron (p.48) și despre omul din fruntea celorlalți având un „mandat al Cerului” (p.56). În vremea lui Socrate, a profeților evrei și a lui Buddha, un șir de cugetători, în frunte cu Confucius, a conturat această direcție și a orientat viața chinezilor.
Confucius însuși a dat formă „maniei chineze de a fi educat” (p.63), ca secret al vieții izbutite, și a fost, prin învățătura sa, la originea unei mari forțe unificatoare. Meritocrația, pe care a delimitat-o cu claritate, după ce el însuși a fost produsul ei, avea să marcheze continuu istoria Chinei și i-a asigurat țării întâietatea. În baza ei, funcționarul public nu poate fi decât dintre cei mai educați oameni din societate. Pentru chinezii descoperitori ai „civilizației”, toți oamenii sunt egali și buni de la naștere (p.68), educația și caracterele lor fiind cele care îi diferențiază și le, procură prețuire.
De multe secole, chinezii au gândit chestiunile de stat și au acumulat cunoștințe și o înțelepciune proprie. Împăratul este pentru ei și „izbăvitorul” (p.95) comunității, trimis din Înalt. Convingerea superiorității Chinei este solidă dintotdeauna printre intelectualii ei (p.121), aceștia considerând lumea ca fiind o ierarhie, cu țara lor în frunte.
Chinezii consideră China drept „centrul și măsura ordinii mondiale” (p.126). Baza mereu solidă pentru asemenea pretenție este civilizația țării (p.133), care a făcut-o capabilă să integreze populațiile pe care le-a întâlnit de-a lungul istoriei. China a modelat alte culturi, începând cu coreenii și japonezii, și a rămas cultura originară a continentului asiatic.
De câteva decenii, psihologi americani proeminenți explorează direct faptul că în China s-a creat, dea lungul impresionantei ei istorii, o vedere asupra lumii alta decât cea euro-americană. Ea are realizări tot mai mult comparabile, încât se cere recunoscută ca atare. Ei vorbesc de „longevitatea diferențelor” culturale și de nevoia de a le lua în seamă fără tentația de a privi o cultură prin prisma alteia. Bunăoară, putem vorbi legitim în cele două culturi de „atribuire cauzală”, dar și, respectiv, de „modelare cauzală”, de „categorii și reguli”, dar și de „relaționări și similarități”, de „logica și legea noncontradicției”, dar și de „dialectică și calea mediană”. „Cogniția umană nu este oriunde aceeași…. Oamenii folosesc instrumentele cognitive care par să aibă sens pentru ei – în funcție de sensul pe care-l atribuie lumii” (Richard E. Nisbett, The Geography of Thought. How Asians and Westerners Think Differently …. and Why, Free Press, New York, London, Toronto, Sydney, 2007, p. XVII). De la această premisă este de plecat.
În fond, sunt feluri ireductibile de a privi lumea ancorate în trăiri diferite ale realităților. Diferențele se regăsesc în abordarea multor chestiuni practice. De pildă, „nu ar trebui să fie o surpriză faptul că chinezi sunt înclinați să atribuie comportamentul contextului, iar americanii să atribuie același comportament celui care decide” (p.114). Peste toate, „pentru asiatic, lumea este un loc complex, compus din substanțe continue, inteligibile în termenii unui întreg, mai curând decât ai părților, și subordonat mai mult controlului colectiv, decât celui personal. Pentru occidental, lumea este un loc relativ simplu, compus din obiecte discrete ce pot fi înțelese fără a da importanță nejustificată contextului și considerându-le supuse în primul rând controlului personal” (p.100).
Analizele pe care le-am invocat sunt din nou actuale. Spun aceasta văzând avalanșa de considerente propagandistice care acoperă astăzi raportarea la „uriașii” Asiei, îndeosebi la China. Avalanșă ce se observă mai ales în țări europene cu dinamică redusă, în care dezbaterea publică și educația s-au umplut iarăși de carențe. La noi, „personalități” de mucava nu pricep, aidoma agitatorilor de circumstanță, că falsurile lor curente nu lovesc China, cum speră, și nici nu servesc la ceva, ci îi împiedică pe români să fructifice relații cu o țară care participă amplu la configurarea lumii.
Oricine este liber să spună ce vrea. Dar considerentele ar trebui subordonate înțelegerii faptului că, în țările Asiei, funcționează un fel de vedea lumea care nu se lasă epuizat de ideologii și propagande, căci vine din adâncimea istoriei. Ordinea lumii pe care acest fel o propune este diferită.
Andrei Marga
Administratie
Parcul din Florești, deschis înainte de începerea școlii pentru un traseu mai sigur al elevilor
Acces permis, deși amenajările nu sunt încă finalizate
Locuitorii comunei Florești pot folosi, începând de astăzi, noul parc amenajat în localitate. Decizia a fost luată înaintea începerii anului școlar, pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri pe un traseu considerat mai sigur decât cel de-a lungul drumului intens circulat.
Primarul comunei Florești, Simona David, a anunțat că parcul este deschis publicului, chiar dacă anumite dotări urmează să fie montate în perioada următoare. Sistemul de supraveghere video și băncile din foișor sunt programate să fie instalate săptămâna viitoare.
Apel către localnici pentru protejarea spațiului verde
Edilul le-a transmis locuitorilor să manifeste responsabilitate și să contribuie la păstrarea parcului într-o stare corespunzătoare. Printre recomandări se numără depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate, protejarea arborilor tineri și a florilor recent plantate, precum și evitarea accesului pe suprafețele verzi.
De asemenea, utilizatorii parcului sunt îndemnați să nu deterioreze băncile, foișorul sau celelalte elemente de mobilier urban.
„Felul în care arată parcul depinde de fiecare dintre noi”
În mesajul adresat comunității, primarul Simona David a subliniat că întreținerea spațiului depinde în mod direct de comportamentul celor care îl folosesc.
„Vă invit să ne bucurăm de acest parc și, în același timp, să îl protejăm. Să păstrăm curățenia, să nu distrugem vegetația și mobilierul și să avem grijă de toate dotările. Aspectul și igiena parcului sunt responsabilitatea noastră, iar modul în care îl păstrăm reflectă respectul pe care ni-l acordăm unii altora”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.
Edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în păstrarea noului spațiu public.
Administratie
Comunitatea din Cornu de Jos, unită în jurul unui moment de sărbătoare și credință
Slujbă arhierească la Parohia „Sfânta Parascheva”
Locuitorii din Cornu de Jos au participat la un moment cu o puternică încărcătură spirituală, odată cu oficierea unei slujbe la Parohia „Sfânta Parascheva”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La eveniment a fost prezent și Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, care s-a alăturat credincioșilor din localitate.
Lucrările bisericii, binecuvântate în prezența credincioșilor
Ceremonia a inclus sfințirea lucrărilor efectuate în ultima perioadă la lăcașul de cult. Modernizările și intervențiile realizate au fost posibile prin implicarea comunității locale, care a contribuit la protejarea și întreținerea unui important reper religios și cultural al comunei.
Prin eforturile depuse, credincioșii au demonstrat încă o dată că solidaritatea și responsabilitatea comunitară pot susține păstrarea patrimoniului spiritual al localității.
O revenire cu valoare simbolică
Prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul la Cornu de Jos a avut o semnificație aparte. Ierarhul s-a aflat din nou în mijlocul comunității după o vizită similară desfășurată în 2017, când a oficiat slujba de sfințire a capelei cimitirului parohiei.
Revenirea sa a oferit evenimentului o dimensiune simbolică, întărind legătura dintre Biserică și credincioșii din Cornu.
Virgiliu-Daniel Nanu: „O comunitate devine puternică atunci când oamenii se adună în jurul valorilor comune”
Potrivit unui mesaj transmis de Consiliul Județean Prahova, președintele instituției i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea lucrărilor și a mulțumit ierarhului pentru participarea la eveniment.
„Astfel de momente ne arată cât de solidă poate fi o comunitate atunci când oamenii se mobilizează în jurul valorilor și convingerilor comune. Îi felicit pe toți cei care au sprijinit lucrările desfășurate la acest lăcaș de cult și îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru că a fost din nou alături de credincioșii din Cornu”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu, citat de Consiliul Județean Prahova.
Tradiția și patrimoniul local, în atenția autorităților județene
Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au reafirmat sprijinul instituției pentru valorile religioase, tradițiile și patrimoniul care definesc identitatea comunităților din județ. Evenimentul de la Cornu de Jos a evidențiat rolul pe care implicarea locală îl are în conservarea locurilor cu importanță spirituală și istorică.
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” produce șefi din foști plutonieri, cocoloșește „academia de cămătărie” de la CAR, umilește polițiști cu 30 de ani de muncă și împinge spre pensie, în pas alergător, personaje precum „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, ajungem azi în punctul în care se clarifică, definitiv, diagnosticul:
la IPJ Prahova nu vorbim doar de corupție, ci și de analfabetism funcțional la vârf.
Nu e pamflet, e realitatea din propriul lor site oficial.
Ginel Preda și Marcel Bălan – eternii interimari cimentați la conducere
Nu mai reluăm aici, decât în treacăt, „CV-urile de aur” ale Grădiniței de Cadre:
– „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, plutonier lipit de scaunul de șef de oraș și împins spre pensie cu cinci dosare disciplinare la subraț;
– „Academia de Cămătărie” de la CAR IPJ Prahova, cu milioane evaporate „în familie”;
– „Resurse Inumane”, condus de „doamna șefă” aterizată pe post prin combinații de dormitor, nu prin concurs.
Astăzi, sub reflector intră proaspeții „titulari” ai conducerii IPJ Prahova:
comisarul de poliție Ginel Preda, care a luat examenul de titularizare pe funcția de inspector-șef acum două săptămâni,
și comisarul Marcel Bălan – da, același Marcel Bălan cu „păpușa gonflabilă”, conexiuni dubioase și probleme de integritate – care vineri a devenit oficial adjunct al IPJ Prahova.
Nu comentăm acum cum au luat examenul. Probabil pentru merite „deosebite și vitejești” în arta împingerii gunoiului sub preș. Dar există un detaliu care spune totul despre „transparența” și „egalitatea de șanse” din sistem.
Concurs secret, cu ușa închisă: șefii au aflat când era deja prea târziu
La examenul pentru funcția de inspector-șef al IPJ Prahova, condus acum de Ginel Preda, anumiți șefi din IPJ au aflat de concurs abia cu două zile înainte de închiderea înscrierilor.
Două zile.
Chiar dacă ar fi vrut să participe, nu mai aveau timp să pregătească dosarele și documentele necesare. Adică exact atât cât îi trebuie sistemului ca să spună, cu aer grav, „a fost concurs, a fost deschis, putea oricine să se înscrie”, știind foarte bine că în realitate ușa a fost ținută întredeschisă doar pentru cine trebuia să intre.
Asta nu e transparență, asta e regie ieftină:
– îi anunți pe unii la timp,
– pe ceilalți îi anunți când nu mai au timp,
– și apoi prezinți rezultatul drept „victoria meritocrației”.
Aceeași poveste la adjunctul Marcel Bălan: omul cu gonflabile, incompatibilități constatate de ANI și familia parcată la „Furturi din conducte” ajunge, brusc, cimentat pe funcție, după ani de interimat. Nimic nou la IPJ Prahova: cine trebuie, rămâne; cine deranjează, zboară.
„Subcomisar-șef de poliție” – noua invenție științifică a IPJ Prahova
Dacă ar fi fost doar combinații, poate am fi spus că e „doar” corupție. Numai că IPJ Prahova reușește performanța de a fi și corupt, și needucat.
Pe site-ul oficial al IPJ Prahova, sub ochii tuturor, apare următoarea formulare pentru ofițerul Bulei Laura:
„subcomisar șef de poliție Bulei Laura”.
Citiți bine:
subcomisar-șef de poliție.
Nu există, în România, gradul de „subcomisar-șef de poliție”.
Există ori subcomisar, ori comisar-șef.
La IPJ Prahova, însă, s-a inventat hibridul administrativ perfect pentru a ilustra halul în care a ajuns instituția.
Când oamenii care conduc un inspectorat județean de poliție nu sunt în stare să scrie corect un grad profesional de pe propria lor organigramă, ce pretenții să mai avem că pot citi un dosar penal, un raport de control sau o dispoziție legală?
„Vai de steaua noastră ca cetățeni, vai de steaua lor care conduc acest hău numit IPJ Prahova.”
Cursul scurt de cultură juridică pentru Ginel, Bălan & Co.
Dacă proaspeții „cimentați” în funcții – Ginel Preda și Marcel Bălan – nu au avut timp să învețe măcar ierarhia gradelor pe care le conduc, Incisiv de Prahova le oferă, gratuit, un scurt curs de cultură juridică:
Ierarhia oficială a ofițerilor din Corpul comisarilor, conform Statutului polițistului, include doar trei grade, în ordine crescătoare:
- Subcomisar de poliție – echivalentul gradului militar de maior
- Comisar de poliție – echivalentul gradului militar de locotenent-colonel
- Comisar-șef de poliție – echivalentul gradului militar de colonel
Atât.
Nu „subcomisar-șef”, nu „super-sub-comisar”, nu „comisar interimar etern”.
Confuzia apare când oameni care nu stăpânesc nici măcar terminologia de bază pun laolaltă „subcomisar” cu „comisar-șef” și inventează un grad care nu există în lege, dar există, iată, pe site-ul IPJ Prahova.
Un subcomisar poate ocupa o funcție de conducere (șef de birou, șef de serviciu), dar gradul rămâne subcomisar. Nu se transformă, prin dorința sau prostia cuiva, în „subcomisar-șef”.
Când IPJ Prahova ajunge să deformeze chiar limbajul legal al propriilor grade, avem imaginea perfectă a analfabetismului funcțional la vârf:
– oamenii nu mai știu ce grade au,
– ce competențe au,
– ce atribuții au,
dar știu foarte bine cum se iau examenele cu ușa între-deschisă, cum se fac pensionările fulger și cum se pun botnițe ziarelor incomode.
Când prostia întâlnește aroganța: sinteza „Grădiniței de Cadre”
Așa cum se vede și în documentele oficiale ale IPJ Prahova (capturi și înscrisuri ):

„Parcă e blestemat Băicoiul ăla”, spun polițiștii din interior, uitându-se la paradele de șefi improvizați, de la dispecerul căzut în patul din sediu până la Pinochio de Băicoi și la noii „stăpâni ai inspectoratului”.
Nu e blestem. E selecție.
De ani de zile, IPJ Prahova promovează:
– plutonieri făcuți ofițeri la apelul bocancilor,
– „băieți buni la combinații”,
– amante făcute șefe,
– dispeceri care tratează uniforma ca pe un halat de casă,
– „strategi” ai pensionărilor fulger și ai concediilor „pe boală”.
Rezultatul?
Un IPJ Prahova în care:
– se inventează grade care nu există;
– se organizează concursuri la care „toată lumea poate participa”, doar că unii află când nu mai au timp să-și depună dosarul;
– se cocoloșesc personaje cu probleme penale, disciplinare și de integritate, în timp ce oamenii incomozi sunt tocați mărunt;
– se consumă energie și resurse pentru a afla „cine stă în spatele Incisiv de Prahova”, nu pentru a curăța mizeria scoasă la suprafață.
Concluzie Incisiv de Prahova: nu gradul te face prost, dar prostia desfigurează gradul
Episodul 57 ne arată un IPJ Prahova în care nu doar cămătăria, combinațiile, impunitatea pe pensii și disprețul față de cetățeni fac legea, ci și prostia organizată la nivel de vârf.
Când pe site-ul oficial al unei instituții de forță din România apare, negru pe alb, un grad care nu există, înseamnă că:
– nimeni nu mai citește ce se scrie în numele instituției;
– nimeni nu mai controlează ce se semnează;
– nimeni nu mai știe, cu adevărat, ce reprezintă uniforma pe care o poartă.
Nu gradul de subcomisar, comisar sau comisar-șef este de vină.
Ci faptul că, la IPJ Prahova, prostia, aroganța și impostura au fost ridicate la rang de politică internă.
Incisiv de Prahova va continua să arate, cu nume și exemple, cum se conduce acest hău instituțional.
Iar pentru cei care cred că un examen aranjat, o funcție cimentată sau o pensie luată „la timp” le rezolvă tot, mesajul rămâne același:
– pensia nu prescrie păcatele,
– funcția nu spală prostia,
– iar un „subcomisar-șef” inventat pe site spune mai mult despre adevărații șefi decât o mie de comunicate pompoase.
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare
-
Exclusivacum 3 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 3 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 3 zileIndustria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor



