Featured
Dată fiind interdependența țărilor, nu există alternativă rațională la cooperarea cu China
Afirmarea Chinei ca supraputere este deja loc comun. Tot mai mulți acceptă afirmația celui mai bun specialist german în materie, Eberhard Sanschneider, că, oricare ar fi împrejurările, China nu mai poate fi oprită. Confruntarea este o eroare.
Deja Andre Malraux avertiza cât de gravă pentru lume ar fi oprirea, fie și parțială, a producției, de pildă la Canton. Azi se vede bine că încetinirea ritmului de creștere economică în China pune economia mondială în dificultate. Și că, pe de altă parte, multe țări câștigă enorm cooperând amplu cu China.
Guvernările mature caută astăzi această cooperare. De aceea, interesează acum nu numai ponderea Chinei în lume, ci și vederile cu care ea vine pe scenă. M-am referit în alt loc la cultura ei. Aici mă opresc asupra felului în care China privește lumea ca întreg.
O carte excelentă și-a propus să capteze vederile esențiale ale „uriașilor” Asiei – China, India, Japonia – care urcă pe scena lumii și o modifică (Mathieu Duchatel, Max-Jean Zins, Guibourg Delamotte, Le monde vue d’Asie, Philippe Picquier, Arles, 2012). Demersul este esențial în situația în care stăruie încă prejudecăți și clișee grosiere cu privire la acea parte a lumii, datorate sărăciei informării și îngustimii opticilor.
Din capul locului, este de subliniat că acești „uriași” aduc perspective asupra lumii ce nu au de a face cu zvonurile exotice și impresiile celor care vorbesc fără a cunoaște câtuși de puțin. Ele scapă descrierilor colonializatorilor de altădată. Ele nu au nimic comun cu optica atribuită „asiatismului”. Sunt vederi reprezentative, de care este de ținut cont.
Cartea deja amintită consemnează mai întâi pragurile de viziune ce au fost trecute în China și apoi în lume. Bunăoară, deja în secolul al treilea î.e.n. s-a creat viziunea asupra lumii axată pe „centralitatea” acestei țări. China este considerată „imperiul de mijloc (Zhongguo)”, în raport cu care sunt țări tributare (chaogongguo), iar țările nontributare erau considerate „barbare”. „Împăratul” chinez este socotit trimisul de sus, cu un „mandat al cerului (tianming)” și însărcinat să aplice „ordinea cerului (tianxia)” printre pământeni.
Nu numai că a dat tabloul sinocentric al lumii, dar China a izbutit în timp sinizarea populațiilor din jur, începând cu mongolii. În epoca modernă, China a devenit, însă, obiect al imperialismului de diferite origini, ceea ce a creat printre chinezi imaginea unei țări care nu este singură și sigură în lume, ci trebuie să-și afirme profilul printre alții.
În ultima decadă, China a devenit a doua putere economică mondială. Ea privește lumea prin prisma priorităților ei interne și întreține o dezbatere în chestiunile majore ce o privesc: să participe la guvernanța mondială?, este ea țară în curs de dezvoltare sau mare putere?, trebuie să devină putere navală?, acceptă ea ordinea mondială actuală sau caută să o modifice?, ce este de folosit din globalizare?, trebuie intervenit în treburile altor state sau urmate interesele proprii?
Pe fondul amestecului extern în treburile Chinei din secolele anterioare, s-a forjat noțiunea de „suveranitate (zhuquan)”, ce stă pe frontispiciul abordării chineze a relațiilor internaționale. Suveranitatea a și devenit mentalitate populară la chinezi, iar în politica internațională, China o apără și astăzi. Se poate adăuga, din perspectiva a ceea ce se petrece acum, că „în marile ideologii – naționalismul și socialismul – China își va regăsi resursele pentru a-și recuceri independența și a-și redefini raportul său cu lumea” (p. 37), încât ea promovează azi aceste opțiuni majore. Lunga tradiție diplomatică îi procură Chinei suplețe în promovarea acestor opțiuni, iar cine vrea relații profitabile cu ea, are a le lua în seamă.
Cu această privire asupra lumii, China a modificat deja în câteva rânduri politica internațională în ultimul secol. De exemplu, Mao Zedong a refuzat divizarea lumii în Est și Vest și a formulat „teoria celor trei lumi”, prin care a lansat mișcarea nealiniaților. Deng Xiaoping a pus problema depășirii „lumii unipolare” (p. 44). Sub Jiang Zemin, s-a trecut efectiv la construcția „lumii multipolare”. Hu Jintao a cerut paritatea Chinei cu celelalte țări sub conceptul „lumii armonioase (hexie shijie)”. Xi Jinping a decis finanțarea de către China a construirii rutelor comerțului global.
China se socotește țară amputată de unele dintre teritorii (Taivan este numai unul), iar „unificarea finală a teritoriilor chineze” este o prioritate a politicii internaționale a Chinei (p. 48). Reprezentanții ei au elaborat conceptul de „putere bazată pe convingere (huayuquan)” – un echivalent al conceptului „puterii blânde (soft power)”, creat de Joseph Nye – și lucrează la extinderea audienței culturii chineze. Prezența instituționalizată pe glob a Chinei este azi fără egal. Îți dai seama de anvergura ei unică fie și numai observând rețeaua mondială a Institutelor Confucius. O cunosc după ce am avut onoarea de a funcționa ani la rând, alături de specialiști americani, germani, francezi, chilieni, australieni, unguri, în grupul consultativ internațional al Fundației Hanban din Beijing, care coordonează ansamblul.
China își asumă că „drepturile omului” trebuie promovate neslăbit. Ea pune în față „dreptul la dezvoltare” – care înseamnă „responsabilitate ce se impune prin prioritatea oricărui guvern de a satisface nevoile materiale ale populației” (p.57). În optica Chinei, aducerea în fruntea administrației a cetățenilor capabili să servească concetățenii este cheia dezvoltării și soluțiilor, încât un regim are a fi mai presus de orice meritocratic.
Nu se poate despre China, la obiect, fără a o cunoaște direct și fără a-i înțelege istoria. De aceste condiții este convins americanul Michel Schuman, cu o carte monumentală, Superpower Interrupted (Hachette Book Group Inc., 2012), tradusă în germană sub titlul Die ewige Supermacht. Eine chinesische Weltgeschichte (Propyläen, Berlin, 2022), din care și cităm. Autorul a petrecut două decenii în China și cunoaște detaliat arhivele.
El argumentează că dea lungul istoriei chineze – care este cea mai lungă dintre istoriile naționale, vestigiile ei scrise datând de mai mult de un mileniu înainte de Hristos – regăsim o viziune elaborată și de rară durabilitate asupra lumii. „Chinezii au, cu siguranță, propria concepție asupra lumii, care era înrădăcinată în istoria lor, filosofia lor politică și percepția lor. Potrivit acestei concepții, China trebuia să stea pe un postament propriu, care să fie de departe superior altor popoare” (p. 309-310). Această vedere era legată de o superioritate ce vine din adâncurile istoriei și înaintează. „În istoria universală a Chinei a existat un sistem global de acțiune deja cu secole în urmă, înainte ca portughezii să se ivească pe coastele Indiei. Iar China era inima care alimenta cu substanță vitală întreaga economie a lumii, spre deosebire de Europa de Vest, care juca un rol nesemnificativ în această ordine timpurie a lumii. În același timp, China era un consumator de nesaturat al mărfurilor provenind din restul lumii – de la jad trecând prin piper la relicvele budiste – și un centru de producție care era capabil să dea mărfuri de lux într-o măsură mai mare decât orice economie de atunci” (p. 225). Conexiunile Chinei cu alte civilizații nu erau mai prejos. „Deja în secolul de dinaintea nașterii lui Iisus Hristos s-au format rețele comerciale care se întindeau asupra pământurilor Asiei și au legat marele civilizații ale Chinei, Indiei, Persiei și Romei una de alta” (p.226). Notoritatea produselor chineze era deja largă. „Totuși, dea lungul unei mari părți a istoriei umanității, China era cunoscută prin articolele de lux excelent fabricate, de înaltă valoare, care fuseseră produse cu o tehnologie și cunoștințe de specialitate ce nu erau cunoscute nicăieri căci oamenii nici nu se apropiaseră de această cunoaștere” (p. 233). Inițiatorul filosofiei moderne în Europa, Francis Bacon, a elogiat trei invenții ale umanității – tiparul, praful de pușcă și compasul – care au schimbat literatura, ducerea războiului și navigația. Nici lui nu-i era limpede că toate trei erau invenții chineze (p.249). Iar paternitatea chineză nu se reduce nicidecum la acestea.
„Izvorul” prezenței extraordinare în lume a Chinei, care a făcut din ea o supraputere de-a lungul istoriei, a fost „capacitatea uimitoare de a crea lucruri și de a descoperi, iar aceasta pe o paletă largă de științe și tehnologii – de la astronomie, prin chimie, la simpla fabricare. De-a lungul marii părți a istoriei documentate, europenii nu puteau concura sub aspectul tehnologiei cu China” (p.249). Deja în Antichitate, chinezii aveau întreprinderi de producție (p.254) și au deținut apoi secole la rând avansul. Tăria Chinei a fost mereu cultivarea persoanei (p.185) care se ridică prin educare și caracter la înălțimea răspunderilor sociale. În China, „funcționarii învățați (gelehrten Beamte)” au controlat birocrația (p. 210), iar chinezii au încredere nestrămutată în cultura proprie.
Chinezii au avut motive să considere că „civilizația chineză ar fi civilizația însăși. Acest principiu al considerării de sine și a lumii din jur, felul chinez de a privi, susține întreaga istorie imperială, relațiile cu alte popoare – însăși istoria prezenței în lume a Chinei” (p.397). Principiul stă și astăzi la baza unei viziuni asupra lumii. „Civilizația chinezilor a fost în centrul lumii; ei erau cei care puneau condițiile pentru contactul lor cu restul lumii, nu invers. Ideile, produsele și instituțiile chineze se varsă în exterior, lumea vine după China atunci când este vorba de bogăție, cărți, filosofie și lucruri minunate” (p.452). A fost fapt, dar rămâne și aspirație continuă.
În istoria lor, chinezii s-au condus și se conduc după felul propriu de a privi lumea. „Statalitatea Chinei în secolul al 21-lea are mai multe asemănări cu predecesoarele sale clasice imperiale decât se poate recunoaște la o primă privire” (p.33). Autorul cărții Superpower Interrupted aduce o amplă argumentație în sprijinul tezei după care China a avut, totuși, continuu profilul de „supraputere”(p. 28). El pledează în favoarea părăsirii prejudecăților generate de istoria europeană modernă, asumând, cu toate consecințele, împrejurarea că în China s-a profilat o abordare a lumii diferită de cea euro-americană (p.36), după ce însăși viața chinezilor a fost alta. Sunt foarte multe aspectele de diferență specifică ale acestei abordări.
Bunoară, din timpuri mai vechi decât cel al scrierii Bibliei, în China s-a scris despre „marele potop” (p. 46), despre oamenii buni care urcă pe tron (p.48) și despre omul din fruntea celorlalți având un „mandat al Cerului” (p.56). În vremea lui Socrate, a profeților evrei și a lui Buddha, un șir de cugetători, în frunte cu Confucius, a conturat această direcție și a orientat viața chinezilor.
Confucius însuși a dat formă „maniei chineze de a fi educat” (p.63), ca secret al vieții izbutite, și a fost, prin învățătura sa, la originea unei mari forțe unificatoare. Meritocrația, pe care a delimitat-o cu claritate, după ce el însuși a fost produsul ei, avea să marcheze continuu istoria Chinei și i-a asigurat țării întâietatea. În baza ei, funcționarul public nu poate fi decât dintre cei mai educați oameni din societate. Pentru chinezii descoperitori ai „civilizației”, toți oamenii sunt egali și buni de la naștere (p.68), educația și caracterele lor fiind cele care îi diferențiază și le, procură prețuire.
De multe secole, chinezii au gândit chestiunile de stat și au acumulat cunoștințe și o înțelepciune proprie. Împăratul este pentru ei și „izbăvitorul” (p.95) comunității, trimis din Înalt. Convingerea superiorității Chinei este solidă dintotdeauna printre intelectualii ei (p.121), aceștia considerând lumea ca fiind o ierarhie, cu țara lor în frunte.
Chinezii consideră China drept „centrul și măsura ordinii mondiale” (p.126). Baza mereu solidă pentru asemenea pretenție este civilizația țării (p.133), care a făcut-o capabilă să integreze populațiile pe care le-a întâlnit de-a lungul istoriei. China a modelat alte culturi, începând cu coreenii și japonezii, și a rămas cultura originară a continentului asiatic.
De câteva decenii, psihologi americani proeminenți explorează direct faptul că în China s-a creat, dea lungul impresionantei ei istorii, o vedere asupra lumii alta decât cea euro-americană. Ea are realizări tot mai mult comparabile, încât se cere recunoscută ca atare. Ei vorbesc de „longevitatea diferențelor” culturale și de nevoia de a le lua în seamă fără tentația de a privi o cultură prin prisma alteia. Bunăoară, putem vorbi legitim în cele două culturi de „atribuire cauzală”, dar și, respectiv, de „modelare cauzală”, de „categorii și reguli”, dar și de „relaționări și similarități”, de „logica și legea noncontradicției”, dar și de „dialectică și calea mediană”. „Cogniția umană nu este oriunde aceeași…. Oamenii folosesc instrumentele cognitive care par să aibă sens pentru ei – în funcție de sensul pe care-l atribuie lumii” (Richard E. Nisbett, The Geography of Thought. How Asians and Westerners Think Differently …. and Why, Free Press, New York, London, Toronto, Sydney, 2007, p. XVII). De la această premisă este de plecat.
În fond, sunt feluri ireductibile de a privi lumea ancorate în trăiri diferite ale realităților. Diferențele se regăsesc în abordarea multor chestiuni practice. De pildă, „nu ar trebui să fie o surpriză faptul că chinezi sunt înclinați să atribuie comportamentul contextului, iar americanii să atribuie același comportament celui care decide” (p.114). Peste toate, „pentru asiatic, lumea este un loc complex, compus din substanțe continue, inteligibile în termenii unui întreg, mai curând decât ai părților, și subordonat mai mult controlului colectiv, decât celui personal. Pentru occidental, lumea este un loc relativ simplu, compus din obiecte discrete ce pot fi înțelese fără a da importanță nejustificată contextului și considerându-le supuse în primul rând controlului personal” (p.100).
Analizele pe care le-am invocat sunt din nou actuale. Spun aceasta văzând avalanșa de considerente propagandistice care acoperă astăzi raportarea la „uriașii” Asiei, îndeosebi la China. Avalanșă ce se observă mai ales în țări europene cu dinamică redusă, în care dezbaterea publică și educația s-au umplut iarăși de carențe. La noi, „personalități” de mucava nu pricep, aidoma agitatorilor de circumstanță, că falsurile lor curente nu lovesc China, cum speră, și nici nu servesc la ceva, ci îi împiedică pe români să fructifice relații cu o țară care participă amplu la configurarea lumii.
Oricine este liber să spună ce vrea. Dar considerentele ar trebui subordonate înțelegerii faptului că, în țările Asiei, funcționează un fel de vedea lumea care nu se lasă epuizat de ideologii și propagande, căci vine din adâncimea istoriei. Ordinea lumii pe care acest fel o propune este diferită.
Andrei Marga
Exclusiv
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor
În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.
Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.
Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?
Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”
Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.
Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.
Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.
Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE
Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.
Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:
- companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
- aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
- UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
- în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
- până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.
În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.
Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare
În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.
Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:
- Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
- Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.
Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.
România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă
Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:
- Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
- Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”
Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:
- Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
- Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.
Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot
Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:
- Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
- Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
- Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.
Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația
Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:
- legile statelor naționale,
- regulamentele Uniunii Europene,
- algoritmii platformelor globale,
- și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.
În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”
Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.
2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation
Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României
| Aspect | Bruxelles și București – „Democrație defensivă” | Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură” |
|---|---|---|
| Interpretarea cazului România | Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor | Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital |
| Rolul DSA | Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor | Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global |
| Rolul TikTok și al platformelor | Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat | Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal |
| Algoritmii | Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați | Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției |
| Anularea alegerilor | Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația | Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE |
| Poziția României | Stat „protejat” în războiul informațional | Cobai într-un experiment de cenzură transnațională |
| Mesaj către cetățean | „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” | „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile” |
(Cristina T.).
Exclusiv
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.
O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni

Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.
Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă
„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.
Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.
Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.
Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.
„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.
Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?
Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.
Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.
Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.
Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:
polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).
Exclusiv
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă
Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.
Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.
Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial
Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:
- suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.
Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.
Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare
În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:
- nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
- nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
- nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.
După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:
- construită transparent;
- făcută cu respectarea cadrului legal;
- bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.
Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.
„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer
Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.
Decizia nu este definitivă:
- hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
- termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.
Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.
De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice
Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:
- dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
- treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
- se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.
Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.
Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer
Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 4 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 3 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 3 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 2 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum o zi„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum o zi„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii



