Connect with us

Featured

Portul Rotterdam este cel mai mare din Europa, cu mai bine de 12% din mărfurile care tranzitează toate porturile Europei

Publicat

acum 4 ani

pe

În anul 2002, România se îndrepta cu pași rapizi spre integrarea în Uniunea Europeană. Mai aveam doi ani și trebuia să finalizăm cele 31 de capitole de negociere cu Comisia Europeană. Pe neașteptate, a apărut un oponent îndârjit al tuturor progreselor pe care țara noastră le făcea în timpul negocierilor: Olanda. Ba, mai mult, Olanda urma să dețină președinția Consiliului Uniunii exact în ultimul semestru al perioadei de negocieri, semestrul secund al anului 2004.

Guvernul olandez era condus, la vremea aceea, de către Jan Peter Balkenende, liderul partidului Christen-Democratisch Appèl, adică exact partidul cu cea mai îndărătnică politică împotriva lărgirii Uniunii și partidul care se opune și acum integrării României în spațiul Schengen. Era perioada în care mulți prin Europa se întrebau de ce să nu decupleze merituoasa Bulgarie de România, pe care toți o blamau. Situație grea, complicată, pe care, însă, România a gestionat-o cu succes.

Guvernanții de atunci au avut, inițial, o izbucnire teribilă de frustrare, convinși fiind că guvernul de la Haga avea un plan secret de a sărăci și așa-săraca Românie. Nivelul de frustrare era atât de mare încât în timpul unei ședințe de guvern s-a discutat serios ca guvernul să îl pună pe ambasadorul de atunci de la Haga (Iulian Buga) să trimită un drept la replică unui ziar olandez, De Telegraaf, în care apăruse un articol „defăimător ” despre corupția din țara noastră.

Marele noroc al guvernului de atunci de la București s-a numit Eugen Dijmărescu, un om de un bun simț colosal, dublat de o pricepere unică în aprecierea situației internaționale și de o cultură diplomatică și economică cu adevărat impresionante. Dijmărescu era, din fericire, unul dintre puținii oameni de părerea căruia ținea cont Adrian Năstase, atunci premier al României. Pe scurt, Dijmărescu, fin cunoscător al uzanțelor internaționale, l-a sfătuit pe Năstase să-l lase să gestioneze situația așa cum se face în orice stat din lumea democratică. Adică să accepte poziția olandeză și să înființeze un punct unic de contact pentru olandezi, unde să își poată discuta problemele. Plus un mecanism prin care guvernanții să răspundă problemelor enunțate de olandezi.

Sub bagheta lui Eugen Dijmărescu, am avut onoarea de a fi punctul de contact pentru Olanda în perioada 2002-2004 și de a-mi sluji astfel națiunea într-un moment decisiv pentru evoluția noastră din ultimele decenii. Concret, lucrurile se desfășurau astfel: în fiecare săptămână, mă întâlneam cu ambasadorul olandez de la București (împreună cu echipa sa) și revedeam toate cazurile care generaseră neîncrederea guvernului de la Haga. În aceeași săptămână, premierul Năstase avea pe masă o notă privind situația la zi și propunerile de soluționare, propuneri care se transformau în sarcini transmise miniștrilor în fiecare joi, la ședințele de guvern. Și ce să vezi, minune mare, abordarea lui Dijmărescu a funcționat. Vizita prim-ministrului Adrian Năstase în Olanda, în vara anului 2004, imediat după preluarea de către Olanda a președinției Consiliului Uniunii, a debutat cu un mic dejun de lucru între premieri, la care Jan Peter Balkenende ne-a anunțat oficial că una dintre prioritățile președinției olandeze era finalizarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Și olandezii s-au ținut de cuvânt.

Câteva cuvinte poate ar merita și „problemele” pe care olandezii le aveau, pe atunci, cu „corupția” din țara noastră, pentru a lăsa cititorului libertatea de a judeca singur cât de întemeiate erau acestea. În capul listei se găsea cazul Glencore, cea mai mare firmă privată din lume de atunci. Această firmă avea o hotărâre definitivă și executorie, pronunțată de cea mai înaltă instanță din România (Curtea Supremă de Justiție, pe atunci), hotărâre pe care guvernul nostru nu dorea s-o execute, sub pretextul că prejudiciul firmei respective fusese provocat de un alt guvern (guvernul Văcăroiu). Regret că nu pot să descriu în cuvinte expresia de stinghereală de pe chipul avocatului lui Glencore, reputatul profesor de drept internațional privat, Dragoș Sitaru, atunci când era nevoit să explice speța respectivă.

A doua „problemă” pe lista era cea a unei firme din Oltenița, Stentor pe nume, în care un olandez bătrân și priceput producea iahturi de lux, printre beneficiari numărându-se inclusiv regele spaniol de atunci, Juan Carlos. Ei bine, olandezul producea iahturile într-o hală a fostei fabrici de nave dunărene de la Oltenița, Navol. Proprietarul Navol, SIF Muntenia, care nu se mai obosea să producă nimic acolo, pregătind firma de insolvența care a și venit curând, îi cerea olandezului un fel de „taxă de protecție” pentru a putea să intre cu iahturile venite la reparații din Dunăre în lacul din curtea șantierului naval. Căci, țineți-vă bine, statul român îi acordase SIF Muntenia proprietatea luciului de apă (o bucată de Dunăre, practic) din dreptul șantierului naval de la Oltenița. Iar administratorul de la Navol îi cerea olandezului de fiecare dată o altă sumă ca „taxă de tranzit”, uneori 100 de dolari, alteori 500 000 de dolari. După bunul său plac.

A treia, dar nu și ultima speță era un producător de scaune pentru vasele făcute de către Damen la Galați, căruia fiscul nostru îi cerea să plătească TVA pentru scaunele pe care acesta le exporta.

Paradoxul tensiunii diplomatice dintre guvernele de la Haga și București consta în faptul că nu exista nicio miză majoră. Numai că multe cazuri, de genul celor deja prezentate, minore la nivelul unei țări, însumate dădeau o rezultantă neplăcută, pe care guvernul Țărilor de Jos nu o putea ignora.

Iar executivul nostru de atunci a avut tactul, răbdarea și înțelepciunea să facă o muncă detaliată și dificilă. Și răbdarea și rigoarea au fost încununate de succes, căci România a intrat în Uniunea Europeană, la timp, în 2007, fără nicio zi de întârziere. Și cu toate că mulți discută astăzi critic modul în care a evoluat țara noastră de atunci și deși eu însumi am o mare neîncredere în politicile energetice ale Uniunii Europene, cred că merită repetat mereu rezultatul intrării noastre în Uniune: 50 de miliarde de euro intrări nete de fonduri europene, cu care am reușit să facem vreo 900 de km de autostradă, alimentarea cu apă pentru o treime din țară și multe alte obiective de investiții.

Așa că, pentru mine, este un mare șoc să văd cum se raportează actuala clasă politică la opoziția Olandei privind aderarea României la spațiul Schengen. Nimeni nu pare a înțelege mare lucru, iar spațiul public se umple zilnic de personalități care anunță că vor boicota marile companii olandeze care operează aici. Ba chiar politicienii și canalele media se laudă că au găsit și marea strategie din spatele poziției olandeze: frica guvernului de la Haga de concurența porturilor românești sau chiar dorința ascunsă a unei nenumite firme olandeze de a „pune mâna” pe portul Constanța.

În Uniunea Europeană avem 22 de națiuni maritime, căci Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și Luxemburg nu au ieșire la mare. Dintre aceste 22 de state, Polonia are, în porturile sale, cea mai mică intensitate navală, cu un volum de mărfuri de doar 2,3 tone/locuitor în 2020. A doua din coadă este România cu 2,5 tone/locuitor. La polul opus al clasamentului găsim națiunea europeană cu cea mai mare intensitate navală de pe continent, Olanda, în ale cărei porturi se manipulau 32 de tone/locuitor. Cam de 13 ori mai mult decât la noi!

Dintre toate cele 22 de națiuni maritime din UE, cel mai mare volum de mărfuri tranzita prin porturile olandeze (în jur de 600 de milioane de tone, adică o cincime din totalul mărfurilor manipulate în întreaga Uniune). Olanda este urmată de două țări mult mai mari, cu linii de coastă infinit mai lungi, Italia și Spania, fiecare cu câte aproximativ 500 de milioane de tone. Cu aproximativ 50 de milioane de tone manipulate în porturi, țara noastră ocupă o poziție modestă, locul 14-15 în UE, poziție împărțită cu micuța Letonie.

Olanda este, așadar, prima putere navală a continentului, depășind cu mult chiar și tradiționala „regină a mărilor”, Marea Britanie. Porturile olandeze manipulează de 12 ori mai multe mărfuri decât porturile românești.

Ei bine, în aceste condiții, oameni respectabili din elita noastră politică se întrec în a perora public cum că Olanda se opune intrării României în spațiul Schengen din cauza fricii olandezilor de competiția cu porturile românești. Nici nu știu dacă să râd de această situație hilară sau să deplâng țara cu asemenea politicieni…

Dar asta nu e totul. Unii politicieni, chiar de la vârful puterii, ne anunță că motivul cel mai puternic al opoziției olandeze la europenizarea țărișoarei noastre este, de fapt, frica concurenței pe care portul Constanța ar face-o portului olandez Rotterdam.

Ei bine, oameni buni, portul Rotterdam este cel mai mare din Europa, cu mai bine de 12% din mărfurile care tranzitează toate porturile Europei, adică cu aproape 450 de milioane de tone pe an.

Portul Constanța se situează pe locul 16 în UE, cu mai puțin de 50 de milioane de tone manipulate anual (până la conflictul din Ucraina, atunci când volumul de mărfuri a crescut, probabil, spre 60 de milioane de tone). Cam de 10 ori mai puține mărfuri se manipulează în Constanța decât la Rotterdam! Nu pare, privind, aceste cifre, puțin ridicolă pretenția politicienilor noștri privind competiția „neloială” dintre cel mai mare port european și Constanța?

Iar dacă vreți să aveți imaginea și mai completă a disproporției uriașe dintre Rotterdam și Constanța, vă invit să priviți clasamentul porturilor europene după numărul de containere manipulate. Căci este mult mai sugestiv să vedem cum ne comparăm și în domeniul portuar modern, nu doar în manipularea mărfurilor vrac, ieftine și mai puțin prețioase.

Poate a sosit vremea trezirii la realitate, dragii mei : Constanța nici măcar nu se numără printre primele 20 de porturi europene după numărul de containere prelucrate, neatingând nici măcar 1 milion de containere, în vreme ce Rotterdam este tot în vârful clasamentului european cu 14 milioane de TEU (twenty foot equivalent unit- containere echivalente de 20 de picioare)!

Cât privește dorințele perverse ale olandezilor de a prelua portul Constanța, vreau doar să vă informez că cel mai valoros activ din acel port, terminalul de containere, Constanța South Container Terminal (CTST), cel mai mare terminal de containere de la Marea Neagră, cu o capacitate de 1,5 milioane containere, este concesionat, încă din 2004 și până în 2049, unei firme din Emiratele Arabe Unite, Dubai Port World (DP World). În plus, chiar anul acesta, guvernul român a semnat un acord cu Dubai’s Ports, Customs and Free Zone Corporation (PCFC) și DP World pentru dezvoltarea unei noi infrastructuri în Portul Constanța (sursa: AICI). Dubai Port World va mai construi și va opera desigur, încă un nou terminal roll-on/roll-off (RO-RO) pentru a stimula traficul de marfă în Portul Constanța, așa încât mai bine de jumătate din banii încasați în portul nostru strămoșesc vor trece prin conturile arabilor din Dubai. Stau și mă întreb atunci ce se întâmplă, totuși, în mintea unor naționaliști de pe la noi: sunt deranjați de ipoteza de a vedea o firmă olandeză în portul maritim Constanța, dar nu zic nici pâs atunci când cele mai bune active ale aceluiași port ajung pe mâinile unei firme arăbești? Naționalismul ăsta mie mi se pare mai degrabă indus de unele televiziuni decât bazat pe realități…

Un lucru important ar mai fi și poziția Olandei în economia românească. Din Olanda vin 22 de miliarde de dolari din totalul de 100 de miliarde de euro investiți de străini în România. Așadar, din fiecare sută de euro investită din străinătate la noi, 22 de euro au trecut prin Olanda. Spun doar „au trecut” pentru că nu toți aparțin unor firme olandeze ci doar aproape 4 miliarde de euro.

Poate nu ar fi lipsit de interes să vedem și de ce aleg multe firme americane, britanice sau vest-europene să își treacă investițiile în străinătate prin Olanda: datorită gradului mare de internaționalizare a economiei olandeze, o economie deschisă și liberă de restricții naționale. Regatul olandez este, oameni buni, țara cu cel mai mare grad de globalizare de pe glob. Într-un clasament care așază Marea Britanie pe locul 6 în lume, Franța pe 18, Germania pe 19, America pe locul 25 și România noastră pe locul 31.

Și ajungem, abia acum, la miezul problemei: atunci când liderul mondial în clasamentul internaționalizării se opune cu atâta înverșunare și de atâția ani aderării României la spațiul Schengen, aderare care nu are alt efect decât reducerea cu jumătate de zi a așteptării camioanelor la graniță, nu ar trebui să credem că avem o problemă de percepție? Nu vi se pare ciudat că, în loc să facă ceea ce s-a mai făcut în perioada 2002-2004, politicienii și elitele noastre ne induc ideea că olandezii se tem de concurența portului Constanța ? Nu vi se pare la fel de periculos să sărim în sus de teamă (altminteri nejustificată) că o firmă olandeză ar prelua managementul portului constănțean, în vreme ce miezul activității portuare de la noi aparține deja unei firme arăbești?

Vă dați seama pe ce lume trăiesc politicienii noștri? Oare ministrul de externe Aurescu, discipol al lui Adrian Năstase, nu ar putea să învețe din experiența premierului Năstase din perioada 2002-2004? Iar aceia care cred că îndărătnicii olandezi vor ceda în fața amenințărilor cu boicotul ING și Mega Image chiar trăiesc într-o realitate paralelă. Mai degrabă s-ar uita cât rău au făcut țării pedepsele samavolnice și aberante la care haiducii șefului ANPC, Horia Miron Constantinescu, nepotul liderului comunist Miron Constantinescu, fruntaș al burgheziei coloniale sovietice, au supus firmele olandeze. Dacă liderii noștri vor să defileze cu stafiile staliniste în față, nu au decât, dar să nu se mai plângă de blocada olandeză.

În concluzie, eu cred că puțină inteligență nu ar strica niciunui naționalist, nici măcar celor de bună credință. Apoi, mai cred că recunoașterea unor realități neplăcute ne-ar elibera de niște complexe nemeritate. Și ne-ar permite să ne integrăm în puținele formate occidentale unde încă nu suntem integrați cu adevărat cu capul sus.

Petrișor Peiu

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:

Exclusiv

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

Publicat

acum 20 de minute

pe

octombrie 23, 2026

De

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…”

Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința.
În răspunsul oficial către Asociația Producătorilor Agricoli Prahova, după ce a fost prinsă de Corpul de Control al Prim‑ministrului, de ministru, de Curtea de Conturi, de DNA, de fermieri și de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu acte, fapte și „eficiențe” discutabile, compania își pune un văl negru pe cap și oftează:

  • „Nu mai desfășurăm activități legate de sistemul antigrindină din 2024.”
  • „Avem pierderi economice semnificative.”
  • „Nu putem răspunde, că documentele sunt la AASNACP.”

Cu alte cuvinte: „Nu mai suntem la butoane, dar să știți că am fost sfinți”.

adresa_1(352)

Ce nu spune Electromecanica e că nu a oprit nimic de bunăvoie, ci a fost oprită de propriile ilegalități și de constatări oficiale: sistem extins în afara cadrului legal, omologare nefinalizată, lipsă studii de impact, selecție „specială” de operatori, zero monitorizare independentă reală.

„Omologarea există, dar e la alții. Procentele sunt la noi”

Când fermierii au cerut, punctual, în 18 întrebări clare:

  • ce înseamnă „eficiență 75–80%”;
  • unde sunt studiile de impact asupra mediului și precipitațiilor;
  • cum s‑au selectat operatorii;
  • de unde au scos „efectul de uniformizare” a ploilor;
  • ce înseamnă „modificări ale condițiilor meteo‑climatice locale”;

Electromecanica s‑a transformat brusc din „mare specialist” în… poștaș:

  • Omologarea? La AASNACP.
  • Datele de impact? La AASNACP.
  • Studiile de meteorologie și climatologie? La AASNACP.
  • Datele meteorologice? La ANM, prin AASNACP.

Dar procentele de 75–80% eficiență?
Ale cui sunt? Ale cui au fost în toate prezentările, conferințele și răspunsurile către fermieri?

Aici, tăcere.
Electromecanica descoperă o nouă știință: „eficiență fără metodologie”.

Să rezumăm:

  • când e de lăudat – „noi, cercetare, brevete, omologări, eficiență fantastică”;
  • când trebuie arătată hârtia – „noi doar executăm, nu avem nimic, întrebați AASNACP”.

„Am respectat toate legile. Doar legile n-au știut”

În același răspuns, compania declară solemn că:

  • toate activitățile din SNACP s‑au desfășurat „în baza legilor 173/2008, 161/2003, HG 601/2009, cu toate aprobările legale”;
  • totul a fost model european, stat de drept, flori și curcubeu.

Doar că:

  • Corpul de Control al Prim‑ministrului a constatat viduri legislative, lipsă omologare finală UCCG, proceduri neclare;
  • Curtea de Conturi a găsit nereguli în modul de cheltuire a banului public;
  • chiar documentele AASNACP și investigația „Incisiv de Prahova” arată că sistemul a fost împins agresiv în teritoriu, fără acoper completă de studii de impact și proceduri.

Așa arată noua doctrină juridică marca Electromecanica:
„Dacă noi scriem că a fost legal, automat devine legal. Corpul de Control să se mai documenteze.”

„Proiectant general, producător, operator. Trei într‑unul, ca șamponul”

În timp ce se victimizează că sunt doar un simplu executant, Electromecanica recunoaște negru pe alb:

  • între 2015–2025 a fost membru al Grupului de Interes Economic – Proiectant General al SNACP;
  • din martie 2026 este atestată de AASNACP ca Proiectant General al SNACP (chiar dacă sistemul e oficial sistat);
  • în același timp, este și producător de mijloace tehnice (rachete antigrindină, UCCG) și implicată în exploatarea lor.

Deci:
proiectează sistemul,
produce armele meteo,
participă la utilizarea lor
și, la final, spune cu un aer nevinovat:
„Noi? Doar prestăm servicii; responsabil e statul.”

În orice țară normală, o asemenea concentrare de roluri ridică semne de întrebare despre:

  • conflict de interese;
  • controlul real al statului asupra tehnologiilor sensibile;
  • posibilitatea de a „aranja” caiete de sarcini pe măsura propriului produs.

În România antigrindină, însă, se numește „model de succes”.

„Fermierii ne iubesc. Doar fermierii reali nu știu”

Electromecanica se laudă în adresă cu:

  • „cooperarea foarte bună” cu fermierii prahoveni;
  • „mobilizarea fermierilor” în sprijinul SNACP;
  • informări, ședințe, transparență maximă.

În practică:

IMG_20261023_0001

  • Asociația Producătorilor Agricoli Prahova – adică fermieri reali, cu culturile lovite de „seceta tehnologică” – îi somează în 18 puncte pentru minciuni și opacitate;
  • fermierii pun în câmpuri panouri mari pe care scrie:
    „ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!
    Un sistem netransparent și potențial periculos pentru producția de hrană și pentru mediu nu poate funcționa abuziv într‑un stat de drept.”

Pe pancartă apare clar: FORUMUL APPR – Mândru că sunt fermier!
Ce NU apare nicăieri?
Electromecanica Ploiești.

Și totuși, în corespondență, compania se plânge ca o divă neinvitată la protest:
„Dar de ce vorbiți numai de noi? De ce ne atacați? Noi suntem prietenii fermierilor!”

Panoul de pe teren spune altceva:
fermierii își pun numele pe protest. Electromecanica nu are curajul să și‑l pună pe pancartă.

„Noul studiu de impact: să îl facem când e prea târziu”

În timp ce evită să prezinte:

  • seria completă de date 2015–2024;
  • studiile invocate în presă ca dovadă a „neafectării precipitațiilor”;
  • formula prin care „uniformizează” ploaia fără să o reducă;

Electromecanica mai dă o lovitură de imagine:

„Noul studiu de impact prevăzut de Ordinul ministrului Agriculturii nr. 300/26.07.2024 nu poate fi realizat în absența activității operative. Ne-ar bucura un sprijin al asociației dumneavoastră pentru reluarea sistemului.”

Traducere liberă:
„Ca să demonstrăm că nu v-am uscat ogoarele, trebuie mai întâi să ne lăsați să mai tragem câțiva ani în nori.”

După aproape un deceniu de funcționare fără un studiu complet, transparent și independent, compania cere încă o tură de experimente pe câmpul fermierilor, sub pretextul științei.

„Totul e pe site. Doar că nu e acolo”

Electromecanica mai lansează o perlă:

  • „Toate informațiile de interes public se regăsesc pe site-ul AASNACP.”

Asta după ce:

  • fermierii au cerut explicit formule de calcul, serii climatologice, hărți, documente de omologare, studii de impact locale;
  • o parte dintre aceste documente fie nu există public, fie există doar ca fragmente, fie contrazic chiar declarațiile trâmbițate de „mafia antigrindină”.

Formula e simplă:

  1. Declari că totul e transparent și pe site.
  2. Nu publici ce doare.
  3. Când cineva te prinde, spui: „Nu ține de noi, ține de instituții.”

Concluzie: „Să nu confundăm rachetele „meteo cu bășcălia”

Electromecanica Ploiești a reușit performanța rară de a fi:

  • prinsă de Corpul de Control,
  • deranjată de Curtea de Conturi,
  • vizată de DNA,
  • demascată de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu documente,
  • pusă la zid de fermieri,

și, cu toate astea, să răspundă cu o scrisoare în care:

  • nu oferă niciun răspuns concret la întrebările tehnice;
  • pasează toată responsabilitatea la AASNACP și ANM;
  • se declară victimă economică;
  • se autoproclamă „protectorul fermierilor”;
  • cere, senin, reluarea sistemului ca să se poată face „noul studiu de impact”.

În fața unei astfel de tupeu, un singur mesaj rămâne valabil, scris deja pe câmpurile României:

„ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!”

Iar până când Electromecanica și camarila antigrindină nu vor pune pe masă:

  • toate studiile, integral;
  • metodologiile complete,
  • serii de date independente,
  • explicații coerente pentru contradicțiile cu CCPM/Curtea de Conturi/AASNACP,

orice lacrimă de iodură turnată în scrisori oficiale rămâne doar atât:
o altă ploaie de minciuni pe ogoarele românilor.

Citeste in continuare

Exclusiv

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Publicat

acum 20 de minute

pe

octombrie 23, 2026

De

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv

Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în practică, statutul de „slugă” în Poliția de Frontieră.
Nu mai vorbim la figurat, ci la procedură scrisă: din dispoziția șefului Poliției de Frontieră, chestorul principal Cornel Stoica, polițiștii de frontieră au fost obligați să ia la cunoștință, sub semnătură, de mesajul de „final de mandat” al ministrului Predoiu.

Nu e o informare banală, nu e un mail intern bifat la „To: All”. Este un ritual de supunere, parafat cu semnătură, exact ca o declarație pe proprie răspundere că nu gândești de capul tău.
Pastorala politică devine document oficial, iar polițistul de frontieră – martorul forțat, prins între șef și pix.

Pastorala lui Predoiu, noua Evanghelie la frontieră

Comparația nu e întâmplătoare: asemenea pastoralei citite în biserici la marile sărbători, mesajul ministrului a fost „propovăduit” tuturor polițiștilor de frontieră. Doar că aici nu e vorba de credință, ci de carieră: nu bifezi, nu semnezi, nu exiști.

Nu e suficient ca ministrul să-și ia adio de la mandat printr-un comunicat la TV. Trebuie să fie simțit, citit, înghițit cu forța, până la ultimul „agent din linia întâi”.
Predica politică devine obligație de serviciu. Nu te rogi, dar semnezi. Nu crezi, dar te conformezi.

Subordonarea obligatorie la „pastorala” lui Predoiu, ridicată la rang de act de cult în sistem

Cornel Stoica, șef de frontieră și campion la „slugărnicie”

Iar în centrul acestui spectacol penibil de loialism stă chestorul principal Cornel Stoica.
Sindicatul Europol o spune pe șleau: prin această ultimă dovadă de slugărnicie, Stoica demonstrează de ce este încă ținut în funcție, în timp ce prin punctele de trecere a frontierei colcăie corupția impusă „de unii șefi”.

Nu performanța profesională îl ține în vârf, ci abilitatea de a se așeza perfect în poziția de „slugă” utilă: execută docil, împinge de jos în sus pastoralele politice, închide ochii la restul.
Frontiera poate să putrezească de șpăgi, de combinații și de „taxe de trecere”, important e ca mesajul ministrului să ajungă la fiecare subofițer, cu semnătură la dosar.

Frontiera colcăie, șefimea se închină

În timp ce polițiștii de frontieră sunt puși să semneze pentru „cunoașterea” ultimei epistole a lui Predoiu, prin punctele de trecere continuă același film vechi:

  • corupție endemică, împinsă de sus;
  • șefi care fac regulile jocului;
  • sistemul care preferă slugărnicia în locul curățeniei.

Mesajul forțat al ministrului nu rezolvă nici una dintre aceste probleme. Nu taie un tentacul de corupție, nu schimbă un șef dubios, nu repară o procedură strâmbă.
Dar ce reușește? Să reamintească tuturor cine e șeful de ceremonii și cine e „slugă” cu număr matricol.

Lecția de vocabular: „slugă” nu e doar cuvânt, e fișă de post

Sindicatul Europol închide cercul cu un post-scriptum care ar trebui lipit pe ușa fiecărui birou de comandă:

„Slugă” – Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale (sens figurat)

Figurat? În Poliția de Frontieră, definiția asta sună mai degrabă ca o descriere de funcție pentru cățărători de carieră.
Când un șef își obligă subordonații să semneze pentru gloata de cuvinte a unui ministru aflat la final de mandat, nu vorbim de management, ci de dresaj.

Final de mandat, dar nu și final de „slugărnicie”

Mesajul de „final de mandat” al lui Predoiu va fi arhivat, uitat, prăfuit prin vreun dosar.
Dar reflexul de a transforma polițistul într-un executant umilit, transformat în public captiv al pastoralei politice, rămâne.

Ministrul pleacă. Stoica rămâne.
Iar între cei doi, undeva jos, cu semnătura forțată pe foaie, rămâne adevăratul sens al cuvântului „slugă”: nu o insultă, ci un mod de funcționare al sistemului. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

Publicat

acum 20 de minute

pe

octombrie 23, 2026

De

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva promisiuni „până la sfârșitul anului”. Sistemul arde, oamenii crăpă pe ture de 12 ore, iar Direcția de Ordine Publică (DOP) descoperă, solemn, că… „nu depinde de noi”.

„Ne-am întâlnit, ne-am văzut, nu promitem nimic, dar vă înțelegem”

Pe 21 octombrie 2026, o delegație a S.P.R. „Diamantul” – Marius Andrei (prim-vicepreședinte) și Petrea Georgian (vicepreședinte) – ajunge la IGPR, la Direcția de Ordine Publică: director, adjunct, șefi de servicii, tot alaiul.

Sindicatul vine cu:

  • problemele colegilor din ultimii doi ani;
  • soluții concrete;
  • cerere clară de răspuns pentru fiecare punct.

DOP vine cu:

  • „știm problema”;
  • „nu depinde de noi”;
  • „cerem constant funcții”.

Pe scurt, scena clasică: cei care muncesc vin cu realitatea, cei care conduc vin cu impotența instituțională ambalată în limbaj administrativ.

Pe scurt: ce se mișcă, ce se „clarifică” și ce moare în ședință

  • Se schimbă, PROMITEM:
    • Dispoziția nr. 109/2025 privind violența domestică va fi înlocuită „curând”.
    • Comunicarea de serviciu TREBUIE să iasă de pe WhatsApp și să intre într-o aplicație IGPR.
    • AIM va fi „modernizată” (sună a update de Windows, nu a reformă).
  • Se clarifică (dar să vedem și în scris):
    • Polițistul inclus în patrulă NU poate fi încărcat în același timp cu sarcinile structurii din care provine. Adică nu mai semnezi și în patrulă, și în Buletinul posturilor ca sclavul perfect.
  • Rămân îngropate în scuze:
    • posturile rurale;
    • turele de 12 ore vs. schimburi de 8 ore;
    • monitorizarea electronică (SIME).

La toate trei, explicația supremă: „nu sunt oameni și depinde de comandanții din teritoriu”. Traducere: noi facem „informări”, voi crăpați pe teren.

Posturile rurale: polițistul universal, servitor de sistem

Ce a cerut sindicatul:

  • un prag minim de ocupare a structurilor operative – sub care să nu se mai aprobe mutări;
  • compartimente de patrulare și intervenție cu funcții OCCUPATE, nu doar desenate în stat ca PowerPoint-ul;
  • funcții de secretariat la secțiile rurale;
  • echipe pentru mica criminalitate, după ora 16:00, ca să nu mai fie totul aruncat pe oamenii din posturi.

Ce răspunde DOP:

  • „Cunoaștem problema.” (mulțumim, era important să știm că știți);
  • Recunosc că polițiștii de la posturi sunt rupți între dispozitive de ordine publică și comunitate;
  • Sunt, în principiu, de acord cu postul de secretar la secțiile rurale, chiar prin mutarea unei funcții din altă structură;
  • În teorie, după ocuparea funcțiilor din aparatul secțiilor, polițiștii cu aviz de cercetare penală ar forma echipe pentru mica criminalitate.

Adică: pe hârtie, soluția seamănă cu ce propune sindicatul. În realitate…

Unde moare totul:

  • „Analiza necesității și decizia de realocare a funcțiilor aparțin șefilor de inspectorate.”
  • „Pragul minim nu poate fi impus de DOP.”
  • DOP spune că a cerut suplimentări de funcții, a avizat negativ mutările… dar avizul lor e consultativ.

Cu alte cuvinte:

  • IGPR se spală pe mâini;
  • șefii de inspectorate sunt lăsați să cârpească cum știu;
  • iar polițistul de la rural rămâne calul de povară al tuturor „strategiilor” fără efective.

Pragul minim? Se poate stabili doar prin dispoziție a inspectorului general sau ordin de ministru. Până atunci, Dumnezeu cu mila și oamenii pe 3 posturi simultan.

Dubla însărcinare: „nu aveți voie” – dar doar dacă întrebi în mod oficial

Ce a cerut sindicatul:

  • interdicție expresă a dublei însărcinări.
    În unele unități, polițiștii rutieri trimiși în patrulă semnează și în Buletinul posturilor. Dublu serviciu, aceeași plată, aceeași responsabilitate penală.

Ce spune DOP:

  • Se invocă art. 10² din O.M.A.I. nr. 60/2010:
    • lucrătorul inclus în dispozitivul de ordine publică are atribuții principale pe linia respectivă;
    • dubla însărcinare e interzisă, inclusiv semnarea simultană pentru două servicii.

În plus:

  • Normele permit constituirea unor dispozitive comune (poliție municipală + secții rurale / mai multe secții rurale);
  • Efectivele „economisite” pot forma compartimente de mică criminalitate.

Și acum clenciul:

  • Constituirea acestor dispozitive e lăsată în competența șefilor de unități.
  • Adică există soluția, dar doar dacă șeful vrea. Dacă nu, se continuă ca până acum, cu polițistul-bidon încărcat pe două registre.

Ce înseamnă, juridic și practic:

  • polițistul trecut în registrul patrulei NU răspunde pentru sarcinile structurii din care a fost luat;
  • patrulele din mediul rural intervin doar la eveniment, fără cercetare penală în același timp.

Sindicatul cere ca această poziție să ajungă scris, negru pe alb, la inspectorate. Altfel, rămâne la stadiul de „a zis DOP la o ședință, dar la noi în teritoriu nu se aplică”.

Dispoziția nr. 109/2025 (violența domestică): Big Brother pe genunchi

Ce contestă sindicatul:

  • Capitolul IV din Dispoziția 109/2025, care obligă la:
    • profilare;
    • verificări periodice timp de un an;
    • evidență națională pentru persoane asupra cărora nicio autoritate nu a dispus vreo măsură.

Nu e vorba de protecția victimelor – aia nu e contestată.
E vorba de transformarea polițistului:

  • în asistent social fără bază legală clară;
  • și în supraveghetor al unor oameni care, juridic, nu au nicio măsură dispusă împotriva lor.

Sindicatul cere:

  • suspendarea Capitolului IV până la o lege adevărată;
  • precizări scrise pentru polițiști;
  • asistență juridică pentru cei reclamați;
  • și predarea urmăririi acestor familii către asistența socială, acolo unde îi e locul.

Ce răspunde DOP:

  • Dispoziția va fi înlocuită „în curând”; proiectul noului act e „în fază avansată”;
  • Emiterea e preconizată „până la sfârșitul anului”;
  • Noul act:
    • va simplifica verificările din mape (se elimină verificările în termen de 3 zile de la sesizare);
    • va clarifica din ce structuri sunt desemnați ofițerii pentru anumite verificări;
    • dacă victima sau persoana semnalată refuză monitorizarea, polițiștii pot face activități de prevenire pe baza documentelor inițiale.

Despre echipele mobile de asistență socială:

  • DOP ridică din umeri: „țin de primării, nu sunt în subordinea IGPR”.

Ce rămâne suspect de tăcut:

  • Nu se spune clar dacă noul act renunță la verificările asupra persoanelor față de care nu s-a dispus nicio măsură.

Până apare noul act, Capitolul IV rămâne perfect aplicabil. Adică:

  • polițistul rămâne prins între abuzul normei și tăcerea legislativă;
  • și, la următorul scandal mediatic, GHICI cine va fi vinovat că „nu a monitorizat suficient”.

Ce propune sindicatul (adică ce spune deja legea, dar nu convine nimănui să aplice):

  • urmărirea cazurilor fără măsură dispusă revine serviciului public de asistență socială al primăriei (Legea nr. 217/2003, Ordinul nr. 2525/2018);
  • inspectoratele să ceară anual de la primării componența actualizată a echipelor mobile + contactele;
  • și aceste date să ajungă la fiecare post.

Programul de lucru și SIME: „n-avem oameni, dar avem fișe de post”

Turele de 12 ore / schimburi de 8 ore: Sindicatul semnalează:

  • mai multe inspectorate trec la schimburi de 8 ore cu aceeași schemă de personal;
  • rezultat:
    • mai puține patrule;
    • mai multe instructaje;
    • mai mult timp pierdut cu formalități și deplasări.

DOP:

  • dă vina, din nou, pe lipsa de personal;
  • afirmă că IGPR cere constant funcții noi și concursuri (inclusiv din sursă externă);
  • spune că programul de 8 ore din fișele de post-cadru NU este obligatoriu;
  • șefii de unități pot stabili programul, potrivit art. 3 din Ordinul MAI nr. 577/2008 și art. 10 din O.M.A.I. nr. 60/2010.

Sindicatul e de acord:

  • schimburile le stabilește șeful inspectoratului;
  • nicio fișă de post-cadru de la centru nu poate să-i taie competența.

Realitatea:

  • IGPR aruncă pe hârtie „recomandarea”;
  • șefii o iau de literă de lege ca să-și acopere spatele;
  • polițistul suportă încă o „reformă” bazată pe copy-paste de documente, nu pe oameni.

SIME – monitorizarea electronică: sistem modern, pus pe o structură șubredă

Etapa a III-a (18 județe):

  • H.G. nr. 1025/2022 prevedea 2.792 funcții noi;
  • surpriză: funcțiile NU au fost alocate;
  • se lucrează cu polițiști delegați din alte structuri.

DOP spune:

  • județele din primele două etape au funcțiile alocate, ocuparea revine inspectoratelor;
  • etapa a III-a a fost amânată până la 31 decembrie 2026;
  • IGPR „continuă să ceară fonduri și funcții”.

Sindicatul:

  • n-a primit niciun calendar de alocare;
  • cere ca viitorul act normativ să condiționeze extinderea sistemului de alocarea efectivă a posturilor.

Adică:

  • nu mai vrem sisteme „SMART” cu polițiști mulți pe hârtie și puțini în teren;
  • vrei monitorizare electronică extinsă? Bagi și oameni, nu doar paragrafe în hotărâri de Guvern.

Comunicarea de serviciu și AIM: Statul „digital” pe WhatsApp-ul personal

WhatsApp – rețeaua oficială neoficială a Poliției Române

Realitatea:

  • documente de serviciu circulă pe grupuri de WhatsApp făcute pe numere personale;
  • inclusiv în timpul liber;
  • inclusiv cu date sensibile.

Compartimentul de protecție a datelor din IGPR a descoperit, erou tardiv, că:

  • această practică e un „risc major asupra confidențialității datelor”.

IGPR anunță:

  • dezvoltă o aplicație pentru terminalele de serviciu (telefoane/tablete), aflată în testare;
  • prin ea se vor transmite comunicările operative;
  • grupurile de pe telefoanele personale „trebuie să dispară”.

Până atunci:

  • nicio normă NU obligă polițistul să fie în grupuri de WhatsApp pe numărul personal.
    Ce înseamnă:
  • tot ce se întâmplă acum e pe marginea prăpastiei legale;
  • iar dacă explodează un scandal GDPR, ghici cine nu va fi de vină? Sigur nu șefii care îți urlă „vezi să fii pe grup!”.

AIM – aplicația care promite să facă ce trebuia să facă de la început

DOP promite:

  • modernizarea AIM până la sfârșitul anului;
  • rezolvarea deficiențelor actuale;
  • unele documente vor putea fi exportate automat în SNRI.

Sindicatul va urmări:

  • dacă modernizarea elimină și obligația de a tipări fișe și rapoarte – absurditatea supremă: „digitalizare” cu toner și hârtie.

Ce nici n-a mai încăput în discuția cu DOP

Din lipsă de timp (sau, poate, de curaj), au rămas pe dinafară:

  • Permanența de la domiciliu – nu e recunoscută ca timp de lucru, nu se plătește, deși Decizia ÎCCJ nr. 213/2025 spune clar că, din 2018, nicio normă nu o mai reglementează.
    Dar ea există, e folosită, și polițistul stă de gardă gratis.
  • Chemarea polițiștilor de acasă înainte de cele 12 ore minime de odihnă prevăzute de noul Acord colectiv – plus compensarea acestor ore.
    În teorie, există „drepturi”; în practică, telefonul sună și „hai că e nevoie”.
  • Verificarea persoanelor condamnate sau eliberate din penitenciar pe baza unei adrese din 2014, despre care chiar DIC spune că „nu a creat competențe noi”.
    Adică polițistul e împins într-o zonă gri – răspunde pentru obligații construite din simple adrese, nu din lege.
  • Procedura ordinului de protecție pentru polițistul victimă a ultrajului.
    Când polițistul e victimă, brusc sistemul nu mai e atât de entuziast în a-l proteja.
  • Alte aspecte organizatorice punctuale – tradus: o listă lungă de probleme lăsate la „vom discuta data viitoare”.

Ce urmează: sindicatul presează, sistemul promite

S.P.R. „Diamantul”:

  • a lăsat DOP o sinteză completă;
  • a cerut răspunsuri scrise pentru fiecare punct;
  • va urmări:
    • noua dispoziție privind violența domestică;
    • aplicația de comunicare;
    • modernizarea AIM;
    • promisiunile despre SIME și posturile rurale.

IGPR – Direcția de Ordine Publică:

  • și-a jucat rolul clasic de „știm, înțelegem, dar nu depinde de noi”;
  • a recunoscut multe probleme;
  • a pasat aproape toate deciziile către: inspectorul general, ministru, șefii de inspectorate, primării, Guvern, alte direcții.

Între timp:

  • polițistul de la rural va continua să facă și ordine publică, și anchete, și hârțogărie;
  • polițistul din patrulă va spera ca „interdicția dublei însărcinări” să ajungă și în teritoriu;
  • permanența de acasă va continua să fie „voluntariat forțat”;
  • și WhatsApp-ul personal va rămâne, încă o vreme, coloana vertebrală a comunicării „strategice” a Poliției Române. (Cristina T.).

(Text adaptat pamfletar, pe baza comunicării sindicatului privind întâlnirea din 21 octombrie 2026 cu IGPR – Direcția de Ordine Publică.)

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de minute ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...
Exclusiv20 de minute ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...
Exclusiv20 de minute ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...
Exclusiv21 de minute ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...
Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...
Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...
Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...
Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...
Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...
Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...
Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...
Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...
Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...
Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv