Connect with us

Anchete

Prin nouă concepție se dorește reorganizarea managementul structurilor de ordine publică

Publicat

pe

La data de 13.10.2022, începând cu ora 10.00, la sediul Direcției de Ordine Publică, a avut loc o întrevedere cu domnul director comisar-șef de poliție Vasile ARMAȘU, împreună cu organizațiile sindicale. În cadrul acestei întruniri, domnul director, a prezentat delegației Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL/F.S.D.R. formată din Adrian Ilie – secretar general adjunct FSDR și Bogdan Giuroiu – președinte executiv SIDEPOL noua concepție de ordine publică din cadrul Poliției Române, care va fi postată si pe rețeaua INTRANET spre a fi consultată de toți polițiștii.

 Această concepție va intra în vigoare prin emiterea unei Dispoziții de Inspector General care va abroga Dispoziția 123/2012. S-a avut în vedere faptul că la 01.10.2022 prin Legea nr. 146/2021 s-a operaționalizat faza pilot a S.I.M.E., precum și intrarea în vigoare a Dispoziției nr. 118/2022, dezvaluie sindicatul Sidepol.

Prin nouă concepție se dorește reorganizarea managementul structurilor de ordine publică, astfel că la secțiile de poliție rurală care arondează maxim 9 comune, va fi înființat un compartiment de intervenție și patrulare, care va avea un număr de 15 funcții, iar la secțiile care depășesc de 9 comune, acest compartiment va avea până la 25 de funcții, doar acești polițiști vor efectua patrula și intervenția pe raza secției.

Se dorește ca polițiștii de la posturile de poliție să rămână efectiv la posturi și să desfășoare activități specifice (dosare penale; petiții; verificare agresori; etc). În situații excepționale (când din cei 15 polițiști încadrați la compartimentul de intervenție și patrulare, unii se află în concediu medical, concediu de creștere copil, concediu de odihnă, etc.) pot fi angrenați, doar ocazional prin excepție, și polițiștii de la posturi, în misiunile de patrulare și intervenție.

Totodată, fiecare post de poliție care are prevăzut în statul de organizare și funcționare mai mult de 2 funcții (șef de post și un ajutor) va pierde o funcție de ajutor șef de post, funcție care se va redistribui către compartimentul nou înființat.

Trebuie neapărat precizat că aceste modificări structurale au fost deja efectuate în județele în care a fost implementat S.I.M.E. în etapa pilot, mai exact Iași, Mureș, Vrancea și D.G.P.M.B. încă din data de 30.09.2022, prin suplimentarea funcțiilor și crearea compartimentelor în cauză în cadrul aparatelor secțiilor rurale, însă va fi nevoie de personal pentru a le încadra în perioada următoare. Direcția de Ordine Publică a subliniat faptul că aceste noi compartimente nu pot fi încadrate doar cu personal nou și neexperimentat, fapt ce ar duce la o vulnerabilitate, ci va fi nevoie și de polițiști cu experiență, idee la care am achiesat și noi.

În 2024, respectiv 2025, vor fi create restul de compartimente de patrulare și intervenție conform calendarului de implementare a S.I.M.E. pe măsură ce atribuțiile pe linia violenței domestice vor crește și ele. Previziunile specialiștilor direcției estimează ca orizont de timp pentru finalizarea procesului de reorganizare anul 2027, când toate funcțiile create în cadrul structurilor de O.P. ar putea fi încadrate total. Desigur că în paralel e nevoie de promovarea unei alte politici de resurse umane, pentru că în prezent balanța dintre trecerile în rezervă/demisii și încadrări este negativă, iar doar cele două unități de învățământ nu mai pot suplini nevoia de personal. Pe această cale vom încerca promovarea la nivel de minister a unei propuneri de transformare a unității Slatina în școală de poliție, iar în regiunea Moldova crearea unei noi școli de poliție.

În anii 2020-2021 organizația noastră sindicală a militat permanent pentru ca Ministerul Afacerilor Interne să se reformeze și să treacă de la un sistem dual polițienesc la unul monist cu o singură forță de poliție la nivel național, asemeni celor 19 state la nivel European, însă nici până în prezent nu s-a ajuns la un consens la acest capitol. Comasarea Poliției cu Jandarmeria ar pune capăt unui capitol tragic din istoria M.A.I, și anume deficitul de personal, fără a mai vorbi de eficiență, uniformizare, aliniere la standardele europene, creșterea capacităților instituționale etc.

În altă ordine de idei, toți polițiștii de ordine publică vor primi în dotare tablete cu acces la bazele de date. Se dorește eliminarea birocrației, astfel că începând cu luna iunie a anului 2023 să fie eliminată activitatea de completare fizică a documentelor de serviciu(raport de activitate, fișe de intervenții, rapoarte, procese verbale de orice fel, etc.), iar simultan să opereze și restul aplicațiilor informatice ale Poliției Române.

Organizația noastră sindicală a solicitat ca în noua concepție sa fie prevăzut în mod clar ca polițiștii care vor controla dispozitivele de menținere a ordinii publice să fie doar din ramura ordine publică, pentru a nu mai exista situații în care cei care verificau polițiștii sa nu fi lucrat măcar o zi in acest domeniu.

De altfel, am solicitat ca polițiștii care vor conduce activitatea de instruire să fie tot de specialitate de siguranță publică și patrulare/O.P. – ofițeri, pentru că nu e normal ca alte structuri să efectueze instructajul efectivelor de O.P., așa cum nici polițiștii de ordine publică nu efectuează instruirea colegilor de la rutieră, transporturi, investigații criminale, etc.

În etapa a doua a procesului de reorganizare se dorește înființarea unui compartiment de criminalitate judiciară în cadrul subunităților din mediul urban care sa degreveze polițiștii de proximitate de numărul mare de activități pe care aceștia le desfășoară, urmăridu-se ca polițistul de proximitate să redevină cunoscut în zona de responsabilitate, prin apropierea de cetățeni și nu ca acesta sa fie sufocat de sarcinile trasate.

Vom puncta faptul că la data de 29.06.2022 D.O.P. a organizat o dezbatere preliminară în care au fost punctate în linii mari modificările de care am luat la cunoștință în cursul zilei de ieri, iar anterior organizația noastră sindicală a transmis o serie de propuneri, o parte din ele reflectându-se sub o formă sau alta în noua concepție pusă în dezbatere.

Aici le vom aminti pe cele mai importante:

–Specializarea și profesionalizarea polițiștilor de siguranță publică care vor efectua doar activități de patrulare și intervenție, urmând a fi degrevați de alte atribuții conexe;

–Crearea unei linii direcționale total separate de restul celor specifice de O.P., și anume Serviciul Coordonare Misiuni de Ordine Publică creat prin comasarea serviciilor coordonare urban și rural, exact cum am propus și noi, care va coordona activitatea specifică de patrulare și intervenție.

Salutăm inițiativa domnului director și așteptăm ca și pe viitor să fim consultați cu aceeași deschidere, dovada că Direcția de Ordine Publică dă semne de modernizare și adaptare la noile provocări instituționale. Transparența de care s-a dat dovadă fiind un prim exemplu că doar împreună, instituția și organizațiile sindicale, putem găsi soluții cu adevărat ancorate în realitatea zilelor noastre și care să răspundă atât nevoilor instituționale, cât și ale polițiștilor.

Vom depune propuneri fundamentate de modificare a unor articole din prezenta concepție pentru că, deși reprezintă o îmbunătățire a cadrului de organizare și funcționare a structurilor de O.P. față de Disp. 123/2012, încă este loc de mai bine. În continuare au rămas nerezolvate mai multe probleme identificate de-alungul timpului, iar una extrem de importantă este reprezentată de nealinierea în plan structural și funcțional a Poliției Române cu privire la existența unei structuri mobile de ordine publică cu capacitatea de intervenție ridicată și mobilitate crescută, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.).

Anchete

Procurorul în șlapi: când „competența” intră în birou, dar bunul-simț rămâne pe hol

Publicat

pe

De

Papuci de casă, reclamații și o promovare care ridică întrebări

O dezvăluire publicată de Lumea Justiției despre presupusele isprăvi ale procurorului Radu-George Bucurică în arest i-a prilejuit fostului procuror Maximilian Bălășescu o amintire despre un fost coleg de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În relatarea sa de pe Facebook, publicată joi, 1 octombrie 2026, Bălășescu descrie un magistrat care, susține el, ar fi transformat ținuta de serviciu într-o extensie a sufrageriei și relația cu publicul într-un test de răbdare.

Potrivit fostului procuror, colegul venea la serviciu în papuci de casă, iar împotriva lui ar fi fost formulate reclamații privind hărțuirea sexuală a unor grefiere și avocate și comportamentul față de justițiabili. Bălășescu mai afirmă că magistratul obișnuia să-și scoată papucii și să-și curețe degetele de la picioare în timpul audiențelor. Dacă relatarea sună ca o scenă dintr-o farsă cu uși trântite, autorul spune că s-ar fi petrecut într-o instituție reală, nu pe o scenă de comedie.

„Ce facem cu el?” — întrebarea la care sistemul ar fi răspuns cu o recomandare

Bălășescu povestește că, la vremea respectivă, a discutat situația cu șeful de secție și cu prim-procurorul, dar că nimeni nu ar fi găsit o soluție. Mutarea procurorului la alt sector ar fi fost complicată, spune el, atât pentru că acesta promovase un examen, cât și din cauza lipsei de personal.

Apoi, potrivit postării, a apărut o solicitare de la Parchetul Național Anticorupție — instituția care a funcționat între 2002 și 2006 și a precedat DNA — pentru noi procurori. Bălășescu afirmă că l-a recomandat „cu cea mai mare căldură” pe colegul despre care tocmai relatase, deși susține că acesta nu finalizase niciun dosar de corupție la parchetul lor.

Pe scurt, în versiunea fostului magistrat, omul despre care se adunau reclamații a primit o recomandare de promovare. O soluție administrativă cu aerul clasic al instituțiilor care, în loc să rezolve problema, încearcă să o mute într-un alt birou — eventual cu alt covor.

„N-am crezut că va rămâne ani de zile în sistem”

Un comentator i-a reproșat lui Bălășescu că avansarea procurorului ar fi putut expune justițiabilii și profesia unor riscuri. Fostul magistrat a admis că reproșul este întemeiat, dar a explicat că atunci își dorea să reducă numărul dosarelor cu autor necunoscut de la Serviciul Omoruri și că nu s-ar fi așteptat ca procurorul recomandat să rămână ani întregi în sistem.

Relatarea lui Bălășescu este o mărturie publicată pe Facebook și conține acuzații care îi privesc pe cei menționați. Dincolo de papuci și de detaliile șocante, episodul ridică o întrebare mai puțin comică: ce mecanisme existau atunci pentru verificarea reclamațiilor și pentru evaluarea unei recomandări de promovare? Acolo, se pare, nu ajungea să te descalți. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Politicianul și procurorii după gratii: seminar intensiv de drept penal aplicat

Publicat

pe

De

Breaking news de Arest Central: politicianul, între doi procurori – cine cu cine face dreptate în celulă?

Călin Georgescu, trimis la „ședință de drept penal aplicat” în arest

Marți, 29 septembrie 2026, Curtea de Apel București a decis că politicianul Călin Georgescu nu mai are ce căuta în talk-show-uri și plateouri TV, ci în arest preventiv. Decizia a fost luată de un complet format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry și Cristina Grecu, plus judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, chemat să stingă divergența din interiorul completului, notează publicația Lumea Justiției.

Divergența? Una clasică: se duce politicianul acasă sau la Arestul Central? Din informațiile prezentate, judecătoarea Cristina Grecu ar fi vrut să-l pună în libertate pe Georgescu, în timp ce Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry ar fi înclinat spre varianta cu gratii. Și cum justiția română funcționează pe principiul „dacă doi nu se înțeleg, intră al treilea”, a apărut în scenă judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, iar rezultatul este clar: arest preventiv pentru politician.

Celulă VIP: un politician și doi procurori fac „coabitare instituțională”

Partea cu adevărat savuroasă abia începe. Surse avizate au declarat pentru Lumea Justiției că politicianul Călin Georgescu împarte celula cu doi procurori bine-cunoscuți: Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan, amândoi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Cei doi magistrați sunt „cazați” după gratii de aproape cinci luni, în baza unei măsuri dispuse și menținute de Înalta Curte, într-un dosar instrumentat de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General (PICCJ).

Așa arată, în varianta românească, unitatea de corp a magistraților și a clasei politice: unii fac dosare, alții le încasează, iar la final se întâlnesc, simbolic, în aceeași celulă. E posibil, zice sursa, noi nu știm sigur, dar știm că în România realitatea bate pamfletul aproape zilnic.

Lecții de drept în pijama: cine pe cine judecă în arest?

Imaginea e greu de ignorat: un politician și doi procurori, toți trei după gratii, într-o țară în care justiția e mereu „independentă”, dar rar responsabilă.

Dacă informațiile publicate de Lumea Justiției se confirmă, atunci celula respectivă poate fi considerată cea mai densă „conferință de drept penal” pe metru pătrat din sistemul românesc:

  • un politician care a cunoscut partea publică a microfonului și partea întunecată a mandatului de arestare;
  • doi procurori care au semnat cândva pentru „interesul public” și acum află cum se simte „interesul public” din interiorul arestului.

Ironia istorică e greu de ratat: aceia care au reprezentat acuzarea stau acum, umăr la umăr, cu cel care obișnuia să fie subiect de dezbatere politică, nu de referat de arestare.

Judecătorul Dragoș Mirea, din nou pe afiș: de la percheziții la divergențe și arestări

Lumea Justiției mai readuce în discuție încă un episod legat de judecătorul CAB Dragoș-Valentin Mirea, cel care a intrat în completul de divergență în cazul lui Călin Georgescu.

Nu e pentru prima oară când numele lui apare în prim-plan. În 23 iunie 2026, același magistrat a emis mandatul de percheziție domiciliară pe numele avocatului Mihai Rapcea, într-un dosar de așa-zisă „propagandă legionară”. Rapcea a fost reținut 24 de ore, după care a fost lăsat rapid în libertate, instanțele respingând din start cererea procurorului Mircea-Bogdan Rocsin de la Parchetul Curții de Apel București (PCAB) de a-l aresta pe avocat, amintește Lumea Justiției.

Cu alte cuvinte, Mirea e magistratul care dă mandat de percheziție când procurorii se înfierbântă prea tare, dar și cel care intră în complet atunci când colegii de la CAB nu se decid dacă politicianul trebuie să doarmă acasă sau la Arestul Central.

Justiția română, sezon nou: „Toți pentru unul, unul după gratii”

Cazul Călin Georgescu și posibila lui coabitare în celulă cu procurorii Niță și Ștefan arată, în miniatură, caricatura unui sistem care se preface că funcționează impecabil:

  • judecători care își rezolvă divergențele chemând un al treilea coleg să încline balanța;
  • procurori care ajung să experimenteze, pe propria piele, „forța legii” pe care o invocau în rechizitorii;
  • politicieni care descoperă, dincolo de ușile cu zăvor, că imunitatea nu ține loc de certificat de cazare pe termen nelimitat.

Iar undeva, între completul de divergență, dosarele de la PICCJ și celulele Arestului Central, România mai bifează un episod de „justiție spectaculoasă”, cu arestări răsunătoare, coincidențe savuroase și un parfum persistent de dublu standard.

Restul, cum bine punctează Lumea Justiției, se va decide nu doar în instanță, ci și în memoria publicului, care începe să vadă tot mai clar că, uneori, singurul loc unde statul de drept mai pare coerent este… pamfletul. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

CSM a aprobat două cereri de pensionare. Suspendarea procurorului Radu-George Bucurică a încetat

Publicat

pe

De

Propuneri de eliberare din funcție pentru doi procurori

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, marți, 29 septembrie 2026, două cereri de pensionare, potrivit publicației Lumea Justiției.

În urma deciziei, președintelui României, Nicușor Dan, i-au fost înaintate propunerile de eliberare din funcție, prin pensionare, a procurorilor Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, și Ionela Chirilă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.

Încetarea suspendării procurorului Bucurică

În aceeași ședință, Secția pentru procurori a CSM a constatat încetarea suspendării din funcție a procurorului Radu-George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Măsura suspendării fusese dispusă în contextul arestării sale preventive. Aceasta a încetat începând cu data de 25 septembrie 2026, ca urmare a revocării arestării preventive, potrivit minutei CSM.

Decizia a fost luată în unanimitate.

Procurorul urmează să fie internat într-o unitate medicală

La 21 septembrie 2026, judecătoarea Adina Cozi, de la Curtea de Apel Alba Iulia, a revocat măsura arestului preventiv și a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind internarea provizorie a procurorului într-o unitate medicală specializată.

Internarea urmează să dureze până la însănătoșire sau până la ameliorarea stării care ar înlătura pericolul ce a determinat luarea măsurii, potrivit informațiilor citate de Lumea Justiției.

Acuzațiile formulate în dosar

Radu-George Bucurică a fost reținut pentru 24 de ore, la 9 august 2026, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

El este cercetat pentru:

  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
  • uz de armă fără drept;
  • tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • două infracțiuni de ultraj.

Incidentul de la localul din comuna Ribița

Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 8 spre 9 august 2026, pe terasa unui local public din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane.

Procurorii susțin că Bucurică ar fi avut asupra sa un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol letal marca Walther, calibru 9×19 mm. Arma ar fi fost deținută în condițiile în care Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Caraș-Severin dispusese anterior anularea permisului de port-armă.

Conform aceleiași surse, procurorul ar fi refuzat să se legitimeze la solicitarea polițiștilor ajunși la fața locului și i-ar fi atacat cu spray iritant-lacrimogen. Ulterior, acesta ar fi fugit, iar în momentul imobilizării ar fi tras cu pistolul asupra sa, susțin procurorii.

Acuzațiile urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare, cu respectarea prezumției de nevinovăție. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv16 ore ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusivo zi ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv2 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv2 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv3 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv3 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv4 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv4 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv