Featured
Războiul informațional urmărește aceleași obiective ca războiul convențional
Săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire cu jurnaliști și reprezentanți ai societății civile la care a participat Valeriu Pașa, expert în dezinformare din Republica Moldova, fondator al think-tank-ului WatchDog.md. Întâlnirea a fost organizată de scena9, în cadrul DEZinfo Talks, o serie de evenimente care explorează felul în care percepția oamenilor poate fi distorsionată, controlată sau chiar ghidată prin intermediul mass-media și a online-ului spre acțiuni în viața reală. Valeriu Pașa a vorbit despre propaganda și dezinformarea rusă în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
WatchDog.md este un ONG din Republica Moldova care funcționează ca un think-tank/do-tank. Domeniul nostru de activitate este construirea mecanismelor de auto-apărare a societății la tot felul de riscuri și influențe negative.
În cazul nostru vorbim despre reziliență la influența negativă a Rusiei și a facilitatorilor locali care vulnerabilizează instituțiile statului și societatea.
Influența negativă a Rusiei înseamnă încercarea de a ne ține cât mai aproape de zona ei de interes într-o viziune de politică externă care a devenit explicită odată cu invazia din Ucraina, de a cuceri teritorii și de a le transforma în provincii, spune Valeriu Pașa.
Conform expertului de la Chișinău, războiul din Ucraina a scos la iveală fenomene care se întâmplau de mai mulți ani. Războiul convențional este asistat de un război informațional împotriva Ucrainei. Acesta nu a început la 24 februarie, ci mult mai devreme.
El a vorbit despre anul 1993, când, imediat după destrămarea URSS și perioada de acalmie în relațiile dintre Rusia și Occident, președintele rus la acea vreme, Boris Elțîn, a semnat un decret prin care a ridicat la nivel de politică de stat prezența mass-media ruse în toate țările post-sovietice.
Statul rus urma să investească în asta, era o prioritate de politică externă să fie prezentă această mass-media și să influențeze lucrurile. De atunci, nu s-a mai oprit niciodată. Prezența mediatică a fost parte din politica externă, pentru formarea imaginii pozitive a Rusiei, influențarea percepțiilor asupra lumii, a declarat Pașa.
Drept rezultat, spune el, în Republica Moldova, până în toamna anului 2019, cel mai urmărit post TV a fost cel care retransmitea conținutul primului canal TV de stat din Rusia.
După 2013, s-a declanșat adevărata ofensivă informațională. Propaganda rusă a devenit mult mai incisivă, agresivă și motivantă. Nu a vrut doar să distorsioneze lucrurile, ci să transforme oamenii în luptători și să promoveze multă ură.
Propaganda rusă are drept principală țintă piața internă informațională din Rusia – cetățenii ruși, care trebuie să gândească într-un anumit fel. Efectele acestui lucru au putut fi observate după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina, care a uluit întreaga comunitate internațională.
Cetățenii ruși fie sunt nepăsători, fie susțin frenetic acest război. Sunt oameni care refuză să vadă și să creadă în lucruri evidente, explică președintele WatchDog.md.
Pașa mai spune că al doilea grup țintă sunt ucrainenii, chiar dacă rușilor nu le mai reușesc multe în Ucraina din perspectiva dezinformării și a propagandei.
Războiul informațional urmărește aceleași obiective ca războiul convențional: controlul populației, teritoriului și administrației. Poți să o faci cu forța armelor, cucerind kilometru după kilometru, localitate după localitate, sau prin dezinformare, prin manipularea opiniilor acestor cetățenilor. Astăzi, în condiții de război, dezinformarea mai urmărește și anumite obiective tactice.
Expertul a oferit un exemplu recent, legat de regiunea Odessa și Transnistria. La începutul lunii mai, au început lovituri foarte intense asupra regiunii Odessa, cu rachete și aviație, cu niște provocări în regiunea transnistreană, aflată sub controlul militar al Rusiei, și multe declarații în presa rusă.
Erau foarte multe subiecte rulate în presă despre această regiune și Republica Moldova. Din perspectiva rusă, ucrainenii ar fi trebuit să ia în calcul acest lucru. Se pregătește ceva sau nu? Ce înseamnă asta? Înseamnă cel puțin să țină în zonă un număr de militari care ar fi, de fapt, foarte necesari în altă parte.
Vedem cum, prin aceste metode de propagandă și utilizare a spațiului informațional, se obțin niște câștiguri tactice. Te pot convinge să faci o alocare greșită de resurse, să iei în calcul mai multe riscuri decât sunt în realitate. Ucrainenii au învățat, însă, foarte bine acest război informațional, în opt ani de la declanșarea războiului din 2014, după anexarea Crimeii și insurgența din Donbas, și au acceptat jocul.
Astfel, dacă rușii au început să vorbească despre Transnistria, au făcut-o și ucrainenii și au început să avanseze ideea că trebuie să intre în Transnistria, că sunt gata să o facă și că se vor isprăvi cu armata rusă de acolo în trei zile, doar să le-o ceară Republica Moldova.
Cunoscând că rușii și Putin sunt foarte paranoici și că nu au o expertiză calitativă asupra regiunii în general, lucru demonstrat în a faza incipientă a războiului din Ucraina, ucrainenii au explorat aceste frici și, în timp foarte scurt, cei care au trebuit să își țină armata în rezervă au fost rușii, care au ținut în stare de alertă flota lor din Crimeea, plus capacități de desant.
Astfel, în loc să-și utilizeze militarii în ofensiva lor din regiunea Donețk și sudul Ucrainei, rușii i-au ținut în rezervă pentru că s-au temut că ucrainenii o să declanșeze o operațiune terestră împotriva trupelor ruse din Transnistria. Ucrainenii au acceptat jocul, și-au impus propria poziție și au creat costuri rușilor. Este un exemplu de bătălie informațională, a explicat Valeriu Pașa.
Pașa a mai transmis că propaganda are un rol strategic și operează cu interpretarea eronată a unor fapte cunoscute. Aceasta formează percepții asupra lumii în care trăim și influențează decizii politice și chiar militare. În cazul dezinformării însă se produce doar un efect de moment.
Pentru propaganda Kremlinului, nu este neapărat important ca publicul să fie de partea adevărului, ci cât mai mulți oameni să fie confuzi. Avem personajul etalon: cetățeanul turmentat. Își doresc cât mai mulți „cetățeni turmentați”.
Și, în Ucraina, vrea să erodeze susținerea față de proprii politicieni, propria conducere și armată, să erodeze încrederea în aliații occidentali și să producă cât mai multe frustrări și declarații care să adauge cât mai multe fisuri în această alianță.
Un alt public vizat este cel al țărilor occidentale, în special al țărilor NATO, susținătoare ale Ucrainei. Rușii cunosc țările democratice, unde opinia cetățenilor contează foarte mult, comportamentul politicienilor este destul de populist și unde, dacă ai un lucru nepopular în societate nu-l mai susții, nu mai insiști pe el, pentru că îți scade rating-ul. Kremlinul a înțeles cum funcționează democrația occidentală și cum poate fi manipulată.
Pașa a oferit mai multe exemple pentru a arăta cum funcționează aceste lucruri. De exemplu, în Republica Moldova, think-tank-ul pe care l-a înființat a măsurat opinia publică după invazia rusă din Ucraina.
Conform datelor, majoritatea spunea că invazia este ilegală, însă la întrebări mai specifice, precum cine este vinovat? sau cine are dreptate în acest conflict?, răspunsurile indicau o rată ridicată de succes a influenței ruse, nu neapărat prin răspunsuri care dădeau dreptate rușilor, ci prin confuzia generalizată.
La nivelul UE, din măsurătorile sociologice pe care le-am văzut, Italia este la coada listei în privința rezilienței la aceste manipulări. România este din păcate foarte aproape, într-o societate cu o atitudine nu prea favorabilă în privința Federației Ruse în general. Asta nu împiedică aceste narațiuni să se rostogolească.
Un alt exemplu este Bulgaria, despre care Valeriu Pașa spune că a avut un guvern care s-a implicat cu ajutoare militare masive oferite Ucrainei, iar acest lucru a ajuns subiect de campanie electorală.
Drept rezultat, există șanse majore ca politicienii, pentru a evita această blamare, să nu mai ia decizii. Sau mai este România: Guvernul României a decis să nu spună propriei societăți ce face pentru a ajuta Ucraina. De ce? Pentru că a luat în calcul riscul de a fi blamat.
Apare o situație în care conducerea Ucrainei mulțumește sincer României pentru ajutor, iar o parte a societății din România blamează Guvernul că nu face suficient pentru Ucraina.
S-a luat în calcul riscul că din cauza propagandei din societatea românească s-ar putea Guvernul să fie blamat că a făcut un lucru necesar din perspectiva securității naționale și a intereselor naționale – de a ajuta Ucraina, exemplifică Pașa.
În finalul prezentării sale, expertul de la Chișinău a spus că ONG-ul din care face parte a ajuns la concluzia că metoda cea mai bună de a bloca o știre falsă este comunicarea în exces.
Cetățenii să afle despre o știre falsă deja din anunțul că aceasta este falsă. Dacă autoritățile tac, aceasta „ia turații”. Nu e corectă abordarea de a nu vorbi despre știrile false pentru că astfel le amplificăm. Am sugerat că atunci când un fake „decolează”, „să-l dai jos” cu cât mai multă comunicare.
Când ai un comunicat oficial, care e preluat de toată presa mainstream, nu contează ce zice lumea, dacă are încredere sau nu în presă, se află că acesta este un fake. Cu cât mai des facem asta, cu atât mai mult se dezvoltă și spiritul critic.
De asemenea, acesta transmite că soluția pentru a construi reziliența și a combate propaganda și dezinformare este efortul comun al întregii societăți.
Această problemă nu o poate rezolva doar statul. Nicăieri o instituție de stat, chiar și cu metode mai punitive, nu a reușit combaterea dezinformării. Rolul instituțiilor este să comunice și să se fie transparente. Dacă în calitate de instituție publică nu oferi anumite informații, lași spațiu de interpretări. Există un rol al mass-media.
În perioadele de criză încep să se simtă problemele sistemice din mass-media, în primul rând lipsa expertizei. Sunt preluate știri false pentru că jurnaliștii nu cunosc cum se face fact-checking.
Totodată, mass-media trebuie să vorbească despre dezinformare, în mod constant, chiar dacă jurnaliștilor li se par anumite informații evident false, publicului poate nu îi este la fel de evident. Cetățenii au alte preocupări decât să analizeze care e presă bună, care e rea, cine e om onest sau mincinos.
Valeriu Pașa mai spune că propaganda rusă găsește în România un teren propice și că aceasta este transmisă mai departe chiar și de elite, de persoane considerate repere intelectuale, care răspândesc teorii conspiraționiste și mesaje anti-Ucraina.
Mă înspăimântă că în România nu există o contestare foarte dură a lor. În Republica Moldova, acești oameni sunt expuși. Aici, însă, lumea evită acest lucru. (Dorin L.).
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).
Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional”
Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Și are de ce: a demonstrat, încă o dată, că legea în România nu e chiar pentru toată lumea. Cel puțin nu pentru cei de sus.
După 18 luni în care a refuzat să organizeze concursul pentru ocuparea funcției de director al Direcției Poliției Transporturi, deși funcția era vacantă de mai mult de 12 luni, abia pe 29.07.2026 binevoiește să apară, în sfârșit, concursul. Nu fiindcă așa scrie la lege, ci fiindcă, probabil, nu se mai putea trage de timp la infinit și presiunea – inclusiv cea semnalată public de Sindicatul Europol – a început să incomodeze.
Articolul 27^16, sacrificat pe altarul confortului de la vârf
Potrivit art. 27^16 din Legea nr. 360/2002, dacă o funcție este vacantă mai mult de 12 luni, există obligația legală, nu fantezia instituțională, de a organiza concurs. Obligația a stat frumos în Monitorul Oficial, în timp ce în realitate a fost împinsă 18 luni sub covorul șefului Poliției Române.
Întrebarea normală este: va răspunde șeful Poliției Române pentru încălcarea acestei obligații legale?
Răspunsul anormal, dar perfect românesc: în mod cert, nu. Nici disciplinar. Nici penal.
Legea, când ajunge la nivel de conducere, se diluează brusc: devine „interpretabilă”, „flexibilă”, „în spiritul instituției”. Adică, tradus, fără consecințe.
Pentru șef, imunitate informală; pentru agent, execuție cu pixul în registru
În timp ce în biroul de sus se pot ignora, luni întregi, obligații prevăzute clar de lege, jos, în stradă, polițistul simplu trăiește un alt fel de justiție: cea a pixului.
Dacă un polițist uită să completeze în „Registrul Bodycam” ora și minutul exacte la care a pornit sau a oprit camera în timpul serviciului, sancțiunea disciplinară este aproape garantată. Nu există nuanțe, nu există „spiritul legii”, nu există „hai să vedem contextul”. Există doar regulament, comisie disciplinară și vina celui fără grad mare pe epoleți.
Așa arată în 2026 aplicarea legii în Poliția Română:
- ignorarea, timp de 18 luni, a unei obligații legale privind organizarea concursului pentru directorul Direcției Poliției Transporturi – fără urmări;
- un minut uitat într-un registru completat cu pixul – motiv suficient pentru a declanșa tăvălugul disciplinar.
Poliția Română 2026: lege tare cu cei mici, moale cu cei mari
Tabloul este grotesc, dar coerent cu realitatea descrisă de Sindicatul Europol:
- pentru unii, legea este opțională, decorativă, bună de fluturat în comunicate;
- pentru alții, fiecare minut trecut sau netrecut cu pixul devine potențială abatere disciplinară.
În vârf, art. 27^16 din Legea nr. 360/2002 e tratat ca o notă de subsol. La bază, „Registrul Bodycam” devine cod penal paralel.În România anului 2026, un șef de Poliție poate ignora 18 luni o obligație legală și rămâne liniștit în funcție.
În același timp, un agent poate fi pus la zid pentru un rând uitat într-un registru.
Pentru unii, puterea înseamnă libertatea de a nu aplica legea.
Pentru alții, fiecare secundă de pix devine instrument de pedeapsă. (Cerasela N.).
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...
IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!
PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...
TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57
Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...
„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii
„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...
„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE
„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...
Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...
-
Exclusivacum 3 zile
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zile
Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zile
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 24 de ore
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 24 de ore
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zile
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 24 de ore
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene