Administratie
Proiectul legislativ de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România a fost adoptat, miercuri, în Senat, cu unanimitate de voturi
Propunerea legislativă are ca obiect aprobarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, pentru perioada 2023 – 2030, în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă „răspunde nevoilor societăţii de a pune în centru pacienţii şi de a întări rezilienţa acestora, asigurându-le mijloace şi resurse pentru prevenirea şi, respectiv, tratarea cancerului ca boală care poate şi trebuie să fie învinsă”.
Senatorul Nicoleta Pauliuc, unul dintre inițiatorii acestei legi, a declarat, în plen, că numărul bolnavilor de cancer şi al deceselor cauzate de acesta va scădea substanţial odată cu aplicarea legii privind Programul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului în România.
„În fiecare an 100.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer şi tot în fiecare an 55 dintre ei pierd marea bătălie a vieţii lor. Prin legea de aprobare a Programului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului în România, tuturor acestor oameni le oferim deopotrivă muniţie împotriva bolii şi motivaţie să lupte. Odată ce această strategie va fi aplicată, adică adoptată de Parlament, promulgată de preşedinte, implementată de Ministerul Sănătăţii şi bugetată corespunzător de Executiv, sunt convinsă că toate aceste cifre înfiorătoare pe care vi le-am prezentat vor scădea substanţial (…). Eu cred că este nevoie de înţelegerea mai bună a realităţii afecţiunii, a opţiunilor şi un management corect al aşteptărilor. Iar aici avem destul de mult de lucrat, pentru că sistemul de sănătate are impresia că dacă şi-a făcut treaba, nu mai trebuie să-l intereseze calitatea vieţii bolnavului, odată ce el a ieşit din spital, din clinică sau din cabinet”, a precizat Nicoleta Pauliuc, potrivit Agerpres.
La nivel tehnic, documentul propune două modificări substanţiale de abordare administrativă a cancerului.
„Una din problemele majore cu care se confruntă doctorii din România ţine de faptul că nu avem un registru naţional al pacienţilor oncologici care să fie funcţional. În al doilea rând, se propune o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte stabilirea unei scheme de tratament pentru bolnavii de cancer. Se va insista mai mult pe consultarea interdisciplinară, să vorbească între ei şi oncologul, şi chirurgul, şi radiologul, şi persoana care se ocupă de aplicarea tratamentului cu chimioterapie, poate şi psihologul, pentru a stabili o cale de urmat pentru fiecare pacient în parte”, a explicat Nicoleta Pauliuc.
Senatorul a adăugat că, prin adoptarea acestui proiect, România va fi printre primele ţări din Uniunea Europeană care adoptă o strategie anti-cancer.
„A existat o consultare largă pe plan, care este pe linia planului de luptă împotriva cancerului, adoptat la nivelul UE, în februarie 2021. Prin votul pe care urmează să îl acordaţi astăzi, România va fi printre primele ţări din UE care adoptă o strategie anti – cancer, în concordanţă cu cele mai înalte recomandări europene şi cu cele mai bune standarde de calitate. Ştiu că adoptarea acestui proiect şi implementarea sa de către Ministerul Sănătăţii va genera cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat. Vieţile bolnavilor oncologici au prioritate”, a concluzionat Pauliuc.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.
Administratie
ZoologyCon aduce la București cercetători din 26 de țări
Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a participat la deschiderea celei de-a XIII-a ediții a ZoologyCon, congres internațional organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Cercetare zoologică, de la biodiversitate la tehnologii moderne
Congresul are loc în perioada 4–6 noiembrie, la Biblioteca Academiei Române, și reunește 289 de participanți din 26 de țări. Programul cuprinde 163 de contribuții științifice, cu teme precum evoluția și clasificarea speciilor, ecologia animalelor, conservarea biodiversității și folosirea tehnologiilor moderne în cercetarea zoologică.
La eveniment sunt programate conferințe susținute de specialiști din România, Spania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria și Norvegia, precum și sesiuni de postere. Două conferințe plenare vor aborda aniversarea Academiei Române și istoria științei în România.
Muzeele, între cercetare și educație
În mesajul transmis la deschiderea congresului, Ioana Ciocan a evidențiat munca cercetătorilor, muzeografilor și conservatorilor în studierea și păstrarea colecțiilor. Ministra a subliniat, de asemenea, rolul muzeului în prezentarea rezultatelor cercetării către public și în educația copiilor.
Expoziție de ilustrație științifică și timbre cu animale preistorice
Programul include vernisajul expoziției „Illustratorium.RO”, care prezintă lucrări ale ilustratoarei științifice Denitsa Peneva. Tot în cadrul congresului va fi lansată emisiunea filatelică „Animale preistorice”, realizată de Romfilatelia.
Administratie
Președintele PSD Ploiești – Bogdan Toader: „Balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă pentru ploieșteni”
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader transmite că ploieștenii nu vor fi obligați să plătească taxe noi și nici nu vor avea impozitul majorat pentru balcoanele închise. Declarația vine în contextul îngrijorărilor apărute după adoptarea noului Cod al Urbanismului, act normativ inclus ca jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Toader spune că este nevoie de clarificări privind aplicarea prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise în ultimii ani și le transmite locuitorilor că situația nu ar trebui să se transforme într-o nouă povară financiară sau administrativă.
„Nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”
Potrivit deputatului, termenul prevăzut până în august 2027 oferă timpul necesar pentru examinarea problemelor apărute în aplicarea legii și pentru identificarea unor soluții. Ministrul Alexandru Stoica urmează să inventarieze aceste situații și să transmită Parlamentului o analiză tehnică, pe baza căreia cadrul legislativ ar putea fi modificat.
Bogdan Toader afirmă că eventualele intervenții trebuie să ofere mai multă claritate și predictibilitate proprietarilor, nu să genereze costuri suplimentare. „Ca deputat și președinte al PSD Ploiești, vă asigur că nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”, a transmis acesta.
Fără drumuri inutile după documente vechi
Un alt aspect semnalat de președintele PSD Ploiești privește riscul ca proprietarii să fie puși să caute documente vechi sau să parcurgă proceduri administrative complicate pentru lucrări realizate cu mulți ani în urmă. Toader susține că ploieștenii nu ar trebui trimiși de la o instituție la alta pentru acte aferente unor intervenții făcute chiar și în urmă cu 15 ani.
El atrage atenția și asupra situațiilor în care balcoanele au fost închise în cadrul lucrărilor de anvelopare a blocurilor. În aceste cazuri, susține deputatul, responsabilitatea pentru autorizare și cadastrare a revenit primăriilor, nu locatarilor.
Demersuri în Parlament și la Consiliul Local
Bogdan Toader afirmă că va susține în Parlament o inițiativă legislativă menită să ofere siguranță juridică proprietarilor și să evite apariția unor obligații birocratice inutile. Acesta spune că va sprijini demersuri în același sens și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
„Voi susține în Parlament o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație. Același demers îl voi susține și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești”, a declarat Bogdan Toader.
Mesajul său este adresat locuitorilor care au închis balcoanele și care se tem că noile prevederi ar putea duce la taxe suplimentare ori la proceduri dificile. Toader spune că soluția trebuie să țină cont de situațiile existente, să clarifice responsabilitățile autorităților și să îi protejeze pe cetățeni de costuri și formalități nejustificate.
Administratie
Lucrările de consolidare a DJ 102I, între Valea Doftanei și Brașov, continuă în condiții meteo dificile
Lucrările de modernizare a DJ 102I, care va crea o nouă legătură rutieră între Valea Doftanei și județul Brașov, continuă pe sectoarele unde vremea permite intervenții în siguranță. Consiliul Județean Prahova anunță că stadiul fizic al proiectului a ajuns la aproximativ 28%.
Se execută ziduri de sprijin, piloți forați și podețe
Constructorul lucrează în prezent la ziduri de sprijin cu înălțimi de până la șase metri, foraje pentru piloți de până la 17 metri adâncime, structuri din gabioane și sisteme pentru colectarea și evacuarea apelor. Sunt în execuție aproape 2.000 de piloți forați, cinci poduri și 41 de podețe.
Condițiile meteorologice limitează temporar lucrările de terasament, însă activitatea continuă pe fronturile unde lucrările se pot desfășura în condiții de siguranță.
Investiție pentru conectivitate și turism
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că administrația urmărește menținerea unui ritm susținut al lucrărilor, cu respectarea cerințelor tehnice și de siguranță. El a descris DJ 102I drept o investiție importantă pentru conectivitatea județului și dezvoltarea Văii Doftanei.
Modernizarea drumului este menită să îmbunătățească accesul în zonă, să sprijine turismul și să ofere o rută alternativă între județele Prahova și Brașov.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 23 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 24 de oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”




