Anchete
Raed Arafat iar a ”pus-o”!/După ce i-a vaccinat pe români, acum Raed Arafat le pune stenturi de 1,5 miliarde euro
Așa că, la fel ca toți ceilalți președinți, premieri, miniștri de Interne sau ai Sănătății de până acum, poate și Alexandru Rafila să îl ”înțepe” cât vrea… Că de clintit oricum nu îl va clinti pe ”nemuritorul” secretar de stat din fruntea atotinfluentului Departament pentru Situații de Urgență.
(Preluare National – Catalin Tache):

Mai ales acum, când, după ce în urmă cu puțină vreme își asigurase sprijinul deplin al vicepreședintelui american, Kamala Harris, Raed Arafat și-a mai bifat un susținător de marcă în ”insectarul” propriilor personalităților care ar sări ca arse dacă vreun politician sau partid românesc ar îndrăzni să se atingă de el. Ca să nu mai spunem că, fie și în situația în care protecția oferită de Kamala Harris și, mai nou, de către președinta Consiliului European, Ursula von der Leyen, nu ar fi suficientă, atunci oricând se poate aplica direct procedurizarea ”codului roșu” privind rămânerea cu orice preț a lui Raed Arafat în fruntea DSU. Și, practic, a cam întregului sistem medical de la noi, mai ales a celui de urgență. Pentru că, așa cum de altfel au mai făcut-o, agenții MI6, fie ei operativi sau de legătură, nu ar ezita nici de această dată să le reamintească ”partenerilor” români că Raed Arafat se află încă sub ”înalt protectorat britanic”! Și, drept urmare, niciun demnitar de la București nu ar trebui să îndrăznească a depăși ”linia roșie” care delimitează ”imperiul medical” al lui Raed Arafat…
”Îi cere Kamalei încă 100 de milioane de vaccinuri”!
Astfel titram ”lovitura” din 7 iulie. Atunci când dezvăluiam că, în ciuda statisticilor mai mult jenant de anemice, decât îngrijorătoare privind ”valurile” 6, 7 și așa mai departe, în ”laboratoarele” de peste Ocean încă se lucreaxă într-un ritm nebun nu numai la producerea efectivă a noi miliarde de doze de vaccin anti – COVID…

Dar și la pregătirea psiho – mediatică a populației pentru ”cea mai grea iarnă a omenirii”… Și nu este în niciun caz vorba de tăierea gazelor de către Putin! Astfel că Uniunea Europeană, reprezentată de președinta Consiliului European, ”noua Merkel” Ursula von der Leyen, rămâne cel mai mare contributor la MAREA FINANȚĂ medicală a lumii. Separat însă de ”mulgerea vacii” europene, companiile producătoare ale BIG Pharma nu se dau în lături și de la încasarea a ”mici bacșișuri” de doar câteva miliarde de dolari. Mai ales atunci când astfel nu doar că facturează fără niciun alt efort, dar mai și scapă de miliardele de doze de vaccin aflate încă pe stoc. Și mai ales tocmai în preajma expirării acestora.


În timp ce Guvernul României nu mai știe de unde să taie bani de la buget – inclusiv de la construcția de autostrăzi, spitale, școli sau de la mărirea pensiilor și a salariilor! – pentru a aloca noi și noi sume suplimentare pentru ”distrugerea” milioanelor de doze deja expirate de vaccin anti – COVID. În timp ce ”podul aerian” transportă în continuare alte zeci de milioane de doze. Cea mai proastă veste însă, cea pe care am dat-o în urmă cu două luni fiind nu doar că Raed Arafat i-a făcut Kamalei Harris ”oferta de nerefuzat” de a mai comanda alte 100 de milioane de doze! Dar ”oferta agreată ” primită la data de 3 iulie ajunsese deja la neverosimilul preț de 49.99 USD, doza! Și atunci, oricât de neînsemnat ar fi ”paraîndărătul”, cum să nu sară oficialii americani, în frunte cu chiar ”lobbista” Kamala Harris ca arsă, dacă se pronunță cineva că, totuși, nu este normal ca pompierii să trateze bolnavii! Că doar nici medicii nu sting incendiile…
Doctorul Heiko…
La câteva luni după declararea pandemiei de COVID – 19, un oarecare ”doctor Heiko” era transferat de la clinica din orașul german Hanovra, unde își desfășura activitatea într-un anonimat public cvasitotal, la un gigant medical peste Ocean. La chiar compania americană care avea să umfle ”potul cel mare” al contractelor de zeci de miliarde semnate de către PFIZER direct cu președinta Consiliului Europei, Ursula von der Leyen. Adică nimeni alta decât soția ”doctorului Heiko” von der Leyen! Acum, o fi simplă coincidență… Cum coincidență poate să fie și ”întâlnirea” recent documentată care ar fi avut loc între secretarul de stat Raed Arafat și un ”înalt membru” al Consiliului European.
Românii, trecuți pe stenturi…
”Moment zero” care pare să îl fi convins pe Raed Arafat că, în ciuda încăpățânării demne de o cauză mai bună a continuării achiziționării altor zeci de milioane de doze de vaccin anti – COVID, totuși nu acesta ”este viitorul”! Mai ales că, la ”grafice” ajunse la sub o mie de cazuri de îmbolnăviri zilnic, va fi dificil să se mai reia atât de profitabila ”MARE VACCINARE”. În schimb, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, noua ”vedetă” a Ministerului Sănătății condus de tot mai ”neputinciosul” Alexandru Rafila va fi programul STEMI! Adică un program național generos susținut de la buget, privind implantarea de stenturi.

Acum, dacă ”tânărul însurățel” George Simion ar atinge și acest subiect și și-ar înfrânge astfel ”temerea de Raed”, probabil că propagandistul suveranist ar tuna și fulgera despre coloanele de Salvări care transportă tot mai mulți români care au suferit preinfarcturi sau chiar mai rău… Numai că, în această stare totală de ”silenzio stampa” în care propaganda operativă a vârât debila clasă politică românească, soroșista societate civilă și presa progresistă deopotrivă, singura certitudine rămâne că și acest nou program va fi, dincolo de beneficiile cu adevărat remarcabile pentru victimele infarcturilor miocardice acute care au nevoie vitală de astfel de stenturi, tot o simplă ”afacere”. Dar una pe bani mulți… Existând surse care susțin că ”suma totală” care urmează să fie alocată în următorii ani Programului STEMI coordonat de către secretarul de stat Raed Arafat putând ajunge la peste 1,5 miliarde euro. Iar dacă se confirmă și informația că ”doctorul Heiko”, soțul Ursulei von der Leyen, se ocupă mai nou și de acest domeniu de activitate, chiar că Raed Arafat poate face ce vrea în Guvernul României, că nimeni nu se mai supără! Fie el liberal, pesedist sau chiar șef de serviciu secret…
Anchete
Șoferul „atlet” cu 1,00 la suflet: cum a încercat un vasluian beat să fugă de radar cu off-road și vorbe dulci
Cursa de „raliu” pe DE581: de la asfalt la off-road, cu frâna ruptă la bun-simț
Aventura din 10 noiembrie 2026, petrecută pe drumul european DE581, pe raza județului Vaslui, arată încă o dată cum unii șoferi cred că legislația rutieră e opțională, dar norocul obligatoriu. Potrivit relatărilor făcute publice de Sindicatul Europol, un bărbat de 43 de ani, din Bârlad, a decis să transforme șoseaua în pistă de fugă și câmpul în traseu off-road, totul cu o alcoolemie demnă de manualul „Așa nu”.
După ce a ignorat semnalele polițiștilor, șoferul a apăsat cu entuziasm pedala de accelerație și a improvizat aproximativ un kilometru de traseu pe coclauri, ca și cum se pregătea pentru un raliu de amatori, nu pentru încă un dosar penal. Când și-a dat seama că motorul nu-l mai poate ajuta, a trecut la „planul B”: a abandonat mașina și a încercat să-și demonstreze calitățile atletice… pe jos. Din păcate pentru el, probele de fugă nu se dau după regulile lui.
„Nu ne știm de undeva?” – ultima redută a șoferului disperat
După eșecul subit la capitolele viteză și condiție fizică, bărbatul a trecut la faza de „negociere sentimentală”. A încercat să-i convingă pe polițiști că îi cunoaște, că, cine știe, poate au mai stat la povești, s-au întâlnit pe undeva, au avut vreo legătură vagă în trecut. Poate, poate, o presupusă „cunoștință” ar fi putut cântări mai greu decât cifrele reci de pe aparate și decât litera legii.
Realitatea din teren a fost însă mult mai puțin romantică. În loc de „Ce mai faci, prietene?”, polițiștii au avut în față un rezultat de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest, așa cum a fost făcut public de Sindicatul Europol. Analizele toxicologice ulterioare au confirmat, elegant și sec, că bărbatul depășise serios limita legală. Prietenia, reală sau imaginară, nu mai avea loc la masa discuțiilor.
Atletism de carton: fugă prin câmp, dar fără medalie, doar cătușe
Scenariul complet arată ca o parodie prost regizată:
– a ignorat semnalele polițiștilor;
– a accelerat;
– a sărit de pe asfalt pe câmp, într-un off-road improvizat;
– și-a abandonat mașina;
– a luat-o la fugă pe jos, ca într-un film ieftin de acțiune;
– și, când totul a eșuat, a mai scos din joben și „arma secretă”: apelul la presupusa „prietenie” cu oamenii legii.
Problema majoră: nici fuga, nici poveștile despre „ne știm noi de undeva” nu țin loc de carnet, de lege și mai ales de bun-simț. Când conduci cu alcoolemie peste limită și pui în pericol toți participanții la trafic, ultimul lucru la care ar trebui să te gândești este dacă polițistul te place sau nu.
Strategia „de socializare” a picat testul de realitate
Din păcate pentru el – dar din fericire pentru normalitate – polițiștii nu s-au lăsat impresionați de această tentativă de „socializare spontană”. Nici „hai că ne știm”, nici „poate rezolvăm” nu au reușit să îndoaie vreun articol de lege.
La 11 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive. De la „prietene, nu ne știm?” la „inculpatul se prezintă în fața procurorului” a fost doar un pas – unul foarte scurt și inevitabil.
Polițiștii – profesioniști, șoferul – exemplu negativ de manual
În tot acest tablou grotesc, singura parte serioasă și sănătoasă este reacția polițiștilor. Conform relatării Sindicatului Europol, agenții au urmat procedurile, au documentat întreaga activitate infracțională și au acționat exact așa cum trebuie atunci când un șofer beat decide să transforme drumul public în pistă personală de evadare.
Agent șef principal Stăncescu Sabin, agent principal Dănilă Marian și agent șef Ghețău Laurențiu merită felicitați pentru profesionalismul cu care au intervenit, punând legea și siguranța rutieră mai presus de tentativele jenante de „negociere” ale unui conducător auto care a ales să pună în pericol viețile celorlalți.
Concluzie: cu 1,00 mg/l nu-ți faci prieteni, îți faci dosar
Povestea acestui șofer din Bârlad este lecția perfectă despre cum să nu procedezi: nu fugi de poliție, nu sari cu mașina pe câmp, nu abandonezi vehiculul, nu joci rolul de atlet ratat și, mai ales, nu încerci să cumperi indulgență la „magazinul de prietenii inventate”.
Radarul nu uită, alcooltestul nu minte, iar legea nu se îmblânzește cu „Nu ne știm noi de undeva?”. În schimb, dosarul penal te așteaptă, punctual, la fiecare asemenea „aventură”. (Irinel I.).
Anchete
Peste 5.800 de produse susceptibile a fi contrafăcute și 32.300 de țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră au descoperit, în urma unor controale desfășurate în zona Giurgiu și într-o acțiune separată la Calafat, peste 5.800 de produse susceptibile a fi contrafăcute. În zona Giurgiu au fost găsite și 32.300 de țigarete fără timbru fiscal. Bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Controale pe DN 5: articole de marcă și țigarete fără timbru fiscal
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Compartimentului Sprijin Operativ, au desfășurat controale pe DN 5, în cadrul unor acțiuni de prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
Au fost verificate mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaționale, inclusiv Turcia–România și Bulgaria–România. În bagajele pasagerilor și în diverse locuri din vehicule, inclusiv în spații special amenajate, polițiștii au descoperit 4.764 de produse — articole vestimentare, bijuterii și accesorii, încălțăminte, articole de marochinărie, cosmetice și parfumuri. Acestea purtau denumirile unor mărci protejate și sunt susceptibile a fi contrafăcute.
Totodată, au fost găsite 32.300 de țigarete, echivalentul a 1.615 pachete, fără timbru fiscal. Bunurile aparțineau unor cetățeni turci și români, cu vârste între 22 și 69 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență ori de autenticitate.
Valoarea estimată a produselor susceptibile a fi contrafăcute este de aproximativ 1.058.000 de lei, iar cea a țigaretelor — de aproximativ 48.500 de lei.
Peste 1.000 de produse de parfumerie, descoperite la Calafat
Într-un caz separat, la 11 noiembrie, în jurul orei 01:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control, în apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 53 de ani, circula pe ruta Bulgaria–Slovacia și transporta, potrivit documentelor, bunuri în regim de coletărie.
În urma controlului efectuat împreună cu inspectori vamali, în compartimentul de marfă a fost găsit un palet cu 1.057 de produse de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea estimată a acestora, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de 264.250 de lei.
Bunurile au fost ridicate; au fost întocmite lucrări penale
Produsele descoperite au fost ridicate și depozitate în camerele de corpuri delicte, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale. Polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru punerea în circulație a unor produse care poartă o marcă înregistrată și pot prejudicia titularul acesteia.
Pentru încălcarea prevederilor legale privind deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și respectarea legislației în vigoare. (Sava N.).
Anchete
Șefie cu termen scurt, concurs cu deznodământ anticipat: Georgeana Viorel, la conducerea CAB
Delegare până la instalarea câștigătorului — care, potrivit surselor citate, ar fi tot ea
Curtea de Apel București își schimbă conducerea, dar nu pare să-și schimbe personajul principal. Judecătoarea Georgeana Viorel, în prezent vicepreședintă delegată a instanței, urmează să preia funcția de președintă începând cu 15 noiembrie 2026.
Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, 12 noiembrie, delegarea acesteia la conducerea Curții de Apel București până la 8 ianuarie 2027. Tot de la 15 noiembrie încetează și delegarea sa în funcția de vicepreședintă. O ștafetă administrativă predată, așadar, fără schimbarea alergătoarei.
Concursul încă tace, sursele au vorbit
Mandatul prin delegare ar urma să acopere intervalul până la instalarea judecătorului care va câștiga concursul pentru funcțiile de conducere organizat în perioada iulie–noiembrie 2026. Numai că, potrivit surselor citate de Lumea Justiției, câștigătoarea ar fi chiar Georgeana Viorel.
CSM nu a făcut încă publice numele câștigătorilor, notează publicația — ceea ce lasă loc unei mici comedii de suspans instituțional: rezultatul ar fi cunoscut pe surse, dar nu și oficial. Până la anunțul formal, însă, informația despre câștigarea concursului rămâne una atribuită surselor publicației.
O schimbare firească, cu continuitate în rolul principal
Schimbarea de la vârful Curții de Apel București vine după promovarea actualei președinte, Liana Arsenie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. În locul rămas liber, Georgeana Viorel va asigura conducerea prin delegare, iar apoi — dacă informația privind concursul se confirmă — ar putea continua în aceeași funcție, de data aceasta în urma procedurii de selecție. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Exclusivacum 3 zileȘeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister




