Connect with us

Administratie

Să fii importator, să dai de lucru chinezilor şi nemţilor, iar în ţară să ai o secretară sau să fii multinaţională, să investeşti aici, să angajezi sute şi mii de români, să obţii profit şi apoi să îl repatriezi?

Publicat

pe

Am un amic care are cea mai bună afacere din România la ora actuală: cea de importator.

Nu degeaba România este o ţară de importuri, la 6 luni importurile au fost de 56 de miliarde de euro, în timp ce exporturile au fost de numai 41 de miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 14 miliarde de euro.

Pentru tot anul 2022, Comisia Naţională de Prognoză estimează importuri totale de 123 de miliarde de euro, în timp ce exporturile ar fi de numai 91 de miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 32 de miliarde de euro, cel mai mare din istorie.

În aceste importuri, cu deficitul comercial de rigoare, se regăseşte şi amicul meu.

De ani de zile, de peste un deceniu, are un business foarte bun, importă anual de milioane de euro, chiar peste 10 milioane de euro pe an, şi obţine un profit de sute de mii, chiar peste 1 milion de euro pe an.

Şi nu are prea mulţi salariaţi, ci dimpotrivă.

Prin importurile lui, de ani de zile dă de lucru chinezilor, germanilor şi cine ştie de unde mai cumpără produsele.

În ţară, există o multinaţională care face produsul respectiv, dar îl vinde la un preţ mai mare decât îl importă el, aşa că nu-i nicio afacere pentru el.

Ca el mai sunt şi alţii, care au un business bazat pe import şi mai puţin pe producţie internă.

Aşa că banii, valuta, pleacă din ţară. Când Isărescu lasă cursul valutar leu/euro să crească, e jale, pentru că plăteşte mai mult pe import. Aşa că în întreabă pe guvernatorul BNR, prin intermediul nostru, de ce nu ţine cursul.

La polul opus, amicul meu se declară un mare patriot.

Cel puţin prin retorica lui, care începe şi se sfârşeşte prin faptul că multinaţionalele ne fură, că scot profitul din ţară, că austriecii, nemţii, ungurii (noroc că americanii nu prea au investiţii mari în România că şi ei ar intra în această categorie) ne-au cumpărat activele pe nimic şi că uite ce profit fac acum, că ungurii lui Orban cumpără bucată cu bucată din pământul ţării, casă cu casă, conac cu conac, castel cu castel, stradă cu stradă, clădire cu clădire, pădure cu pădure.

Austriecii de la OMV sunt în fruntea listei lui după ce a citit în ZF cât profit fac şi ce bani scot din ţară prin dividende (OMV Petrom a aprobat la mijlocul acestui an un dividend special de 2,5 mld. lei).

Grupul austriac OMV, prin faptul că deţine 51% din acţiunile Petrom, va lua 1,25 mld., adică 250 mil. euro. Dar se uită că 20% din Petrom aparţine statului român care, proporţional, va lua dividende de 530 mil. lei, adică 110 milioane euro. Al treilea acţionar al Petrom, este reprezentat de Fondurile de Pensii Pilon II, unde au conturi 7,6 milioane de români care vor primi acelaşi divident/acţiune ca OMV.

Beneficiar indirect de decizia OMV de a acorda un dividend special este şi amicul meu care, dacă îşi ia salariul de la firmă, are cont de Pilon II. Bineînţeles că, dacă are salariul minim pe economie, cum îşi pun mulţi patroni patrioţi, valoarea contului lui Pilon II este minimă.

Dacă cineva, un român patriot, ar vrea să câştige cât câştigă OMV la Petrom atunci ar putea să cumpere liber acţiuni OMV de la Viena şi să beneficieze de toate câştigurile pe care le obţine grupul austriac din România prin faptul că „scoate banii”, prin contracte de transfer pricing, prin profiturile şi dividendele acordate.

Dacă Erste câştigă la BCR atunci oricine poate să cumpere acţiuni Erste de la Bursa de la Bucureşti, sau să meargă direct la Viena şi să beneficieze de aceleaşi câştiguri pe care le obţin austriecii.

Dar dă mai bine să spui că multinaţionalele fură din România iar cei de la Bucureşti, ca dealtfel toţi cei care nu sunt patrioţi, sunt nişte trădători.

Dacă îl întrebi pe amicul meu de ce nu face el o capacitate de producţie în România ca să nu mai importe şi să dea de lucru în ţară răspunsul este: Tu ştii de câţi bani am nevoie? Tu ştii ce înseamnă să faci producţie?

Ideea lui este că nu merită să faci producţie în România, costă prea mult, riscurile sunt prea mari, chinezii sunt mai ieftini, plus că salariaţii români, asta dacă îi găseşti, cer tot timpul majorări salariale fără să facă şi fără să dea nimic în schimb.

Dacă el nu a făcut producţie în România, trăind bine din importuri, bine măcar că au venit străinii, multinaţionalele să mai facă ceva producţie aici, sau să mai cumpere „pe nimic” capacităţi industriale pe care să le retehnologizeze şi să facă producţie.

Numai prin importuri, cum face amicul meu de peste un deceniu, nu poţi să ai producţie internă, fie ea şi a multinaţionalelor, nu poţi să dai de lucru la 2-3 milioane de români, nu poţi să stai pe picioare.

El, ca mulţi alţi oameni de afaceri români, antreprenori, investitori, după ce au făcut bani (şi bine că au făcut) foarte rar îi bagă ulterior în economie, într-o activitate productivă, ci merg mai mult pe investiţii financiare.

În cazul lui, cumpără titluri de stat, cel mai bun, cel mai rentabil şi cel mai sigur plasament.

El face exact ceea ce fac şi băncile, adică împrumută statul.

Atunci când dobânzile la titluri de stat şi la depozite erau mici, de ce dobânzile sunt aşa mici? Isărescu îşi bate joc de români, adică băncile străine dau dobânzi mici ca apoi să dea credite cu dobânzi mari. Şi astfel, apoi să scoată banii din ţară.

Acum, când dobânzile au crescut, iar dobânzile la titlurile de stat au crescut şi mai mult, de ce se împrumută România cel mai scump din Europa? Că, de fapt, le dăm bani străinilor prin aceste dobânzi mari.

Dar uită că el este printre beneficiarii acestor dobânzi mari, prin faptul că investeşte în titluri de stat, la fel ca oricare altă bancă sau oricare alt investitor din ţară sau din afară.

Patriotismul economic este bun, dar mai trebuie să fie susţinut şi prin investiţii, nu numai prin retorică. E plină politica românească de patrioţi politici şi economici, dar care, dacă se dau jos dintr-un Logan, nu e bine, nu sunt respectaţi, nu au cum să fie votaţi.

Ani de zile multe active din Transilvania s-au degradat pentru că nu le-a luat nimeni să le refacă, nici statul român, şi nici investitorii români.

Acum, când statul ungar, direct, prin fondul lui de investiţii sau indirect, prin companii ungare, investeşte în active din România, nu e bine, că ne cumpără şi ne fură ţara.

Bine că vine cineva să mai investească aici, pentru că altfel cad casele peste noi.

Dacă vă uitaţi pe site-ul Casei de Licitaţie Artmark găsiţi sute de obiective în ţară – castele, conace, terenuri, care abia aşteaptă să fie cumpărate de cineva şi refăcute, indiferent de naţionalitate

Înainte ca cineva să scoată bani din ţară, mai întâi trebuie să investească, mai întâi trebuie să dea de lucru la nivel local, mai întâi trebuie să facă ceva profitabil din care să poată să scoată bani.

Dacă noi, dacă cineva nu a fost în stare să ţină celebrul Club Dinamo în Liga I şi să-l facă să se bată pentru campionat, bine măcar că Viktor Orban şi guvernul ungar au investit în stadionul lui Sepsi de la Sfântu Gheorghe, şi în echipă, ridicând astfel nivelul campionatului.

La Dinamo, în mijlocul Bucureştiului, nici acum nu a fost nimeni în stare să facă un stadion, măcar ca la Sepsi.

Aşa că, într-un final, cine este mai valoros pentru economia românească, pentru businessul de aici? Unul care importă de ani de zile şi care dă de lucru chinezilor şi nemţilor sau unul, fie el austriac, fie el ungur, care bagă bani aici, încercând să facă un business din care apoi să facă profit pe care, ulterior, să-l scoată dacă vrea?

Cristian Hostiuc

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.

Percheziții de la primele ore ale dimineții

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.

23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori

În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.

La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.

Ancheta continuă

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie

Publicat

pe

De

Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.

Ce se schimbă în evaluarea medicală

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.

Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.

Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.

Cerințe importante pentru șoferii profesioniști

O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.

Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.

Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.

Aplicare de la începutul lunii noiembrie

Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv