Featured
Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile (I)
Dupa 1989, colonelul Florian Gârz – foarte multi ani ofiter de informatii în structura Directiei de Informatii a Armatei Române – a îndeplinit functia de consilier în Departamentul de Aparare, Siguranta Nationala si Ordine Publica (1991-1997). Competenta profesionala de care a dat dovada pe parcursul carierei sale de militar, în misiuni pe care le-a îndeplinit atât în tara, cât si în afara granitelor României, l-au recomandat pe colonelul Gârz si pentru alte functii importante în aparatul de stat. Interesante si deosebit de elaborate sunt însa sintezele sale informative, parte dintre ele regasindu-se într-o serie de carti pe care le-a publicat dupa 1998. Pentru cei care-i citesc cartile se recomanda sa o faca cu creionul în mâna. Sa ia notite si sa mediteze. Eventual sa coroboreze informatiile obtinute si cu altele procurate din alte surse. Desi au trecut aproape 10 de ani de când emitea anumite aprecieri la adresa posibilelor pericole identificate la adresa sigurantei nationale, acestea se dovedesc acum mai corecte si actuale ca oricând. Am plecat de la aprecierile colonelului Gârz în documentarea unor actiuni de spionaj, pe care Ungaria le-a initiat dupa 1918, împotriva României.
Chiar daca vremurile se schimba, obiectivele ramân
Dupa instaurarea regimului condus de Horthy Miklos, Ungaria a început o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta “de jure” ca parte componenta a Regatului României, urmare a actului “de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa romaneasca liber exprimata. Actiunile în plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara în vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite înca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau “în conservare” -, avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania, dar dispunea si de un alt imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist. În aceste conditii Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ într-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.
Marea Britanie a sustinut revizionismul
Cel mai mare sprijin în campania sa revizionista, Ungaria l-a gasit din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara întretinea si cultiva relatii apropiate cu înalta societate engleza. Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria, Lordul Rothermere, care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta in Anglia si în strainatate. Din grupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate în strainatate de “Liga Revizionista”, ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor maghiar Ferencz Herczog. Din 1927 când a fost înfiintata si pâna în 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist în limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara. Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de “problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si în Ardeal. Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.
Târgu-Mures în atentia serviciilor speciale românesti
În 1921, Siguranta Statului Român a descoperit un complot la Arad, pus la cale de organizatia secreta revizionista “Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi în mai multe orase din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta în 1923, la Cluj, complot ce avea ramificatii la Târgu-Mures si Târgu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei. Aceeasi Presedintie a donat tot în 1937, circa 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si în alte localitati din tara. Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare. În deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pâna la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare. Dupa cum se poate observa, serviciile secrete române si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, în ciuda faptului ca Regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost însa luate în seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputari teritoriale.
Dupa semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria avea 92.963 de km2 si o populatie de circa 7.980.143 de locuitori (majoritatea unguri, adica 89,6%). Din Transilvania s-au refugiat în Ungaria imediat dupa Primul Razboi Mondial, peste 200.000 de maghiari, în marea lor majoritate reprezentanti ai fostei clase conducatoare, iar mare parte dintre acestia au devenit si cei mai înversunati si virulenti exponenti ai revizionismului maghiar. O serie de istorici maghiari mai putini sovini, precum E. Malnasi, Karacsony, Toganyi sau F. Eckhardt au acceptat însa faptul ca Ungaria Sfântului Stefan nu depasea granitele actuale ale Ungariei. Imensele pierderi teritoriale pe care Ungaria le-a suferit dupa Trianon – justificate de altfel si în acord cu realitatile istorice si demografice – au creat însa o psihoza colectiva de frustrare, iar acest fapt a determinat un curs nationalist-sovin si revizionist al politicii statului maghiar, acesta actionând pe toate caile posibile pentru a schimba aceasta stare de fapt si folosind toate resursele pe care le avea la dispozitie, respectiv de la cele diplomatice, pâna la influentarea opiniei publice internationale si bineinteles, un spionaj cât se poate de activ si agresiv în spatiul românesc. În actiunile de spionaj si influentare a opiniei publice maghiare au fost folositi pâna si prelati ai bisericilor maghiare. În acest sens, un caz interesant îl reprezinta si cel al episcopului Marton Aron.
Palatul Trianon
“Audiatur et altera pars!” (“Asculta si cealalta parte!”)
În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului, aproape toti autorii se refera doar la momentul 18 mai 1944 când, aflat în Biserica “Sfântul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa, nota bene! – episcopul a avut taria morala, demnitatea si curajul sa condamne politica hortysta fata de evrei. “Magyar Katolikus Lexikon” editat la Budapesta în 2003, ca de altfel toate scrierile maghiare, atunci când se refera la viata si activitatea episcopului, spun laconic: “… a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”. Ce înseamna de fapt atât de evazivul “a pledat”? Personal, consider ca despre Marton Aron nu s-a scris înca totul. Poate de aceea, trebuie luate în considerare si documentele si studiile românesti. Multe dintre acestea indica faptul ca înca din perioada interbelica, Marton Aron a actionat constant împotriva unitatii statului national unitar român, fiind unul dintre “vârfurile de lance” ale actiunii revizioniste. Exista documente în arhivele românesti (ale Serviciilor Speciale de dinainte de 1948, dar si de dupa acest moment), documente chiar si în arhivele muresene care fac referire la persoana sa, exista studii publicate în reviste precum “Dosarele istoriei” sau mai recent “Historia”, exista câteva note informative despre activitatea episcopului în “Cartea Alba a Securitatii”. Un studiu temeinic care sa valorifice într-o conceptie unitara informatiile obtinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. Dincolo de mituri exista totusi realitatea, iar se bazeaza pe documente.
Agentul cu indicativul “P.I.S”…
Contraspionajul român nu a putut stabili data exacta la care Marton Aron a fost recrutat de serviciile de informatii maghiare, desi episcopul s-a aflat în atentia organelor speciale românesti înca de pe la jumatatea deceniului al treilea. În octombrie 1941, Marton Aron a intrat în legatura cu rezidentul de spionaj al legatiei maghiare din Timisoara. A fost momentul în care organele române nu au mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales ca anterior reusisera sa procure Codul spionajului hortyst, fapt care a ramas necunoscut maghiarilor pe toata durata razboiului, dar care le-a permis românilor sa deconspire si sa anihileze o serie de organizatii si retele de spionaj maghiare de pe teritoriul României. Cea mai importanta organizatie maghiara de spionaj din Transilvania – cu ramificatii si la Târgu-Mures – a fost cea condusa de episcopul Marton Aron. Informatiile culese de el personal sau de cei din organizatia sa erau cifrate cu ajutorul cartii “Piszkos Fred Visszater” (“Întoarcerea mizerabilului Fred”) si trimise apoi la destinatie. Indicativul cu care Marton Aron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era unul permanent, fiind format din grupul de litere “P.I.S.” si reprezenta initialele tipografiei la care a fost tiparita cartea indicata anterior. Indicativul cu care Marton Aron trebuia sa raspunda era de fiecare data altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz – agenta a spionajului englez – s-a reusit a se realiza legatura lui Marton Aron cu englezii, episcopul facând un joc foarte complicat si înca greu de înteles si azi.
Mihail Moruzov, parintele serviciilor speciale romanesti
…si agenta Bindasz Elena din Târgu-Mures
Prin intermediul Elenei Bindasz, nascuta la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mures, maghiara de religie ortodoxa (?), Marton Aron a reusit sa afle foarte multe informatii legate de moralul armatei române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemultumiri au etc. Prin intermediul aceleiasi Bindasz Elena, care a ajuns si ea sa o cunoasca ulterior pe Adela Visnovisz (agenta engleza), Marton Aron a facut cunostinta cu Matei Ioan, cetatean iugoslav de etnie româna, fost aviator în armata iugoslava si care se refugiase în România datorita prigoanei germane. Matei l-a pus în legatura pe Marton Aron cu maiorul sârb Bosco Stanoilovici, fost atasat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relatii atât în spionajul englez, cât si în cel sovietic. Reteaua lui Marton Aron va creste foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabila chiar si de sabotaje. Elena Bindasz, care la un moment dat a fost arestata de autoritatile române, va indica în ancheta sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibilul necesar, însa îl va deconspira cu aceasta ocazie si pe episcop, ca de altfel întreaga retea condusa de el. Reactia autoritatilor române a fost nuantata de la caz la caz. Daca în unele situatii retelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid pronuntându-se ani grei de închisoare si chiar condamnari la moarte, cel putin în cazul lui Marton Aron nu s-a întâmplat acest lucru. Daca din diverse ratiuni episcopul Marton Aron s-a bucurat în perioada interbelica, dar si în timpul razboiului de un tratament cu menajamente, nu acelasi lucru se va întâmpla dupa 1948. Comunistii, care pusesera mâna si pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeasi întelegere pe episcop, ba dimpotriva îl vor aresta si condamna pe viata. Eliberat de autoritatile comuniste – însa dupa repetate si insistente interventii la nivel înalt – episcopul, aflat în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia a continuat, dupa cum veti vedea în continuare, sa se afle în atentia serviciilor speciale române.
În octombrie 1956, sistemul comunist impus la Yalta de catre URSS, dar cu acordul si bunavointa Angliei si SUA, a trait prima sa criza majora fiind confruntat cu revolutia maghiara anticomunista izbucnita la Budapesta. Evenimentele din Ungaria au reverberat si în Transilvania, provincie româneasca în care traia o puternica minoritate maghiara, dar si în rândurile tineretului studios de etnie româna din unele centre universitare. Trebuie însa recunoscut faptul ca printre multele sloganuri anticomuniste scandate de participantii maghiari la protestele anticomuniste din Transilvania, s‑au scandat si sloganuri antistatale, având un vadit caracter revizionist. Securitatea româna s-a vazut astfel pusa în fata unei duble provocari: sa apere atât sistemul comunist, cât si integritatea statala a României. Si asta în timp ce – cruda ironie a istoriei – multe personalitati române marcante se aflau în închisorile comuniste sub acuzatia de nationalism. În acest context atât de complex, Procuratura Militara Târgu-Mures, împreuna cu Securitatea locala, instrumenta ancheta unui grup anticomunist ce ar fi urmat sa actioneze si în zona Muresului. Printre membrii grupului, apare mentionat frecvent, ca având un rol important în cadrul acestuia, episcopul Marton Aron, personalitate aflata înca din perioada interbelica în atentia serviciilor de contraspionaj române.
Variante pentru Ardeal sau recurenta unei idei obsesive
În 1956, se propuneau trei variante pentru Ardeal: Ardealul independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul sa fie despartit în doua parti egale între România si Ungaria. Potrivit referatului întocmit de Procuratura Militara Târgu-Mures si înaintat Procuraturii Militare Principale Bucuresti – referat însotit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958 – acestea erau cele trei variante concepute de un grup de învinuiti din care faceau parte Fodor Pavel, Haidu Geza, Szentmartoni Valentin, Szocs Ignatiu si Csiha Coloman. În cadrul anchetei desfasurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia ca grupul era cu mult mai numeros si se aflase într-o permanenta legatura cu episcopul romano-catolic Marton Aron, proaspat eliberat din închisoare. Acesta fusese condamnat pe viata în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la interventia Prezidiului Marii Adunari Nationale. La momentul respectiv, 1958, episcopul Marton Aron se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.
Arestarea grupului Fodor si ancheta Procuraturii Militare muresene
Grupul Fodor a fost arestat abia în 1957, la un an dupa evenimentele din 1956, iar punerea sa în relatie cu episcopul Marton Aron a fost relativ simpla, întrucât episcopul – în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia – se afla permanent în filaj operativ. Referitor la inginerul Fodor Pavel, în referatul anchetatorului militar, se arata: “În luna august 1955 a facut o vizita episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discutii dusmanoase la adresa regimului de democratie populara…Marton Aron îi aduce la cunostinta ca arestarea lui s-a datorat faptului ca în mai multe ocazii s-a manifestat public ca teritoriul Ardealului, dupa 1944, nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”. Initial, se specifica în raport, s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final însa (1956, n.a.) s-a cazut de acord doar asupra uneia dintre ele: “…învinuitul Fodor Pavel ramânând la concluzia ca rezolvarea problemei cedarii teritoriului Ardealului sa se faca la împartirea în doua parti egale, între România si Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime si episcopul Marton Aron…” La un moment dat, grupul Fodor a fost pus în relatie – cel putin asa rezulta din ancheta – cu evenimentele revolutionare din octombrie 1956 din Ungaria. “În luna octombrie 1956, învinuitul Fodor Pavel a crezut ca a sosit momentul de a actiona…si a întocmit mai multe schite cu împartirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schite a întocmit o harta a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localitatile, bogatiile – sol, subsol – cu linii de demarcatie a frontierei planuite de el, între România si Ungaria…”
Fodor Pavel sau Marton Aron?
În continuare, în cuprinsul aceluiasi referat se mai aratau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiara pe care ar fi încercat sa le recruteze. În ceea ce-l priveste pe Csiha Coloman (decedat recent, n.a.), se mentiona: “În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arata ca l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin parintii sai înca de mult timp… Învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele facute episcopului Marton Aron si relatiile pe care le are cu acesta…” Dincolo de schite (harti), planuri mai mult sau mai putin elaborate si recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit însa incapabil sa actioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: conditiile anului 1956 erau cu totul altele fata de cele – sa spunem – ale anului 1945 sau 1946, când administratia maghiara era în functie în teritoriul eliberat de catre armatele sovietice si române, dar Stalin “sovaia” în ceea ce priveste reinstalarea administratiei românesti în teritoriul proaspat eliberat. Desi am studiat mai multe documente, si presupunând ca ancheta Procuraturii Militare Târgu-Mures a fost facuta cu un minim de profesionalism si impartialitate, ramâne pentru mine, peste timp, întrebarea: cine a fost totusi adevaratul inspirator al respectivului grup, inginerul Fodor Pavel sau episcopul Marton Aron?
În 1920, regentul Horthy Miklos l-a însarcinat pe locotenent-colonelul Zsolt sa creeze Serviciul de Informatii Maghiar, organism ce avea atât sarcini informative, cât si contrainformative. În primele sale luni de existenta, acest organism a fost atasat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy fiind deosebit de interesat de activitatea acestuia, de selectia cadrelor, precum si de elaborarea directiilor de actiune ale serviciului. Ulterior, activitatea de culegere de informatii a fost extinsa, atributii în acest sens, dar clar delimitate, primind Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine. Chiar daca activitatea de culegere de informatii, dar si cea de contrainformatii a fost mult extinsa pe parcursul anilor, Zsolt – devenit între timp general – a continuat sa fie persoana desemnata ca si coordonator unic. Împreuna cu Horthy Miklos si cu un colectiv foarte restrâns de ofiteri din structurile informative – parte dintre ei proveniti din fostul serviciu de informatii al defunctului Imperiu Austro-Ungar – Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele directii de actiune ale Ungariei interbelice.
Corneliu Coposu (1914 – 1995)
“Divide et impera”, în varianta maghiara
Ungaria era vital interesata în procurarea de informatii din statele fata de care avea pretentii teritoriale. Elaborarea Memorandum-ului s-a facut dupa o analiza profunda si atenta a realitatilor internationale, dar si a situatiei de fapt din statele vizate prin actiunile de informatii desfasurate. Pe baza acestui Memorandum, ulterior au fost întocmite si planuri militare care vizau fie ocuparea prin forta a unor teritorii revendicate de Ungaria, fie specularea divergentelor existente la un moment dat între unele state în scopul anexarii teritoriilor pe care Ungaria le revendica de la unul sau altul dintre acestea. Iata spre exemplu, directiile principale de actiune creionate în Memorandum-ul maghiar:
1 exploatarea divergentelor teritoriale existente între România, pe de-o parte, URSS, Bulgaria si Yugoslavia, pe de alta parte, în scopul izolarii României;
2 intensificarea miscarii iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociatiilor culturale si a preotilor maghiari de diferite confesiuni;
3 exploatarea contradictiilor dintre cehi si slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;
4 sustinerea miscarilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmarindu-se conjugarea acestor miscari cu acelea ale germanilor din regiunea Muntilor Sudeti;
5 atragerea sustinerii unor Mari Puteri, precum Marea Britanie, SUA sau Franta, fata de pretentiile teritoriale ale Ungariei (spre exemplu, în schimbul atragerii „bunavointei” Frantei, acestui stat i s-a oferit controlul Cailor Ferate Maghiare si fabricile statului profilate pe constructia de masini).
Dupa cum putem observa, Ungaria era dispusa la mari concesii de ordin economic, cu scopul vadit al unei „captatio benevolenti” din partea statelor cu o mare influenta politica, fapt care nu i-a reusit întotdeauna.
Planurile militare…
Nici unul dintre planurile de operatii militare întocmite în perioada interbelica de Marele Stat Major din Ministerul Apararii din Ungaria si pe care le redam partial mai jos, nu a fost aplicat întrucât realitatile politice si economice se schimbau permanent si drept urmare ele nu s-au dovedit viabile în timp. Sunt însa sugestive prin continutul lor, dar mai ales prin obiectivele urmarite. Astfel:
1 Planul „Virradat” („Zori de zi”) avea drept obiectiv recucerirea Transilvaniei. El urma sa fie declansat într-o conjunctura favorabila Ungariei, prin atacul declansat de marile unitati maghiare cantonate în special la Debrecen si Szeged;
2 Planul „Ebredés” („Desteptarea”) avea drept obiectiv reocuparea teritoriilor slovace, iar în acest caz se miza pe elementul-surpriza si pe lipsa unei rezistente organizate;
3 Planul „Arpád” si „Pirkádás” („Aurora”) avea drept obiectiv tot dezmembrarea statului cehoslovac, dar aplicarea sa ar fi urmat sa aiba loc în baza unei actiuni comune ungaro-polone, mizându-se în acest caz pe obtinerea sprijinului Marilor Puteri si pe neutralitatea României si Yugoslaviei;
4 Planul „Jobbra eset” („Cauza dreptei”) avea în vedere acordarea unui sprijin puternic miscarii de dreapta din Austria, care ar fi trebuit sa provoace tulburari, astfel încât, Ungaria, sub pretextul interventiei împotriva bolsevismului, sa intervina militar în Austria, în scopul realizarii propriilor sale obiective.
Sunt doar câteva din planurile militare concepute în perioada interbelica si pe care am încercat sa vi le redam succint în ceea ce au avut ele esential, desi contin foarte multe detalii, inclusiv de ordin logistic.
…si actiunile de spionaj
Mai mult sau mai putin realiste, planurile militare întocmite, pun însa în evidenta obsesia teritoriala a Ungariei, un stat care nu s-a împacat câtusi de putin cu realitatile impuse de Sistemul Tratatelor de Pace de la Paris-Versailles. Întocmirea planurilor de operatii militare a fost însa precedata de actiuni de spionaj de mai mare sau mai mica anvergura. Detaliile legate de operatiunile de spionaj derulate pe spatiul românesc erau concepute în principal de Oficiul de Evidenta nr. 1 din Marele Stat Major al Ungariei, care-si punea în aplicare aceste operatiuni prin intermediul Biroului VI – 2 a, dar sarcini informative aveau si Jandarmeria, precum si Trupele de Graniceri. Însa operatiunile de spionaj care presupuneau un foarte mare grad de disimulare, o acoperire cât mai sigura, erau derulate prin intermediul Ministerului Afacerilor Straine. Legatia ungara de la Bucuresti si consulatele ungare din Transilvania – e vorba aici de atasati, consuli sau chiar simpli functionari – ofereau acoperirea ideala pentru agentii maghiari care erau coordonati de Szendrey Zoltan.
Articol publicat pe www.foaienationala.ro
Exclusiv
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor
În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.
Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.
Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?
Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”
Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.
Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.
Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.
Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE
Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.
Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:
- companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
- aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
- UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
- în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
- până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.
În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.
Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare
În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.
Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:
- Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
- Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.
Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.
România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă
Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:
- Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
- Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”
Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:
- Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
- Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.
Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot
Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:
- Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
- Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
- Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.
Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația
Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:
- legile statelor naționale,
- regulamentele Uniunii Europene,
- algoritmii platformelor globale,
- și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.
În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”
Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.
2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation
Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României
| Aspect | Bruxelles și București – „Democrație defensivă” | Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură” |
|---|---|---|
| Interpretarea cazului România | Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor | Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital |
| Rolul DSA | Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor | Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global |
| Rolul TikTok și al platformelor | Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat | Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal |
| Algoritmii | Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați | Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției |
| Anularea alegerilor | Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația | Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE |
| Poziția României | Stat „protejat” în războiul informațional | Cobai într-un experiment de cenzură transnațională |
| Mesaj către cetățean | „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” | „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile” |
(Cristina T.).
Exclusiv
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.
O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni

Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.
Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă
„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.
Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.
Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.
Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.
„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.
Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?
Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.
Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.
Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.
Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:
polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).
Exclusiv
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă
Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.
Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.
Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial
Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:
- suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.
Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.
Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare
În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:
- nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
- nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
- nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.
După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:
- construită transparent;
- făcută cu respectarea cadrului legal;
- bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.
Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.
„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer
Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.
Decizia nu este definitivă:
- hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
- termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.
Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.
De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice
Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:
- dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
- treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
- se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.
Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.
Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer
Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 5 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 21 de oreHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor



