Featured
Ce ne trebuie nouă Transilvania? Ce ne trebuie nouă Delta Dunării? Ce ne trebuie nouă Insula Șerpilor? Ce ne trebuie nouă autonomie energetică? Ce ne trebuie nouă suveranitate? Ce ne trebuie nouă să fim români?
Iar e din nou mare tevatură zilele astea cu relația dintre poporul român și cel maghiar, pe bază de acțiuni și de declarații intense. Fie că e vorba despre cîntări de imnuri secuiești la felurite evenimente sportive, fie că ne atrag atenția recentele declarații ale premierului Ungariei Viktor Orban făcute pe pămînt românesc, fandacsia e scoasă de la cuptor și reșapată numa numa, servită caldă spre consum estival.
Unii le consideră provocări. Alții le consideră expresii ale dreptului la autonomie. Alții atrag atenția asupra conținutului acestor declarații, nu ale locului în care au fost făcute. Alții, spre completitudine, ridică din umeri și-și văd în continuare de nepăsarea lor civică și existențială. În acest context, vin alții și se întreabă: cum ar fi fost dacă aceleași declarații, aceleași acțiuni ar fi fost făcute de români în inima Ungariei, să zicem pe malul lacului Balaton, la un șpriț rece și la o școală de vară? Ce s-ar fi întîmplat? Ba și mai mult: ar fi fost ele posibile?
Hai să extindem întrebarea. Să trecem de granița România – Ungaria. Cum ar fi fost dacă respectivii unguri ar fi făcut aceleași lucruri în altă țară, să zicem la întîmplare în Serbia? Nici nu vreau să mă gîndesc. Se sparie gîndu. Hai să ne lepădăm de marotele noastre locale. Să extindem și mai mult întrebarea. Să-i dăm pe unguri deoparte cu totul. Cum ar fi fost dacă în relația dintre alte două grupuri etnice, fiecare cu statul lui în spate, ar fi înflorit astfel de tipuri de evenimente?
Să zicem, la întîmplare, niște acțiuni impertinente ale germanilor în Franța? Sau niște declarații gustos-istorice ale englezilor în Israel? Ori niște evenimente puternic simbolice ale mexicanilor în Statele Unite, să zicem la întîmplare în Texas, prin Alamo bunăoară? Sau, și mai și, niște îndrăzneli ale japonezilor în China? Buuun. Cu aceste comparații virtuale în minte, chiar o să-i las pe unguri deoparte cu totul din această discuție. Nu mă interesează îndrăzneala și tupeul lor. Bravo lor. Își văd interesul. Își permit să îndrăznească.
Pe mine mă interesează altceva. Mă interesează de ce în România e posibil așa ceva, însă în alte țări nu se pot întîmpla astfel de acțiuni care sînt considerate de mulți a fi un veninos băgat de băț prin gard. Ce avem noi și n-au alții? Sau, întrebare în oglindă, la fel de pertinentă, ce n-avem noi și au ei? Sînt multe voci care încearcă să interpreteze în cheie pozitivă toate aceste incidente. Să fie bine, să nu fie rău. Să vedem partea plină a paharului. Să nu supărăm pe nimeni. Ei consideră că românii sînt un popor înțelept, căci tolerant. Toleranța e cuvîntul cheie în această explicație antropologică. Uite ce români toleranți la cap avem noi pe pămînturile astea carpato-danubiano-pontice. Nu escaladează conflictul. Sînt îngăduitori și relaxați.
Mai mult de-atît. Nu doar la nivel de populație, ci și de instituții stăm bine cu toleranța. Uite ce stat înțelept la cap avem noi. Permite premierilor țărilor vecine să se plimbe nestingheriți prin tarlaua națională. Să vină în fiecare an în vizite particulare în niște locuri a căror istorie e puternic contestată de ambele tabere.
Aceste oficialități nu e musai să se conformeze obișnuitelor rigori diplomatice. Pentru ei nu e nevoie să treacă prin bucla normativă a relațiilor de stat. Să treacă pe la București, pe la capitală, cum ar veni. Acolo să dea mîna cu feluriți oficiali de rang înalt. Și de-abia pe urmă, de-acolo să meargă la Cluj sau la Tîrgu Mureș sau la Balvanyos sau unde vor ei să meargă, să bea cafea pe persoană fizică cu alte persoane fizice sau să facă declarații istorice. Ei pot trece pur și simplu granița, pe persoană fizică, și pe urmă să presteze activități teoretic de persoană fizică, însă puternic simbolice și care produc efecte supra-personale, la nivel simbolic, instituțional.
Doamne, ce oficialități tolerante avem. Și ce bine e. Sînt îngăduitoare și prietenoase și nu zic nici pîs. Iar dacă sînt întrebate, vezi cazul Ministrului de Externe sau al ditamai Președintelui României, ocolesc să dea un răspuns ferm, recomandă jurnaliștilor și opiniei publice să meargă la UDMR să răspundă la întrebări. Nu numai cu ungurii oficialitățile noastre se poartă tolerant. Și cu ceilalți vecini puternici, cu ucrainienii, la fel. Avem de-a face cu o relație asimetrică. Ei primesc. Noi dăm.
Minoritățile române din Ucraina n-au nici un fel de drept. În oglindă, minoritățile din România au toate drepturile. Plus că primim cu brațele deschise refugiații, într-un entuziasm necesar, luminos, moral. Acceptăm cu generozitate deschiderea canalului Bîstroe, să fie bine, să nu fie rău, chiar dacă se face varză mediul ecologic.
În schimb, cînd e vorba de interesele noastre interne, dintr-o dată sîntem mai riguroși decît Sfînta Greta Trotineta. Nu facem autostrăzi să nu sufere liliecii și gîndăceii de stepă. Nu împușcăm urșii să nu se supere sfinții ecologiști, chiar dacă urșii sfîșie oameni în fiecare săptămînă. Nu dăm drumul la centralele pe cărbune, să nu poluăm, deși ditamai neprihănita de Germanie tocmai a făcut-o.
Toți au drepturi. La toți le facem toate mofturile. Pe toți îi îngăduim. Noi nu beneficiem niciodată. Nu protestăm niciodată. Nu punem niciodată piciorul în prag. Okey. Am înțeles. Toleranță. Ce cuvînt frumos. Ce idee măreață. Văd deja cum ni se deschid porțile Raiului. O să fie bine. O să primim și coroniță de îngeri premianți. Îmi pare rău despre narativele voastre virtuoase, dar eu nu cred că e toleranță. Eu nu cred că e nici măcar blegeală sau apatie. E pur și simplu frică. Tot ce s-a întîmplat în ultima perioadă în societatea românească poate fi mult mai ușor interpretat prin filtrul fricii decît prin cel al toleranței, îngăduinței, înțelepciunii.
Pur și simplu sîntem un popor fricos, care a învățat sute de ani la rînd să bage capul la cutie și să înghită orice. Reguli arbitrare. Samavolnicii. Admonestări de boier superior. Dispreț. Abuzuri. Semeții necuvenite. De ce? Simplu. Pentru că ei pot, iar noi nu. Pentru că lor nu le e frică. Iar nouă da. De pe la 1600 încoace, cam ăștia sîntem. La nivelul întregii societăți. Românii de sud, miticii ăia melteni din imaginarul stereotip al ardelenilor, au înghițit în mod perseverent abuzuri și colonialism și lichide de la turci. Mai pe urmă chiar și de la ruși, cînd steaua turcilor începea să apună și să răsară steaua rușilor, cam după 1750 – 1800 încoace.
De partea cealaltă a Carpaților, românii de nord, ardelenii cum ar veni, au înghițit și ei la fel de consecvent același tip de abuzuri și de lichide de la stăpînii lor la fel de imperiali, habsburgii. Sau, mai punctual, nemții. Cum s-au purtat secole la rînd disprețuitorii superiori sași cu meltenii noștri de ciobani români? Cum au vrut. Nu i-au lăsat în cetate. Le-au confiscat averile. I-au omorît cu legea în mînă. I-au asuprit. La fel și imperialii habsburgi, di granda. Ca și ungurii, la fel de di granda. Secole de asuprire și de bătaie de joc? N-aveau cum să nu-și lase amprenta în normativul colectiv, în valorile dominante. În matricea valorică și acțională a acestui popor.
Această supunere, această lipsă de reacție, această lipsă de apetență pentru protest, pentru răzvrătire, au definit viața socială a grupului etnic român de pe la 1600 pînă spre 1900. Cît au stat romanii prin Dacia, să fure aur, să babardească la autohtonii daci și să prelucreze genetic femeile autohtone? Tot cam atîta. Ba chiar mai puțin. De pe la 100 pînă la 271, la retragerea aureliană. Suficient de mult timp încît să forjeze în creuzetul istoriei o limbă nouă, un grup etnic nou.
Păi dacă romanii într-o sută și cincizeci de ani au dat naștere poporului român, de ce să nu ne gîndim că într-o perioadă dublă, în trei sute de ani de slugăreală la alții, n-a fost suficient de mult timp încît să se pună pecetea de fricos asupra minților și vieților noastre? Capul aplecat sabia nu-l taie. Da, da. Cum să nu. Nimeni nu spune și continuarea, nerostită de nimeni, de rușine, însă gîndită de mulți. Sabia nu-l taie, dar uite ce poziție frumoasă să te micționezi pe el. De sus în jos, ca la slugi.
Trei sute de ani de colonialism. Poate chiar patru sute, plus minus. Apoi a venit secolul 19. Încet încet, ne-am scuturat și noi. Cu oareșce ajutor străin, imperial. 1859, prima Unire. 1877, Războiul de Independență. Încă jumătate de secol de mermeleală și s-a făcut și 1918. Un context istoric foarte norocos și am făcut și Marea Unire. Ne-am unit. Ne-am semețit ca grup etnic în sfîrșit cu statul său. Ditamai națiunea.
Dar frica n-am scos-o din oase. Drept urmare, cînd au venit comuniștii, la mai puțin de jumătate de secol după aceea, au găsit un teren foarte fertil de supușenie. Sîntem țara din Europa de Est care s-a predat cel mai ușor năvălirii comuniste. Alții au făcut revoluții, au ieșit cu pieptul în față, ca ungurii la 1956. Ca polonezii ceva mai tîrziu, prin anii 80.
Evident, și unii și alții întărîtați de celălalt Imperiu, de Imperiul cel bun. Hai, răzvrătiți-vă, că venim acuș acuș să vă scăpăm de ruși. N-au venit. I-au păcălit. Dar măcar s-au răzvrătit. Noi nu. La noi maxima rebeliune era să spunem în șoaptă bancuri cu Bulă, sau să ascultăm Europa Liberă în baie, cu robinetul de apă pornit. Mare curaj. Mare îndrăzneală.
Sîntem un popor de fricoși. Asta a ajutat mult atît orînduirea comunistă, să ne țină în frîu fără mare efort. N-a fost nevoie de mare agitație, să reprime mișcări violente, să alerge revoluționari. A fost suficient frîul moale al sperieturii, umbra amenințătoare a Securității care plana deasupra unui popor speriat de bombe. Vai, ce puternică e Securitatea. Vai, nu putem să facem nimic. Vai, ce dictatură. Dictatură pe dracu. Le-a venit ușor să guverneze un popor de găini fricoase.
După 1990, această propensiune a românilor pentru slugărnicie a permis revenirea cu ușurință a Securității înapoi la cîrma națiunii. Un soi de autocolonialism intern. După un hiatus de 10 – 15 ani, cînd și lor le-a fost frică, pînă prin 2000 – 2005, pe urmă au scos capul, au văzut că de fapt nu le face nimic, doar gura e de români.
Au văzut că românii au uitat supărarea la adresa lor. Și s-au semețit din nou, cu ajutorul cozilor de topor Băsescu și Macovei și toți ăilalți din șleahta aceea. Au pus din nou mîna pe țară. Au construit o mascaradă de democrație, o fățărnicie de partide împănate de tot soiul de alte cozi de topor docile, tunse întocmai și la timp.
Fundamentul valoric al societății, frica noastră ontologică, le-a ușurat considerabil revenirea la putere. Problema e că acuma, statul român e și el populat la rîndul său de securiști după chipul și asemănarea sa. Cum e turcul, și pistolul. E populația din ce în ce mai puțin educată și mai melteană și mai primitivă? Iată și reprezentanții statului român, din ce în ce mai mediocri. Că doar din rîndul populației sînt și ei recrutați, nu din altă parte. E populația fricoasă, reticentă în a se semeți, în a-și asuma riscuri și a contracara abuzurile venite din altă parte? Iaca și ditamai instituțiile statului român sînt după chipul și asemănarea acestui popor de găini fricoase.
Să nu facem valuri. Să nu replicăm, că nu-i frumos, nu-i politicos. Să nu-i supărăm cumva pe cei mai puternici decît noi. Vai, să nu ajungem de rușinea satului planetar, precum bagabonții de unguri sau de polonezi sau de sîrbi. Să ne cunoaștem lungul nasului. Să-l lăsăm pe Orban să se plimbe prin România ca Vodă prin lobodă. Că doar e Transilvania lui, nu-i așa? Să nu punem condiții ucrainienilor, cînd discutăm de drepturile românilor din Ucraina. Și canalul Bîstroe, gratis și ecologic. Dacă-i nuntă, nuntă să fie. Să nu ne semețim la Comisia Europeană, că noi sîntem elevi silitori, premianți, nu ca nasoii ăia din fundu’ clasei, care au tupeul să se ia în gură cu doamna dirigintă Ursula von.
Elevi silitori, premianți? Da, da. Cum să nu. Adică niște lași și niște tocilari și niște fricoși. O să fie bine. Această matrice valorică a poporului român, această haină de slugă umilă pe care am îmbrăcat-o în fața stăpînilor noștri, ne vine foarte bine. Ne cade perfect, ca turnată. Și o s-o tot purtăm de-aici încolo, cum duce melcul casa. Pînă o să ne vărsăm cu toții într-alte nații, mai cu tupeu, mai cu îndrăzneală. Și o să devenim cu toții peste secole italieni și spanioli și unguri și ditamai europenii fără de identitate.
Ce ne trebuie nouă Transilvania? Ce ne trebuie nouă Delta Dunării? Ce ne trebuie nouă Insula Șerpilor? Ce ne trebuie nouă autonomie energetică? Ce ne trebuie nouă suveranitate? Ce ne trebuie nouă să fim români? Hai, nu vă mai îmbătați cu apă rece. Nu vă mai păcăliți singuri. Nu sîntem toleranți. Sîntem doar decît fricoși. Și lași. Și slugi. Tremură carnea pe noi ca pe iepuraș cînd vine ursul și-l întreabă „Mă, ție-ți pică părul?” „Da, nene urs, îmi pică părul”. „Ei, și ce dacă…” Știți care e definiția bunătății? E bun cu adevărat acela care poate să facă răul, dar se abține în mod conștient să nu-l facă. E alegerea lui să fie virtuos. Are puterea să decidă.
Altminteri, nu ești nici bun, nici tolerant, ci pur și simplu neputincios. Un lache flaușat. Un fricos. Un laș și o slugă care-și linge rănile ontologice amăgindu-se cît de tolerant și de virtuos este. Luați-l de pe mine, că nu știu ce-i fac. Ce să-i faci, mă? Ce să-i faci? Tu nu vezi că nu ești în stare să faci nimic, băi lache? Așa și cu poporul român. Nu e în stare să turtească nici măcar un gîndăcel de stepă. Nu e în stare nici să-și păzească granițele, nici să-și împuște urșii. Drept urmare își închipuie că e neprihănit, plin de virtuți, ecologist, tolerant, înțelept și cel mai foarte perfect. Pe naiba. Nu e decît neputincios. Impotent. Fleașcă. Lache flaușat de stepă. Cu moț cald deasupra. Hai, că-i bine. O să fie bine. Foarte bine. Mioriță laie, laie bucălaie. Și la vară cald. Și nu uitați. Mai ales să nu uitați concluzia inevitabilă. Românii merită tot ce e mai bun.
Mirel Palada
Exclusiv
IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate
„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical?
De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere stabilă, ci un maraton de împuterniciri și desemnări marca IGPR, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Legea spune una, practica spune „las’ că merge și-așa”.
Art. 27¹⁶ din Legea 360/2002 e clar:
– împuternicire maxim 6 luni,
– poate fi prelungită încă 6 luni,
– în acest timp este obligatoriu organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului.
La Mehedinți, în schimb, s-a inventat un nou sport național: ocolirea sistematică a concursurilor legale, în favoarea numirilor temporare, prelungite la nesfârșit.
Parada șefilor de-o vară: vin, sunt împuterniciți, pleacă
Conform cronologiei prezentate de Sindicatul Europol, tabloul arată așa:
- 2014–2017 – cms. șef Romulus Oprița
– Împuternicit în aprilie 2014
– Devine titular prin concurs în ianuarie 2015 (miracol rar: s-a făcut chiar un concurs!) - 2017–2018 – cms. șef Mirel Dumitru
- 2018–2019 – cms. șef Luca Lucian
- 2019–2020 – cms. șef Fețanu Daniel (importat de la IPJ Gorj)
- 2020–2021 – cms. șef Mirel Dumitru (revenire în forță, că tot era loc liber)
- 2021 – februarie 2023 – cms. șef Bibu Ștefan Raminel
Numitor comun pentru toți acești ani, așa cum subliniază Sindicatul Europol:
– numai împuterniciri și desemnări,
– fără organizarea și desfășurarea unui concurs pentru funcția de inspector-șef, deși IGPR avea obligație legală să facă asta.
Când dai examen cu nota 1 și tot inspector-șef ești (pentru puțin timp)
- Februarie 2023 – aprilie 2023 – cms. șef Costin Tuică
– Împuternicit inspector-șef
– În martie 2023 se organizează, în sfârșit, un concurs
– Rezultatul: obține nota 1
– În aprilie 2023, împuternicirea încetează.
Concursul s-a ținut, formal, dar a funcționat ca o simulație cu public: sistemul și-a bifat hârtia, nu și competența.
Nașul, primarul și polițistul „care a îndrăznit”
- 24 aprilie 2023 – mai 2024 – cms. șef Gheorghe Lucian Tunaru
– Împuternicit inspector-șef
– Pe durata mandatului: nici urmă de concurs pentru ocuparea funcției
– Mandatul încetează, funcția rămâne tot „provizorie”, dar bine păzită.
În această perioadă, după cum reamintește Sindicatul Europol, IPJ Mehedinți ajunge în atenția publicului prin cazul polițistului rutier care ar fi fost supus presiunilor instituționale după ce a îndrăznit să sancționeze primarul comunei Ponoarele – primar care, ce să vezi, este nașul de cununie al cms. șef Tunaru.
Statul de drept made in Mehedinți: dacă amenda lovește în cumetrie, polițistul devine problemă, nu legea încălcată.
Concursul amânat până dă DNA-ul peste tine
- Mai 2024 – septembrie 2025 – cms. șef Dumitru Marian Cîrcei (venit de la IGPR)
– Împuternicit inspector-șef
– Anunțul pentru organizarea concursului este publicat pe hub-ul MAI în ultima zi, înainte să expire termenul de 12 luni prevăzut de art. 27¹⁶ din Legea 360/2002
– Concursul este apoi amânat fără niciun motiv procedural serios invocat
– Deși exista obligația legală nu doar de organizare, ci și de finalizare a concursului, funcția rămâne neocupată prin concurs.
Epicentru al scandalului: potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, concursul nu a mai fost dus până la capăt pentru că cms. șef Cîrcei a devenit inculpat într-un dosar DNA, acuzat că ar fi falsificat un ordin de serviciu.
Soluția clasică: pensionare „subită” și plecare discretă din scenă.
Ștafeta împuterniciților: următorul, te rog!
- Septembrie 2025 – prezent – cms. șef Decebal Dumitru Drăghiea
– Împuternicit și ulterior desemnat inspector-șef.
Funcția rămâne, în continuare, un fel de scaun de probă, nu un post obținut transparent, prin competiție reală.
Bilanțul unui deceniu: legea e opțională, împuternicirea e regulă
Concluzia, așa cum o sintetizează Sindicatul Europol:
În aproape 10 ani, funcția de inspector-șef al IPJ Mehedinți a fost ocupată aproape permanent prin împuterniciri, în timp ce organizarea de concursuri a fost excepția, nu regula.
Deși Legea 360/2002, art. 27¹⁶ alin. (1), stipulează clar că pe durata a maximum 12 luni (6 luni + prelungire 6 luni) trebuie obligatoriu organizat și desfășurat concursul, la Mehedinți s-a instalat o practică de sfidare sistematică a legii, sub privirea „nevinovată” a IGPR și MAI.
Cum se numește când nu-ți faci treaba? Penal, nu „procedural”
Textul legal citat de Sindicatul Europol nu e interpretabil:
„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”
Întrebarea finală, ridicată explicit de Sindicatul Europol, lovește direct:
Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații prevăzute expres de lege?
În codul penal și în limbajul comun, astfel de „uitări” nu se numesc nici „proceduri interne”, nici „sincope organizatorice”. Se numesc, la un moment dat, abuz de funcție, neglijență în serviciu sau complicitate prin tăcere.
La IPJ Mehedinți, însă, pare că s-a inventat un nou concept:
„Împuternicire perpetuă cu răspundere difuză” – toți știu că e ilegal, dar nimeni nu e vinovat. (Cristina T.).
Exclusiv
Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus
Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe
Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept „marea reformă”, marele salt spre normalitate. În realitate, a fost împărțită în două etaje:
- Etajul 1 – urcarea „din etapă în etapă” până în 2022, spre o grilă-țintă.
- Etajul 2 – regimul adevărat, scris negru pe alb la art. 12 alin. (2):
din 2023, salariile de funcție se stabilesc prin înmulțirea coeficientului din anexă cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Adică un mecanism viu, logic și simplu:
coeficientul tău × salariul minim la zi = salariul tău de funcție.
Crește salariul minim? Crește și salariul de funcție. Automat. Fără rugăminți, fără pelerinaje la minister, fără „vom analiza în perioada următoare”.
Asta a votat Parlamentul în 2017.
Asta scrie legea.
Asta nu ați văzut niciodată pe fluturaș.
Informațiile privind acest mecanism sunt explicate public inclusiv de Sindicatul Diamantul, care a avut „obrăznicia” de a citi legea până la capăt și de a o raporta la realitate.
Când baza se triplează, dar salariul rămâne la locul lui, ca la muzeu
Acum, să punem cifrele pe masă, nu poveștile.
- În 2017, când s-a făcut legea, salariul minim brut era 1.450 lei.
- Astăzi este 4.050 lei.
- De la 1 iulie 2026 urcă la 4.325 lei.
Baza de calcul, cea de care ar fi trebuit legat salariul de funcție, s-a aproape triplat.
Dacă Legea 153/2017 ar fi fost aplicată integral, așa cum e scrisă:
salariul de funcție al fiecărui polițist și militar ar fi urcat odată cu salariul minim.
Nu după chef, nu după an electoral, nu după „disponibilități bugetare”, ci după o formulă clară:
coeficient × salariul minim în vigoare.
În lumea reală, însă, statul a ales altceva: a înghețat totul în 2022 și a aruncat cheia.
Cum s-a făcut „magia”: salariu viu, transformat în salariu mumificat
An de an, prin ordonanțe și legi făcute pe genunchi, statul a decis că legea se aplică… dar nu chiar.
Salariile au fost blocate la grila gândită pentru anul 2022.
Traducere din birocratic în română:
- Coeficientul tău a rămas frumos pe hârtie.
- Salariul minim a urcat în lumea reală.
- Salariul tău de funcție a fost ținut jos, la nivelul de acum patru ani.
Ce vedeți pe fluturaș nu este rezultatul legii aplicate integral.
Este rezultatul unor „înghețări” succesive, a unei decizii politice reci și calculate:
să nu lase salariul de funcție să urce odată cu salariul minim, deși exact asta scrie în Legea 153/2017.
Diferența dintre cât ar fi trebuit să luați dacă s-ar fi aplicat formula legală și cât luați în realitate — aceea este suma pe care v-a oprit-o statul prin neaplicare.
Nu prin tăieri oficiale, nu prin austeritate declarată, ci printr-un simplu artificiu: „înghețăm la nivelul anului 2022 și gata”.
Acest mecanism al neaplicării este detaliat public de Sindicatul Diamantul, care arată, cu legea în mână, cum a fost oprit salariul din creștere în timp ce baza lui de calcul se umfla.
Rețeta clasică: când nu vrei să aplici o lege, inventezi alta
Șablonul e deja clasic în România:
- Faci o lege cu promisiuni mari, grile, coeficienți, ținte „europeane”.
- Nu o aplici integral niciodată.
- Când lumea începe să observe, scoți o lege nouă, cu:
- „etape”,
- „perioade tranzitorii”,
- „eșalonări”,
- „implementare graduală”.
Și așa, în loc să recunoști că ai sabotat legea veche, vinzi o nouă iluzie:
o altă țintă, împinsă undeva în viitor, la ani-lumină de fluturașul de salariu.
Azi se vorbește din nou despre o altă lege, alte scheme, alt „cadru modern de salarizare”.
Întrebarea pe care o pune, tranșant, și Sindicatul Diamantul rămâne:
Când o lege nu se aplică, soluția corectă este să mai fabrici încă una – sau să o aplici, în sfârșit, pe cea existentă?
Prețurile nu au perioadă de probă. Salariile, da.
În tot acest timp, un singur lucru în România nu știe ce-s alea „etape”, „eșalonări” și „regim tranzitoriu”:
prețurile din magazine.
- Ele nu așteaptă să se termine tranziția.
- Nu cer aviz de la minister.
- Nu se blochează „la nivelul anului 2022”.
Prețurile se aplică integral, în fiecare lună.
Fără ordonanță de urgență. Fără „recalculări”. Fără jocuri de culise.
Salariul de funcție însă, acolo unde legea îl voia legat de realitate (salariul minim), a fost ținut pe loc, deliberat, în timp ce costul vieții a alergat înainte.
Concluzie: Lege pe hârtie, iluzie pe fluturaș
Legea 153/2017, citită până la capăt, îți spune clar:
salariul tău de funcție trebuia să crească odată cu salariul minim.
Realitatea îți spune altceva:
salariul tău a fost închis într-o cușcă numită „nivel 2022”, iar cheia a fost aruncată prin ordonanțe, „înghețări” și jocuri politice.
În timp ce Sindicatul Diamantul arată cu degetul spre articolul de lege care trebuia să-ți protejeze venitul, statul îți arată cu degetul alte promisiuni, alte grile, alt viitor.
Pe scurt:
Legea era gândită să fie un mecanism viu.
Guvernanții au transformat-o într-un tablou mort, agățat pe perete, în timp ce fluturașul tău de salariu rămâne, lună de lună, dovada unei neaplicări premeditate. (Cerasela N.).
Featured
Specialiști „din pix” în energia eoliană: CERONAV, prins de Curtea de Conturi cu pregătiri fictive pentru experți internaționali
„Apucături mioritice” la un centru cu pretenții internaționale
Curtea de Conturi a descoperit că Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanța, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a „format” specialiști în energia eoliană doar pe hârtie.
Potrivit dezvăluirilor publicate de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, mai multe persoane au fost trecute ca absolvenți de cursuri internaționale, fără să fi participat vreodată la pregătire. Practica a afectat grav credibilitatea centrului pe plan internațional, în condițiile în care vorbim despre instruiri esențiale pentru siguranța muncii la înălțime, proceduri de salvare și manevrarea în siguranță a sarcinilor grele.
Absolvenți „invizibili”: în WINDA, dar nu și în sălile de curs
Controlul Curții de Conturi a vizat perioada 2024–2025 și cursurile pentru turbine eoliene organizate de CERONAV. Inspectorii au constatat înscrierea, în platforma internațională WINDA – baza de date oficială a Global Wind Organization (GWO) pentru personal calificat în industria eoliană – a unor persoane care:
- nu au participat fizic la cursurile GWO;
- nu apar pe listele de prezență și în cataloage;
- nu figurează în baza de date internă a CERONAV;
- în unele cazuri nici măcar nu au plătit taxele aferente cursurilor.
Din cele 13 persoane verificate, 8 au fost înregistrate ca absolvenți și înscrise în WINDA, deși în realitate nu au trecut prin procesul de formare, se arată în constatarea Curții de Conturi, citată de Cotidianul Național.
Nici cursuri, nici bani: pregătire zero, factură neplătită
Situația este agravată de faptul că o parte dintre „absolvenți” nici măcar nu au achitat contravaloarea cursurilor. Curtea de Conturi notează că:
- 6 din cei 8 beneficiari nu au plătit taxele, în sumă totală de 14.197 lei;
- ceilalți 2 au beneficiat de gratuitate, fiind angajați ai CERONAV, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.
Cursurile GWO, organizate în baza unor standarde internaționale (9 standarde, 28 de module de specialitate), sunt puse la dispoziție prin platforma electronică GWO și livrate de experți ai CERONAV. În mod normal, doar parcurgerea integrală a acestor module permite înscrierea în WINDA.
Cursuri opționale, certificate globale: cum funcționează sistemul GWO/WINDA
Cursurile GWO sunt opționale și sunt organizate de CERONAV în baza unei acreditări acordate de INTERTEK INDUSTRY SERVICES ROMÂNIA SRL, firmă la rândul ei acreditată de Global Wind Organization.
GWO administrează baza de date WINDA (Wind Industry Database), platformă globală care gestionează și verifică calificările lucrătorilor din industria eoliană.
Standardele internaționale publicate de GWO nu impun emiterea unor certificate tipărite; este suficientă înscrierea în WINDA. Pentru angajatori, verificarea se face online, direct în această bază de date. Cu alte cuvinte, odată înscris în WINDA, un lucrător este tratat ca fiind calificat la nivel internațional.
Curtea de Conturi: înscrieri ilegale, riscuri majore de siguranță
Curtea de Conturi concluzionează că CERONAV a înscris ilegal persoane în WINDA, oferindu-le, de facto, acces la piața globală de muncă în domeniul turbinelor eoliene, fără ca acestea să fi parcurs pregătirea obligatorie.
Raportul avertizează că lipsa cunoștințelor poate genera:
- incapacitatea de a reacționa corect în situații critice;
- riscuri majore pentru siguranța persoanelor;
- consecințe juridice și economice semnificative.
Pe plan calitativ, Curtea notează efecte negative asupra bunei gestiuni financiare și asupra climatului de legalitate și credibilitate a cursurilor CERONAV – un centru care ar fi trebuit să fie reper de profesionalism în formarea personalului de specialitate.
Ce ar fi trebuit să învețe „specialiștii” din dosare
Cursurile GWO vizate de controlul Curții de Conturi sunt dedicate personalului din industria energiei eoliene, inclusiv offshore, și au ca scop:
- prevenirea accidentărilor la ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea sarcinilor grele;
- reducerea riscurilor asociate cu lucrul în medii periculoase;
- asigurarea procedurilor corecte de lucru și de salvare în situații de urgență;
- formarea în tehnici de legare a sarcinilor, în funcție de greutate, centru de greutate și formă;
- utilizarea semnelor standard internaționale pentru ghidarea macaralei și coordonarea în siguranță a ridicării sau coborârii materialelor.
În lipsa parcurgerii efective a acestor module, așa-zișii „specialiști” sunt validați doar scriptic, dar lipsiți de pregătirea practică esențială pentru activitatea la înălțime și în condiții de risc crescut.
Imaginea României, subminată în industria eoliană
Dezvăluirile prezentate de Cotidianul Național și confirmate de constatări ale Curții de Conturi ridică semne de întrebare asupra modului în care un centru național de pregătire, cu acces la platforme și certificări internaționale, a gestionat un domeniu extrem de sensibil: siguranța în industria eoliană.
„Apucăturile mioritice” descrise în articolul Claudiei Marcu nu afectează doar reputația CERONAV, ci riscă să compromită credibilitatea României în fața partenerilor internaționali, într-un sector strategic pentru tranziția energetică și pentru piața muncii specializate.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum o ziPata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum o ziPermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 3 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 3 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 2 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 3 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
-
Exclusivacum o ziConfirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro



