Featured
Se intampla iar lucruri murdare la Parchetul Capitalei!
Intr-un dosar penal care a avut acum niste ani buni un mare impact in lumea medicala – dosarul 2501/P/2012 – soldat cu punerea pe butuci prin falimentare judiciara a clinicii medicale MEDAS, care nici nu mai exista, dezvaluie Lumea Justitiei. Cauza a fost inceputa de vestita procuroare Carmen Alexandra Lancranjan (care spunea ea singura ca nu-i prea placea la scoala materia aia cu drepturile omului pentru ca i se parea “anosta”), pe cand era delegata la Parchetul Capitalei, de la un parchet de sector, si careia conducerea i-a pus in brate niste mari dosare economice care au fost incepute cu mare tam-tam, retineri, arestari, sechestre, dupa care totul s-a fasait. Pentru ca ce sa vezi, expertizele initiale au aratat ca asa-zisele rambursari ilegale de TVA si evaziuni s-au soldat cu prejudiciu “0”.
Sa ne reamintim ca totul se intampla pe vremea cand Parchetul Capitalei era condus de prim-procurorul Nicolae Andrei Solomon, azi vicepresedinte al CSM si la Capitala incepuse o campanie pompieristica, prin care se dorea “starpirea” criminalitatii economico-financiare in mediul de afaceri romanesc… bine, bine, la firme straine se dadea asaltul doar daca erau chinezesti sau arabesti… Procuroarea Lancranjan a plecat acum multi ani la DNA, alde Solomon a plecat acum vreo 6 ani la CSM, iar dosarul 2501/P/2012 a picat pe mainile procuroarei Lidia Popovici.
10 ani au trecut de la deschiderea dosarului si nicio solutie nu s-a dat pana azi, desi a fost dosar de milioane, cu arestari si sechestre care nu s-au ridicat nici in ziua de azi. Alte expertize administrate ulterior in cauza au aratat, de asemenea, prejudiciu “0”. Ce ne facem cu dosarul? Ca s-a falimentat o clinica medicala si na, nu iese nimic azi la probatoriu?!… S-au facut multe plangeri penale impotriva anchetatorilor… cine va raspunde? Panica cea mare a intrat in cei de la Parchetul Capitalei in primavara acestui an, cand dupa un an de plangeri si sesizari, Procurorul General al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, Viorel Cerbu, a constatat tergiversarea anchetei de vreo 10 ani si multe alte prostii facute in dosar si a dispus ca dosarul 2501/P/2012 sa fie preluat de la Parchetul Capitalei, la PCAB, unde sa fie instrumentat cu profesionalism si celeritate. Pentru aceasta decizie, se zvoneste ca procurorul Cerbu ar fi fost chiar intrebat de procuroarea Popovici in ce baza a urmarit dosarul si a dispus aceasta solutie. Curat, murdar!
Si ca sa vedeti cat interes pe acest dosar sa nu fie solutionat cumva de alti procurori si sa se vada dezastrul judiciar lasat in cei 10 ani, cei de la Parchetul Capitalei au profitat ca incepand de la 1 iulie 2022 seful PCAB Viorel Cerbu a plecat pe o functie de sef de sectie antidrog la DIICOT si, ce credeti ca le-ar da prin cap? Surse din Parchetul Capitalei ne-au marturisit ca mai sus pusi din PTB s-au laudat ca vor aduce dosarul inapoi printr-o maniera inedita care sa o copleseasca taman pe Scutea. S-ar pregati cica o adresa prin care sa i se solicite cu reverente Procurorului General al Romaniei, Gabriela Scutea, sa anuleze ordinul lui Viorel Cerbu, prin care s-a luat dosarul de la Pachetul Capitalei, la PCAB si sa fie adus dosarul inapoi la Capitala. Cum va arata si ce regim va avea hartia pe care PTB ar urma sa i-o trimita lui Scutea, nu stim. Ce este cert este ca la PTB este impaunare mare dupa decizia lui Cerbu, mai marii Parchetului nedorind ca lucrurile sa ramana asa.
Realizati oameni buni cam ce se petrece? Noua ni se pare ca vor s-o fraiereasca pe madam Scutea sa le faca jocul si sa mai tina dosarul inca vreo 5-10 ani la Parchetul Capitalei, fara sa-l inchida, ca poate se vor prescrie faptele si la anchetatori. Ca doar s-a distrus o clinica medicala, si e teama mare ca intr-o zi se va vorbi de raspundere. Ca la acuzatii cu prejudiciu “0” oricum nu prea mai au ce sa le puna in carca, chiar daca mai trimit dosarul la instanta pentru impresie artistica, ca deh, dupa Deciziile CCR din 2018 si 2022 miroase a prescriptie pe toata linia. Si atunci de ce sa te mai caznesti atat sa aduci dosarul inapoi la Capitala? Poate doar ca sa-l tii pana intervine prescriptia si la procurori… voi ce ziceti, se va prinde Gabi Scutea de jocul asta? Sau va semna ca primarul? (Irinel I.).
Administratie
Transportul elevilor navetiști, reorganizat: stația din zona Spitalului Județean Ploiești ar putea fi eliminată
Consiliul Județean Prahova pregătește măsuri pentru eliminarea neconcordanțelor
Consiliul Județean Prahova anunță că va interveni pentru remedierea problemelor apărute în organizarea transportului elevilor navetiști către și dinspre municipiul Ploiești.
Potrivit unui comunicat de presă transmis la 14 septembrie 2026, administrația județeană va întreprinde toate demersurile necesare pentru ca elevii să beneficieze de curse desfășurate fără dificultăți suplimentare.
Stația de lângă Spitalul Județean, scoasă din traseele vizate
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, va propune, în cadrul primei ședințe a forului județean, adoptarea unei hotărâri prin care stația „Ploiești – Stație Ieșire Municipiu”, situată în zona Spitalului Județean de Urgență Ploiești, să fie eliminată din configurația traseelor destinate transportului elevilor.
În urma modificării, stația „Ploiești – Stație Terminal Nord, strada Găgeni” ar urma să devină primul, respectiv ultimul punct de plecare și sosire pentru cursele care ajung în municipiul Ploiești.
Măsura este propusă pentru a alinia traseele oficiale cu parcursul efectiv al autobuzelor și cu nevoile elevilor navetiști.
Administrația județeană susține că intervine pentru corectarea situației
Consiliul Județean Prahova precizează că neconcordanțele semnalate nu au fost generate de o acțiune sau de o inacțiune a instituției. Cu toate acestea, administrația județeană a decis să intervină pentru soluționarea cât mai rapidă a problemei.
„Prioritatea este clară: elevii nu trebuie să suporte consecințele unei situații administrative care poate și trebuie să fie rezolvată”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Consiliului Județean Prahova.
Administratie
Slănicul și-a sărbătorit comunitatea: tradiție, oameni și voie bună în centrul orașului
Un weekend dedicat orașului și locuitorilor săi
Locuitorii orașului Slănic, alături de vizitatori și de cei care au dorit să se bucure de atmosfera locală, au participat în acest weekend la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor Orașului Slănic.
Manifestările au reunit comunitatea locală într-un cadru dedicat tradițiilor, identității orașului și oamenilor care contribuie, zi de zi, la păstrarea spiritului slănicean.
Conducerea județului, alături de administrația locală
La evenimente a fost prezent și președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, care a participat la manifestări împreună cu primarul orașului Slănic, Daneluș Costea, reprezentanți ai administrației locale și numeroși locuitori.
Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, întâlnirea a fost un prilej de celebrare a comunității și a tradițiilor care dau identitate orașului.
Slănicul, promovat ca destinație turistică a județului
Președintele administrației județene a felicitat autoritățile locale pentru organizarea evenimentului și le-a transmis locuitorilor aprecierea sa pentru modul în care reușesc să păstreze unitatea comunității și să promoveze imaginea orașului.
Slănicul ocupă un loc important pe harta turistică a județului Prahova, datorită patrimoniului său natural și cultural. În acest context, Consiliul Județean Prahova consideră că dezvoltarea orașului trebuie susținută prin investiții și proiecte care să valorifice potențialul local și să contribuie la progresul întregii zone.
Mesaj pentru locuitorii orașului
Evenimentele dedicate Zilelor Orașului Slănic au reafirmat legătura dintre administrație, comunitate și tradițiile locale.
„La mulți ani, Slănic! La mulți ani tuturor celor care numesc acest oraș «acasă»!”, a transmis Consiliul Județean Prahova.
Administratie
Rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului intră în linie dreaptă: recepții decisive în această săptămână
Două zile-cheie pentru finalizarea investiției
Proiectul de alimentare cu gaze naturale a localităților de pe Valea Slănicului se apropie de momentul punerii în funcțiune. Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, luni, 14 septembrie, la sediul instituției a avut loc o nouă ședință tehnică, în cadrul căreia au fost stabilite responsabilitățile și termenele pentru ultimele proceduri necesare.
Prima etapă importantă este programată miercuri, când va fi convocată comisia de recepție pentru partea proprie a investiției. Joi urmează recepția la care va participa și compania Transgaz.
Dacă toate operațiunile se vor desfășura conform calendarului stabilit, documentația necesară pentru modificarea licenței operatorului de distribuție ar putea fi depusă în cel mult o săptămână.
Virgil Nanu: „Fiecare zi și fiecare document contează”
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a subliniat că proiectul a ajuns într-o fază în care respectarea termenelor este esențială.
„Suntem în punctul în care fiecare zi și fiecare document contează. Am cerut tuturor celor implicați să respecte termenele stabilite și să rezolve rapid ultimele aspecte tehnice și administrative. Oamenii de pe Valea Slănicului au așteptat mult această investiție, iar obiectivul nostru este să ducem proiectul până la capăt, cu toate procedurile respectate și cu o rețea sigură, pregătită pentru momentul în care gazul va ajunge efectiv la consumatori”, a declarat șeful administrației județene, citat de Consiliul Județean Prahova.
Recepția și modificarea licenței, pașii care deschid drumul către consumatori
La întâlnirea tehnică au participat reprezentanți ai operatorului de distribuție, Transgaz, constructorilor, echipelor tehnice și administrațiilor locale. Reprezentantul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a luat parte la discuții prin videoconferință, pentru clarificarea etapelor de avizare.
Conform precizărilor făcute în cadrul ședinței, după finalizarea recepțiilor și depunerea documentației complete va putea începe analiza privind modificarea licenței existente a operatorului de distribuție.
Branșamentele viitorilor consumatori, pregătite în paralel
În timp ce procedurile administrative se apropie de final, au început și pregătirile pentru racordarea viitorilor consumatori. În cele nouă unități administrativ-teritoriale vizate de proiect au fost înregistrate numeroase solicitări din partea locuitorilor.
Echipele operatorului de distribuție efectuează deja măsurători la instalațiile solicitanților. Această etapă este necesară pentru proiectarea și realizarea ulterioară a branșamentelor individuale.
Protejarea conductelor, prioritate în zonele cu lucrări
În cadrul ședinței au fost analizate și măsurile necesare pentru protejarea rețelei de gaze, în special în sectoarele în care se desfășoară sau sunt planificate alte lucrări de infrastructură.
Primăriile și operatorul de distribuție vor menține o comunicare permanentă, astfel încât orice intervenție în apropierea conductelor să fie anunțată, coordonată și verificată din timp. Măsura urmărește prevenirea avarierii rețelei și asigurarea condițiilor de exploatare în siguranță.
Consiliul Județean Prahova anunță monitorizarea permanentă a proiectului
Consiliul Județean Prahova transmite că va urmări îndeaproape fiecare etapă rămasă și va menține coordonarea între instituțiile, administrațiile locale și echipele implicate.
După mai mulți ani de lucrări și proceduri administrative, proiectul de alimentare cu gaze naturale a localităților de pe Valea Slănicului intră în faza finală. Obiectivul imediat este închiderea tuturor etapelor tehnice și administrative, astfel încât rețeaua să fie pregătită pentru furnizarea gazelor naturale către consumatori.
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum o zi„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
-
Exclusivacum 10 oreMafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
-
Exclusivacum 5 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 4 zile„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 3 zileNicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore



