Administratie
16 cetăţeni din India, Maroc, Siria și Afganistan au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, patru cetățeni români, aflați la volanul unor autoturisme înmatriculate în România.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra celor patru autoturisme, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în portbagajele maşinilor, 12 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, India şi Siria, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți pentru toți șoferii autoturismelor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, în cadrul aceluiași punct de trecere, colegii noștri au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta frigidere pentru o societate comercială din Spania.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunși în compartimentul destinat mărfurilor, patru cetăţeni din Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, transmite Politia de Frontiera Romana. (Paul D.).
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 11 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 24 de orePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



