Administratie
132 de cetăţeni străini, depistați ascunși printre mărfurile din camioane

In urma unor acţiuni derulate la graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat ascunşi în trei automarfare încărcate cu produse sanitare, încălțăminte și plăci din pal, 132 de cetăţeni din India, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Tunisia, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cel mai mare grup, format din 75 de cetăţeni străini, a fost depistat în cursul acestei dimineţi, într-un TIR încărcat cu încălţăminte.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean român, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, bărbatul transporta încălțăminte din România pentru o societate din Italia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al autovehiculului, în urma căruia, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiţi ascunşi 75 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni Bangladesh şi Pakistan, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
Alte două cazuri similare s-au înregistrat tot la PTF Nădlac II, în data de 14.07.2022. La intervale diferite de timp, poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi în două ansambluri rutiere înmatriculate în România și Bulgaria, conduse de un cetățean români și un bulgar, 57 de cetăţeni străini.
Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse sanitare, încălțăminte și plăci din pal, pentru societăți din Italia și Franța.
La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni din India, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Tunisia şi intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, precizeaza sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Administratie
Prahova accelerează tranziția justă: De la birocrație la investiții concrete
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 7 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 20 de ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi