Connect with us

Actualitate

Mecanismul prin care D.N.A a devenit noua securitate stanilista impanzita cu “PORTOCALE”

Publicat

pe

Venit la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține anularea suspendării din magistratură, decisă de CSM (măsură revoltător de bîndă, un fel de bătaie de palmă pe obrazul unui criminal în serie, drept sancțiune pentru inimaginabilele abuzuri în serviciu), Mircea Negulescu, rămas în istoria personajelor sinistre din istoria României sub porecla pe veci de Portocală, s-a plîns că, după dezvăluirile din presă, împărtășește condiția unui paria al societății.

Imediat, din diferite părți ale scenei publice s-au ridicat voci menite a reaminti imaginea pe care însuși Portocală s-a dat de ceasul morții să și-o cultive față de cei ajunși la cheremul lui, o imagine tipică pentru procurorii DNA.

Ei sînt cei mai puternici oameni din România. Ei pot distruge destine profesionale, familii, vieți, că așa vor mușchii lor, dintr-o simplă hachiță, între un scobit în dinți și bătutul ibovnicei pe fund. Libertatea unui om, pentru a cărei dobîndire continentală a fost prăbușit Comunismul, depinde de stare burții lor. O diaree poate duce la o încătușare. O poftă hulpavă, de obsedat sexual, poate duce la clasarea unui dosar. Ei fac ce vor, fără să dea socoteală nimănui, nici măcar lui Dumnezeu.

Pentru că – vorba proastă a Codruței Kovesi – Noi sîntem DNA și ne doare-n cot de toți și de toate!

Cum s-a ajuns aici? Prin același mecanism care a dat naștere în anii stalinismului românesc abuzurilor și crimelor Securității. Contrar propagandei neobolșevice a anticomunismului dogmatic, multe dintre crimele și abuzurile comise în anii stalinismului au fost produsul direct al Securiștilor, al milițienilor, al procurorilor, al activiștilor și nu al organele superioare de partid și de stat.

Așa cu se vede și din romanul lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pămînteni, victimele terorii erau deseori oameni simpli, apolitici, de treabă chiar cu Regimul, dar pe care pusese ochii un securist, un procuror. Unuia, ca să-i ia casa. Altuia, ca să-i ia nevasta. Nu de puține ori unuia – cum zice Portocală – pentru că l-a înjurat pe un securist în urmă cu 10 ani.

Securiștii, procurorii, milițienii, membrii Instituțiilor de forță, se recrutau din canalele de dejecție umană ale societății. Erau ce putea fi mai rău din punctul de vedere al minimului uman: oportuniști, analfabeți, frustrați, ticăloși, ghiorțani, piticănii morale și intelectuale. Fuseseră recrutați de Sistem după criteriul slugărniciei față de șefi. O dată ajunși în Sistemul de forță, acești monștri morali și intelectuali beneficiau rapid de avantaje materiale uriașe prin raportare la dificultățile unei vieți pe bază de cartelă. În schimbul parvenirii, ei trebuiau să facă treburile murdare ale Sistemului, să comită abuzuri, să iscălească crime. Li se inoculase credința că pentru astfel de treburi murdare nu vor da socoteală nimănui și mai ales nu dau socoteală nimănui. Astfel, piticăniile au înțeles imediat un lucru:

Așa cum în îndeplinirea ordinelor de sus nu e nevoie să aibă mamă și tată, la fel vor putea proceda și în rezolvarea intereselor lor personale. Cine să-i controleze? Cine să le dea peste mînă? Cui să se plîngă omul arestat pe nedrept pentru a i se lua casa? Unde și cum să dea în judecată omul simplu pe securistul care-l înjura de mamă zicîndu-i să se plîngă cui vrea el, pentru că el, securistul e Dumnezeu?

Sistemul care a pus mîna pe putere în ultimii 12 ani, exploatînd slăbiciunile democrației românești încă de fațadă, încă gorbaciovistă în multe dintre instituțiile sale, s-a bazat pe oameni asemănători securiștilor din anii stalinismului autohton.

Politicieni deja înhățați de DNA și trimiși în instanță sau politicieni care se știu cu musca pe căciulă se grăbesc, cînd vine vorba de procurori DNA precum Portocală, să menționeze că e vorba de o excepție, de un caz aparte, că imensa majoritate a procurorilor DNA sînt întruchparea perfecțiunii în materie de morală și profesionalism.

Precizare nu e o noutate absolută. Așa se spunea și în comunism, în chip oficial, cînd venea vorba de abuzuri: Sînt excepții, marea majoritate bla, bla,bla. În realitate, excepțiile sînt date în DNA de procurorii care sînt altfel decît Mircea Negulescu. La fel ca și în Securitatea de pe vremuri.

Poate și pe fondul uimirilor cenzurate care i le provocau comuniștii în plină ascensiune, de nerecunoscut prin raportare la vremurile anterioare, Tudor Arghezi scria în tableta Pilda nu folosește din Adevărul , 29 octombrie 1946:

„ (…) îndată ce un club de aventurieri pune mîna pe o putere, nu-i mai cunoşti.
Ei capătă un sentiment de supraoameni (…).”

Așa s-a întîmplat și cu cei din Instituțiile de forță ale Stalinismului. Aventurieri ajunși la Putere prin urzeala întîmplării, ei căpătaseră un sentiment de supraoameni. La fel s-a întîmplat și din nenorocire se mai întîmplă cu cei din Instituțiile de forță ale Deep State, în frunte cu procurorii DNA. Imaginea publică a procurorilor DNA, a sergenților majori mesianici din Servicii, a milițienilor din instituțiile de forță e cea de inși care se cred aliați cu eternitatea.

Nici un procuror DNA în genul lui Portocală nu se gîndește c-ar putea la un moment dat să nu mai fie în Olimpul zeilor, din care se privește spre simplii cetățeni de sus, cu disprețul dat de superioritate. Despre mecanismul prin care fosta Securitate stalinistă (țin să repet, stalinistă, pentru că după destalinizare, în Securitate au venit și oameni normali), a ajuns să fie populată cu monștri s-a scris. Despre mecanismul prin care DNA a ajuns să fie populată cu inși precum Portocală s-a scris mai puțin, dacă nu s-a scris mai deloc. Indiscutabil, în DNA, mai ales de cînd în fruntea instituției a venit Codruța Kovesi, au fost angajați inși precum Mircea Negulescu.

Că folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote a dus în chip inevitabil la promovarea unor procurori analfabeți din punct de vedere profesional și hidoși din punct de vedere moral se mai înțelege. Profesioniștii, dar mai ales oamenii de caracter nu ascultă comenzi contrare normelor profesionale și morale, nu se lasă folosiți pentru ticăloșii. Mai greu de priceput e cum a fost posibil într-un stat de drept ca o instituție precum DNA să fie populată de personaje prin nimic diferite de foștii securiști. La ora actuală se duce o întreagă campanie pentru plecarea Codruței Kovesi din fruntea DNA.

Celor care susțin că plecarea Codruței Kovesi din fruntea DNA ar duce automat la curmarea abuzurilor, la readucerea DNA în hotarele constituționale le spun de fiecare dată, ironizîndu-le iluzionarea, că schimbarea de la vîrful DNA nu înseamnă și schimbarea din temelii a instituției. Schimbarea în bine de la DNA nu depinde de persoane. Ea depinde, așa cum ne învață Istoria, de distrugerea mecanismului care a favorizat transformarea DNA într-o nouă Securitate stalinistă În scrierile despre abuzurile DNA am deosebit, ca deslușire a mecanismului ticălos, inexistența unei răspunderi legale a magistratului.

Firește că în absența unei legi prin care procurorul DNA să răspundă pentru abuzurile comise, nici un procuror DNA nu se gîndește la consecințe înainte de a-și face de cap. Inexistența legii nu explică în totalitate transformarea DNA în Noua Securitate. Una dintre cauze trimite la statutul de excepție pe care-l dă unui procuror promovarea la DNA.

Prin măsuri luate mai mult sau mai puțin la lumina zilei, a fi procuror DNA înseamnă azi a fi un supraom. Avantaje materiale, avantaje politice, scutirea de orice control. În aceste condiții sînt sigur că a deveni procuror DNA e visul mai tuturor procurorilor din țară.

Cum poți deveni procuror DNA? Printr-un concurs de o rară severitate? Prin respectarea unor condiții care țin de vîrstă, de pregătire profesională, de succese înregistrate pînă atunci, de experiență de viață? Nu. Poți deveni peste noapte procuror DNA dacă așa vor mușchii celei sau celui care conduce DNA.

Și dacă mușchii sînt, ca în cazul Codruței Kovesi, ai unui șef pentru care DNA e un mijloc de implicare în politică, atunci, indiscutabil, promovarea va depinde de cît de mult ești dispus să asculți comenzile conducerii.

În România de azi, pînă și unui proprietar îi e greu să dea un angajat afară, ca să nu mai spun cît de greu e să dai un angajat de la stat. Ei bine, șefa DNA, Codruța Kovesi a putut da afară cît ai clipi, pentru că așa au vrut mușchii ei, doi procurori cu vechime în DNA.

Dacă nu numai promovarea la DNA, dar și rămînerea ca procuror depind numai și numai de cea sau cel care conduce DNA, cum să fie alcătuit DNA din altfel de inși decît cei în genul lui Portocală. Dar nu numai atît.

Șefa DNA are puteri discreționare, întrecîndu-le chiar și pe cele ale lui Nicolae Ceaușescu în PCR, în materie de dosare. Ce dosare sînt puse în lucru, ce dosare se deschid, la ce dosare lucrează un procuror, toate acestea sînt la liberul arbitru al Codruței Kovesi.

Asta înseamnă că șefa DNA are puteri de viață și de moarte într-o țară care l-a trimis pe Ceaușescu la plutonul de execuție tocmai pentru ca în România nimeni să nu mai aibă puteri discreționare. Și Sfînta Paraschiva să fii și tot te amețește atîta putere.

Că e așa o dovedesc chiar controversele din jurul DNA. Toate se concentrează pe Codruța Kovesi. Toate pleacă de la premisa că DNA înseamnă un singur om:

Codruța Kovesi. Schimbarea radicală a DNA nu depinde de schimbarea de persoane. Depinde de schimbarea regulilor după care funcționează DNA. Nimeni nu s-a gîndit la schimbarea legislației care dă puteri discreționare unui simplu procuror adjunct.(Ion Cristoiu).

 

Actualitate

Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville

Publicat

pe

De

Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”

Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.

Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.

Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față

Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.

Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.

Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație

Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.

În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.

Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană

Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.

În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.

Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice

Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.

Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.

PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin

Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.

PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.

Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.

Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale

Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.

Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic

Publicat

pe

De

O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice

Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.

Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.

General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.

Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice

Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.

Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.

Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.

De la atacuri evidente la comportamente suspecte

În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.

Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.

Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.

Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă

McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.

„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.

Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.

Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital

În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.

În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.

Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.

Teste imposibile în lumea reală

Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.

Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.

În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.

Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată

Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.

În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.

Citeste in continuare

Actualitate

Avantajul decisiv se câștigă prin viteza informației Comandanții nu-și mai permit întârzieri

Publicat

pe

De

În conflictele moderne, accesul rapid la informații esențiale poate face diferența dintre succes și eșec. Comandanții au nevoie de date disponibile instantaneu, dar și de certitudinea că acestea sunt corecte, sigure și suficient de clare pentru a susține o decizie imediată.

Atunci când rapoartele de informații indică apariția unei amenințări, fiecare secundă devine importantă. Timpul pierdut pentru verificarea, interpretarea sau corelarea datelor îi oferă adversarului ocazia de a-și ajusta poziția și de a acționa primul.

În acest context, problema nu mai este doar accesul la informații despre misiune, ci capacitatea de a stabili rapid dacă acestea pot fi utilizate cu încredere. Viitorul câmpului de luptă va aparține forței capabile să transforme informațiile protejate în decizii operative înaintea adversarului.

Decizia rapidă nu depinde de un singur sistem

Avantajul decizional nu poate fi obținut printr-o platformă izolată. El trebuie construit prin integrarea mai multor capabilități, de la sateliții aflați pe orbite geosincrone, la rețelele de comunicații și sistemele terestre.

O astfel de arhitectură trebuie să permită detectarea amenințărilor, transmiterea sigură a datelor, confirmarea informațiilor și coordonarea reacției pe întregul lanț operațional.

Supraveghere permanentă de pe orbita geosincronă

Orice decizie începe cu o imagine clară a situației operative. În domeniul apărării antirachetă, această imagine presupune supraveghere permanentă și informații verificate.

De ani de zile, sistemul spațial cu senzori infraroșii SBIRS reprezintă una dintre componentele principale ale avertizării și urmăririi rachetelor de pe orbită. Acesta asigură monitorizarea continuă a unor regiuni extinse și reflectă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor de detectare a lansărilor și de urmărire a traiectoriilor.

Următoarea etapă este reprezentată de sateliții Next-Generation OPIR GEO, cunoscuți sub denumirea NGG. Concepută pentru a răspunde unor amenințări tot mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, noua generație urmărește să îmbunătățească atât capacitatea de detecție, cât și rezistența sateliților în fața tentativelor de perturbare sau atac.

Sateliții NGG sunt construiți pe platforma LM2100 Combat Bus, proiectată pentru un nivel ridicat de supraviețuire în mediul spațial. Obiectivul este furnizarea unor informații sigure și permanente exact în punctele în care acestea sunt necesare.

Datele trebuie să circule fără întreruperi

Informația poate deveni un avantaj militar doar dacă este transmisă rapid, protejat și fără discontinuități între toate componentele forței.

Sateliții Transport Layer, construiți pe platforma LM50, sunt destinați transportului securizat al datelor între senzori, operatori și sistemele de misiune. Prin comunicații reziliente, cu latență redusă, aceștia pot distribui aproape instantaneu informațiile provenite de la rețelele de detecție și urmărire.

Un asemenea sistem permite ca datele despre o amenințare să ajungă rapid la centrele de comandă și la unitățile responsabile de reacție, menținând ritmul operațiunilor chiar și în condiții de bruiaj sau degradare a infrastructurii.

Apărarea antirachetă se extinde pe mai multe orbite

Rezistența unei arhitecturi spațiale nu poate fi asigurată prin utilizarea unei singure orbite. Pentru a îmbunătăți continuitatea supravegherii și pentru a menține urmărirea rachetelor tot mai avansate, Forța Spațială a Statelor Unite dezvoltă o componentă de avertizare și urmărire pe orbita medie a Pământului, denumită MEO.

Această capacitate este introdusă treptat, prin mai multe etape de dezvoltare. Ea ar urma să completeze sistemele de avertizare amplasate pe orbita geosincronă și capabilitățile de urmărire de pe orbita joasă, cunoscută drept LEO.

Prin combinarea celor trei niveluri orbitale, arhitectura urmărește să ofere o acoperire mai persistentă, mai multe surse de date și o redundanță sporită în cazul pierderii sau perturbării unei componente.

Lockheed Martin participă la competiția pentru contractul aferent celei de-a doua etape de dezvoltare, cunoscută drept Epoch 2. Compania își consolidează astfel implicarea în evoluția sistemului american de avertizare, urmărire și apărare împotriva rachetelor.

O arhitectură integrată pentru întregul lanț de reacție

Fiecare legătură dintre detectarea unei amenințări și răspunsul militar trebuie proiectată astfel încât să consolideze etapa următoare.

Supravegherea permanentă din orbita GEO, senzorii distribuiți pe orbita LEO și rețelele de comunicații sunt completate de noile capabilități MEO. Împreună, aceste elemente pot forma o arhitectură capabilă să detecteze amenințările din timp, să transmită informații verificate, să scurteze procesul decizional și să coordoneze reacția pe întregul lanț operațional de lovire la distanță.

Această abordare este ilustrată și în scenariile de operațiuni comune în toate domeniile, cunoscute sub acronimul JADO, unde datele provenite din spațiu sunt integrate cu sistemele terestre și cu celelalte componente militare.

Integrarea sistemelor devine esențială

În calitate de integrator de sisteme pentru întregul spectru al misiunilor, Lockheed Martin promovează o abordare bazată pe conectarea tuturor capabilităților într-o singură arhitectură operațională.

Pe măsură ce timpul disponibil pentru luarea deciziilor se reduce, obiectivul devine tot mai clar: dezvoltarea unor sisteme capabile să deplaseze informația rapid, să reziste atacurilor și perturbărilor și să permită acțiuni coordonate într-un timp cât mai scurt.

Privite separat, fiecare capabilitate aduce un avantaj important. Proiectate să funcționeze împreună, acestea pot genera un efect superior: avantajul decizional care permite unei forțe să observe prima, să înțeleagă mai repede situația și să acționeze înaintea adversarului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv21 de ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv21 de ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv21 de ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv21 de ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv2 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv2 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv5 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv