Connect with us

Administratie

Federația Sindicatelor din Penitenciare reacționează la atacurile sistematice ale Elenei Udrea la imaginea poliției penitenciare, cu scopul de a scăpa de închisoare

Publicat

pe

Este adevărat că nu avem un sistem penitenciar așa cum și-ar dori politicienii infractori dovediți de justiție, însă banii publici furați timp de 10 ani de Elena Udrea și de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiți pentru investiții în condițiile de detenție și de muncă din penitenciare și, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian.

Din păcate, am avut o clasă politică din care a făcut parte și fostul ministru Elena Udrea, care timp de un deceniu a furat nu numai banii publici ai României, ci și educația și sănătatea românilor. Efectele le vedem astăzi.

 În continuare, Elena Udrea nu renunță la prejudicierea poliției penitenciare, chiar din calitatea sa de infractor dovedit și condamnat, lansând în spațiul public românesc, inclusiv în spațiul public din afara granițelor țării, acuzații nefondate despre posibile condiții inumane și degradante din penitenciarele românești.

A devenit o cutumă printre politicienii infractori să lanseze acuzații false despre condițiile din penitenciare, pentru a scăpa de pușcărie.

După ce va fi predată autorităților din România, Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou, în vederea efectuării perioadei de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spațiu minim de 4 mp, deoarece fenomenul supra aglomerării nu este atât de accentuat ca în unitățile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin.

În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul și personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfășoară activități de educație sanitară și se evaluează nevoile educaționale, psihologice și sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenție și asistență.

La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabilește Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică prin care se precizează activitățile și programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deținerii.

Având în vedere domiciliul acesteia, Elena Udrea va continua executarea pedeapsei și după cele 21 de zile aferente perioadei de carantinare–observare, tot în Penitenciarul Ploiești-Târgșorul Nou.

Având în vedere criteriile legale de stabilire a regimului de executare, aceasta va fi încadrată de către Comisia din penitenciar la un regim inițial, ce ar putea fi închis sau semideschis.

Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecție, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deținute compatibile pe criterii de educație, profesie sau funcție avută anterior arestării.

Totodată, statutul de persoană care necesită protecție presupune participarea la toate activitățile din penitenciar (inclusiv munca – dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecție, atât din punct de vedere al demnității umane cât și al siguranței proprii.

Specificul Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou este reprezentat de celule concepute pentru cazarea la comun a persoanelor private de libertate femei.

Din punct de vedere al spațiului asigurat Elenei Udrea, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spațiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru.

Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deținută să aibă acces permanent la apă potabilă și zilnic laapă caldă, acces nerestricționat și permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, și a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate.

Spațiile de deţinere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural şi artificial precum şi aerisirea optimă a acestora.

În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere şi bănci iar în baie rafturi pentru păstrarea încălţămintei. Celelalte bunuri de folosinţă îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deţinutele au acces conform programului stabilit.

Grupurile sanitare sunt dotate cu chiuvetă, duș, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaletă sunt despărţite de grupul sanitar prin intermediul uşilor PVC, având asigurată ventilaţie naturală printr-o fereastră.

Accesul la apă potabilă este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou la o sursă autorizată proprie. Calitatea apei, este certificată periodic prin buletine de analiză, scopul fiind acela ca valorile să corespundă normelor în vigoare.

Apa caldă este distribuită în cadrul tuturor secțiilor de deținere, zilnic, în intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de deținere.
Elena Udrea va avea puse la dispoziție articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură și pernă), conform normativului existent și valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem.

Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum două ore, în curți de plimbare amenajate. Dacă fostul politician nu va opta să presteze muncă ori să participe la alte activități în afara camerei, perioada minimă de plimbare în aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare.

Activitățile zilnice vor fi organizate de administrația locului de deținere, astfel încât să poată fi alocat un interval cât mai mare de timp în afara camerei de deținere.

Hrana Elenei Udrea se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menționarea normelor asigurate la mic dejun, prânz și cină. Meniurile sunt avizate de către medicul şef, acestea fiind afișate, zilnic, în cadrul fiecărei secții de deținere.
Asigurarea menținerii legăturii cu mediul de suport este realizată prin intermediul vizitelor, comunicărilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate în interiorul camerei.

Mai mult, Elena Udrea va beneficia de televizor amplasat în camera de deținere, precum și de publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate.

Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri al Elenei Udrea este garantat, fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia ei juridică sau regimul de executare.

Dreptul la asistenţă medicală include intervenţia medicală, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală de urgenţă şi asistenţa medicală de specialitate.

Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi îngrijirile terminale. Asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar. Elena Udrea va beneficia, în mod gratuit, de medicamente, îngrijiri și tratament medical.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că Elena Udrea va beneficia, în închisoare, de condiții mult mai bune decât beneficiază bătrânii din azile, copii din orfelinate și bolnavii din spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății, categorii sociale care decontează, în prezent, milioanele de euro furate de fostul politician. (Irinel I.).

Administratie

Revoluție verde la vârful administrației: Palatul Administrativ din Ploiești trece pe energie solară

Publicat

pe

De

Într-un demers curajos către independență energetică, inima administrativă a județului Prahova se pregătește să devină un model de sustenabilitate. Potrivit datelor furnizate de Agenția pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile „AE3R Ploiești-Prahova”, clădirea simbol a orașului ar putea fi alimentată direct de la soare, marcând o schimbare de paradigmă în gestionarea resurselor publice.

Independență energetică „sub sigiliul” soarelui: 80 kWp pe acoperișul județului

Tranziția de la bune intenții la soluții tehnice concrete a fost făcută odată cu finalizarea studiului de prefezabilitate realizat de specialiștii AE3R. Documentul propune o transformare radicală a acoperișului Palatului Administrativ din Ploiești prin instalarea unui sistem fotovoltaic on-grid performant. Cu o putere instalată de 80 kWp, acest sistem este proiectat să transforme radiația solară în energie pură, destinată exclusiv consumului propriu al instituției.

Conform raportului întocmit de AE3R Ploiești-Prahova, această investiție nu este doar o declarație de imagine, ci un calcul matematic riguros: aproximativ 98 MWh de energie verde ar putea fi generați anual. Această producție va permite Consiliului Județean Prahova — membru fondator al agenției — să își reducă semnificativ dependența de rețeaua națională și să optimizeze costurile de funcționare ale clădirii.

Eficiență chirurgicală: Facturi mai mici și emisii reduse

Cifrele prezentate în studiu sunt elocvente pentru impactul pe care tehnologia verde îl are asupra sectorului public. Implementarea acestui proiect ar asigura aproximativ 16,3% din necesarul anual de energie electrică al clădirii. Dincolo de economiile financiare imediate, proiectul reprezintă un pas ferm în direcția atingerii obiectivelor asumate de România și Uniunea Europeană în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Sursa citată subliniază că astfel de inițiative sunt vitale pentru diminuarea amprentei de carbon și accelerarea tranziției către o economie cu emisii reduse. Prin producția locală de energie regenerabilă, Palatul Administrativ încetează să mai fie doar un consumator pasiv, devenind un actor activ în gestionarea resurselor sustenabile.

AE3R: Motorul sustenabilității în județul Prahova

Realizarea acestui studiu de prefezabilitate reconfirmă rolul strategic pe care AE3R Ploiești-Prahova îl joacă în regiune. Agenția nu se limitează la consultanță tehnică, ci acționează ca un partener activ al administrațiilor locale, identificând soluții care să facă județul mai competitiv și mai sigur din punct de vedere energetic.

Într-un context global marcat de volatilitatea prețurilor la energie, viziunea promovată de AE3R oferă o foaie de parcurs clară: independența energetică a instituțiilor publice nu mai este un lux, ci o necesitate administrativă. Prin astfel de proiecte, Prahova își consolidează statutul de județ orientat către viitor, unde eficiența energetică devine coloana vertebrală a dezvoltării durabile.

Citeste in continuare

Administratie

Captură impresionantă la granița de nord: Peste 38 de kilograme de canabis, „sigilate” în plafonul unei dube

Publicat

pe

De

O tentativă de trafic de droguri de proporții a fost zădărnicită de autoritățile române la punctul de trecere a frontierei Petea. Un bărbat de 31 de ani a fost reținut după ce anchetatorii au descoperit o cantitate record de substanțe interzise ascunse ingenios într-o autoutilitară.

Flagrant la frontieră: Droguri de risc destinate pieței negre

Vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației, sub stricta coordonare a procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, a dus la scoaterea din circuit a unei cantități impresionante de stupefiante. Potrivit datelor oficiale furnizate de autorități, un tânăr de 31 de ani a încercat să introducă în țară, prin fostul Punct de Trecere al Frontierei Petea, peste 38 de kilograme de canabis.

Întreaga operațiune de prindere în flagrant a fost rezultatul unei colaborări strânse între Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și Sectorul Poliției de Frontieră Petea, marfa fiind destinată, conform anchetatorilor, „punerii în consum” pe teritoriul României.

Stratagema „plafonul”: Marfă porționată în peste 100 de pungi

Metoda de disimulare aleasă de traficant nu a reușit să păcălească ochiul format al agenților. În urma unui control amănunțit asupra autoutilitarei cu care se deplasa inculpatul, polițiștii au descoperit că plafonul vehiculului fusese transformat într-un adevărat depozit clandestin.

În spațiul special amenajat au fost găsite nu mai puțin de 100 de pungi sigilate, conținând drogurile de risc. Această captură subliniază ingeniozitatea traficanților, dar și capacitatea de reacție a structurilor de combatere a criminalității organizate din județul Satu Mare.

Mandat de arestare și cooperare inter-instituțională

Consecințele legale nu au întârziat să apară. În cursul zilei de ieri, 20 iulie, procurorii DIICOT au dispus reținerea inculpatului pentru infracțiunile de introducere în țară și trafic de droguri de risc. Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Succesul acestei acțiuni a fost garantat și de sprijinul ofițerilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Satu Mare, care au lucrat alături de polițiștii de frontieră pentru documentarea activității infracționale.

Notă: Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Ofensivă fără precedent la frontierele României: Creștere de aproape 30% a capturilor de produse contrafăcute în primul semestru

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a intensificat lupta împotriva pirateriei comerciale, înregistrând cifre record în primele șase luni ale anului. Zeci de mii de produse de lux, cosmetice și articole vestimentare, care ar fi trebuit să ajungă pe piața neagră, au fost indisponibilizate în urma unor operațiuni de amploare ce vizează protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Bilanț alarmant la graniță: Peste 200.000 de articole de contrabandă confiscate de autorități

Conform datelor oficiale furnizate de Poliția de Frontieră Română, primul semestru al anului a fost marcat de o activitate intensă în punctele de trecere și în zonele de competență. Sursa citată precizează că polițiștii, în colaborare cu autoritatea vamală, au reușit să identifice și să scoată de pe piață o cantitate impresionantă de bunuri susceptibile a fi contrafăcute. Printre acestea se numără 128.000 de articole de îmbrăcăminte, 64.000 de produse cosmetice și mii de perechi de încălțăminte sau jucării care purtau însemnele unor mărci internaționale protejate.

Eficiența acțiunilor este confirmată de statistici: în perioada analizată, au fost constatate 231 de infracțiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală. Această cifră reprezintă o creștere fulminantă de peste 28% față de aceeași perioadă a anului trecut, demonstrând atât o amplificare a fenomenului ilegal, cât și o vigilență sporită a organelor de control.

Operațiunile Spring Migration și Blitz: Capturi de milioane de lei pe drumul spre Capitală

Un rol central în acest bilanț l-au jucat polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu. Aceștia au desfășurat acțiuni operative de succes pe DN5, una dintre cele mai tranzitate artere pentru transportul de mărfuri. În luna aprilie, în cadrul acțiunii „Spring Migration”, autoritățile au descoperit mărfuri contrafăcute estimate la peste 2,5 milioane de lei.

Presiunea asupra traficanților a continuat în luna martie prin operațiunile de tip „Blitz”. În urma verificărilor efectuate asupra mai multor mijloace de transport, au fost indisponibilizate produse a căror valoare de piață, dacă ar fi fost originale, ar fi depășit suma de 3,2 milioane de lei. În toate aceste cazuri, persoanele implicate nu au putut prezenta documente de proveniență, bunurile fiind ridicate imediat în vederea continuării cercetărilor penale.

Siguranța consumatorului înainte de toate: Dosare penale și toleranță zero pentru pirateria comercială

Poliția de Frontieră Română a reiterat faptul că lupta împotriva contrafacerii nu este doar o problemă economică, ci și una de siguranță publică. Bunurile de slabă calitate, în special cosmeticele și jucăriile contrafăcute, pot pune în pericol grav sănătatea consumatorilor. Sursa citată menționează că pentru toate capturile realizate au fost întocmite dosare penale sub aspectul punerii în circulație a produselor purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

Instituția își menține angajamentul ferm de a colabora cu autoritățile naționale și internaționale pentru a destructura rețelele de distribuție a produselor piratate. Prin aceste acțiuni, Poliția de Frontieră nu doar că protejează titularii de mărci, dar asigură și un mediu economic echitabil, eliminând concurența neloială generată de comerțul ilicit la scară largă. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv20 de ore ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv20 de ore ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv20 de ore ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv2 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv2 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv2 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv3 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv3 zile ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv3 zile ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Exclusiv4 zile ago

Cum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară

Sindicatul „Diamantul” deschide sertarul cu rușini Există dosare care schimbă jurisprudența. Și există dosare care schimbă manualul de prostie instituțională....

Exclusiv4 zile ago

CCR dă cu OUG-ul de gard: Guvernul inventează urgențe, Curtea le stinge lumina

Guvernul, prins cu „urgența” falsă în buzunar Nu există urgență, nu există ordonanță de urgență – asta este, pe scurt,...

Exclusiv5 zile ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv5 zile ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv