Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.

Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.

Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.

În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.

„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!

Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)

Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.

Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!

Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?

Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.

Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.

Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.

Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.

Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.

Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.

Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.

Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.

De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.

Contrastele sunt strigătoare la cer:

• Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
• Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
• Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.

Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?

Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).