Administratie
Nava-Școală MIRCEA – ambasadorul României sustenabile
Începând de ieri, 31 mai 2022, Nava Școală MIRCEA își completează vocația de diplomație navală cu cea de ambasador al României sustenabile, titlu ce i-a fost acordat de Guvernul României, prin intermediul coordonatorului Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély.
Ceremonia a avut loc la bordul navei, în portul Constanța, în prezența dlui ministru al apărării naționale – dl Vasile Dîncu, a Șeful Statului Major al Apărării – General Daniel Petrescu, a Șefului Statului Major al Forțelor Navale – Contraamiral Mihai Panait, a oficialităților din Constanța, precum și a reprezentanților Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, Ivona Potzaichin-Rusu și Teodor Frolu. Au fost, de asemenea, prezenți cadeți și elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, care în 2022 și-au făcut instrucția pe navă – așa cum au făcut toate generațiile de navigatori militari români care i-au precedat în ultimele 8 decenii.
„Am fost extrem de onorat să acord astăzi Navei Școală MIRCEA titlul de Ambasador al României sustenabile. Un eveniment unic pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, organizat împreună cu partenerii noștri de la Asociația Mila 23 și Forțele Navale Române. O ceremonie care celebrează Bricul Mircea, sufletul orașului Constanța, un autentic ambasador al României, al competențelor și valorilor sale, dar și un exemplu de sustenabilitate prin utilizarea eficientă a resurselor limitate. Comunitatea acestei nave ilustrează viziunea României Durabile, iar noi, de astăzi, formăm o echipă pentru a o promova.” a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély.
Ivona Patzaichin-Rusu, președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 a adăugat: „Nava Școală Mircea are de astăzi o sarcină în plus: aceea de a confirma lumii întregi că România este o țară responsabilă, care are grijă de viitorul apelor, al oceanelor și mărilor. Tatăl meu a fost mereu preocupat de natură, de sănătatea apelor și, la fel ca Nava Mircea, a contribuit la formarea de caractere puternice și la promovarea României. Vă doresc succes în această nouă misiune!”
Mircea Târhoacă, comandantul navei: „Mulțumesc în numele echipajului pentru acordarea acestui titlu care ne onorează!”
Datorită siluetei sale elegante și romantice, „Bricul Mircea” este primit cu entuziasm peste tot unde acostează, reprezentând un autentic ambasador al României, al competențelor și valorilor sale. În tururile de vizitare care se organizează la bord, echipajul spune publicului povestea navei și prezintă performanțele acesteia.
Începând de astăzi, aceste tururi vor include și informații privind regulile de la bord care permit asigurarea unor călătorii sustenabile. Regulile aplicate de echipaj pot reprezenta modele pentru vizitatori, care astfel vor înțelege mai bine principiile dezvoltării durabile. Metafora unei ambarcațiuni aflate în misiune pe ocean, cu o magazie limitată de provizii la bord, explică foarte elocvent nevoia de responsabilitate în cheltuirea resurselor finite ale planetei.
În cel mai recent marș de instrucție, din care nava s-a întors pe 16 mai, comandantul acesteia, comandor Mircea Târhoacă, a început demersurile pentru a realiza un audit de sustenabilitate a activității la bord. Ca urmare, nava a fost pre-acreditată „ZERO WASTE AT SEA” de către organizația Zero Waste Europe, și activitatea sa urmează a fi monitorizată din punct de vedere al impactului asupra mediului. Pe baza acestui audit, realizat sub îndrumarea Zero Waste România, echipajul va identifica ce măsuri trebuie să ia, astfel încât să se înscrie pe traseul de obținere a certificării “Zero Waste at Sea”. Practic, nava va deveni prima ambarcațiune de o asemenea anvergură care să devină sustenabilă în condiții de navigație.
Inițiativa înscrierii Navei Școală Mircea în acest program de responsabilizare a personalului de la bord și de educare a publicului care o vizitează aparține Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, care vor conlucra cu Forțele Navale, Zero Waste România și Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Constanța pentru atingerea (1) standardelor de sustenabilitate pe navă, (2) transmiterea mesajului „România își asumă pe deplin principiile sustenabilității” prin instrumente de diplomație navală și (3) promovarea către vizitatori a unor concepte de dezvoltare durabilă ușor de înțeles și de aplicat.
Pavilionul de ambasador al României sustenabile pentru Nava-școală “Mircea” a fost conceput de artistul internațional Mircea Cantor, câștigător al prestigiosului premiu Marcel Duchamp și un colaborator apropiat al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.
Administratie
Armă cu aer comprimat și peste o mie de alice, descoperite într-un colet pe Aeroportul Cluj-Napoca
Control în zona Cargo: echipă mixtă, inclusiv cu câini specializați
O echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, sprijinită de echipaje canine, a efectuat un control asupra unor colete aflate în zona Cargo a aerogării clujene. Verificările au vizat colete sosite din străinătate, în regim de transport internațional.
Armă cu țeavă lungă și 1.150 de alice, găsite într-un singur colet
Potrivit informațiilor comunicate de autorități, într-unul dintre colete au fost descoperite o armă cu aer comprimat, cu țeavă lungă, și patru cutii metalice care conțineau, în total, 1.150 de alice.
Dintre acestea, 650 erau alice cu vârf ascuțit din metal, iar 500 erau alice destinate armelor cu aer comprimat. Coletele se aflau în tranzit prin punctul de lucru Cargo al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.
Colet din Polonia, destinat unei persoane fizice din România
Verificările efectuate de polițiștii de frontieră au stabilit că pachetul fusese expediat de o persoană juridică din Polonia către o persoană fizică din România.
Coletul nu era însoțit de documente care să ateste respectarea condițiilor legale privind introducerea în țară, procurarea și deținerea armelor și munițiilor pe teritoriul României.
Bunuri indisponibilizate și dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor
În lipsa actelor justificative, arma și muniția au fost indisponibilizate de către autorități, în vederea continuării cercetărilor și a clarificării situației de fapt.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. (2) din Codul penal, urmând ca cercetările să stabilească întreaga conduită a persoanelor implicate și eventualele conexiuni cu alte transporturi similare. (Paul D.),.
Administratie
Ministerul Sănătății accelerează investițiile PNRR: plăți de aproape 20 de milioane de lei pentru infrastructura medicală
Tranșă nouă de finanțare pentru proiectele din sănătate
În perioada 2–5 iunie 2026, Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți, în valoare de aproximativ 19,7 milioane de lei, pentru proiectele de infrastructură medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui anunț oficial al instituției.
Această alocare financiară are ca scop accelerarea implementării investițiilor aflate deja în derulare și menținerea ritmului asumat prin jaloanele PNRR pentru sectorul sanitar.
Cabinete modernizate, spitale mai sigure, servicii mai aproape de comunitate
Conform Ministerului Sănătății, fondurile sunt direcționate către trei categorii principale de proiecte:
- modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie;
- reducerea infecțiilor nosocomiale în spitale;
- dezvoltarea centrelor comunitare integrate.
Aceste investiții sunt prezentate drept esențiale pentru creșterea calității serviciilor medicale, pentru siguranța pacienților și pentru extinderea accesului la îngrijiri de bază, în special în comunitățile vulnerabile.
Monitorizare permanentă și sprijin pentru beneficiari
Echipele Ministerului Sănătății monitorizează constant progresul fiecărui proiect finanțat prin PNRR, oferind asistență tehnică beneficiarilor pentru respectarea strictă a termenelor și condițiilor asumate în cadrul programului european, se precizează în comunicarea oficială a ministerului.
Detalii suplimentare privind plățile efectuate și proiectele sprijinite financiar pot fi consultate pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Administratie
Alertă la graniță: România intensifică măsurile împotriva pestei porcine africane după apariția unui focar în Ungaria
Consultări de urgență la București după confirmarea focarului în Ungaria
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană (PPA) în regiune, pe fondul apariției primului focar de PPA la porcii domestici din Ungaria, potrivit comunicării oficiale a instituției.
În acest context, în cursul zilelor de ieri și astăzi, vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii, a avut consultări cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), tema principală fiind riscurile generate de noul focar din țara vecină și măsurile de protecție necesare la nivel național.
Tánczos Barna: „Controalele vor fi intensificate, măsurile vor fi ferme și imediate”
„Urmărim cu atenție evoluțiile din țara vecină și am primit asigurări din partea președintelui ANSVSA că vor fi luate măsuri ferme și imediate. De asemenea, controalele vor fi intensificate pentru a reduce la minimum riscul intrării în țară a produselor sau animalelor infectate cu PPA”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, citat în informarea transmisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Autoritățile subliniază că vigilența la frontiere și în rețeaua de control sanitar-veterinar este esențială pentru a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul României.
Pesta porcină africană, prioritate strategică pentru sectorul suin
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane rămân o prioritate pentru toate instituțiile competente, în condițiile în care această boală are un impact major asupra sectorului suin din România.
Oficialii atrag atenția că orice breșă în controlul sanitar-veterinar sau în respectarea regulilor de biosecuritate poate avea consecințe grave pentru crescătorii de porci, industria alimentară și economia agricolă în ansamblu. Dialogul interinstituțional și monitorizarea permanentă a situației epidemiologice în statele vecine sunt prezentate, în comunicatul Ministerului Agriculturii, ca instrumente-cheie pentru protejarea efectivelor naționale de suine.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum o ziPata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum o ziPermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 3 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 3 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 2 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 3 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
-
Exclusivacum 3 zileANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp



