Actualitate
Uniunea Europeană a intrat pe o turnantă, la capătul căreia fie se desface în bucăți, fie se reformează și devine mai puternică decât oricând
Uniunea Europeană a fost supusă pe neașteptate unei terapii de șoc, într-o perioadă extrem de nefavorabilă. La scurt timp după Brexit. Și în condițiile în care se coagulau în interiorul ei grupuri de state cu interese și cu viziuni diametral opuse. Pe acest fond, pandemia și războiul din Ucraina zgâlțâie din temelii marea organizație europeană. Oare va fi capabilă UE să se reformeze din mers și, astfel, să reziste?
Tensiunile, chiar și până la pandemie, s-au acumulat atât din interior, cât și din exterior. În interior, statele – hai să le spunem fondatoare – ale Uniunii Europene, cele existente în această organizație economică, politică, vamală și financiară înaintea căderii Zidului Berlinului, s-au văzut confruntate cu statele primite ulterior, cele care făcuseră parte din lagărul socialist și respectiv din CAER. Acestea au venit în Uniunea Europeană cu mult entuziasm și cu speranța unui viitor mai bun. Care nu putea fi asigurat altfel decât prin manifestarea din direcția statelor fondatoare a unei generozități de natură să le ajute să recupereze uriașul decalaj economic. La rândul lor, fără să o mărturisească explicit, statele fondatoare au văzut o oportunitate în lăgirea aproape explozivă a UE. Și nu numai în sensul lărgirii pieței economice libere și a creșterii potențialului acesteia. Ci și sau mai ales pentru că astfel ar fi putut beneficia de materii prime la prețuri spectaculos de mici, de un uriaș rezervor de forță de muncă ieftină, de piețe noi de desfacere semnificativ de mari și, nu mai puțin, de influență politică. Pentru Germania în special, motorul economic al UE, reunificarea și apoi primirea de noi membri, care indiscutabil au intrat cei mai mulți în sfera ei de influență, a însemnat crearea premizelor pentru a se debarasa de tutela Statelor Unite instituită după război. Au existat astfel destul de multe perioade critice în care, la semnalul Germaniei, Uniunea Europeană a instituit restricții disimulate sau chiar fățișe în ceea ce privește penetrarea capitalului american și, totodată, mai mult sau mai puțin discret, aceeași Germanie și-a înșurubat interesele economice și chiar politice cu cele ale Federației Ruse. Cele două categorii de state nou intrate în UE, unele din faimosul Grup de la Visegrad, celelalte admise ulterior, au beneficiat, cu sau fără ghilimele, de tratamente diferite. În linii mari însă, ele s-au simțit călcate în picioare, umilite, restricționate și exploatate de statele din nucleul dur, ai căror reprezentanți vorbeau de dimineața până seara despre coeziune, dar în parctică semnalizau lipsa de coeziune. Iar această situație a generat forme diferite de rezistență – nu prea a fost cazul României – și tentative din ce în ce mai insistente de a-și recupera suveranitatea și de a acționa din ce în ce mai mult în interes național, atunci când interesul național venea în coliziune cu interesul comunitar, care se identifica cu cel al statelor din nucleul dur.
Și parteneriatul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană a avut mult de suferit. Alegătorii din Statele Unite începuseră să se sature să finanțeze din propriul portofel apărarea și securitatea europeană. Făceau presiuni din ce în ce mai mari pentru întărirea NATO, mai ales pe flancul sud-estic și nu doar exclusiv prin siluirea Trezoreriei americane.
Iar într-un final, ca o lovitură de măciucă, a venit Brexitul, care a dat peste cap întreg echilibrul puterilor europene, fie și doar prin faptul că, în toiul disputei dintre Berlin și Paris, a dispărut un arbitru. Și totdată a dispărut un cenzor al apropierii periculoase și imorale dintre Berlin și Moscova.
Pe acest fond au venit valurile succesive de pandemie, care au dat peste cap, prin costurile lor exorbitante, costuri normale sau artificiale, economiile tuturor statelor europene. Lovind, firește, mai dur în cele mai slabe. Germania, susținută de Franța, s-a repliat și a recurs la diferite scheme de susținere a mediului de afaceri și populației. Aceste scheme au fost mai degrabă concepute pentru a fi aplicate la nivelul întregii comunități, în paralel cu schemele strict naționale. Pe acest fond, rolul Comisiei Europene, întotdeauna secondată de Parlamentul European – secondată și nu controlată, din nefericire – a crescut exponențial. Reușind să impună statelor nu numai seturi de restricții, unele raționale, altele iraționale, ci și costuri legate de achiziționarea instrumentelor medicale, în vederea combaterii coronavirusului. Cel mai spectaculos și în același timp cel mai scandalos episod a fost consumat atunci când, peste capul statelor, doamna Ursula von der Leyen, șeful Comisiei Europene, a încheiat un contract secret vizând achiziționarea unei cantități uriașe de vaccinuri, într-un număr disproporținat de mare față de nevoile populației europene. Scandalul generat a fost pe măsură. Și se pare că e de natură să blocheze alte două demersuri asemănătoare, unul legat de achiziționarea, în numele statelor, de petrol, gaze și curent electric, cel de-al doilea vizând aplicarea unui nou set de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Iar de aici se poate răsturna căruța.
Dacă, în ceea ce privește pandemia, între statele europene a existat o oarecare solidaritate, în materie de răspunsuri prin sancțiuni adresate Moscovei, solidaritatea este din ce în ce mai mult pusă sub semnul întrebării. O serie de state pun pe primul plan necesitatea vitală de a consuma în continuare petrol și gaz rusesc, alte state sunt de acord să-și sacrifice interesele pe altarul cauzei ucrainene și să utilizeze soluții alternative și, în fine, o a treia categorie de state, mai ales cele de pe flancul sud-estic, sunt decise să meargă cu sacrificiul până în pânzele albe. Din nou, deci, interesele divergente riscă să acționeze cu o forță mai mare, de natură să copleșească interesele comune.
Și iată că, pe acest fond, s-a produs un fenomen nemaipomenit. Dacă este adevărat că Germania continuă, în ciuda crizelor de la care nu se poate sustrage, să fie principalul motor economic al Uniunii Europene, ea a încetat să mai îndeplinească și rolul de pilot politic. A fost decuplată de această poziție și de către Statele Unite, și de către partenerii europeni, în special de către Franța. În mod miraculos, rolul Berlinului a fost preluat cu multă fermitate, cu înțelepciune și cu diplomație de către Varșovia. Polonia devine astfel, într-un interval extrem de scurt de timp, odată cu schimbarea polilor de putere europeni, o țară care determină cele mai importante decizii.
Dar și această situație se adaugă celorlalte pe care le-am relevat și, împreună, creează un context periculos. Uniunea Europeană a intrat pe o turnantă, la capătul căreia fie se desface în bucăți, ceea ce ar da o satisfacție supremă Moscovei, fie se reformează și devine mai puternică decât oricând.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală
Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum o ziCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 15 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



