Actualitate
Editura Militară vă așteaptă la standul C-10 al celei de a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în Pavilionul B2.
Eugen Tilichi (1900-1986) a absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu (1920), Școala Specială de Artilerie (1926), iar în 1928 a intrat la Școala Superioară de Război din București. Obținând locul întâi şi calificativul „Foarte bine” la sfârşitul anului I, a fost trimis în Franța, unde a urmat, timp de doi ani (1 noiembrie 1930-31 octombrie 1932), cursurile Școlii Superioare de Război din Paris – încheiată, de asemenea, cu calificativul „Foarte bine”. Din 1935, a lucrat în Marele Stat Major, Secția Operații, Biroul 1 Studii și Operații, ca ajutor al șefului frontului de vest şi, ulterior, în poziția cea mai înaltă. A făcut parte din delegațiile României la tratativele de la Turnu Severin și la Dictatul de la Viena (august 1940), apoi, din cele care au reglementat evacuarea teritoriului cedat și, respectiv, traseul frontierei vremelnice. După intrarea României în război, a fost pe front, la Marele Cartier General, Secția Operații. Avansat locotenent-colonel în martie 1943, după un scurt stagiu la trupă și un curs de specializare în Germania, la 1 septembrie, același an, a fost numit atașat militar la Berlin. În perioada petrecută în cel de-al Treilea Reich, a fost martorul mai multor evenimente importante, inclusiv al ultimei întâlniri Hitler–Antonescu, din august 1944. După trecerea României de partea Națiunilor Unite, a respins solicitările de a rămâne în Germania. A fost internat în lagăr și a revenit în țară în noiembrie 1945. Deși reîncadrat și înaintat colonel în 1946, în același an a fost trecut în rezervă. Refuzul de a colabora cu conducerea „armatei populare” l-a redus la condiția rezervată elitei militare de noile autorități, fiind urmărit și hărțuit de Securitate. „Redescoperit” în anii ’70 ai secolului trecut, a lăsat posterității o serie de mărturii importante despre evenimente dramatice ale istoriei noastre, care văd pentru prima oară lumina tiparului. Am selectat aici un episod din memoriile sale care se referă la Dictatul de la Viena din august 1940. Subtitlurile aparțin redacției.
„Arbitrajul” e, de fapt, un dictat
La 28 august 1940, ora 15.00, delegația română, compusă din Mihail Manoilescu, Valer Pop, generalul Dragalina, maiorul Tilichi, doi secretari de legație și dactilografi, a părăsit capitala cu un tren special.
La 29 august, ora 5.30, ne-am trezit în gara Budapesta în huiduieli. Ele au durat vreo patru-cinci minute. Vedeam organele de ordine ungurești procedând la evacuarea peronului. La plecarea trenului au rămas câțiva care strigau.
Fără comentarii!
La Viena, ne-au primit la gară cu o companie de onoare din Wehrmacht, pe care au trecut-o în revistă Manoilescu și generalul Dragalina. Ne-au dus, apoi, la Grand Hotel, pe Ring. S-au făcut vizitele de rigoare. Așteptam fixarea ședinței. Nimic.
Am auzit că Manoilescu este chemat la [Joachim von] Ribbentrop. Cam după o oră sau o oră și jumătate, s-a înapoiat și ne spune că situația este cu totul alta față de cum credeam că va fi arbitrajul, anume că cei doi șefi ai delegațiilor vor expune, cu argumente, punctele lor de vedere, iar cei doi arbitri, Ribbentrop și [Galeazzo] Ciano, vor „arbitra”.
– Adică cum?, am întrebat noi.
– Nu ne mai ascultă. Nu se mai ține nicio ședință plenară. Hotărârea se pare că este luată. Traseul viitoarei frontiere este definitivat. După care a plecat.
– Cum se poate așa ceva?, ne-am întrebat noi.
Și au început discuțiile între noi: Valer Pop, Dragalina, eu și secretarii de legație.
– Cum e posibil? Noi am venit doar pentru arbitraj!
Între timp, apare și [Wilhelm] Fabricius, ambasadorul Germaniei la București, și întreabă:
– Ei, ce faceți? De ce nu admiteți arbitrajul?
– Domnule ministru Fabricius, noi am venit pentru arbitraj. Asta este o hotărâre. Ce fel? De ce ne-am mai deplasat până aici? Am venit atâția oameni cu documente, cu…
– Ce să mai pierdem timp? Noi ne-am gândit, am hotărât, răspunde Fabricius.
– Dar nu se poate fără discuții, intervine Valer Pop. Manoilescu nu era prezent. Pe urmă a venit și el. Și în momentul acela, a rostit o vorbă mare, spunând lui Fabricius: „În cazul acesta, noi nu putem accepta această situație”. Erau de față Dragalina, Valer Pop și eu.
– Atunci ne vom bate. Va fi război, adaugă Manoilescu.
Îmi tremura inima. Trebuie să spun sincer că doream mai degrabă războiul.
Fabricius răspunde, zâmbind ușor sarcastic:
– Dar în cazul acesta, al unui război între dvs. și unguri, situația se schimbă. Germania nu poate să stea impasibilă la această acțiune. Așa că războiul nu se va duce între dvs. și unguri. Nu putem tolera asemenea lucruri. Vom interveni să-l stingem.
S-a terminat.
A fost chemat din nou Manoilescu și, când s-a întors, a spus:
– Domnilor, eu nu pot lua o hotărâre. Trebuie să ne adresăm Bucureștiului.
Noi am spus că trebuie să ne ducem la București ca să raportăm. Ei (nemții) au răspuns:
– De ce? Nu-i nevoie! Vă punem la dispoziție un fir telefonic direct cu Bucureștiul – Palatul Regal.
– Dar să-l ținem atâta timp ocupat?
– Nu vă doară pe dvs. capul de ocupat.
Zoe şi Eugen Tilichi (Arad 1935)
Nu știu exact cine sunt aceia cu care a discutat Valer Pop atunci când am cerut să plecăm la București. Îmi amintesc însă că, la un moment dat, s-a hotărât să stăm pe rând la telefon, eu, Barbul și celălalt secretar, și tot timpul să ținem legătura cu Bucureștiul. Asta numai de când va începe Consiliul de Coroană, pentru că noi nu știam ora începerii.
Evaluare, în 15 zile
Vasăzică, întâi s-au cerut de la București instrucțiuni. De la București, s-a răspuns că va avea loc un Consiliu de Coroană și să așteptăm. Acesta cred că a început pe la ora 5 după-amiază sau 6, așa ceva. Eram foarte neliniștiți, agitați.
Tot timpul – între noi – discutam despre război, cum să cedăm? Cum să facem concesiuni?… Noi înțelegem să cedăm ceva, dar după discuții, după o expunere a punctelor de vedere… Așteptarea a durat până după miezul nopții. Toți eram obosiți.
Pentru a menține legătura deschisă, vorbeam pe rând cu cei de la Palat. Am stat și eu de vorbă cu căpitanul Gh. Stănescu, ofițer de ordonanță. Noutăți? Prezent tot guvernul și alte figuri proeminente ale statului. Lumea îngrijorată. Consiliul de Coroană a început… Durează… durează…
Se pare că se apropie de sfârșit… La ora 21.00, o mică întrerupere… Se discută… Au trecut la telefon alții. La Viena, strânși toți în apartamentele de hotel, parcă eram la priveghiul unui mort. Se vorbea în șoaptă. Figuri obosite, îngândurate.
După miezul nopții, comunicarea: Consiliul de Coroană aprobă arbitrajul, adică diktatul germano-italian.
Vă închipuiți efectul moral asupra noastră a tuturor, când am auzit hotărârea Consiliului de Coroană; n-am dormit până dimineața. Pe la ora 11.00, ne-au luat cu o mașină la Schloss [Palatul] „Belvedere”. Acolo era un pluton de SS cu toboșari. Ne-au primit iarăși cu onor.
Am intrat în castel, în palatul acela, și după aceea a venit și delegația ungară. Am intrat într-o cameră mai frumoasă, unde era o masă mare și unde au apărut Ciano și Ribbentrop. Nici n-au dat mâna cu noi.
Încă un detaliu, am uitat: pe 29 august, noi am cerut, prin domnul Manoilescu, amânarea convorbirilor cu o zi pentru consultare cu Bucureștiul. Ni s-a răspuns (și asta îmi stă la inimă și de asta vreau să o spun):
– Nu se poate amâna, pentru că domnul ministru de Externe al Italiei, contele Ciano, are programată o vânătoare.
Asta ne-a revoltat pe noi. Vasăzică vânătoarea lui Ciano e mai importantă decât soarta unei țări, când era vorba de pace sau război. Pentru că noi puteam să ne batem atunci.
Deci am venit acolo (în camera frumoasă). Vă închipuiți tabloul! Deși eram mai tânăr decât ceilalți, militar mai călit, inima îmi bătea destul de tare. Ce o să fie?
A luat cuvântul Ribbentrop, spunând: „Ca urmare a studiilor întreprinse și de comun acord cu Italia, am hotărât frontiera dintre România și Ungaria să fie cea trasată pe harta anexată, pe care v-o prezentăm.” Evacuarea urma să se facă în 15 zile. Prima zi, în 1 septembrie.
Ne-au întins, pe masă, o hartă la scara 1:500 000, ediție românească, o hartă de-a noastră. Când am văzut-o, am rămas toți copleșiți, inclusiv eu… Asta nu se poate! mi-am zis. Am văzut linia pe sub Crișul Repede până la nord de Brașov – și pe frontiera din 1916, Oituz, Ghimeș…
Eugen cu fiul său Horia-Alexandru, născut la 11 martie 1940
Semnează documentul Ribbentrop, apoi Ciano, contele [István] Csáky și pe urmă Manoilescu, care, după a patra semnătură – erau patru exemplare –, leșină. Rumoare, neliniște. Apeluri pentru ca să vină un doctor.
„Trenul rușinii”
Eu priveam harta 1/500 000, ediție nouă a Serviciului nostru geografic, și mă întrebam dacă văd sau nu bine. Linia nouă de frontieră trecea pe la sud de Oradea, sud de Crișul Repede, sud de Cluj și la vest de localitățile Târgu Mureș, Odorhei, Sfântu Gheorghe, toate la Ungaria.
Trecea pe la circa 30 km nord de Brașov. Linia mergea apoi spre est până la un punct de pe vechea frontieră din 1916, dintre România și fosta împărăție austro-ungară. Continua apoi acea frontieră până în Bucovina. Mai târziu am aflat că suprafața de teren ce ni s-a luat era de circa 45 000 km2.
Mi s-a dat un exemplar. Îl țineam în mână și mă gândeam la reacțiunea țării, când va afla de sacrificiul ce ni s-a impus.
Domnul Manoilescu își revenise. Se scuza…
Am fost invitați la un dejun oficial care a durat foarte puțin, într-o stare sufletească greu de descris. În dreapta mea, maiorul ungur Rákolcáj făcea considerații asupra justeții hotărârii, iar în stânga, un diplomat german mă asigura că „de acum va fi liniște”.
Vă închipuiți în ce condiții s-a desfășurat acea masă oficială! Fiecare dintre noi am înghițit cu noduri. Ungurii, desigur, foarte mulțumiți, noi, mai puțin.
S-a terminat masa. Ne-au bătut iar tobele și ne-au prezentat armele când am plecat de acolo. Ne-am dus la hotel, ne-am făcut bagajele și, la ora 16.00, am plecat cu trenul special care ne aștepta.
Toate gândurile mele erau acum concentrate pentru a evita neplăcerile petrecute cu ocazia evacuării Basarabiei. Ni se acordase pentru evacuare 15 zile (până la 15 septembrie inclusiv), timp care trebuia folosit cât mai bine.
La trecerea prin Arad și Brașov, am predat comandanților militari de gară note pentru Marele Stat Major, cu unele detalii privind traseul liniei de frontieră și sugestii în legătură cu problema transporturilor.
Propuneam ca orașele Satu Mare, Carei și Oradea să fie evacuate prin Salonta spre sud. Să dea prioritate depozitelor de muniții Zamul Bihorului și Câțcău, precum și acelora secundare, create odată cu operațiile de concentrare.
La fel pentru depozitele de hrană. În schimb, trenurile de muniții ale diviziilor să nu fie încă deplasate spre interior (mă gândeam la o eventuală schimbare de situație).
Mai sugeram numirea unei delegații care să se întâlnească imediat cu autoritățile ungare pentru stabilirea condițiilor de evacuare (în timp și spațiu), precum și supravegherea execuției.
De asemenea, crearea unui organ suprem pentru organizarea, conducerea și execuția evacuării pe teritoriul nostru, având puteri depline asupra organelor civile și militare.
Gara Brașov, 31 august 1940.
– Ce tren este acesta, bunicuțo? întreabă un copil pe o femeie în vârstă.
– Este trenul rușinii, maică!
Acestea au fost primele cuvinte, cea dintâi apreciere pe care am auzit-o asupra arbitrajului de la Viena. Într-adevăr, era trenul special în care se înapoia la București delegația română din care făceam parte și eu.
Desigur că nu mi-a plăcut. Le-am spus și celorlalți, și lui Dragalina:
– Iată cum suntem apreciați!
Eram foarte necăjiți și mâhniți!
O primire cu „Huo!”
La Ploiești, după ce a plecat trenul din gară, îl văd pe generalul Dragalina îmbrăcat în haine civile (aveam și haine civile cu noi) și pe Valer Pop gata îmbrăcat. Și atunci am făcut o glumă, am riscat o glumă:
– Dar ce faceți, de pe acum vă pregătiți? Mai avem până la București. De ce v-ați gătit așa repede?
Și atunci Valer Pop îmi spune:
– Mă, Tilichi, mă, la București te duci numai tu cu Barbul. Noi ne dăm jos la Chitila. De la Chitila vom continua drumul cu automobilul. Aceasta, deoarece am fost avertizați la Ploiești că în Gara de Nord „se fac pregătiri pentru o manifestație ostilă”.
– Trenul nu are oprire în Chitila, am răspuns eu.
– Am spus noi să oprească la Chitila.
La Chitila s-au dat jos, inclusiv Manoilescu.
Am fost destul de calm. Am ajuns în Gara de Nord. Când trenul a oprit și am deschis ușa, am văzut peronul aproape plin de lume. O mișcare, parcă de adunare peste linii, spre peronul unde sosise trenul. Aud strigăte de „Huo! Huo!”, dar destul de timide și rare.
În uniformă, cu o geantă în care era harta de la arbitraj, am rămas puțin în cadrul ușii. Am privit înapoi, parcă așteptam pe cineva. În momentul când am început să cobor, au izbucnit puternice strigăte de „Ura! Ura! Trăiască armata română!”.
Ele punctau parcă fiecare pas pe care-l făceam pe treptele vagonului de dormit din care coboram, urmat de tinerii civili.
Cu geanta în mână, foarte serios, înaintam încet prin culoarul care se crea în mulțime, îndreptându-mă spre ieșire. Când am ajuns pe peronul perpendicular pe linii, aud din nou „Huo!”. M-am uitat înapoi și mi-am dat seama că lumea aștepta să coboare și ceilalți, care de fapt coborâseră la Chitila.
În fața gării erau mai multe automobile. Un subofițer de la Marele Stat Major m-a invitat la una dintre ele. Ce s-a mai întâmplat la gară nu mai știu. Manifestanții au rămas însă înșelați. Au mai așteptat ei să coboare „mărimile”, dar în zadar.
*
Însemnare 13 septembrie 1940
Astăzi, am terminat la Ilieni, (la) nord de Brașov, lucrările de evacuare a teritoriului „cedat”.
Cu câtă durere am văzut:
- Niște troițe ridicate de o școală secundară din Muscel, aduse de unguri în curtea școlii primare, unde erau aruncate pe jos și distruse cu securea. Treceau domnul general Náday și membrii ceilalți ai comisiei ungare și vedeau actele „unui popor cu o civilizație milenară (!?)”.
- La masa de la preotul reformat, nici el, nici soția, de origine română, nici fiica ei, nici primarul comunei nu au mai știut să vorbească românește. Așa au înțeles ei patriotismul?
Pentru seară, i-am invitat la un dineu la Aro. De nu le-ar face ungurii din Brașov o manifestație ca aceea de la Oradea.
…Iar eu mâine dimineață plec la București pentru procesele verbale ale Transilvaniei de nord cedate.
Ce curiozitate a soartei! Eu, care șapte ani am lucrat pentru a fi în cea mai bună situație de a ne bate cu acești „vecini”.
Editura Militară vă așteaptă la standul C-10 al celei de a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie, la
Complexul Expozițional Romexpo din București, în Pavilionul B2.
Invitatul de onoare, în acest an, va fi Japonia.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București. (Trustul de Presa al MApN)
Actualitate
Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA
Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.
În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.
Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.
De la prototip la sistem operațional
Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.
T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare
Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.
Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.
Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.
Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.
Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.
TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate
Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.
Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.
Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.
Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.
T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare
Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.
Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.
În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.
Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.
Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.
În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.
Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks
Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.
Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.
În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.
O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită
Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.
Platforma a evidențiat:
- integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
- implementarea rapidă;
- disponibilitate operațională ridicată;
- interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
- capacitatea de a opera în configurații distribuite;
- coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
- flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.
Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.
Actualitate
Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund
Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.
Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.
Lucrările ar putea începe în 2027
Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.
Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.
Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.
O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare
Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.
Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.
DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.
Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații
Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.
În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.
A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.
Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.
Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.
Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare
Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.
Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.
În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.
Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.
Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor
În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.
Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.
Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american
În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.
Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.
Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.
Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032
Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.
Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.
Interceptoarele se consumă rapid, iar rezervele sunt tot mai greu de refăcut
Sistemele de apărare aeriană și antirachetă s-au dovedit eficiente în conflictele recente, reușind să respingă valuri de rachete de croazieră și roiuri de drone cu rate ridicate de succes. Performanța are însă un preț: interceptoarele sunt utilizate într-un ritm îngrijorător.
Situația este complicată și de pierderea unor radare THAAD/TPY-2, ceea ce a obligat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru protejarea propriilor capabilități militare din Orientul Mijlociu.
Refacerea stocurilor actuale reprezintă deja o provocare, iar pregătirea pentru conflictele viitoare este și mai dificilă. Pentru a răspunde ambelor obiective, sistemele de apărare trebuie să se adapteze rapid tacticilor adversarilor și diversității amenințărilor.
Iranul a combinat rachete, drone și atacuri coordonate
Atacurile iraniene au demonstrat capacitatea de a lansa simultan mai multe tipuri de amenințări din domenii diferite: rachete de diverse categorii și vehicule aeriene fără pilot.
Un număr semnificativ de arme a fost lansat în același timp, cu obiective programate să fie lovite într-un interval scurt. Strategia a pus apărătorii în fața unei dileme complexe: amenințările ieftine trebuiau contracarate cu mijloace defensive accesibile, în timp ce rachetele mai rapide și mai sofisticate necesitau interceptoare avansate.
Pentru viitorul apărării antiaeriene și antirachetă, trei probleme sunt esențiale: costul, eficiența și capacitatea industriei de a produce rapid echipamentele necesare.
Gestionarea acestor factori va necesita un efort coordonat între Pentagon și companiile din industria de apărare.
Costul interceptării poate depăși valoarea țintei
Radarele, lansatoarele și interceptoarele sunt sisteme scumpe și dificil de fabricat. În multe situații, ele sunt folosite pentru distrugerea unor ținte mult mai ieftine, în special în cazul dronelor produse în masă și lansate în roiuri.
Totuși, prețul unei ținte nu este singurul criteriu. Valoarea obiectivului protejat trebuie inclusă în calcul, fie că este vorba despre o bază militară, infrastructură critică sau teritoriul național.
Apărarea unor obiective importante justifică utilizarea unor sisteme costisitoare, însă problema accesibilității nu poate fi ignorată. Statele Unite trebuie să stabilească cât sunt dispuse să cheltuiască pentru apărarea teritoriului și pentru menținerea capacității de a proiecta forță la mii de kilometri distanță.
Costurile interceptoarelor reprezintă doar una dintre componentele acestei ecuații, dar au devenit tot mai greu de susținut pe măsură ce atacurile folosesc un număr tot mai mare de drone ieftine.
Roiurile de drone schimbă regulile jocului
Dronele iraniene Shahed, al căror cost este estimat la câteva zeci de mii de dolari pe unitate, pot fi lansate în formații numeroase și pot parcurge distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.
Folosirea unor interceptoare tradiționale împotriva acestor aparate este eficientă din punct de vedere militar, însă dezechilibrul financiar devine problematic. Distrugerea unei drone relativ ieftine cu o rachetă de milioane de dolari poate epuiza rapid stocurile defensive.
Există deja sisteme antidronă mai accesibile, dar pentru ca acestea să fie produse și introduse în număr suficient este nevoie de o schimbare a priorităților și a comenzilor militare.
Soluția nu constă doar în criticarea diferenței de preț dintre țintă și interceptor, ci în achiziționarea accelerată a echipamentelor antidronă care sunt deja disponibile și operaționale.
Apărarea trebuie să facă față mai multor amenințări simultan
Sistemele americane de apărare aeriană și antirachetă au avut o evoluție solidă, inclusiv începând cu primul război din Golf, când bateriile Patriot au fost folosite împotriva rachetelor Scud.
Amenințările actuale sunt însă mai variate și se deplasează cu viteze diferite. Dronele zboară la altitudini reduse și pot efectua manevre dificile, armele hipersonice se deplasează cu viteze foarte mari, iar rachetele balistice urmează traiectorii care pot fi anticipate într-o anumită măsură.
Modelul tradițional — detectarea țintei și distrugerea ei — nu mai este suficient. Sistemele defensive trebuie să urmărească și să neutralizeze simultan obiective multiple, provenite din direcții diferite și utilizând profiluri de zbor distincte.
Atacurile recente au confirmat că scenariul cel mai dificil nu este reprezentat de o singură rachetă, ci de o ofensivă coordonată, desfășurată în mai multe domenii și îndreptată asupra unor obiective diferite.
Finanțarea apărării apropiate rămâne insuficientă
Una dintre problemele majore este percepția potrivit căreia apărarea antiaeriană începe și se termină cu sistemul Patriot.
În realitate, există mai multe categorii de sisteme, de la apărarea aeriană cu rază scurtă până la echipamente specializate pentru combaterea dronelor. Aceste programe au fost relansate în ultimii ani, însă finanțarea lor nu a ținut pasul cu amploarea amenințărilor.
Creșterea numărului de atacuri cu drone și rachete a determinat acum autoritățile americane să trateze problema cu un grad sporit de urgență. Pentagonul și industria trebuie să accelereze dezvoltarea și desfășurarea sistemelor capabile să protejeze simultan mai multe tipuri de ținte.
Industria de apărare nu poate crește producția peste noapte
Capacitatea industrială a Statelor Unite a fost afectată de semnale de achiziție fluctuante, care au determinat reducerea treptată a producției de sisteme și componente pentru apărarea antiaeriană.
Motoarele cu combustibil solid utilizate de interceptoare presupun procese de fabricație complexe. În cazul radarului THAAD/TPY-2, construcția unui singur sistem necesită o perioadă îndelungată și investiții de ordinul miliardelor de dolari.
Aceste dificultăți au contribuit la diminuarea stocurilor și la apariția unei presiuni pentru extinderea rapidă a capacității de producție.
Nevoia de a înlocui munițiile consumate în operațiunile împotriva Iranului, combinată cu noile priorități ale administrației în domeniul apărării, poate transmite industriei semnale mai clare pentru creșterea producției și atragerea de investiții.
Producția la scară largă devine decisivă
Strategiile naționale de apărare, ordinele executive și inițiativele de reformare a achizițiilor militare indică o orientare tot mai clară către apărarea teritoriului și modernizarea bazei industriale.
Pentagonul și companiile de profil par să aibă o viziune comună asupra principalelor nevoi. Totuși, această convergență trebuie transformată în contracte predictibile și comenzi constante, fără de care fabricile nu pot investi în linii de producție suplimentare.
Tehnologiile viitoare trebuie nu doar să fie performante, ci și suficient de simple și accesibile pentru a putea fi produse în număr mare. Conflictele recente au arătat că apărarea aeriană ar putea fi nevoită să oprească roiuri de atacatori concepute special pentru a suprasolicita și satura sistemele existente.
Refacerea stocurilor nu mai poate fi amânată
Problema și direcțiile de acțiune sunt deja cunoscute. Statele Unite trebuie să investească simultan în refacerea rapidă a stocurilor de interceptoare și în dezvoltarea unor sisteme capabile să răspundă amenințărilor viitoare.
Extinderea producției de muniții ar fi trebuit să înceapă înainte ca rezervele să fie consumate într-un ritm atât de accelerat. În prezent, nevoia este și mai urgentă: fără o creștere rapidă a producției și fără o combinație mai inteligentă între sisteme scumpe și soluții antidronă accesibile, apărarea aeriană riscă să fie copleșită de atacuri numeroase și coordonate.
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...
„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...
Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență
De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...
MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...
MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125
ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...
La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți
Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...
STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.
Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...
-
Exclusivacum 5 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 15 ore
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
-
Exclusivacum 2 zile
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
-
Exclusivacum 5 zile
MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 4 zile
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 3 zile
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore