Connect with us

Administratie

Indiferent de culorile drapelului pe care îl poartă pe umăr, în poligon, militarii vorbesc aceeași limbă

Publicat

pe

Melik, Jacek și Albert sunt trei militari care se instruiesc împreună, pentru că profesionalismul nu ține cont de barierele de limbaj.

Ședința de tragere în comun, din poligonul Balta-Verde, Craiova, a reunit militari belgieni, polonezi și români. La o primă privire, sub soarele arzător, deși suntem încă în luna mai, doar detaliile uniformei îți dădeau de înțeles că, în poligonul craiovean se instruiesc militari din trei armate diferite.

Cu toții au participat, recent, la ședințe de tragere specifice, cu toate categoriile individuale de armament. Moment prielnic pentru toți de a fundamenta interoperabilitatea dintre cele trei armate. Gazde au fost Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, contingentul polonez fiind deja la a X-a rotație.

Sublocotenentul Jacek Kostrzewa este comandant de pluton în compania motorizată, din cadrul contingentului militar polonez. Colegii mei sunt aici de trei luni, iar ca țară este cea de-a zecea rotație aici. Fiecare rotație durează șase luni, deci se împlinesc deja cinci ani de când ne instruim împreună cu militarii români.

Jacek Kostrzewa povestește că este proaspăt absolvent al unei academiei militare din Polonia și acum se află în prima misiune externă. Cred că sunt cel mai tânăr ofițer de aici, dar nu și cel mai tânăr militar.

Este o mare onoare să fiu aici, să am șansa să mă pregătesc alături de militarii altor țări NATO, și să pun în practică tot ce am studiat, spune tânărul ofițer. Șansa de a face schimb de experiență cu partenerii din NATO, să vadă cum se instruiesc alte armate, ce tip de armament au, cântărește mult în pregătirea oricărui militar.

Sublocotenent Jacek Kostrzewa

De când a sosit pe meleagurile noastre, tânărul spune că a reușit să-și facă câțiva prieteni și chiar să viziteze câteva locuri, despre care spune că i-au plăcut foarte mult.

Recent, am participat la semimaratonul organizat la București, sportul fiind una din pasiunile mele. Am în plan să vizitez mai multe locuri, cu siguranță la mare și la munte, dar momentan suntem concentrați pe misiunea noastră aici.

Povestea lui seamănă, de altfel, cu a multor tineri români care aleg să îmbrace uniforma militară, având ca model o persoană dragă din familie.

Bunicul meu a fost ofițer la rândul lui, și el a fost cel care mi-a arătat calea spre această lume. Însă am fost convins că trebuie să urmez această cale, motivat de sentimentul de a-mi apăra țara. Familia a fost alături de mine, cu toate că, la început, au fost puțin speriați de alegerea făcută.

Sergentul Melik, din cadrul detașamentului belgian Task for Tiger, a venit în România în urmă cu două luni, inițial la Baza Mihail Kogălniceanu. Acum, se instruiește, alături de camarazii săi, în Craiova, scopul fiind să desfășoare antrenamente în comun cu militarii români, pentru schimb de experiență.

Întotdeauna sunt utile aceste exerciții, pentru a vedea și armatele altor țări cum se antrenează, fiecare are ceva de oferit la schimb și, în final, toată lumea câștigă plus valoare, este de părere belgianul.

În puținul timp petrecut în România, acesta consideră că este o țară minunată și, prin comparație cu Belgia, are noroc și de o vreme mult mai bună. Este o experiență plăcută să fiu aici, din păcate nu am reușit să legăm relații foarte strânse cu militarii români, din cauza programului foarte încărcat.

Sergent Melik

Are 24 de ani și ocupă această funcție de comandant de pluton de un an și jumătate, dar acum este prima misiune la care participă într-o altă țară. Scopul meu, în momentul în care am ales cariera militară, a fost să-i ajut pe cei din jurul meu, în modul în care pot eu.

Apoi, a apărut această situație conflictuală – războiul din Ucraina, chiar la granițele unei țări NATO – așa că simt că rolul meu aici a fost îndeplinit. România este parte a Europei, iar eu apăr Europa.

Melik spune că, încă de mic, a visat la o astfel de meserie, iar alte opțiuni ar fi fost medicina sau psihologia, însă de copil a fost atras de activitatea fizică, de uniformă, dar și de ideea de a-ți apăra țara.

Atunci când ești militar, simți că ai o legătură strânsă cu camarazii tăi, sentiment pe care nu cred că ai ocazia să-l construiești în alte meserii. Oamenii îți sunt alături, indiferent de cât de grele sunt vremurile pe care le trăiești.

Colegii au rolul de a-ți ridica moralul în cele mai dificile momente. Rolul nostru aici este de a crea acces facil trupelor de infanterie și a pune piedici inamicului.

În momentul când a început războiul, militarul belgian spune că au primit misiuni clare, dar acum lucrurile au intrat într-o oarecare normalitate, datorită faptului că fiecare țară implicată știe exact ce are de făcut. Am înțeles imediat gravitatea situației și am hotărât, pe loc, că mergem în orice misiune vom fi trimiși, împreună.

În timpul liber, care e destul de puțin aici, încearcă să fac sport, să joace diverse jocuri cu colegii sau doar să petreacă timp împreună. Știu că vom fi aici încă două luni, deci patru luni în total. Mi-aș dori să avem șansa să vizităm România, însă programul este destul de încărcat.

Plutonier-major Albert Ghiță

Plutonierul-major Albert Ghiță este subofițer de companie în cadrul Batalionului 26 Infanterie Neagoe BasarabAm desfășurat, în această perioadă, trageri împreună cu partenerii din cadrul detașamentului belgian, dar și din cadrul companiei motorizate poloneze, pentru a ne sincroniza și a ne dezvolta capabilitatea de a lucra împreună.

Începând cu anul 2017, primul detașament polonez a venit la Batalionul 26 iar anul trecut au început să ni se alăture și militari francezi, belgieni, greci.

Militarul român consideră că, în toți acești ani de instrucție în comun, a căpătat destul de multă experiență pe acest plan, iar bariera lingvistică a fost depășită deja de mult. De aceea, colaborarea este foarte bună, atât pe timpul unor simple ședințe de tragere, cât și pe timpul executării exercițiilor tactice cu trageri de luptă.

Albert Ghiță și-a început cariera în 2006, ca soldat gradat profesionist. A continuat ca subofițer, pentru că la început și-a stabilit obiective pe termen mediu și lung.

Primul țel a fost să intru în armată, apoi să devin subofițer, și, ca plan de viitor, aș vrea să încerc să devin ofițer. Tot ce am făcut în carieră, fiecare pas sau decizie, am luat-o urmărind dezvoltarea mea profesională.

A participat la două misiuni în teatrul de operații din Afganistan, dar și la nenumărate exerciții militare multinaționale.

Abia în astfel de misiuni reușește un militar să pună în practică toate abilitățile căpătate de-a lungul carierei, subliniază subofițerul, care crede în ideea că armata îți oferă posibilitatea de a crește în carieră, de aceea nu trebuie să te oprești din a învăța și din a-ți dori să evoluezi. (Andreea Motoc; 📷 Plutonier-adjutant principal Eugen Mihai)

Administratie

Contrafaceri pe DN 5: aproape 8.000 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, confiscate la frontiera de la Giurgiu

Publicat

pe

De

Acțiuni de tip BLITZ pe ruta Turcia – România și Turcia – Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale de tip BLITZ, peste 7.800 de bunuri – articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie – inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și suspectate a fi contrafăcute, potrivit unui comunicat al instituției.

Acțiunile au avut loc pe Drumul Național 5, unde au fost verificate mai multe autocare care efectuau curse regulate de transport persoane pe rutele Turcia–România și Turcia–Ucraina.

7.839 de produse „de firmă”, ascunse în bagaje și spații speciale

În cadrul controalelor, polițiștii de frontieră din Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și cu reprezentanți ai Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, au verificat atât interiorul mijloacelor de transport, cât și bagajele pasagerilor.

În urma verificărilor, au fost descoperite 7.839 de bunuri:

  • articole vestimentare;
  • încălțăminte;
  • produse de parfumerie;

toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, asupra cărora planează suspiciunea de contrafacere.

Produsele erau ascunse în bagajele personale ale pasagerilor, dar și în diferite locuri din interiorul autocarelor, inclusiv în spații special amenajate. Bunurile aparțineau unor cetățeni români și turci, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, care nu au putut prezenta documente legale de proveniență.

Prejudiciu estimat la aproape 1,9 milioane de lei

Potrivit Poliției de Frontieră, valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale de marcă, este estimată la 1.887.200 de lei.

Toate produsele suspecte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și au fost introduse în Camera de corpuri delicte a instituției, în conformitate cu procedurile legale.

Dosare penale pentru „punerea în circulație” de produse contrafăcute

În prezent, față de persoanele implicate se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:

„punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.

La finalizarea cercetărilor, dosarele vor fi înaintate unității de parchet competentă, care va stabili soluțiile legale ce se impun.

Lupte continue împotriva contrafacerilor, în contextul acquis-ului Schengen

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu subliniază că desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la frontieră.

Acțiunile vizează, între altele:

  • asigurarea securității frontierelor externe;
  • protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene;
  • respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în contextul aplicării acquis-ului Schengen.

Confiscarea celor peste 7.800 de produse suspecte de contrafacere pe DN 5 reprezintă, astfel, un nou episod în lupta autorităților române împotriva comerțului ilicit cu mărfuri „de firmă” falsificate, aduse în țară pe rutele de transport internațional de persoane. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

CSAT se reunește la Cotroceni. Pe agenda Consiliului: înzestrarea Armatei, programul „România 2044” și consolidarea prezenței militare americane

Publicat

pe

De

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 7 septembrie 2026, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Reuniunea este programată să înceapă la ora 15:00 și se va desfășura la Palatul Cotroceni.

Informațiile au fost transmise de Administrația Prezidențială, care a anunțat principalele teme aflate pe agenda ședinței.

Armata României, în fața unui nou plan de înzestrare

Unul dintre punctele centrale ale reuniunii îl reprezintă Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036. Documentul urmează să stabilească direcțiile de dezvoltare a capabilităților militare și prioritățile de dotare pentru următorul deceniu.

Discuțiile vor viza, cel mai probabil, necesarul de echipamente și tehnică militară, precum și modul în care obiectivele de apărare ale României vor fi corelate cu angajamentele asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Programul „Armata României 2044”, analizat la nivel strategic

Pe agenda CSAT se află și Programul „Armata României 2044”, document care proiectează evoluția forțelor armate pe termen lung.

Prin acest program, autoritățile urmăresc definirea unei viziuni strategice privind modernizarea Armatei României, dezvoltarea infrastructurii militare și adaptarea capacităților de apărare la noile riscuri de securitate.

România pregătește implementarea programului SAFE

Membrii Consiliului vor analiza, de asemenea, documentul referitor la implementarea programului SAFE. Potrivit Administrației Prezidențiale, materialul a fost aprobat în cadrul unei ședințe de lucru interinstituționale desfășurate la 13 august 2026.

Programul SAFE are legătură cu consolidarea capacităților europene de apărare, iar analiza documentului ar putea avea implicații asupra proiectelor militare și industriale în care România intenționează să se implice.

Prezența militară americană în România, un alt punct sensibil

Un alt subiect important îl constituie termenii de referință privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forțelor Statelor Unite și a locațiilor de dislocare în Europa.

În acest context, CSAT va examina și perspectivele consolidării prezenței militare americane pe teritoriul României. Tema are o importanță strategică majoră, în condițiile amplificării provocărilor de securitate de pe flancul estic al NATO.

Pe agenda CSAT, și alte teme de securitate națională

Pe lângă subiectele anunțate oficial, Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.

Potrivit informațiilor furnizate de Administrația Prezidențială, reuniunea de la Palatul Cotroceni va aborda atât direcțiile de modernizare a Armatei României, cât și principalele evoluții care pot influența securitatea națională și poziția strategică a țării.

Citeste in continuare

Administratie

Facturi mai mari la electricitate din această toamnă. Hidroelectrica majorează tarifele

Publicat

pe

De

Facturile la electricitate ar putea crește din această toamnă, după ce Hidroelectrica, unul dintre furnizorii care au atras masiv clienți prin prețurile reduse, pregătește majorarea tarifelor începând din luna octombrie.

Scumpirea ar urma să fie de aproximativ 13%, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de circa 8 bani pentru fiecare kilowatt-oră consumat. Valoarea exactă a tarifului va varia în funcție de zona de distribuție.

Cum se modifică prețurile

În zonele în care clienții plătesc în prezent aproximativ 1,11 lei pentru un kWh, tariful ar urma să ajungă la circa 1,19 lei/kWh. Pentru consumatorii care achită aproximativ 1,19 lei/kWh, noul preț ar putea urca până la 1,27 lei/kWh.

Majorarea nu se va aplica imediat tuturor celor peste 1,3 milioane de clienți ai companiei. Noile tarife vor fi valabile, pentru început, pentru clienții noi și pentru cei ale căror contracte ajung la termen.

Clienții care au contracte încă în derulare vor continua să plătească prețul prevăzut în documentele semnate, până la expirarea perioadei contractuale.

Cu cât ar putea crește facturile

Impactul asupra bugetelor gospodăriilor va depinde de consumul lunar. La un consum de 250 kWh, factura ar putea fi mai mare cu aproximativ 20 de lei pe lună.

Pentru o gospodărie care consumă 400 kWh într-o lună, diferența ar putea ajunge la aproximativ 32 de lei. Într-un an, un consumator cu un consum lunar de 250 kWh ar putea plăti în plus aproximativ 240 de lei, dacă diferența de tarif se menține.

Experții se tem de un val de scumpiri

Decizia Hidroelectrica ar putea avea efecte asupra întregii piețe de energie. Compania este considerată un reper pentru tarifele din domeniu, iar ceilalți furnizori își pot ajusta prețurile în funcție de evoluția pieței.

„Este semnalul pe care îl așteptau toți, pentru că Hidroelectrica funcționează ca un soi de market maker, cel care dă semnalul de preț în piață. Și toți ceilalți se aliniază”, a explicat un expert în energie pentru Observator News.

Potrivit estimărilor citate de sursa menționată, majorările pregătite de alți furnizori ar putea ajunge la 14–20%.

De ce se scumpește energia

Unul dintre motivele invocate este creșterea costurilor de achiziție. În perioada verii, Hidroelectrica nu ar fi reușit să acopere întregul consum al clienților exclusiv din producția proprie.

Pentru a-și onora contractele, compania ar fi fost nevoită să cumpere energie de la alți producători din România sau din import.

„Hidroelectrica nu a putut vara aceasta să-și onoreze tot portofoliul de clienți din producția proprie. Au trebuit să achiziționeze de la alți producători interni sau din import electricitate, ca să-și onoreze contractele”, a declarat Dumitru Chisăliță, reprezentant al Asociației Energia Inteligentă, conform Observator News.

Ce pot face clienții nemulțumiți

Consumatorii care nu acceptă noile tarife pot compara ofertele disponibile pe piață și pot schimba furnizorul. Procedura este gratuită și nu presupune întreruperea alimentării cu energie electrică.

În ultimul an, aproximativ 650.000 de români și-au schimbat furnizorul, pe fondul modificărilor de preț. În același timp, Hidroelectrica a depășit pragul de 1,3 milioane de clienți, înregistrând o creștere de aproximativ 80% față de anul anterior.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv10 ore ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv10 ore ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv10 ore ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusivo zi ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusivo zi ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv