Administratie
Reluarea activității de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, pentru o perioadă de un an
Ministerul Apărării anunţă, marţi seară, că a fost reluată activitatea de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, pentru o perioadă de un an. Până în 15 mai 2023, aeronavele vor fi folosite exclusiv pentru misiuni de Poliţie Aeriană şi instructajul piloţilor.
„În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru aprobarea memorandumului cu tema „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române”, activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an”, a transmis, marţi seară MInisterul Apărării.
Sursa citată a precizat că aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuinţate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliţie Aeriană şi pentru menţinerea antrenamentului de zbor al piloţilor selecţionaţi în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă.
„După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forţelor Aeriene Române”, a mai transmis instituţia.
Ministerul precizează că, în acelaşi timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziţionării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forţelor Aeriene Române.
Proiectul legii de aprobare a acestei achiziţii a parcurs etapa de transparenţă legislativă şi se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.
De asemenea, Forţele Aeriene Române vor dispune măsuri de iniţiere a demersurilor pentru programul de înzestrare cu aeronave de generaţia a V-a.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, în 15 aprilie, suspendarea activităţilor de zbor cu avioanele MiG-21 LanceR, măsura fiind luată „având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse”.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat atunci că este vorba de o suspendare temporară a zborurilor MiG-21 LanceR anunţată de Ministerul Apărării pentru a putea fi efectuată o analiză tehnică şi verificări pentru a se asigura că aeronavele pot zbura în siguranţă.
„Nu înseamnă renunţarea la capabilitate”, a adăugat atunci şeful Executivului.
În aprilie, un MIG 21 Lancer, care a decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a primit un semnal de la bord că trenul de aterizare nu s-ar fi închis complet. În acest caz, aeronava a revenit pentru aterizare, procedura fiind realizată în siguranţă, nefiind înregistrate probleme cu trenul de aterizare.
În 2 martie, la ora 20.00, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriană, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, prăbuşindu-se în zona localităţii Cogealac.
Ca urmare a declanşării operaţiunilor de căutare-salvare, un elicopter militar IAR-330 al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a decolat în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR.
Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom. Pilotul avionului MiG-21 LanceR şi cei şapte membri ai echipajului elicopterului IAR-330 şi-au pierdut viaţa în urma acestor accidente. (Sava N.).
Administratie
RO Wallet, disponibilă din ianuarie 2027: documentele de identitate, pe telefon
Cetățenii vor putea păstra pe telefon documente de identitate în aplicația RO Wallet, care urmează să fie lansată în ianuarie 2027. Utilizarea va fi gratuită și opțională, iar actele fizice vor rămâne valabile.
Accesul va fi introdus în două etape
Potrivit informațiilor transmise despre aplicație, din ianuarie 2027 se vor putea înrola titularii cărții electronice de identitate. Pentru deținătorii cărții de identitate clasice, accesul este prevăzut începând cu trimestrul al treilea din 2027.
Înrolarea: prin NFC sau verificare în persoană
În prima etapă, utilizatorii cu carte electronică de identitate vor putea să se înroleze direct de pe telefon. Procesul presupune citirea cipului documentului prin NFC și introducerea PIN-ului. Pentru cei care au carte de identitate clasică, verificarea identității se va face în prezență.
Aplicația nu înlocuiește obligativitatea actelor fizice
RO Wallet va putea fi folosită la alegere și nu va avea costuri pentru cetățeni. Documentele fizice își păstrează valabilitatea, iar aplicația le va permite utilizatorilor să gestioneze informațiile și datele pe care aleg să le prezinte. (Sava N.).
Administratie
Poliția Română își prezintă activitatea la Salonul Auto București & Accesorii 2026
Vizitatorii Salonului Auto București & Accesorii 2026 pot afla, până pe 11 octombrie, cum acționează polițiștii și ce mijloace folosesc în misiunile lor. Poliția Română îi așteaptă la ROMEXPO pentru întâlniri cu specialiști din mai multe structuri ale instituției.
Dincolo de uniformă: întâlniri cu polițiștii
Potrivit unui anunț publicat de Poliția Română, publicul va putea discuta cu specialiști din diferite structuri și va afla mai multe despre activitatea desfășurată de aceștia. Reprezentanții instituției vor prezenta și mijloacele utilizate în intervenții și în celelalte misiuni operative.
ROMEXPO, locul întâlnirii cu publicul
Prezența Poliției Române la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi ce presupune munca polițiștilor dincolo de uniformă și cum contribuie activitatea lor la siguranța cetățenilor. Salonul Auto București & Accesorii 2026 se desfășoară la ROMEXPO până pe 11 octombrie (Paul D.).
Administratie
Alertă de răpire în Teleorman: poliția caută o fată de 12 ani
Polițiștii au declanșat mecanismul „Alertă răpire copil” după dispariția unei minore din comuna Poroschia, județul Teleorman. Potrivit Poliției Române, fata ar fi fost luată cu forța într-un autoturism, care s-ar fi îndreptat spre Alexandria.
Minora ar fi fost urcată cu forța într-o mașină
Sesizarea privind dispariția fetei, identificată de autorități drept Tănase-Petre Angela, în vârstă de 12 ani, a fost făcută pe 9 octombrie. În jurul orei 16:45, cazul a fost transmis Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 12:50, minora se afla pe o stradă din Poroschia când ar fi fost urcată împotriva voinței sale într-un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane. Mașina ar fi pornit în direcția Alexandriei.
Polițiștii au identificat unul dintre bărbați

Autoturismul a fost dat în atenția echipajelor, iar polițiștii au început verificările în zonă. A fost constituită o celulă de criză, iar autoritățile au identificat unul dintre bărbații care s-ar fi aflat în mașină. Căutările pentru găsirea fetei și identificarea tuturor persoanelor implicate continuă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.
Semnalmente și apel pentru informații
Minora are aproximativ 1,65 metri înălțime, ochi albaștri, față ovală și păr șaten. La momentul dispariției purta un tricou negru, o fustă cu imprimeu maro și adidași maro.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea fetei sunt rugate să sune la 112. Potrivit Poliției Române, mesajul este difuzat în cadrul mecanismului „Alertă răpire copil”, cu sprijinul partenerilor publici și privați. (Paul D.).
Sursa: Poliția Română.
-
Exclusivacum 4 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum o ziRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Featuredacum 3 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum o ziDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




