Connect with us

Anchete

Pe scurt despre acuzațiile Eurovision

Publicat

pe

Dan Turturica are dreptate aici:
„Da, juriile din România, Polonia, San Marino, Muntenegru, Georgia și Azerbaijan și-au dat voturi, unele celorlalte, în cea de-a doua semifinală, într-un mod suspect. Dar nu au fost singurele. La fel au făcut și Suedia, Australia, Belgia și încă vreo câteva țări. EBU nu le-a sancționat însă și pe ele, deși “tiparul de vot” pare la fel de ciudat.
Mai mult, tot în a doua semifinală, au luat punctele de la cele șase țări sancționate și le-a dat fix celor trei pe care le-au protejat. 72 de puncte pentru Suedia, 60 pentru Australia, 35 pentru Belgia. Toate trei au ajuns în finală cu ajutorul “algoritmului” EBU.
Faptul că și alte țări și-au dat voturi între ele – și nu de ieri, de azi, ci de când există Eurovisionul! – scuză juriul din România? Absolut, nu! Și de aceea o să căutăm în continuare să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat.
Trist este doar că dacă EBU ne-ar fi spus a doua zi după a doua semifinală, adică joia trecută, de aceste suspiciuni, am fi putut face ceva. Ne-au dat “suveica” de abia după o săptămână, adică miercuri! Până luni, TVR nu a avut dreptul să știe nici măcar voturile din semifinală ale juriului din România! Pentru că așa ne impune regulamentul EBU!
Am întrebat EBU de ce nu ne-au spus din timp despre suspiciuni, în condițiile în care știau foarte bine că regulamentul Eurovision, făcut chiar de ei, interzice ferm oricărei televiziuni să influențeze sau să schimbe notele juriului, care trebuie să fie independent?! Cum puteam să intervenim dacă noi am aflate notele din semifinale doar după concurs?
“Am vrut să protejăm concursul,” ne-au răspuns la întâlnirea on-line de miercuri. Interesant mod de a proteja concursul, somând o delegație să anunțe notele pe care le dorește organizatorul!
Nu ne-au răspuns, însă, la întrebări precum:
“de ce au invocat o defectiune tehnică la echipa României, în seara finalei, când știau că nu a fost vorba de așa ceva?”,
“de ce nu ați sancționat și voturile date de Suedia, Australia și Belgia?”,
“cum funcționează, concret, algoritmul de le-a dat fix acestor trei țări punctele țărilor sancționate?” și mai ales
“cum a ajuns algoritmul să ne impună să dăm
zero puncte Moldovei?!”
În concluzie: este șocantă lipsa de respect cu care EBU a tratat televiziunile publice din România, Polonia, San Marino, Muntenegru, Georgia și Azerbaijan.
Eu, personal, voi susține în organismele de conducere ale TVR să nu mai participăm la Eurovision și să studiem varianta de a da în judecată EBU și a cere daune pentru prejudiciile de imagine pe care ni le-a adus.
Mai jos, comunicatul integral al TVR:
“TVR investighează acuzațiile aduse de EBU, dar dezaprobă modul în care a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naționale, cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022
TVR dezaprobă modul în care EBU (European Broadcasting Union) a gestionat situația generată de voturile exprimate de juriile naționale cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022.
Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de țări ale căror voturi s-au împărțit într-un mod care ridică suspiciuni.
În timp ce unele țări au fost penalizate, notele juraților fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un așa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni – pentru altele nu a fost aplicată nicio sancțiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele țărilor penalizate (detalii la finalul comunicatului).
Impactul acestor suspiciuni asupra concursului și asupra reputației televiziunilor sancționate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părților implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică, miercuri, 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu.
Dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegațiilor vizate notele date de jurații celor șase țări și ar fi explicat convingător existența unui ”tipar de vot neregulat,” TVR ar fi avut timp să reacționeze pentru a investiga prompt acuzațiile și a corecta situația, dacă ar fi fost cazul.
În acest fel, în cursul zilei de joi, 12 mai, puteam elimina orice suspiciune care plana asupra voturilor date de jurii în timpul celei de-a doua semifinale, iar în timpul galei pentru public puteau fi anunțati finaliștii pe baza notelor juraților, nu pe cele generate de ”algoritm.”
Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real și ar fi ținut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independență totală juriilor naționale și că televiziunile nu pot nici afla și nici influența punctajele acordate de jurați, decât mult timp după ce au fost trimise către EBU. Astfel, TVR nu a aflat decât după finală modul în care au votat jurații români în semifinală.
Din păcate, din cauză că EBU a decis să ne trimită abia după șapte zile informațiile relevante, tot ce am putut face a fost să cerem explicații oficiale juriului din România, ”post-factum,” asupra votului din cea de-a doua semifinală. Chiar și în acest context, în care am fost deja judecați și sancționați, fără a ni se da posibilitatea de a ne apăra, TVR va colabora cu toate celelalte televiziuni sancționate pentru a descoperi dacă neregulile semnalate au fost rezultatul unei tentative de fraudă.
Un alt aspect ce trebuie semnalat este faptul că EBU are mecanisme de prevenție și control. Atunci, când există suspiciuni față de un juriu, poate trimite observatori care să supravegheze procesul de vot. Ceea ce s-a și întâmplat, anul acesta, când EBU a decis să trimită observatori în două dintre cele șase țări sancționate.
Concluzia observatorilor a fost că votul a fost regulamentar și nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare. Este unul dintre motivele pentru care la începutul probei finale pentru public, reprezentantul EBU a anunțat că toate voturile exprimate de jurați sunt valide.
În timp ce România și alte cinci țări au fost sancționate pentru că s-au votat reciproc, iată cum s-au repartizat voturile, în cea de-a doua semifinală, în cazul altor trei țări:
Australia a dat către:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 7
Irlanda 6
Australia a primit de la:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 5
Irlanda 5
Belgia a dat către:
Suedia 10
Australia 8
Israel 7
Belgia a primit de la:
Suedia 8
Australia 8
Israel 7
Suedia a dat către:
Australia 12
Estonia 10
Belgia 8
Malta 7
Suedia a primit de la:
Australia 12
Estonia 12
Belgia 10
Malta 10
În cazul acestor țări, organizatorii nu au sesizat ”tipare de vot neregulate.” Mai mult, lor le-au dat și cele mai multe puncte atribuite, prin ”algoritm,” de la țările sancționate pentru că s-au votat între ele. Dintre cele șase țări acuzate că au avut o înțelegere oneroasă pentru a intra în finală, doar trei au reușit. Dintre cele trei țări care au primit puncte prin ”algoritm” de la țări sancțioante, toate au reușit să intre în finală.
Atitudinea de neînțeles a EBU față de TVR, un membru de tradiție al acestei organizații, care merită tratat cu respect, este subliniată și de faptul că organizatorii Eurovision au ales să mintă în timpul transmiterii rezultatelor finale ale concursului. Când a venit rândul reprezentantului României să anunțe rezultatul votului juriului, organizatorii au invocat o problemă tehnică inexistentă pentru a prezenta notele furnizate de ”algoritm.”
Reiterăm ce am spus și în primul nostru comunicat: nu a existat nicio problemă tehnică! Eda Marcus era pregătită să intre în direct, iar legătura funcționa perfect. Singurul motiv pentru care ne-a fost interzisă anunțarea votului juriului din România, care acordase 12 puncte Moldovei, a fost acela că am refuzat să acceptăm punctajul impus de EBU.
În urma situației create și a prejudiciilor de imagine aduse televiziunii publice, reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare ale Eurovision și acționarea în instanță a organizatorilor evenimentului.
Pentru o mai bună înțelegere a modului în care s-a desfășurat activitatea juriului, în acord cu procedurile impuse prin regulamentul concursului, vă prezentăm cronologia derulării evenimentelor:
– Miercuri, 11 mai, de la ora 22.00, în cadrul concursului a avut loc semifinala a doua – repetiția pentru juriu -, un show identic cu cel pentru public, care urma să aibă loc a doua zi.
– Membrii juriului au sosit la sediul TVR cu 30 de minute înainte de începutul concursului, au prezentat notarului actele de identitate, au urmărit şi au fost informați despre regulile de votare – să nu comunice/să nu şi exprime părerile despre piese/prestaţie/show către ceilalți membri, să înceapă notarea după prestaţia ultimului concurent, în momentul în care Şeful de vot îi anunţă că pot începe. După înmânarea formularelor, jurații au aşteptat până când Şeful de vot a fost informat de operatorul Digame (partenerul EBU care se ocupă de componenta de vot, inclusiv grafica aferentă) că votul lor este valid și că aceștia pot părăsi locaţia (juriul a fost obligat, conform regulilor, să nu părăsească locația timp de 90 de minute după ultima prestaţie din concurs).
– Singurele două persoane care au știut rezultatul votului juriului din cea de-a doua semifinală au fost notarul care a legalizat rezultatul și Șeful de vot. Nimeni altcineva din România nu a avut acces la aceste informații până luni, 16 mai, după încheierea concursului, când voturile au fost făcute publice de EBU.
– Până vineri, 13 mai, juriul nu s-a mai întrunit.
– Vineri, 13 mai, a avut loc repetiția pentru juriu din cadrul finalei, un show identic cu cel pentru public care urma să aibă loc în ultima zi a concursului (14 mai). Juriul, notarul și Șeful de vot au reluat procedura parcursă în cadrul semifinalei pentru juriu, alături de reprezentanții Digame.
– După acest moment, juriul României nu s-a mai întrunit.
– Pe parcursul zilei de sâmbătă, 14 mai, Șeful de vot a susținut două teleconferințe cu organizatorii, pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziționare/citire/ ale Edei Marcus și a participat la două repetiții de transmitere a rezultatului juriului României, fără a primi vreo informare cu privire la eventualele suspiciuni privind jurizarea de la București.
– 14 mai, ora 0.30 (aprox.): tabelul cu rezultatul votului din finală atribuit de EBU juriului României (Ucraina 12 puncte) a fost transmis de organizatori reprezentanților TVR. Responsabilul de la București a sesizat neconcordanța și a solicitat explicații din partea operatorului Digame. Pe parcursul finalei pentru public, la sediul TVR, alături de Șeful de vot, mai erau prezenți președintele juriului și notarul.
– 0.50-1.09 – intervalul în care a fost anunțat, în cadrul show-ului, rezultatul jurizării României, cel calculat în baza unui algoritm stabilit unilateral de EBU.
– 1.09 – EBU transmite primul mesaj oficial, prin care toate delegațiile sunt anunțate că organizatorul a identificat anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a șase țări, fără a nominaliza vreun participant.
– În ceea ce privește rezultatele votului atribuit în a doua semifinală, subliniem, din nou, că au fost anunțate doar luni, după încheierea concursului”

Anchete

Optimiști de zece, realitate de nota șase: concursul de șefi din parchete, între „olimpicii sistemului” și marele absent

Publicat

pe

De

„Concurs” cu repetiție: toți premianți, nimeni responsabil

Consiliul Superior al Magistraturii a mai bifat un episod din telenovela „Cum să ne alegem șefii între noi, cu note perfecte”. Miercuri, instituția a publicat tabelul cu rezultatele obținute de procurorii înscriși la concursul pentru funcțiile de conducere de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel.

Potrivit publicației Lumea Justiției, la proba proiectului de management – adică exact la partea unde ar trebui să vedem viziune, competență și ceva coloană vertebrală – s-a produs miracolul: opt candidați au reușit performanța să ia nota 10. Adică perfecți. Impecabili. De manual. De parcă parchetele României ar fi deja modele de organizare pentru restul Europei și nu am trăi zilnic în haos, dosare uitate și anchete veșnic „în lucru”.

Opt corifei ai perfecțiunii, un fugar de la examen

Dincolo de corul de „zece pe linie”, spectacolul a avut și un personaj discret, dar savuros: un procuror care a preferat să abandoneze lupta. Nu știm dacă a fugit de emoții sau de ridicol, dar tabloul este complet: opt „genii de sistem”, un absent și restul… mediocritate ambalată frumos.

La capătul opus al clasamentului, cea mai mică notă a fost 6,71. Adică suficient cât să nu pară dezastru, dar destul de slab încât să ne amintim că nu toți pot fi artiști ai perfecțiunii birocratice. Într-un sistem normal, 6,71 la „management” pentru un viitor șef de parchet ar stârni îngrijorare. În sistemul nostru, e doar încă o cifră într-un tabel pe care nu-l citește nimeni cu adevărat.

Management de carton, note de aur

Când vezi opt note de 10 la proiecte de management în procuratură, ai două variante de interpretare:

  • Fie România a devenit peste noapte patria meritocrației absolute și nu am aflat noi.
  • Fie proiectele sunt scrise la indigo, corectate cu mănuși și împachetate frumos pentru a justifica rotația de cadre în același cerc închis.

Potrivit dezvăluirilor prezentate de Lumea Justiției, concursul nu este doar o procedură administrativă, ci o vitrină lustruită a unui sistem care vrea să pară impecabil pe hârtie, în timp ce realitatea din teren arată parchete sufocate, dosare uitate prin sertare și decizii discutabile.

Când nota maximă devine regula și nu excepția, nu mai vorbim de excelență, ci de farsă. Un proiect de management de nota 10, într-un parchet care abia se târăște, seamănă perfect cu faimoasele „strategii naționale” pline de grafice colorate, dar care nu schimbă absolut nimic.

Rezultate „provizorii”: se mai aranjează, se mai cosmetizează

Ca să nu stricăm decorul, CSM ne asigură că rezultatele nu sunt definitive. Ele pot fi contestate, iar notele finale vor fi afișate la sfârșitul lunii sau la începutul lui noiembrie. Cu alte cuvinte, mai este timp pentru ultimele retușuri: o contestație ici, o reevaluare colo, până iese „tabloul de familie” exact cum trebuie.

În teorie, această etapă de contestații garantează corectitudinea. În practică, într-un sistem obișnuit să-și protejeze oamenii „de încredere”, sună mai degrabă a ultim act de reglaj fin: cine trebuie să rămână sus rămâne, cine trebuie să fie „ajustat” va fi ajustat. Și, bineînțeles, totul va fi în deplină „legalitate”.

Concluzie: când toți sunt de zece, cine mai răspunde pentru eșecuri?

După acest episod, rămân câteva întrebări simple, pe care nu le poate acoperi niciun proiect de management lustruit:

  • Dacă avem atâția candidați „perfecți”, de ce arată parchetele așa cum arată?
  • Dacă proiectele sunt de 10, de ce justiția pentru cetățean se simte, de cele mai multe ori, sub nota de trecere?
  • Dacă opt procurori sunt „olimpici” la management, cine răspunde pentru eșecurile vechi și viitoare ale sistemului?

Concursul de șefi de parchete, așa cum reiese și din relatările Lumea Justiției, pare mai degrabă o piesă de teatru trist-comică: decor strălucitor, scenariu glorios, replici pompoase – dar sală goală și publicul real (societatea) lăsat afară.

Opt note de zece, un procuror absent și un sistem care continuă să se noteze singur cu calificativul „excepțional”, în timp ce în lumea de afară, justiția încă bâjbâie între dosare pierdute și încredere prăbușită. Un pamflet perfect, doar că nu mai râde nimeni. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Plânsul de lux al lui Fritz: când dosarul e la DNA, dar lacrimile sunt la PR

Publicat

pe

De

Fritz, din nou pe scenă: rol principal – „Victima Sistemului”

Cum apare cuvântul „DNA” prin preajma Primăriei Timișoara, cum Dominic Fritz își pune imediat costumul de martir și urcă pe scenă. Fostul primar face exact ce știe mai bine: nu lămurește, nu asumă, ci se plânge. Pe Facebook, evident, că acolo se spală imaginea, nu străzile.

După ce presa a scris pe surse că Direcția Națională Anticorupție ar lucra la un dosar penal pe numele mai multor angajați ai Primăriei Timișoara, în legătură cu Colterm, Fritz nu a avut nicio secundă de ezitare: a trecut direct la recitalul de victimizare. Un text lacrimogen, cu aerul „eroului neînțeles”, care salvează orașul în timp ce este alergat de procurori răi și media nedreaptă.

„Dosar politic”, „deturnare”, „foloase în favoarea Municipiului”: Fritz își plânge „eroii”

În postarea sa, președintele USR, Dominic Fritz, anunță dramatic că „vin și după echipa lui”. DNA ar avea, zice el, în lucru un dosar pentru „o dispută contabilă” cu Colterm veche de 5 ani, îmbrăcată în cuvântul „deturnare”.

Nu contează că procurorii încă nu s-au apucat să facă turul televiziunilor, că nu există deocamdată decât informații pe surse și o suspiciune penală. Fritz știe deja tot: nu a furat nimeni nimic, e doar încă un „dosar politic”, că „așa se poartă” în România.

Mai mult, se revoltă teatral că funcționarii ar fi acuzați de abuz în serviciu „în favoarea Municipiului Timișoara”. În logica lui, dacă scrie în rechizitoriu că beneficiarul e orașul, gata, totul e legitim și moral. Ca și cum istoria corupției nu ar fi plină de „foloase” ambalate pentru „interesul public”.

„Nu am nicio calitate în dosar, dar știu sigur că e o nedreptate”

Faza cea mai spectaculoasă: Fritz recunoaște că nu are „nicio calitate” în dosar și nu a primit niciun document oficial despre el. Dar „cunoaște speța” și „intuiește” ce se întâmplă.

Cu alte cuvinte: nu știe, dar își imaginează. Nu are acte, dar are narațiune. Nu are citare, dar are victimizare preventivă. E un fel de justiție paralelă, în care procurorul este DNA, dar judecătorul suprem este Facebook-ul lui Dominic Fritz.

67 de milioane, o iarnă grea și o dramă și mai grea: monologul de salvator

Fostul primar trece apoi la capitolul preferat: „cât bine am făcut eu pentru Timișoara”. Ne reamintește de iarna grea 2021–2022, când Guvernul a trimis bani orașelor cu termoficare, iar Primăria Timișoara a primit 67 de milioane de lei pentru Colterm.

Potrivit versiunii Fritz, totul s-a făcut „ban cu ban”, totul „conform legii”, nimeni n-a luat nimic acasă. Guvernul nu putea vira banii direct la companie, Primăria trebuia să-i treacă prin contul de „subvenții”, Ministerul de Finanțe ar fi dat în scris cum se poate face. Colterm ar fi vrut altceva, un „transfer suplimentar”, în afara contractului.

Pe scurt: Fritz explică minuțios că tot ce s-a făcut a fost „legal și corect”. Problema? Dacă totul era așa de perfect pus la punct, de ce apare, totuși, un dosar penal? O întrebare care, în loc să primească un răspuns clar, e îngropată într-un discurs patetic despre abuzuri, dosare politice și România blocată.

„Dacă făceam altfel, tot dosar aveam”: logica de tip „oricum sunt victimă”

În continuare, Fritz se declară „ferm convins” că, indiferent cum ar fi procedat, tot la DNA ajungea. Dacă banii erau virați altfel, spune el, acum ar fi fost acuzat de favorizarea Colterm și ajutor de stat ilegal.

Este varianta comodă în care orice control devine opresiune, orice întrebare devine atac, iar orice verificare a modului cum s-au cheltuit zeci de milioane de lei este automat „ridicolă și revoltătoare”.

Alte primării ar fi făcut „la fel” și nu ar avea nicio problemă cu DNA, susține el. Nume? Cazuri? Detalii? Zero. Important e să rămână ideea: Fritz e nedreptățit, ceilalți sunt protejați, iar România este o uriașă conspirație împotriva lui și a „echipei” sale.

Când DNA devine inamicul perfect: „nu caută corupția reală, ne aleargă pe noi”

În viziunea fostului primar, dosarul (dacă există) nu este doar greșit, este un atentat la însăși lupta anticorupție.

DNA, în loc să se uite la „averile obscene ale unor politicieni” și la „corupția reală”, ar „veni după funcționari care își fac treaba cu bună credință”. E un discurs perfect calibrat pentru publicul obosit de scandaluri, dar și pentru susținătorii care trebuie să aibă mereu de cine să fie indignați.

Convenabil, nu? Procurorul e de vină că îndrăznește să verifice cum s-au plimbat niște zeci de milioane de lei. Nu modul în care s-au luat deciziile, nu semnăturile, nu responsabilitatea administrației. Nu. Problema e… DNA, care „distruge” voința funcționarilor de a mai face ceva.

România „blocată” de dosare sau de modul în care se cheltuie banii publici?

Fritz plusează și trage o concluzie „filozofică”: unul dintre motivele pentru care România este blocată ar fi frica funcționarilor de a nu primi dosare penale peste ani, după ce au încercat „să rezolve lucruri”.

Adevărul incomod, pe care textul lui îl ocolește cu grație, este altul: România este blocată și de modul în care se iau decizii pe bani publici, de combinațiile făcute „pe repede înainte” în presiunea momentului, de lipsa de asumare clară a responsabilității când ceva nu e în regulă.

Dar în versiunea Fritz, funcționarul este întotdeauna un fel de erou neînțeles, iar orice anchetă este un capriciu al procurorilor care nu pricep „spiritul legii”.

1 miliard în subvenții, rețele reabilitate și un CV livrat direct în postare

În final, nu putea lipsi partea de autopromovare: de când a devenit primar, Colterm ar fi primit peste 1 miliard de lei subvenții din bugetul Timișoarei, plus sute de milioane pentru reabilitarea rețelei.

Este momentul în care postarea se transformă din „apărare” în reclamă electorală. Deși vorbește despre insolvență, neplata certificatelor din 2020 (înainte de mandatul său) și oprirea serviciului timp de 5 zile în octombrie 2021, concluzia este aceeași: el este mândru de cum a ținut termoficarea „într-o funcționare bună” și a găsit „soluții reale de salvare pentru viitor”.

Bilanțul este simplu:

  • Când e vorba de dosare sau anchete, Fritz e victimă politică.
  • Când e vorba de bani și investiții, Fritz e salvatorul orașului.
  • Când e vorba de responsabilitate, Fritz dispare în norul dens de „spețe complexe”, „dispute contabile” și „foloase în favoarea Municipiului”.

Epilog: între Facebook și DNA, adevărul rămâne în așteptare

În loc să așteptăm să vedem exact ce anchetează DNA, ce fapte sunt suspectate și cu ce probe, suntem invitați să credem varianta construită pe emoție: lacrimi virtuale, indignare selectivă, atac la instituții și o cantitate uriașă de autoelogii.

Până când procurorii vor vorbi oficial, o concluzie se conturează clar:
Dominic Fritz nu a ratat ocazia să transforme un posibil dosar la DNA într-un nou capitol din saga sa preferată – „Eu, împotriva Sistemului”. Iar Timișoara, cu termoficarea ei, cu datoriile ei, cu problemele ei reale, rămâne din nou fundal pentru monologul principal: imaginea politică a fostului primar. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Expertul internațional” revine la locul faptei –  Pamflet usturător despre marele comeback al lui Codruț Olaru la DIICOT

Publicat

pe

De

Pensionarul strategic își găsește iar birou la DIICOT

Îl mai țineți minte pe Codruț Olaru, fost șef al DIICOT și apoi vicepreședinte al CSM, promovat ani la rând ca mare strateg al luptei împotriva crimei organizate? Ei bine, „disparutul” sistemului a reapărut. Nu oriunde, ci chiar la DIICOT, instituția pe care a condus-o și de care, teoretic, se despărțise odată cu pensia specială bine-mersi.

Publicația Lumea Justiției dezvăluie că Olaru a revenit în peisaj, nu în costum de simplu vizitator, ci în postura mult mai apetisantă de „expert internațional”. Adică omul care, după ce s-a pensionat în decembrie 2022, a descoperit brusc că experiența sa „unică” poate fi monetizată la export.

Conform propriului său CV, afișat cu mândrie pe site-ul personal, de la pensionare încoace, Codruț Olaru s-a ocupat cu „activitate de expert internațional / training pe zona de combatere a criminalității organizate – beneficiar OIM Irlanda” și cu „multiple activități de consultanță internațională în Republica Moldova pe zona de justiție / combatere a criminalității organizate / combatere a corupției”. Cu alte cuvinte, după ce a supraviețuit sistemului românesc, a decis să-l „îmbogățească” și pe al altora.

De la pensia liniștită la turism judiciar peste Prut

Partea cu Republica Moldova este cea care sare în ochi. DIICOT a publicat marți, 13 octombrie 2026, o serie de imagini oficiale de la vizita unei delegații a Procuraturii Generale a Republicii Moldova la sediul instituției din București. Fotografie după fotografie, oficial după oficial, totul pare anost și protocolar. Până când, surpriză: la masa de discuții, pe partea rezervată delegației basarabene, apare și „expertul internațional Codruț Olaru”.

Nu pe partea română, nu ca simplu observator la margine, ci frumos așezat exact acolo unde s-a instalat delegația din Republica Moldova. Ca un soi de ghid spiritual al luptei anticorupție și anticriminalitate, teleportat din CV direct în pozele instituționale.

Sursa oficială a acestor imagini și informații este chiar comunicatul DIICOT, care descrie vizita de studiu a delegației moldovene conduse de procurorul general Alexandru Machidon. Comunicatul, reluat și analizat de Lumea Justiției, enumeră cu grijă toate numele „grele” de pe ambele maluri ale Prutului, culminând cu mențiunea: „activitatea fiind implementată cu sprijinul expertului internațional Codruț Olaru”.

Altfel spus: moldovenii au venit să vadă cum se face treaba în România, iar România le-a pus pe masă exact „expertiza” sistemului ei clasic: oameni pensionați la vârf, întorși în schemă pe ușa laterală, rebotezați în „experți internaționali”.

DIICOT se laudă, sistemul jubilează

În comunicatul DIICOT, totul este ambalat impecabil birocratic: o vizită de studiu, schimb de experiență, evaluare a volumului de muncă, criterii și indicatori, metodologii sofisticate, instrumente informatice, bune practici, dificultăți de implementare, consolidarea dialogului instituțional, cooperare specializată, proiect european generos (European Integration Support Project – EUISP), cu finanțare germană prin GIZ și Ministerul de Externe al Germaniei.

La nivel declarativ, totul pare un manual de management modern al parchetelor. În realitate, poza care spune tot este cea în care îl vezi pe „expertul internațional” Olaru la masa discuțiilor, parte din decorul oficial, exact ca în vremurile în care nu era „pensionar activ”, ci șef plin.

În timp ce comunicatele DIICOT vorbesc solemn despre „eficientizarea activității parchetelor” și „fundamentarea deciziilor manageriale”, sistemul își plimbă senin aceeași oameni între funcții: azi șef, mâine pensionar de lux, poimâine „consultant internațional”, mereu util acolo unde sunt bani de proiecte și poze oficiale.

„Expertiza” românească, export de serie

Cea mai mare ironie rămâne ideea că Republica Moldova ar trebui să se inspire tocmai din acest model de carieră: magistrat ajuns la vârful sistemului, pensionat confortabil, apoi repus în circuit prin contracte de consultanță, formări, traininguri și „schimburi de bune practici”.

Mesajul implicit e simplu: „Vreți reformă? Luați de la noi: aceeași oameni, puse altă etichetă.”
În loc să se vorbească despre generații noi, despre criterii reale de performanță, despre responsabilități clare, se vinde același produs: „expertul sistemului”, omniprezent, intangibil, reciclat cu succes din funcții publice în misiuni internaționale.

Iar DIICOT validează oficial această reciclare, semnând cu mândrie sub fiecare comunicat că activitățile se desfășoară „cu sprijinul expertului internațional Codruț Olaru”. Sursa este clară, asumată: însuși comunicatul DIICOT, citat și pus sub lupă de Lumea Justiției.

Final cinic: să se adape cine poate

În comunicatul DIICOT, concluzia este solemnă: întâlnirile constituie „un prilej pentru consolidarea dialogului instituțional și pentru identificarea unor bune practici și direcții concrete de cooperare”.

În traducere liberă, sistemul își consolidează dialogul cu sine însuși, de data aceasta prin intermediul unei delegații moldovene. Ce adăugăm noi, în registru de pamflet? Dacă acesta este modelul de „bune practici” – pensionari de lux transformați peste noapte în oracole de expertiză – atunci nu ne rămâne decât să le urăm fraților de peste Prut mult succes în a se „adăpa din înțelepciunea” lui Codruț Olaru.

Dar, ca în orice poveste românească exportată cu ștampilă europeană, întrebarea care rămâne e simplă și tăioasă: cine pe cine reformează, de fapt? Moldovenii pe români sau românii pe moldoveni? Sau, cel mai probabil, „expertul internațional” pe toți la un loc. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv8 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv8 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv8 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv8 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv