Featured
Modificare ce vizează perioada de timp aferentă conducerii unei persoane la sediul poliției
Ieri, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 431 a fost publicată Legea privind modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, modificare ce vizează perioada de timp aferentă conducerii unei persoane la sediul poliției, stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale față de aceasta.
Pentru publicul larg trebuie specificat faptul că polițiștii sunt îndreptățiți să conducă o persoană la sediul poliției în următoarele situații:
- când nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
- când din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
- când prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
- dacă luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Ulterior conducerii persoanei la sediu, conform vechilor reglementări, polițiștii procedau la verificarea situației de fapt și, după caz, iar în eventualitatea în care constatau că aceasta a încălcat vreo prevedere legală în vigoare, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției trebuia se realizează de îndată, iar după realizarea acestor activități, polițiștii erau obligați să permită persoanei în cauză părăsirea imediată a sediului.
Conform noilor reglementări, în situația conducerii unei persoane la sediul unității de poliție pentru una dintre cele patru situații menționate anterior, verificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale față de aceasta să se efectueze de îndată dar fără să se depășească 8 ore de la momentul inițierii deplasării, termen care, în situații în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în 8 ore, se va prelungi cu perioada de timp necesară, fără a se depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării.
De asemenea, este relevant faptul că în conformitate cu modificările aduse legii, polițiștii sunt obligați să permită persoanei conduse să părăsească sediul în următoarele situații:
- după finalizarea activităților chiar dacă termenul de 8 ore, respectiv 12 ore nu au expirat;
- după expirarea termenului de 8 ore, dacă identitatea persoanei a fost stabilită;
- după expirarea termenului de 12 ore, chiar dacă identitatea persoanei conduse nu a putut fi stabilită.

Cu privire la aceste termene, organizația noastră a transmis specialiștilor din cadrul MAI în cadrul ședinței de dialog social ce a avut loc la data de 23 aprilie 2021 că aceste termene nu sunt suficiente întrucât în practică se pot ivi situații în care polițiștii depistează persoane cu identitate necunoscută (PIN), persoane de altă naționalitate care nu cunosc o limbă străină de circulație internațională și pentru care instituția nu are capacitatea identificării în teritoriu a unor translatori în timp util, persoane cu dizabilități sau deficiențe în vorbire a căror identitate sau situație nu poate fi stabilită într-un timp atât de scurt, necesitând verificări suplimentare, eventual solicitări de colaborare cu alte unități de poliție din țară în vederea stabilirii situației persoanei în cauză.
De asemenea, am subliniat faptul că în situația în care ne raportăm la măsuri administrative precum conducerea persoanelor la sediul unității de poliție, ce au ca efect restrângerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, MAI, în calitate de inițiator al acestor noi reglementări ar fi trebuit să ia în calcul inclusiv modificarea OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, dar și legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, întrucât în baza OMAI nr. 60/2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice personalul din cadrul celor trei arme pot desfășura activitatea de patrulare în sistem integrat, fiind pus în postura de a aplica măsura de conducere la sediul unităților în mod diferențiat.
Însă analizând la acest moment forma în care legea a fost promulgată, putem concluziona și de această dată că există o diferență crasă între cum se vede dintr-un birou călduros activitatea desfășurată de polițiști în stradă, comparativ cu modul în care o percepem noi și cetățenii onești ai țării, instituțiile de forță fiind puse la acest moment în postura de a pune în aplicare în mod diferit măsura administrativă de conducere a persoanelor la sediu, dezvaluie cei de la sindicatul Europol. (Cerasela N.).
Exclusiv
BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de artă penală, sub privirile admirative ale unei administrații care pare să confunde Primăria cu un cazinou clandestin. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum franțuzesc, emanațiile toxice din Cartierul Florilor, la butoane se joacă un „Bingo” pe miliarde, unde lozul câștigător aparține întotdeauna băieților deștepți cu epoleți, iar biletul de intrare este plătit, cu vârf și îndesat, de cetățeanul de rând.
Magia neagră a legilor moarte: Ganea, specialistul în „cadavre” legislative și tarabe de brânză
Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ este Cristian Mihai Ganea, fostul „dirijor” al ADI Deșeuri Prahova. Conform investigațiilor demarate de Incisiv de Prahova și confirmate de Decizia CNSC nr. 971/2026, Ganea a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la capitolul incompetență (sau complicitate): a ticluit o licitație de miliarde bazându-se pe regulamente și legi abrogate încă din 2015.
Să folosești „stârvuri legislative” pentru a reglementa salubritatea din 2026 nu este doar prostie, ci pare a fi o strategie chirurgicală de a arunca licitația în aer, lăsând orașul ostatic actualului operator, Bin Go Solutions. După ce a pus cruce licitației, „magicianul” Ganea a făcut o rotire de cadre spectaculoasă, aterizând direct în fotoliul de director la SC Hale și Piețe. Probabil că expertiza sa în „putrefacție” a fost considerată vitală pentru administrarea pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.
Polițeanu, „Independentul” mut: De la urlete anti-mafie, la valsul cu SRI-ul pe ritm de fanfară
Dacă anul trecut Mihai Polițeanu promitea „curățenie generală” și tuna împotriva „jafului de 10 milioane de euro”, astăzi edilul pare să fi suferit o lobotomie a conștiinței politice. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite deja de ploieșteni prin tarife) – s-a evaporat subit. Deși raportul LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului, Polițeanu a adoptat „poziția ghiocelului”.
Coincidență sau nu, tăcerea primarului a devenit asurzitoare imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, „mafia” s-a transformat în partener de dialog, iar Polițeanu a schimbat lupta cu mizeria pe organizarea de festivaluri, fanfare și cursuri de gimnastică la Hipodrom. În timp ce orașul se scufundă sub datorii de 7 milioane de lei către Blue Planet și riscă insolvența, primarul-fanfară ne dă „pâine și circ” – doar că pâinea lipsește, fiind confiscată de penalitățile de întârziere.
Noaptea minții la ADI Prahova: Licitația anulată prin „act de deces” pe 20 aprilie 2026
Cireașa de pe muntele de gunoi a fost pusă chiar ieri, 20 aprilie 2026, printr-un document oficial care probează „noaptea minții” administrative. Directorul executiv al ADI Prahova, Silviu-Cristian Voicu, a semnat actul prin care procedura de licitație pentru Zonele 2 și 6 este anulată definitiv. Motivul? O recunoaștere penibilă a propriei neputințe: ADI consideră că termenul de 15 zile impus de CNSC prin Decizia nr. 1228/03.04.2026 nu este „suficient pentru remedierea întregii documentații”.
Această decizie condamnă Ploieștiul la un viitor incert, unde orașul nu mai poate scăpa de operatorul Bin Go, nu mai primește niciun leu din redevențe și poate să-și ia adio de la bunurile de retur de 10 milioane de euro. Este, practic, victoria totală a incompetenței programate, prin care interesele obscure sunt protejate în detrimentul bugetului local.
Schizofrenie juridică și festivaluri pe datorie: Când până și „vechea gardă” pare performantă (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Situația a devenit atât de absurdă încât până și amintirea fostelor administrații începe să pară o epocă de aur a managementului deșeurilor. Sub „intelectualul” Polițeanu, Ploieștiul a ajuns un laborator de experimente juridice ilegale. În timp ce Prefectura a acționat în instanță Primăria (Dosar 5650/II/B/3) pentru „invenții” precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri, Poliția Locală amendează un operator pe care Primarul îl numește „ilegal”, deși funcționează sub nasul său.
În acest timp, consilierii municipali par să fi intrat într-o hibernare colectivă, ignorând faptul că ploieștenii plătesc printre cele mai mari tarife din țară tocmai pentru că utilajele care trebuiau să fie ale lor sunt „închiriate” pe banii lor.
Concluzia:
Dacă spectacolul de prost gust numit „Bin Go” continuă, singura igienizare reală care mai poate salva orașul este referendumul de demitere. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu finanțați curățenia, ci sponsorizați luxul unei grupări care a transformat Primăria într-o sucursală a unui joc de noroc unde cetățeanul pierde întotdeauna. Vom reveni. (Cristina T.).
Sursa informațiilor: Investigațiile Incisiv de Prahova, Raport LEXEXPERT AUDIT, Deciziile CNSC 971/2026 și 1228/2026, Document ADI Prahova din 20.04.2026.
Exclusiv
FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea „dinastiei” Teoroc, realitatea a bătut orice scenariu de film despre dictaturi bananiere. Ceea ce trebuia să fie un scut pentru polițiștii de penitenciare s-a transformat, conform unui raport incendiar al Corpului de Control al ANP din noiembrie 2025, într-un mecanism de teroare, umilință și servilism grotesc. Jilava nu mai este doar o închisoare, ci feuda personală a doamnei Cristina Teoroc, soția președintelui SNPP, unde legea este dictată de interese de clan și capricii de „stăpână”.
Cotizația sau „Taxa de Liniște”: Bine ai venit în sindicat fără să știi!
Strategia de recrutare a SNPP Jilava pare desprinsă din manualele de estorsiune ale anilor ’90. Conform mărturiilor șocante din raportul de control, „aderarea” la sindicat nu este un act de voință, ci o condamnare automată. Angajații se trezesc membri de sindicat direct prin „metoda fluturașului”: află că sunt apărătorii cauzei abia când văd banii reținuți abuziv din salariu.
Nota de relație nr. 46758 descrie un peisaj al groazei profesionale: oamenii plătesc cotizația nu din convingere, ci ca pe o taxă de protecție. E „răul cel mai mic” pe care trebuie să-l accepți ca să nu devii ținta furiei conducerii sindicale. În acest univers kafkian, să fii lăsat în pace a devenit un lux care se plătește lunar, sub amenințarea voalată a unui sistem care te zdrobește dacă îndrăznești să spui „nu”.
Groteasca viață de slugă: Epopeea câinelui Rosso și epuizarea demnității sub talpa „Doamnei”
Dacă credeați că fișa postului pentru personalul de secretariat include sarcini administrative, v-ați înșelat amarnic. În „Era Teoroc”, secretarele au fost promovate forțat în funcția de bone pentru patrupede. Abuzul de putere a atins cote de un ridicol sinistru: documentele oficiale menționează cum doamna Cristina Teoroc își aducea frecvent câinele personal, Rosso, la birou, lăsându-l în grija subalternilor.
Vârful degradării umane este atins atunci când o angajată a fost obligată să curețe excrementele prețiosului Rosso. Este imaginea perfectă a sistemului de la Jilava: în timp ce liderii sindicali se bat cu pumnul în piept pentru drepturile angajaților, în realitate, polițiștii sunt transformați în servitori umili, obligați să strângă mizeria lăsată în urmă de câinele „șefei”. Este un atac frontal la demnitatea umană, menținut printr-un regim de teroare funcțională.
Vânători de vrăjitoare în uniformă: Jigniri, hărțuiri și un mediu de lucru cu iz de budoar toxic
Pentru cei care nu se aliniază „dictaturii subiective”, tratamentul este standard: degradarea profesională și linșajul verbal. Notele de relație (cum este cea cu nr. 46788) vorbesc despre un mediu de lucru toxic, unde acuzațiile nefondate și jignirile sunt la ordinea zilei.
Mai grav, raportul scoate la iveală aspecte de o toxicitate extremă: hărțuirea cu tentă sexuală. Personalul feminin care nu intră în grațiile conducerii devine ținta unor aluzii și comportamente nepotrivite, transformând instituția statului într-o zonă gri, unde profesionalismul moare sufocat de mizerii interpersonale. „Unitatea angajaților”, invocată ipocrit în antetele documentelor sindicale, este doar un paravan pentru un sistem de pile și hărțuire unde polițistul de rând este strivit fără milă.

Întrebări de un milion de stele: Cum se fabrică un chestor prin cumetrie și „dat în gât”?
Marea enigmă care plutește deasupra Penitenciarului Jilava rămâne ascensiunea fulminantă a doamnei Cristina Teoroc. Cum a ajuns această doamnă chestor este o întrebare care bântuie holurile ANP. Să fie vorba de meritocrație sau de rețeaua complexă de influență?
Nu putem ignora încrengătura de cumetrie: soție de lider sindical și nașă a lui Românu Claudiu, fostul DGA – personajul care l-a „onorat” cu un denunț chiar pe fostul director general. Acest păienjeniș de relații, în care „datul în gât” și influența sindicală se împletesc cu gradele de general, transformă Jilava într-o enclavă a corupției morale. Jurnalul acestui „jihad” împotriva propriilor membri este acum pe masa organelor de cercetare penală, iar noi rămânem cu o întrebare amară: cine îi păzește pe paznici atunci când sindicatul devine călău?
Vom reveni, pentru că mizeria de sub preșul SNPP Jilava este mult mai adâncă decât pare! (Cristina T.).
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , (aici) , (aici) , (aici) , (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se coace o rețetă de succes pentru dezastru: cum să pui praf de pușcă în mâna unor persoane cu dosar penal, sub binecuvântarea „reformistă” a USR și a vechilor sforari din PSD.
Vitrina de la Bruxelles și mizeria de sub preșul ROMARM
Evenimentul „Romania Industry Day”, desfășurat între 19 și 21 aprilie 2026 la Bruxelles, trebuia să fie momentul în care industria noastră de apărare strălucea în fața partenerilor NATO. În realitate, a fost doar un paravan poleit pentru o mizerie sistemică. Investigăm astăzi cum „competența” a devenit un cuvânt obscen în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde ministrul Irineu Darău semnează ordine de numire cu aceeași ușurință cu care alții își semnează condica, ignorând complet mirosul de dosar penal care o înconjoară pe protejata sa, Adriana Laura Miron.
Ordinul 107: Cum să transformi un „pion” penal în regină peste armament
Investigația noastră scoate la iveală un document care ar face să roșească orice manual de integritate: Ordinul nr. 107 din 29 ianuarie 2026. Prin acest act, ministrul „reformator” Ambrozie-Irineu Darău o instalează pe Adriana Miron la cârma „Carfil” S.A., subunitate strategică a ROMARM. Miron nu e doar un biet consilier care plimbă mape; prin acest ordin, ea a fost unsă „Administrator Special”. Adică, un fel de „stăpân peste bani și puști”, cu puteri extinse asupra unei fabrici de armament, deși biografia ei este pătată de lupa DNA-ului în dosarele de la Brașov.
Triunghiul Bermudelor: Darău, Parcălăbescu și „Umbrela” Oprea
În acest angrenaj de tip „caracatiță”, responsabilitățile sunt împărțite ca între complici. Ministrul Darău pune semnătura, dar „eșalonul ROMARM”, reprezentat de Răzvan Parcălăbescu, asigură „unda verde” tehnică. Parcălăbescu, cel care ar trebui să fie garantul managementului curat, pare să fi suferit o amnezie selectivă în fața riscurilor de securitate.
Dar spectacolul nu ar fi complet fără Radu Oprea, actualul Secretar General al Guvernului și eminența cenușie din PSD. Oprea este arhitectul acestui sistem pervers în care companii precum Carfil S.A. sunt „curățate” și controlate prin administratori speciali, fentând elegant legea guvernanței corporative (OUG 109/2011). Sub „umbrela” lui Oprea, deciziile lui Darău se traduc în numiri de încredere în teritoriu, transformând industria de apărare într-o feudă personală.
Ordinul 183/2005: Invenția juridică pentru controlul „special” al banilor
De ce a fost nevoie de Ordinul 183/2005? Pentru că este „pârghia” perfectă pentru a ocoli transparența. Acest act îi permite Adrianei Miron să suspende drepturile manageriale clasice și să devină un mic dictator financiar la Carfil S.A. Ea analizează contracte de achiziție, plăți și fluxuri financiare, deși are un istoric penal activ tocmai în gestionarea banilor publici. Este ca și cum ai pune un lup expert în inventarierea oilor să păzească stâna de armament a țării.
Diplomată la NATO, „Supraveghetoare” penală acasă

Ironia este de-a dreptul sinistră: în timp ce Adriana Miron se afișează la Bruxelles, discutând tehnologii avansate cu agențiile NCIA și NSPA (NATO), acasă ea gestionează destinele financiare ale unei fabrici de armament fără a avea, se pare, avizul de securitate ORNISS. Această breșă de securitate strigătoare la cer în sistemul ROMARM cade direct pe umerii lui Parcălăbescu și Darău, care au trimis-o la discuții cu partenerii strategici fără a asigura filtrele de integritate elementare.
Întrebări care ard pentru „băieții deștepți” din industrie
Investigația noastră se încheie cu câteva întrebări la care redacția așteaptă răspunsuri urgente, înainte ca securitatea națională să fie complet vândută la taraba intereselor politice:
- Pentru Radu Oprea: Domnule Secretar General, este strategia de „supraveghere financiară” prin interpuși penali metoda dumneavoastră preferată de a păstra controlul politic asupra ROMARM?
- Pentru Ministrul Darău: Cum dormiți noaptea știind că ați delegat controlul unei unități militare unei persoane cercetate penal, compromițând total imaginea României în fața NATO?
- Pentru SRI și Corpul de Control al Guvernului: Când aveți de gând să vă treziți din somnul cel de moarte și să verificați lipsa avizelor ORNISS pentru acești administratori „speciali”?
Dacă Ilie Gavrilă Bolojan, Radu Oprea și restul decidenților au tolerat acest circ, atunci suntem martorii unei capturi politice totale. Până când această rețea de „oameni de încredere” nu va fi măturată de criterii reale de integritate, industria de apărare a României va rămâne o jucărie în mâinile unor indivizi a căror singură „performanță” este prezența în dosarele instanțelor de judecată. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 8 oreFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!



