Featured
Schema falimentării Electrica SA/Electrica Furnizare SA este căpușată de „băieții deștepți”
Criza din energie începută anul trecut ne-a făcut pe toți să ne uităm mai atent la companiile strategice ale statului român și modul în care ele i-ar putea proteja pe români și afacerile lor, în fața exploziei prețurilor la energie. Fiind evident faptul că, în cazul unor asemenea „șocuri”, intervenția statului poate salva capitalul național de la faliment și pe români de la sărăcie.
Și statul a intervenit! Incompetent și ineficient cum ne-a obișnuit, de peste 30 de ani. Pentru că în loc să intre direct în piață și să țină prețul la un nivel acceptabil, prin companiile pe care le controlează, guvernul a ales să compenseze facturile din bugetul de stat, asigurând din bani publici profiturile speculanților de pe bursa de energie.
Hidroelectrica vs. Electrica: păcăleală vs. căpușare politică
„Perla coroanei” din energie, Hidroelectrica SA a fost în prim planul agendei publice, în ultima perioadă, pentru prețurile sale foarte bune la energie electrică, lăudată în prime-time de prim-miniștri, miniștri sau alți decidenți politici. O diversiune de zile mari, astfel încât să fie distrasă atenția de la adevărata soluție care putea fi salvatoare în această criză.
Pentru că oricât de atrăgător ar fi prețul curentului electric la Hidroelectrica SA, de aproximativ 0,25 lei pe KWh, de el nu se bucură decât 100.000 de mii de români, restul fiind nevoiți să aștepte cu lunile ca să poată semna contractele cu această companie, intrată de curând ca furnizor final de energie. În comparație cu cei peste 3,5 milioane de clienți ai Electrica Furnizare SA, practic, Hidroelectrica nu există. Însă în loc să se analizeze modalitățile prin care puteau fi reduse 3,5 milioane de facturi direct la sursă, întreaga atenție s-a mutat diversionist pe o companie care vindea ieftin, dar la care nu ajungea nimeni. Sau pe vorba românului: unde fu voință, nu fu putință (Hidroelectrica SA) și unde fu putință, nu fu voință (Electrica SA). Din simplul motiv că la Electrica SA s-a abonat noua generație a „băieților deștepți” din energie.
Să nu uităm că și Hidroelectrica, nu cu mulți ani în urmă, era în pragul falimentului din cauza unor firme abonate la contracte de energie ieftină pe care o vindeau ulterior mult mai scump românilor. Modelul de atunci a fost preluat la indigo, doar că pe dos. Electrica Furnizare SA cumpără curent electric scump și îl vinde ieftin noilor „băieților deștepți” din energie. Totul sub patronajul lui Virgil Popescu. Ministrul Energiei care a făcut posibilă liberalizarea pieței, pentru ca prețurile să crească exponențial și profiturile speculanților cu miliarde. Același Virgil Popescu care vrea să politizeze total Electrica SA, pentru că specialiștii din conducere și-au dat demisia în bloc, când au realizat că politicul vrea să falimenteze acest ultim colos strategic al statului român.
Ca să înțelegem exact tabloul acestui ultim mare tun, trebuie explicat că Electrica SA este o companie de stat în care statul român deține 48,8% din acțiuni și pe care o controlează prin Ministerul Energiei, întrucât nu există un acționar majoritar monolit (vezi cazul OMV Petrom), celelalte aproximativ 51,2% din acțiuni fiind deținute de peste 30.000 de acționari dispersați în toată lumea.
Electrica SA este firma mamă pentru Electrica Furnizare SA, Distribuție Energie Electrică România SA și Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA, la toate fiind acționar cu peste 99%.
De la profit 387 milioane lei la pierderi de 552,8 milioane lei
În numai cele șase luni din a doua jumătate a anului 2021, în care prețurile la energie au luat-o în sus, s-a topit tot profitul de 387 milioane lei al Electrica SA din anul anterior, ajungând la o pierdere de peste jumătate de miliard de lei și prognozând un dezastru iminent pentru anul 2022, dacă nu se întâmplă vreo minune.
Și o minune e pe cale să se întâmple, doar că nu pentru români, ci pentru clientela politică, care va prelua controlul total al companiei, după ce Virgil Popescu îl va propune pe șeful său de cabinet, penelistul Cristian Boșoancă, director general la Electrica SA, ultima redută în calea politizării, filialele acesteia fiind deja sub controlul politrucilor.
260 lei/ MWh pentru Kaufland și Lidl, 747 lei/MWh pentru români
Și care Boșoancă îl va mandata pe „subalternul” său, Dumitru Meșca (fost consilier județean la CJ Prahova, rudă cu Sebastian Ghiță), și care este de ceva vreme directorul general al Electrica Furnizare SA, să păstreze contractele extrem de avantajoase pentru anumite firme, în timp ce românii sunt puși să plătească prețuri de 3-4 ori mai mari. Un exemplu scandalos este cel al contractelor semnate de Electrica Furnizare SA cu Lidl și Kaufland care au primit curent electric la prețul de 260,52 lei pe MWh pentru tot anul 2021, în timp ce clienții casnici au primit în aprilie 2021 următoarele oferte de contract:
- Concurențială Stabil 30 – cu 747 de lei pe MWh;
- Concurențială 3 în 1 – 822 de lei pe MWh;
- Serviciu Universal – 761 de lei pe MWh.
Prețuri de trei ori mai mari și păcăleală de trei ori
Un alt preț preferențial este de 238,21 lei/MWh dat de compania statului român pentru Parcul Industrial Sibiu SA, firmă controlată de influentul Eugen Iordănescu, un om cu puternice conexiuni politice, fost șef al Camerei de Comerț Sibiu, reținut de curând pentru 24 de ore și cercetat într-un dosar penal fiind suspect de trafic de influență și dare de mită.
Exemplele pot continua până se umple pierderea de 552,8 milioane de lei din anul 2021, care acoperă contractele preferențiale de care s-au bucurat clienții „speciali”, care au primit energie electrică la prețuri mult mai mici decât restul românilor.
Și care români au fost păcăliți de trei ori: o dată cu prețuri foarte mari la energie, apoi cu compensarea facturilor din bugetul de stat și nu în ultimul rând prin căpușarea firmelor statului din grupul Electrica SA.
Pe final, la mărunțișuri, trebuie menționat și contractul cu grupul Zipper, semnat „la insistența managementului”, de către Electrica Furnizare SA, de „numai” 20 de milioane de euro pentru tipărire și distribuire facturi, într-o epocă în care acest serviciu ar putea fi rezolvat pe mobil sau e-mail, la costuri infinit mai mici.
Electrica Serv, terenuri de milioane
La filiala Electrica Serv a fost instalat director general Florian Velicu, o persoană fără pregătire și fără experiență în domeniu. Funcția i-a revenit în calitate de secretar general al PNL Giurgiu și apropiat al eurodeputatului Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu.
Din cauza modului în care este condusă, Electrica Serv se află în pragul insolvenței, deznodământ pe care îl așteaptă cu nerăbdare „favoriții sistemului” pentru a se putea înfrupta din terenurile extrem de valoroase ale companiei. Câteva dintre exemple fiind cel de la Snagov, unde Electrica Serv deține parcela cu cea mai mare deschidere la lac în zona Comitetul Olimpic sau la Sibiu, unde se află un teren în zona de dezvoltare a celor mai noi mall-uri și centre comerciale sau în București, unde toții ochii sunt ațintiți pe terenul de lângă Parcul Carol.
Dar până la falimentul iminent, Electrica Serv mai poate fi mulsă prin contracte de lucrări primite „pe direct” de la sora sa Distribuție Energie Electrică România SA și care sunt prestate foarte prost sau deloc. Dar plătite gras, uneori și suplimentar. Un exemplu este contractul de peste 5 milioane de lei pentru modernizarea, securizarea și sistematizarea branșamentelor din Brașov, prestat de Electrica Serv, despre care un angajat al companiei relata: „Pe toată durata lucrărilor de la Brașov și mai accentuat în anul 2020, am fost în situația în care în momentul în care se aproba deplasarea personalului acolo (generând costuri mari cu diurna și cazarea), nu aveam materiale, iar în momentul în care se aproba achiziția de materiale, nu se mai aproba deplasarea. Achiziția materialelor se făcea fracționat, când aveam cabluri, nu aveam echipamentele, când aveam echipamentele, nu aveam cabluri”.
De partea cealaltă a contractului de la Brașov, la Distribuție Energie Electrică România SA, adică firma statului care plătea, s-a constatat decontarea unor materiale şi lucrări suplimentare celor identificate pe teren, în valoare de peste 500.000 lei. Întâmplător sau nu, dar pare fix 10% din totalul contractului, sau fix comisionul standard al corupției românești.
Împrumutul de 1,5 miliarde lei, lovitura de grație
În tot acest scenariu bine planificat de falimentare a Electrica SA, pentru ca schema să se întâmple repede și eficient, nu se mai practică tăierea la fier vechi ca în anii ’90, ci se apelează la mijloace moderne, adică împrumuturi de la bănci, garanții și achiziții strategice. Astfel, Electrica Furnizare SA intenționează contracteze anul acesta împrumuturi bancare suplimentare pe termen scurt pentru finanțarea activității curente în valoare de până la 1,5 miliarde lei, motivele fiind scumpirea galopantă a energiei electrice pe piețele angro, de unde compania achiziționează curent pentru clienții săi finali, precum și criza de lichiditate generată de aplicarea măsurilor guvernamentale de plafonare a prețului și compensare a facturilor, după cum relatează cei de la profit.ro.
Doar că acest împrumut uriaș nu poate fi contractat doar de către Electrica Furnizare SA care are o valoare contabilă a tuturor activelor de 1,4 miliarde lei, ci trebuie garantat de compania mamă, Electrica SA, care deține în portofoliu și alte companii cu active extrem de valoroase evocate mai sus și care vor fi scoase la mezat, atunci când Electrica Furnizare SA nu va putea achita împrumutul.
În tot acest context, apare știrea că Hidroelectrica SA se pregătește să cumpere una sau mai multe firme de furnizare de energie electrică și se închide, astfel, cercul ultimului mare tun din energie.
Schema falimentării Electrica SA
Pe scurt, scenariul este cam așa: Electrica Furnizare SA este căpușată de „băieții deștepți” și înregistrează pierderi uriașe în doar câteva luni, după care contractează un împrumut garantat de firma mamă Electrica SA. Apoi, nu poate achita împrumutul și tot colosul strategic al statului este falimentat. Ca să se închidă gura opiniei publice și a celor 3,5 milioane de clienți ai companiei, dar, mai important, să se piardă urma contractelor preferențiale ale „băieților deștepți” care au dus la pierderi și implicit faliment, Electrica Furnizare SA (sursa problemelor), este achiziționată de o altă companie a statului, Hidroelectrica SA.
Și se pune batista pe țambal, așa cum s-a întâmplat în toate marile tunuri date companiilor de stat, în care fiecare jucător politic și-a primit partea. Adică fix cum se întâmplă acum cu Electrica SA. Nume, prenume și funcții, într-un episod următor.
Ciprian Purice
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).

Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional”
Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Și are de ce: a demonstrat, încă o dată, că legea în România nu e chiar pentru toată lumea. Cel puțin nu pentru cei de sus.
După 18 luni în care a refuzat să organizeze concursul pentru ocuparea funcției de director al Direcției Poliției Transporturi, deși funcția era vacantă de mai mult de 12 luni, abia pe 29.07.2026 binevoiește să apară, în sfârșit, concursul. Nu fiindcă așa scrie la lege, ci fiindcă, probabil, nu se mai putea trage de timp la infinit și presiunea – inclusiv cea semnalată public de Sindicatul Europol – a început să incomodeze.
Articolul 27^16, sacrificat pe altarul confortului de la vârf
Potrivit art. 27^16 din Legea nr. 360/2002, dacă o funcție este vacantă mai mult de 12 luni, există obligația legală, nu fantezia instituțională, de a organiza concurs. Obligația a stat frumos în Monitorul Oficial, în timp ce în realitate a fost împinsă 18 luni sub covorul șefului Poliției Române.
Întrebarea normală este: va răspunde șeful Poliției Române pentru încălcarea acestei obligații legale?
Răspunsul anormal, dar perfect românesc: în mod cert, nu. Nici disciplinar. Nici penal.
Legea, când ajunge la nivel de conducere, se diluează brusc: devine „interpretabilă”, „flexibilă”, „în spiritul instituției”. Adică, tradus, fără consecințe.
Pentru șef, imunitate informală; pentru agent, execuție cu pixul în registru
În timp ce în biroul de sus se pot ignora, luni întregi, obligații prevăzute clar de lege, jos, în stradă, polițistul simplu trăiește un alt fel de justiție: cea a pixului.
Dacă un polițist uită să completeze în „Registrul Bodycam” ora și minutul exacte la care a pornit sau a oprit camera în timpul serviciului, sancțiunea disciplinară este aproape garantată. Nu există nuanțe, nu există „spiritul legii”, nu există „hai să vedem contextul”. Există doar regulament, comisie disciplinară și vina celui fără grad mare pe epoleți.
Așa arată în 2026 aplicarea legii în Poliția Română:
- ignorarea, timp de 18 luni, a unei obligații legale privind organizarea concursului pentru directorul Direcției Poliției Transporturi – fără urmări;
- un minut uitat într-un registru completat cu pixul – motiv suficient pentru a declanșa tăvălugul disciplinar.

Poliția Română 2026: lege tare cu cei mici, moale cu cei mari
Tabloul este grotesc, dar coerent cu realitatea descrisă de Sindicatul Europol:
- pentru unii, legea este opțională, decorativă, bună de fluturat în comunicate;
- pentru alții, fiecare minut trecut sau netrecut cu pixul devine potențială abatere disciplinară.
În vârf, art. 27^16 din Legea nr. 360/2002 e tratat ca o notă de subsol. La bază, „Registrul Bodycam” devine cod penal paralel.În România anului 2026, un șef de Poliție poate ignora 18 luni o obligație legală și rămâne liniștit în funcție.
În același timp, un agent poate fi pus la zid pentru un rând uitat într-un registru.
Pentru unii, puterea înseamnă libertatea de a nu aplica legea.
Pentru alții, fiecare secundă de pix devine instrument de pedeapsă. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 23 de oreHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 23 de oreO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 23 de oreFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene



