Indiferent la reacţiile Occidentului, Putin şi echipa sa urmăresc cu o teribilă consecvenţă un plan extrem de clar, etapizat şi acum deschis la o dimensiune globală odată cu avertismentul privind relocarea arsenalului nuclear în apropiere de zona Balticii în cazul foarte probabil că Suedia şi Finlanda vor depune cererea de aderare la NATO.

În raport cu această perspectivă, pentru responsabilii politici şi militari de la Kremlin, problema Ucrainei ar putea deveni secundară, chiar minoră, deoarece niciodată nu au vrut să creadă că cele două ţări nordice vor avea avea curajul să rupă tradiţia neutralităţii şi să se alăture Alianţei Atlanticului de Nord, cu toate implicaţiile strategice ale închiderii spaţiului Mării Baltice care să fie pus complet sub scut NATO. Caz în care, la modul cel mai evident, Rusiei îi rămân puţine variante de răspuns şi de aici ameninţarea neobişnuit de dură din partea lui Medvedev care a spus ce va urma în cazul unei decizii a Finlandei şi Suediei de a se alătura NATO: „o întărire a forţelor terestre şi de apărare aeriană precum şi desfăşurarea extensivă de forţe navale în zona Golfului Finlanda… vor veni rachete «Iskander», arme hipersonice şi nave purtătoare de arme nucleare – spre exemplu, pentru Suedia şi Finlanda, chiar la uşa caselor lor”.

Medvedev spune că o asemenea decizie din partea celor două state nordice ar anula „statutul non-nuclear al Mării Baltice”, uitând de faptul că la Kaliningrad au fost masate forţe ruseşti impresionante, inclusiv nucleare aşa cum afirmă numeroase rapoarte ale serviciilor de informaţii militare, întărind considerabil capacităţile defensive şi ofensive ale acestui adevărat spin în coasta NATO, singurul port din Baltica care nu riscă îngheţul în perioada iernii.

Dar, din punctul meu de vedere, mai există şi o altă dimensiune de care să ne aducem aminte atunci când vrem să găsim raţiunile profunde ale acestor acţiuni ale Rusiei, absolut incomprehensibile pentru noi tocmai deoarece vin să rupă – şi nu ştim încă cu ce consecinţe – ordinea internaţională construită cu atâta dificultate pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial.

Desigur, faimosul şi atât de discutatul document intitulat „Testamentul lui Petru cel Mare”, prezentat ca fiind descoperit de cavalerul francez d’Eon în biblioteca Împărătesei Elisaveta Petrovna a Rusiei (fiica lui Petru cel Mare), se spune că ar fi fost elaborat în 1752 şi adus la Paris în 1757 de către ambasadorul Franţei la Petersburg şi oferit lui Ludovic al XV-lea. Publicat la Paris în 1843, a devenit unul dintre cele mai disputate subiecte istorice, fie de către cei care îi susţineau autenticitatea, fie de către cei care, la fel de convinşi, doreau să demonstreze că este un fals ordinar.

Cred că s-ar putea să fie într-adevăr vorba despre un document apocrif dar, cu absolută certitudine, conţine referinţe la nişte constante ale politicii externe respectate cu sfinţenie de către toţi urmaşii lui Petru cel Mare, inclusiv în epoca sovietică şi, cine ştie, inspirând direct şi nostalgiile de acum ale Kremlinului post-imperial.

Merită recitit şi analizat acest text publicat de editorul francez cu un titlu ce făcea broşurica mai vandabilă dar care s-a dovedit realmente profetic: „Planul de dominaţie europeană”. Reciti acum şi având în minte toate dezvoltările generate de invazia rusească în Ucraina, lucrurile se aliniază perfect logic şi, schimbând doar ceea ce s-a modificat puţin în urma războaielor şi diverselor tratate de pace care au refăcut nişte graniţe şi au eliberat nişte ţări, vedem că rămâne absolut intactă valoarea indicaţilor privind liniile de acţiune ale viitoarelor ofensive militare ale Rusiei pentru a-şi consolida puterea şi securiza, în ritmul cuceririlor succesive, ieşirea către mări, cu valoare civilă şi militară, dar şi drumurile terestre înspre ţinuturile calde şi bogate.

Ce mi se pare cu adevărat tragic este că, atunci ca şi acum, logica militară a invaziilor militare proiectate de Rusia s-a bazat pe credinţa aproape absolută în eterna divizare a europenilor, inclusiv atunci când primejdiile erau evidente şi presante. Mi-am amintit de această hartă de secol XIX despre „Statele dezunite ale Europei” ameninţate de Rusia care are alături „tărâmul barbarilor”…

Ce mai este actual sau nu din documentul intitulat „Testamentul lui Petru cel Mare”? Citiţi-l sau recitiţi-l ca pe un manifest de politică externă care ar putea fi prezentat oricând în faţa Dumei de Stat de la Moscova şi nu mă îndoiesc că ar fi primit cu aplauze.

Cristian Unteanu

Testamentul lui Petru Cel Mare:

„Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea

În numele prea sfintei şi nedespărţitei Treimi, Noi Petru I-ul, tuturor descendenţilor şi succesorilor şi guvernului naţiei rossieneşti: Marele Dumnezeu de la care ţinem existenţa noastră şi Coroana noastră, luminîndu-ne cu lumina sa şi sprijinindu-ne cu sprijinul său, îmi îngădui a privi poporul rus ca un popor chemat în viitor la dominaţia generală a Europei. Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea spre care merg cu paşi mari; trebuie ca ele să fie lesne şi sigur cucerite de către un popor tînăr şi nou, cînd acesta va fi atins toată forţa şi creşterea sa.

Privesc dar invaziunea ţărilor Occidentului şi Orientului de către Nord ca o misiune periodică decretată în cugetele Providenţei care tot astfel a regenerat poporul roman prin invaziunea barbarilor. Emigrările oamenilor polari sînt ca fluxul Nilului care, în toate epocile, îngraşă cu mîlul său ţările slăbite ale Egiptului. Am găsit Rusia gîrlă şi o las râu; urmaşii mei vor face din ea o mare întinsă, destinată a face roditoare Europa sărăcită, şi undele ei se vor revărsa peste toate stăvilarele ce nişte mîini slăbănoage ar putea să-i aşeze în cale, şi descendenţii mei ştiu să-i dirijeze cursul; pentru aceea eu le las învăţămintele următoare pe care le recomand atenţiunii şi observaţiilor lor statornice.

– De a întreţine naţiunea rusă într-o stare de război permanent, a ţine soldatul rus în necontenit război, a nu-l lăsa să se repauseze decît pentru îmbunătăţirea finanţelor statului; a reforma armatele, a alege momentele oportune pentru atac. A face astfel ca pacea să servească războiului şi războiul păcii, în interesul măririi şi prosperităţii crescînde a Rusiei.

– A chema prin toate mijloacele posibile, de la popoarele instruite ale Europei, căpitani în timp de război şi savanţi în timp de pace, pentru a face să profite naţiunea rusă de foloasele celorlalte ţări, fără a face să le piardă pe ale ei proprii.

– A lua parte în orice ocaziune la afacerile şi certele Europei şi mai ales ale Germaniei care, fiind mai apropiată de noi, ne interesează de-a dreptul.

– A diviza Polonia întreţinînd tulburări şi gelozii continue; a interesa pe puternici cu preţul aurului, a influenţa dietele, a le corupe spre a avea o acţiune în alegerea regilor, a numi partizani şi a-i proteja, a face să intre trupele moscovite şi a le ţine în ţări străine pînă ce va veni ocaziunea pentru ca să rămînă acolo pentru totdeauna.

Dacă puterile vecine se opun, a le potoli momentan îmbucăţind din ţară pînă se va putea lua tot ce este de luat.

– A lua de la Suedia cît se va putea mai mult şi a face să fim atacaţi de ea pentru a avea un pretext de a o subjuga.

Pentru aceasta, trebuie izolată Danemarca de Suedia şi a întreţine rivalitatea lor.

– A lua totdeauna pe soţiile principilor ruşi dintre principesele Germaniei, pentru a înmulţi alianţele ca familii, a apropia interesele şi a uni Germania cauzei noastre sporindu-ne influenţa.

– A căuta de preferinţă alianţa Engliterei pentru comerţul nostru cu o putere care are mai multă trebuinţă de noi pentru marina sa şi care poate fi mai folositoare dezvoltării marinei noastre.

– A da în schimb lemnul nostru şi alte produse contra aurului ei şi a stabili între neguţătorii, mateloţii lor şi ai noştri raporturi continue care să-i formeze pe ai noştri în marină şi comerţ.

– A se întinde neîncetat către Nord, în lungul Balticei, precum şi spre Sud, în lungul Mării Negre.

– A se apropia pe cît este posibil de Constantinopol şi Indii.

Cel ce va domni peste aceste ţinuturi va fi adevăratul suveran al lumii. Prin urmare, a provoca războaie continue atît turcului cît şi Persiei. A aşeza şantiere pe Marea Neagră, a se face stăpînă din ce în ce mai mult peste această mare, precum şi peste Baltica, punct îndoit şi necesar la reuşita proiectului;

– A grăbi decadenţa Persiei; a pătrunde pînă la Golful Persic; a stabili dacă este posibil, prin Siria, vechiul comerţ al Orientului şi a înainta pînă la Indii, care sînt antrepozitul lumii. Odată ajunşi acolo, n-am avea nevoie de aurul Engliterei.

– A se căuta şi a întreţine cu grijă alianţa Austriei, a sprijini în aparenţă ideile sale de domnie suitoare asupra Germaniei şi a provoca împotriva ei şi pe sub mînă gelozia prinţilor.

– A face să se ceară ajutoarele Rusiei de către unii, ca şi de către ceilalţi şi a impune asupra acestor ţări un fel de protecţiune care să prepare domnia viitoare.

– A se interesa Casa Austriei, ca să gonească pe turc din Europa, şi a neutraliza geloziile sale din timpul cuceririi Constantinopolei, provocînd un război cu vechile state ale Europei, sau dîndu-i o porţiune din cucerire care i se va lua înapoi mai tîrziu.

– A se întruni împrejur toţi grecii dezbinaţi sau schismatici, care sînt răspîndiţi în Ungaria sau Polonia, a-i centraliza, a-i sprijini şi a stabili dinainte o predominare universală printr-un fel de autoritate şi de supremaţie sacerdotală; vom avea atîţia prieteni printre fiecare din inamicii noştri.

– Suedia dezmembrată. Persia învinsă. Polonia subjugată. Turcia cucerită. Armatele noastre reîntrunite. Marea Neagră şi Baltica păzite de corăbiele noastre. Trebuie deocamdată a propune separat şi foarte secret Curţii din Versailles, pe urmă Curţii Vienei de a împărţi cu ele imperiul universului.

Dacă una din doua acceptă, ceea ce este nelipsit dacă vom flata ambiţia şi amorul lor propriu, a se servi de una pentru a sfarîma pe cealaltă, angajînd cu dînsa pe rînd o luptă care nu va fi îndoielnică, Rusia posedînd pentru ea tot Orientul şi o mare parte a Europei.

– Dacă, ceea ce nu e probabil, fiecare din ele ar refuza oferta Rusiei, trebuie a le crea certuri şi a face să se ruineze una pentru alta.

Atunci, profitînd de un moment decisiv, Rusia ar tăbărî trupele sale concentrate mai dinainte asupra Germaniei. În acelaşi timp, două flote considerabile ar pleca una din Azov şi cealaltă din portul Arhanghelsk încărcate cu trupe asiatice, sub convoiul flotei armate ale Mării Negre, ale Balticei.

Înaintînd prin Mediterană şi prin Ocean, ele ar inunda Franţa de o parte şi Germania de altă parte şi aceste două ţinuturi biruite, restul Europei ar trece lesne sub noi, fără a mai da o lovitură de puşcă.

Astfel se poate şi trebuie să fie supusă Evropa.”